Despre asumare, numai de bine

Toți avem dezamăgirile noastre. Făra dubii. Și nu vorbesc aici de relațiile de cuplu, vorbesc în general, de dezămagire, și de un sentiment amar lăsat de prea mulți oameni care nu se descurcă cu viețile lor, dar cu ale noastre?

Sunt multe boli care trag înapoi oamenii, însă ce mă deranjează în ultimul timp foarte des și foarte rău este lipsa de asumare. Efectiv văd oameni care nu au fost în stare să își ia pe proprii umeri ceea ce au făcut, care nu vor să evolueze, care sunt la fel de acomodați cu minciunele reconfortante cum sunt eu că nu mă mărit cu DiCaprio. E ca și cum ai mânca numai tâmpenii o perioadă și apoi nu înțelegi de ce te-ai îngrășat.

Cred că în ziua asta cu inimioare rămase de aseară m-am trezit cam întoarsă, și recunosc că aș mai fi dormit. Ploaia bătea în geam, pătura mea era caldă, însă gandurile în nebuloasă.

detasareFaptul că trăim în secolul acesta atât de permisiv, în care ai acces la orice, la informație, la tehnologie, poți călători oriunde  pare că îi limitează pe unii. Și faptul că îi limitează, automat îngroașă lista oamenilor cu multe și departe de vindercare, frustrări.

De obicei, joc în horă și pe mine nu mă scoate oricine de unde dansez iar în ultimul timp mi-am dezvoltat  un super sentiment de detașare și nepăsare, spun mi-am dezvoltat, pentru că înainte mă consumam, mă agitam ca o curcă. Astăzi nu îmi mai pasă de ceea ce se întâmplă dacă nu e cu adevărat important, mi-am curățat umerii de frustrări și nebuloase și orice tâmpenie fac, știu că urmează consecințele, pe care deja le am fixate ca un preview. Pentru că despre asta este asumarea, despre puterea de a ști că ceea ce faci urmează să te afecteze sau nu, că atunci când nu ai somn, conștiinta pune niște întrebări la care trebuie să ai răspuns ferm, că daca iei o decizie o duci până la capăt cu argumente și nu scoți cuvintele goale, aruncate peste umeri ridicați.

Da, m-am trezit cu ochii și buzele umflate, și abia mi-au încăput picioarele în niște botine, dar psihic am eliminat toata apă ce nu avea șanse să devină aghiasmă. Pentru că am obosit cu oamenii care se mint, oameni care vor doar ca aparențele să fie impecabile iar în spate, să pută mucegaiul.  Nu știu daca îmbatranesc, însă cu siguranță sunt mai împacată și mai happy ca niciodată, iar asta incomodează pe alții, un alt punct important ar fi dacă mi-ar păsa. Pentru că nu dau explicații, și dacă mi-ar fi cerute am toate argumentele, pentru că am oameni superbi în jurul meu, pentru că am o familie care cu bune, cu rele e o familie unită, pentru că fie că pășesc cu un troler greu sau cu unul ușor, când plec, niciodată nu mă uit inapoi. Și nimeni, nu îmi poate lua capacitatea de fi bine eu cu mine, de a mă uita în oglindă cu mândrie, de a îmi pune căștile în avion, fără să îmi pese ce e la sol.

Da, e despre asumare.

Despre faptul că rețetele sociale nu au nicio valoare când știi ingredientele tale, când apusurile perfecte sunt terapie, când băieții sunt doar niște nume ce dau povești pentru balconul Ioanei, când trezitul de dimineață înseamnă un scop, o misiune frumoasă, o carieră și o bucurie. Pentru mine asta e cartea de bucate.

IMG_20180214_110202Și ca să scriu și despre ceva frumos, pentru că în Moldova paharul nu e niciodată gol, am stat pe scaunul meu preferat, unde am lăsat blondul în urmă. Pe la Salon Curly am trecut, și după un an de iubire, am decis să aleg o culoare între. Nici negru, nici blond. A, și m-am decis dimineața și seara m-am vopsit, pentru că impulsurile sunt bune uneori, iar orice e calculat la secundă, ma duce către rutină,

Cosmin mulțuuuuumesc! Ești salvatorul meu!

 

Mișcarea, misiune grea

Cred ca fiecare dintre noi este afectat într-o măsură mai mare sau mică de sedentarism. Birou, laptop, telefon, mașină, acasă, în oraș, cu siguranță stilul de viață ideal nu îl ducem, sau cel puțin în cazul meu e departe de șabloanele corecte, recomandate de medic.

Anul trecut mergeam de trei ori pe saptămână la sală, anul acesta recunosc că am tras chiulul grav. Știu că nu ar trebui să existe scuze însă după birou numai de sală nu am chef, sincer, plus că am fost mult plecată, și după 8 ore la muncă parcă aș ieși să beau un vin în oraș nu să merg să fac miscare. Da, știu că e greșit. 😀

De vreo două saptamani o durere de coloană nu îmi dă pace, și mă simțeam și mă vedeam cocoșată când aruncam o privire în oglindă. Mă mai surprindeam în vitrine și vedeam că merg ca  o babă. Toate ca toate însa eu mereu am avut umeri frumoși și am stat dreaptă, peste această problemă chiar nu pot să trec. Am avut o profesoară de dansuri în liceu, care urla la mine și la semafor: Vîrgolici, stai dreaptăăăăă!.

Cum afară e urat, chef de sală nu am, am decis ca propria casă este un loc ideal de făcut mișcare 😊)

Aseară, după ce am băut un litru de ceai, ca să scot apa aia ce rămâne în organismul meu, am luat o pătură de sală, primită acum vreun an de la Solgar, m-am echipat și mi-am pus corpul la treabă. Am ales de pe Youtube câteva filmulețe cu antrenamente, și încet încet am avut grijă să aduc corpului meu ceea ce avea nevoie – oleacă de mișcare care să imi rearanjeze oasele 😊)

Dupa 40 de minute deja parcă mă simțeam mai bine. Dupa ce m-am întors pe toate părțile, să aduc corpului sclipirea de pe vremuri, am aplicat și la duș, tot un tratament:

– gel de exfoliere de la Gerovital – bunicel

– spumă de duș de la Nivea – minunată!

– ulei de duș Dove – minunat!

photoFolosesc o perie de duș pentru masaj, luată din D&M foarte, foarte bună, care mă ajută și când îmi simt picioarele foarte grele, ori după o zi pe tocuri, ori pentru că mi se umflă de la căldură. M-am rasfățat cu laptele de corp de la Melvita – super cremos și hidratant, apoi cu crema anticelulită de la Elmiplant și în final cu uleiul de corp de la Dove.

Mâine mă duc la masaj și sper ca în această săptămână să mă mobilizez să revin la obiceiul meu number one – mersul pe jos.  Bineinteles, trag de mine ca exercițiile de aseară să fie doar începutul și să reușesc să îmi fac un obicei.

Aveți grijă de voi, nu ignorați problemele, și dacă eu am putut în micul meu apartament, oricine poate. Saltea, haine de sală, apă și un TV pe care să lasati un antrenament. Nu e greu, voința și răbdare să avem.

Vă pupă Vîrgolici!

Porțelan de bohemia

Deşi e sâmbătă, am avut o zi plină, şi a  trebuit să bifez mai multe lucruri. Aseară mi-am băut vinul, am văzut un film şi dis de dimineaţă m-am întors la treburi ca într-o zi de muncă normală.

Am avut treabă prin oraş, a trebuit să trec prin zeci de locuri să rezolv chestii şi spre seară am mers până în Carefour să îmi cumpăr cele necesare trailui zilnic. Plus că în perioada următoare voi fi iar prin ţări străine, aşa că mi-am făcut stocul de câteva produse imperios necesare.

25552221_1619313838091180_7169908128056277386_nPe lângă cosmetice, produse de îngrijire, chestii necesare pentru casă, am trecut şi pe la raionul cu produsele mele preferate: paharele. Cum am mai spart două, trebuia să îmi cumpăr încă unul, cu dimensiunea ideală, în care seară îmi pun poţiunea magică. Este identic cu cel din fotografie. Şi da, aceasta este o instalaţie cu struguri, o ador! Îmi ţine loc de veioză şi mă reprezintă. Plus că la mine în casă sursele de lumină sunt o problemă, becul de pe hol s-a ars iar cel din dormitor funcţionează doar uneori. Aştept unul dintre cumnaţii mei să mă salveze. 😀

Bun, revenind, continuam cumpărăturile şi în timp ce analizam ce alte pahare aş mai putea să mai cumpăr, un cuplu lângă mine, deloc silenţios face schimb tensionat de replici. Ea, cu o blăniță gri  tare drăguţă, cu botox şi un blond îngrijit. El în trening, pe fund îi scria Armani şi vesta mov pe care mare scria Nike. Învârtea cheile cu nervi, şi la fel învârtea şi destinul domnişoarei. O roagă să se mişte mai repede, că deja sunt în hypermarket de două ore.

  • Uite iubitule, veselă din asta vreau, porţelan de bohemia. Spune ea arogantă.

Până să întorc coşul, am văzut cum omul s-a făcut roşu, roşu, cum îşi ridică puţin şapca, şi începe:

  • Serios, fă? Porţelan îţi trebuie? Ai uitat când îţi spărgeai dinţii în lut la tine la ţară şi acum vrei porţelan? 

Pe cuvânt că  am plecat ruşinată eu de ruşinea ei şi de penibilitatea situaţiei.

Oh well, aşa se întâmplă când nu eşti stăpână pe propria viaţă, când nu ţi-ai conturat destinul singură.

Fetelor, luaţi viaţa în serios, nu în semn de noroc şi compromisuri. Munciţi, învăţaţi serios, absolviţi facultăţi bune, dobândiţi diplome cu care să aveţi pretenţii salariale. Da, e greu, e drumul mai lung însă e sigur. Plecaţi de la ideea că se poate. Stai la cămin, munceşti pe zece milioane la început, alergi, nu îţi permiţi orice parfum sau orice haină, însă după ce dovedeşti că ai învăţat, că eşti stăpână pe tine, ofertele vin, job-ul pe care îl doreşti îl poţi obţine şi ai independenţa ta financiară.  Plus că drumul în sine este frumos. Eu pentru nimic în lume nu aş fi stat în chirie în loc de cămin, am mers cu zeci de autobuze, am alergat după tramvai, am cărat borcane de zacuscă şi haine curate de acasă, am băut bere pe hol la cămin şi am dansat până la 5 dimineaţa, şi mai presus de toate, am prieteni cu care rezonez atât de bine pentru că şi ei, au fost cot la cot cu mine în tot acest drum superb.

Da, am mers cu fetele la mare cu trenul şi am stat în picioare, am mers în club de fiţe în Mamaia în rochie de 30 de lei luată de la reduceri, am mâncat covrigi pe bancă în faţa căminului, ciorbă la doi lei de la cantină  şi toate mi-au dat puterea şi bucuria de fi autentică astăzi. Amintirile, studiile, diplomele, niciun băiat nu mi le poate lua, şi viaţa există mereu după fiecare băiat ce am decis că e doar o filă, nu cartea în sine.

Și să fim serioși, bărbații sunt în mare intimidați de femeile puternice, așa că propria putere îți ofera încă un filtru ca să îți dai seama dacă e de luat acasă sau de trimis acasă.

În timp ce m-am distrat, în timp ce am intrat cu sticle de vin în cămin învelite în afişe, spunând portarului că este lapte, viaţa am luat-o în serios, am ştiut că vreau o carieră şi nu un loc de muncă, faptul că vreau să mă descurc singură.  Logic că m-am impiedicat și eu de zeci de ori, însă bucuria reușitei are în spate strădania încercării.

Nu că sunt un model, dar spun că se poate. Alegerile fac diferenţa între a pune ochii în pământ cu supunere şi a pune piciorul în prag şi să laşi omul să se ducă unde vrea. Viaţa e prea scurtă pentru sacrificii atât de mari.

Demnitate de porțelan să avem.

Vă pupă Vîrgolici!

p.s. poveștile frumoase despre și cu băieți frumoși le voi scrie pe toate la pensie, acesta e planul 🙂

O dimineață de joi

Dimineață, pe la 06.10 mi-a sunat alarma, la 7.20 am plecat din casă spre muncă. În timpul ăsta, m-am chinuit să acopăr la ceea ce corpul meu nu vrea să renunțe – retenția de apă.

Am mai discutat într-un articol, sau mă rog în mai multe, de faptul că această problemă e foarte greu de ținut sub control, niciun medic nu are o soluție, rețin apă chiar dacă am uitat ce gust are sarea,  însăăăăăăă racul nervos din mine nu se lasă bătut.

Așa că, pe baza experienței, duelul meu cu apa care nu vrea să plece, continuă. Formula de atac, în zorii dimineței:

1233multă apă: cui pe cui se scoate.

cafea cu zeamă de lămâie: pe lângă faptul că îi ador gustul, are efect foarte rapid curativ. Fără zahăr, fără miere.  O perioadă am înlocuit zaharul cu mierea, acum am scos și mierea din schemă, și am în plan să renunț de tot la ceea ce înseamnă zahăr/dulciuri.

-ceai de păpădie: și-a mai dovedit fidelitatea și m-a ajutat în mai multe situații, fiind grabnic ajutător :))

Cam așa arată biroul meu, iar până pe la 12.00, când am niște întâlniri, sper să mă dezumblu.

IMG_20180111_074659Singurul avantaj, pentru că eu mereu văd partea plină a paharului (doar am rădăcinile în Moldova) este că mi se umflă buzele, și as putea fi imaginea oricărui salon de botox. 100% natural,  doar puțină sare ieri, într-o salată. În vreme ce saloanele cer sute de euro, eu ieri doar am mâncat ceva puțin sărat. Așa se face economie.

Menționez faptul că aseară am băut o bere fără alcool, și cred că al meu corp e supărat că l-am privat de clasicul și nemuritorul pahar de vin de seară. Însă nu am putut să car tot ce mai aveam în portbagaj și am abandonat sticla de vin, în ideea în care o beau în seara asta. Acum îmi pare rău.

 

Să aveți o zi cu sare și piper!

2017 – te-am iubit oricum

Anul căruia i-am cântat prohodul, a fost pentru mine unul frumos. Foarte chiar, cu bune, cu rele, a fost unul dintre cele mai antrenante.
Ca să încep de la exterior, am renunţat la febleţea mea, brunetul, şi aici mă refer la culoarea părului. În părul meu, culorile mixate îşi fac acum de cap în a mea podoabă. Cum anii trec, tot la exterior am avut mai multă grijă, un ten îngrijit şi cu mai multă atenţie, creme, măşti, uleiuri (foarte multe) şi protecţie crescută. De cearcăne şi de retenţia de apă nu am scăpat complet, însă bătălia este în curs de desfăşurare, şi sunt şi perioade când eu sunt în avantaj.

Anul acesta am fost plecată mult, şi asta mi-a plăcut la nebunie. Ador să fiu pe drumuri, ador să explorez alte meleaguri şi inima îmi creşte când îmi fac bagajele. Am clipit cu bucurie în apusuri perfecte, am savurat cu încântare câte un vin bun în fiecare ţară în care am ajuns. De ajuns, am ajuns în multe locuri, însă niciodată nu o să uit de unde am plecat, dintr-o familie superbă, pe care o ador, o familie gălăgioasă, cu mulţi oameni, oameni pe care îi sun când îmi e bine dar şi când îmi e greu, acei oameni cărora mă pot confesa cu încredere şi care ştiu că ţin la mine. În aceeaşi categorie intră şi prietenii mei, cei fără de care paharele de vin şi halbele de bere ar fi mai seci, iar amintirile sunt mereu cu lacrimi, lacrimi de râs.

Da, nu aş putea trăi fără tot acest ansamblu, nu aş putea supravieţui emoţional fără oamenii cu care râd, plâng, facem haz de necaz de unele ghinioane şi ciocnim mereu cu veselie. Tot în acest agitat an, am botezat un băiețel delicios, am un finuț cu niște fălcuțe superbe și pe care îl iubesc enorm.

În 2017 am fost pe stadiul single, tot anul. Da, da, nicio relaţie serioasă, niciun băiat care să îmi dea lumea peste cap sau de care să fiu atât de îndrăgostită încât să nu văd că este culoare roşu la semafor şi să merg râzând cu ochii spre soare. E oarecum un record, pentru că ceva ani am fost în relaţii, am dat explicaţii pentru cutia aia nouă de pantofi şi pentru orele târzii la care ajungeam acasă. În acest frumos an, mi-am dedicat timpul mie, mie, mie. Am trăit solitudinea în toată bucuria ei, şi da, chiar recomand să vă luaţi o perioadă în care să fiţi voi cu voi, să vă redescoperiţi, să faceţi orice tabiet şi să trăiţi viaţa EXACT cum o doriţi. Ştiu că mulţi au un sentiment de milă, şi îi văd cum fac ochişorii ca a unui labrador, şi parcă şi-ar dori să mă consoleze; însă revin: single not lonely. Un vin în curtea mea, o carte în patul meu enorm, o baie cât de lungă vreau eu şi nopţi lăsate fix unde are chef sufletul meu. Am ieşit dintr-o relaţie despre care am spus că nu o să vorbesc niciodată public, în ciuda întrebărilor, nu îmi spăl hainele în public, şi deşi aş avea multe de spus, cred că trebuie ca ceea ce se întâmplă în viaţa privată, să rămână departe de taste. Ioana îmi ştie orice poveste, vedeţi la ea dacă merge cu şantaj sau cu o sumă enormă ca să vă povestească tot :))) ( glumesc, am încredere oară în ea).

Revenind, nu, nu o să detaliez niciodată ultima poveste care a durat nişte ani, nu o să intru în detalii, însă am un singur sfat, când ceva pute a mucegai, nu închideţi frigiderul. Aruncaţi gunoiul.

Un an în care trăirile nu mi-au stat departe, în care am trecut prin zeci de stări, în care mi s-au întâmplat foarte multe lucruri bune, dar şi lecţii. Anul în care am învăţat să îmi cultiv un pic mai mult răbdarea, să înţeleg că oamenii mint pentru că se mint, că vorbele nu înseamnă nimic dacă sunt aruncate precum petalele în mare, şi că da, eu o pot lua oricând de la capăt şi să iert şi să uit minciunile, însă cel ce le lansează, pescuieşte în propria conştiinţă aceeaşi mizerie pe care a pus-o ca momeală.

IMG_20171231_222304Dragă 2018, te rog să îmi aduci la fel de multe buze muscate, băieţi frumoşi (înalţi), nopți memorabile, mulţi pantofi, cât mai multe bilete de avion, costume de baie, multă muzică, vin bun şi aceeaşi pasiune de a munci.

Vă doresc tuturor să aveţi credinţă, să găsiţi bucuria în lucuri mici şi să aveţi încredere în voi.

La mulţi ani, 2018!

Ups! I did it again!

Am povestit într-un articol anterior despre cum am renunțat la brunet, transformările prin care a trecut părul meu și cum niciodată să nu spuneți “nu” unei schimbări.

Cum se pare că nuanțele deschise dau dependență, am făcut o nouă vizită la Curly, unde m-am vopsit și aranjat iar.

În septembrie, am reușit să ajung la un blond drăguț la vârfuri, chiar îmi era pe plac, însă culoare în ultimele săptămâni mergea cu pași repezi spre un blond de căminul cultural, de nuntă cu sclipici, așa că am mers din nou pe scaunul meu preferat.

Bun, deci aceasta a fost penultima variantă:

21740158_277095589460184_5436571970047732339_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și aceasta este varianta pe care o am acum în păr, și care sincer, îmi place foarte mult:

23519255_2148143808544514_8563276960477210532_nEvident, nu mai am lejeritatea brunetului și a unui păr care îmi strălucea mai în toate situațiile, așa că rutina mea de îngrijire s-a schimbat.

Pe lângă șampon, care acum alesul este Nivea Hair Milk, foarte bun îl recomand, folosesc cu drag și încredere:

  • masca Elseve Total Repair (achizițonată din D&M din Berlin – foarte, foarte bună). Îmi descurcă părul, pentru că da, părul decolorat se încurcă mai repede, îl lasă mai fin și miroase foarte, foarte bine.
  • fiole tratament de la Wella– sunt foarte mare fană Wella, am avut și o mască foarte bună, tot de la același brand și nu m-a dezamăgit. Fiolele sunt de mare efect, și se aplică dupa spălare, pe părul ud, masând cu delicatețe podoaba capitalară ce zilele ni le face mai frumoase. Eu le-am cumpărat din Tecuci, dintr-o întâmplare, însă se găsesc și online, ca să nu căutați prin magazine.
  • produsele leave-in de la Nivea, pentru păr deteriorat. Stiți slăbiciunea mea pentru produsele Nivea, pe care le admir și le folosesc cu multă placere, fiind eroine ce pot ține pasul cu pielea și părul meu. Ultimele descoperiri sunt produsele leave-in, pe care le țin în rutina mea de îngrijire precum ceaiul pe care îl beau zilnic, fără niciun dubiu. Produsele acestea minune mă ajută ca părul meu să fie mai puțin frizzy, să se așeze și să fie foarte plăcut la atingere. Dacă sunteți posesoare de păr rebel, ca subsemnata, produsele leave-in nu trebuie să vă fie straine.

În diminetile grele, când părul meu râde ca o vrajitoare, pentru a îl potoli, mai folosesc

uleiul de la Matrix – sincer nu mi se pare atât de eficient, este un ulei meh, nici bun, nici rău. Ideea este că pentru mine, raportul calitate – preț nu a fost unul echilibrat. Uleiul de la Matrix nu este tocmai ieftin iar rezultatele acestuia nu sunt atât de optimiste precum promisiunile.

uleiul de la Wella – salvarea mea salvatoare :)) foarte bun, eficient, îl mai folosesc dupa ce îmi usuc părul cu peria rotativă și îi păstrează aspectul de coafat și îngrijit. Firul de păr este fin, iar nici de luciu nu îmi este străin.

IMG_20171106_201733Când sunt pe val, și de coafat am chef, nu pot să nu finizez totul, și ce aș putea folosi dacă nu un produs Nivea, și aleg  un fixativ de la același brand. Miroase foarte frumos, și oferă părului acel ultim touch înainte de a pleca din casă. A, și l-am primit de la fetele mele Nivea alături de o cutie superbă cu multe accesorii cu care pot jongla toată săptamana. Yaay 😀

IMG_20171209_153012Totodata, cam la două săptamani folosesc ou cu ulei de ricin, mască ce o las în par câteva ore, și care chiar are efect. Totodată, mai aplic ocazional, un ulei de migdale,  made in Turcia, care este foarte hrănitor, însă trebuie aplicat foarte puțin, pentru că încarcă. Îmi place enoooorm, cum de altfel îmi place cam orice vine din Turcia :))

Vă recomand cu drag să aveți grijă de părul cel de toate zilele, să nu îl certați când e rebel, pentru că mie îmi pare rău când îl certam că e prea mult, că e prea umflat sau nervos. Acum e tot nervos, însa mai puțin, și preferam supărat dar mai mult :))

Nu uitați:

– alimentația este un factor cheie în aspectul părului;

– folositi produse puține, dar bune;

– nu îl torturați cu multe aparate;

– vopsiți, jonglați însă și îngrijiți pe măsură.

Vă pupă Vîrgolici!

100% românesc

Cei ce mă cunosc sau mă citesc, sau și una și alta, știu foarte bine că susțin economia natională, că deși cumpăr destul de mult de prin țări străine, nu stau departe de brand-urile românești. Absolut deloc. Sunt conștientă de faptul că nu sunt promovate și că nu țin linia consumerismului, însa eu le ador, și mai ales, le susțin munca, pentru că știu câtă migală este necesară, câtă atenție – elemente care duc către calitate.

Am multe haine de la brand-uri 100% românești, mare fană sunt Raspberry, de la care am sacouri, fuste și pantaloni. Se spală perfect, sunt super comode, sunt foarte aspectoase și îmi plac mult. Nu uit nici de VestiRo care din păcate, acum produce doar pentru export, pentru că da, noi nu știm să ne ținem fabricile deschise, însă este un subiect care mă revoltă foarte rău și momentan nu vreau să îl deschid.

Ce port în sezonul rece de pe meleagurile noastre?

Încep cu paltonul meu The ITem pe care îl port de vreo doi ani, obsesiv, și care arată la fel de bine ca la început, l-am curățat numai la spălătorie și am avut grijă de el, pentru că îmi place foarte mult. Îl găsiți aici și chiar recomand produsele de la acest brand.

De ce? Calitate, design bun, produse originale și în special acest cardigan te scoate din orice încurcătură. Îl poți purta și cu o curea, și fără o curea, și simplu, și cu o camașă, și cu un pulover,  și tot arată super bine, sau îi putem pune o eșarfa în diminețile friguroase.

23915641_1476418019142343_2333545607657352936_nApropo de eșarfe, în această mohorâtă dimineață, am purtat tot o eșarfă croită în țărișoara noastră, semnată Maressia.  Am semnat condica de prezență saptămâna trecută la evenimentul lor de lansare a colecției semnate de Alina Marica. New Traditional se numeste colecția lansată în magazinul #Maressia din Cocor și denumirea cred că oferă destule indicii :))

A fost primul eveniment la care am mers anul acesta, dat fiind faptul că nu am mai dorit să merg la evenimente, însă pe Raluca nu o pot refuza.  Vă las și poza de la eveniment, dovada că mai ies și eu pe la mondenități, deși poza asta îmi reamintește faptul că trebuie să dorm, însă îmi e dragă, chiar și cu cearcăne și rochia șuie.

Colecția lor este fooooooarte atrăgătoare și bineînțeles, orginală. Mie imi plac mult, poate unele sunt prea curajoase pentru mine, însă unele îmi plac muuuuuult. În această dimineața, am purtat o esarfă marca Maressia, calduroasă și cu o pată de optimism.

IMG_20171127_080218Vă las o poză de la ora 7.15, în care românește port, însă nu mă port românește în trafic. 😊)

Palton The ITem și eșarfă Maressia, într-o zi de luni.

Vă doresc spor la shopping, multe cumpărături frumoase, să alegeți românește și nu uitați, calitate nu cantitate.

Vă pup!

 

Umbrelele

Săptămânile ce au trecut au fost un pic cu agitație, cu energie împărțită în toate locurile, cu bucurii, cu sentimente de amar dar și de optimism. Mă știți că merg mai departe repede și consider că fiecare lucru care ne afectează trebuie scos fără milă din viata noastră. Urmează și un articol pe tema asta, însă am nevoie de oleacă de somn ca să scriu inteligent :))

Cu toate gândurile astea pășeam dimineața la 7.50 printr-o ploaie ce venea într-un decor de Bacovia conturat.  Mă grăbeam să ajung la birou însa inainte voiam să îmi cumpăr o banană. Da, regula mea de care mă țin de ceva ani, este ca înainte de cafea să mănânc o banană. Ies de la magazin, îndes banana în geantă și boom, clasic mie, mă lovesc de umbrela  unui baiat la fel de grăbit ca mine.

Ridic ochii de sub umbrelă, își întoarce capul spre mine, și în timpul  acesta  văd un zâmbet ce nu doar umbrelă o lasă plouată. Pomeți de balcanic, zâmbet de spaniol și ochi de arab. Stropii îi veneau pe față, timp în care îunder_my_umbrella_mi spune puțin arogant să am grijă  pe unde merg. Ii subliniez faptul că umbrela lui s-a lovit de a mea; îmi zâmbește din nou, îmi trag boem privirea în umbrela mea neagră  și îi urez o zi mai bună.

Arogantul meu îmi spune că dacă nu eram frumoasă nu ma ierta, și îmi zicea vreo două. Îi răspund că mă salvam și dacă eram urată, dar îl iert pentru că e nevoie de soare și când nu e pe cer.

Ne zâmbim, ne depărtăm umbrele și ne apropiem de trecerea de pietoni. Când eu fac dreapta spre birou și el dreapta spre bulevard, îi urează umbrelei mele o zi frumoasă, iar eu îi spun că orice e în mâna mea  devine automat frumos.

Râdem amandoi și ne despărțim privirile într-un zâmbet de cochetareală.

Hai că am reușit și vinerea asta.

#povestileluivirgolici

Cupidon a uitat să pună cratimă

Recunosc, povestea din rândurile ce urmează s-a întamplat când în luna octombrie încă era soare și poveștile băteau la ușa vieții  mele cu același magnet cu care m-am obișnuit, și da, recunosc că îmi place. Dacă nu aș avea povești, berile ar fi mai seci, paharele de vin mai fără de gust și viața mea mai banală.

Eram într-o zi cu soare, cu frunze aproape gălbui și trotuare pictate de toamnă. Mergeam cu ochii stranși de soare dar cu privirea încântată, și parcă nu aveam ce să îmi mai doresc. Gleznele îmi erau dezumflate, rochia îmi stătea perfect iar părul meu, ca de pe bigudiuri căzut, vorbea cu soarele în buclele mele bălai. Merg, merg și când să cobor câteva trepte mă impiedic; ca într-un film cu și despre oameni stângaci, piciorul meu drept nu simte a treia treaptă iar eu mă duc ca bolovanul. Foile și mapele din mâna îmi sar, geanta îmi cade din mâna, părul îmi sare în ochi și palma testează rezistența trotuarului.

În timp ce încercam să mă ridic, printre varfurile mele decolorate, zăresc o față ce părea coborâtă de pe  o rază. Se apleacă lânga mine, îmi adună hârtiile, îmi strânge geanta și îmi oferă o mână. Chipul lui creol, conturat perfect de un brunet strălucitor îmi aducea aminte de Aladin, de care eram îndrăgostită în copilărie. Umerii lui îmi vorbeau dintr-o cămașă de un alb impecabil iar ochii lui căprui sclipeau ca a unui copil. Îmi pun palma zgariată în palma lui, mă ridic, și în timp ce îmi aranjam rochia, mă îndrăgosteam de un baiaoriginalt ce din basme era rupt. Claxoanele ne erau coloană sonoră, ochii ni se iubeau iar gardul și treptele ne erau harpă.

Buzele lui rozalii, mă întreabau dacă sunt bine și dacă am pățit ceva. Voiam să îi spun că m-a lovit Cupidon însă am zis să nu îl sperii, că uneori îs cam directă. Printre zâmbete și redresat situația, băiaRkkxatul meu cu dinți perfecți și zâmbet ideal, îmi cere numărul ca să verifice dacă sunt în regulă, cu mențiunea că lui îi place să aibă grijă de fetele frumoase care se accidentează. Tocul meu drept, mai devreme zgâriat, era acum în aer.

Ii las numarul meu, mă atinge pe umăr și îmi spune să am grijă de mine.

În urma mea îl las, și parcă îl auzeam cum strivea frunzele, precum îmi mușcam eu buza. Merg pe jos o stație de metrou, timp în care îmi pun ochelarii de soare pentru a se observa mai puțin cum râd singură. Ajung înapoi la birou, îmi ud florile, îmi fac o cafea și aud telefonul care mă anunță că degetele frumoase ale lui Aladin mi-au scris.

Cand deblocam telefonul, cred că magicul Cupidon s-a sinucis.

-Ke faci? Cum te simti, frumoaso? Te m-ai doare palma? 😛

In timpul ăsta și fruntea s-a accidentat de birou, și zâmbetul meu a plecat spre o lume mai bună. Totuși zic că poate băiatul o fi greșit și continui conversația, timp în care aflu că pentru frumosul meu, cratima e chestie de alegere, numărul de i  variază în functie de starea lui și că a face acordul între subiect și predicat e super demodat.

Da, da, am oftat și m-am resemnat. De fapt am oftat resemnat, știind că viața mea e o telenovelă, care deși uneori mă îngenunchează și la propriu și la figurat, îmi dă un haz de necaz ce mă ajută să merg cu voioșie mai departe.

Și da, aud cerul cum plânge când un băiat frumos îmi scrie greșit.

#poveștileluivîrgolici

Trebuie să recunosc : m-a ajuns oboseala

Știu că acum este la modă cuvântul acesta „stres”. Toata lumea îl folosește cu aceeași lejeritate precum este folosit cuvântul „frustrare”. Eu spun doar atât –  m-a ajuns oboseala. Și încă nu îmi dau seama daca este o carență de vreo vitamină însă cu siguranță s-au schimbat unele lucruri, și nu în modul pozitiv:

  • Mă trezesc greu, amân alarma – eu care nu aveam o problemă cu trezitul și pe la 6.30 deja mă spălam pe dinți. Acum pur și simplu trag de mine și papucii mei de cameră cu iepuri sunt târâiți cu oboseală prin casă.
  • Îmi văd cearcănele din elicopter. În cazul meu cearcănele sunt moștenite ( mulțumesc, Tati) și orice aș face, nu se tratează, însă le acopăr. Cât pot, cum pot. Cred că totuși nu am curaj pentru o operație acum, însă sunt episoade în care sunt negre precum cafeaua din care sorb acum.  În momentul de față sunt atat de proeminente încât cred că orice anticearcăn abandonează lupta. Plus că trăiesc cu teama de a mă rida, bineînțeles, proces de care îmi e teamă ca de un  rottweiler. Plus că ar fi și social drama, singură și ridată #omg.
  • Somnul îmi e mai agitat. Am avut și perioade de insomnii, și perioade cu un somn calitativ și profund. În ultimele luni, fenomenul care mă macină din copilărie, adică scrâșnitul foarte rău, s-a agravat, încât acum am distrus gutiera. Am decis că îmi voi face din silicon, nu din plastic cum am acum, chiar dacă este mai scumpă, însă îmi protejează dantura, în care oricum am investit foarte mulți bani și tot nu arată cum aș dori.

 

Ce am schimbat cât de cât:

  • Seara am rărit ieșirile în oras, am iesit când și când, o aniversare, o limonadă, un pahar de vin. Încerc să nu mai pierd nopțile și să îmi fac o baie relaxantă  sau să mă duc la masaj. Nu îmi iese intotdeauna, însă comparativ cu anii precedenți, este o schimbare majoră.
  • Încerc să mă ocup cât mai mult de ceea ce îmi face plăcere și mă relaxează. Apă. Apă. Apă. Adică, vizite cât mai dese la piscina, o seara în Therme (unde vă recomand cu încredere să mergeți), o plimbare de 20 minute cu căștile pe cap și abandonarea telefonului.

 

IMG_20170521_200421Știu că nu e grav, știu că e normal, însă sunt obisnuită să fiu mai tot timpul agitată, pe drumuri și îmi place stilul meu de viață. Nu mă suport eu adormită sau impiedicată, și nici nu îmi stă în caracter. Însă sunt momente și episoade când zborurile, agenda plină, diferențele de fus orar, telefoanele, problemele, chiar te compleșesc.

Vă recomand cu drag să aveți grijă de voi, și să prețuiți momentele de sănătate și să nu uitați că fresh este sentimentul care ne încantă pe noi dar și pe cei la care ținem. Și nu, nu îmi e teamă să îmi arăt și momentele de slăbiciune și oboseală.

Vă las să vă bucurați de weekend, eu momentan sunt abandonată în pijamale cu snoopy, papuci cu iepuri și un pahar de vin. A, plus că am gătit, curând postez și rețeta.

Vă pupă Vîrgolici!