Crampee

Am fost la primărie să declarăm căsătorie

Facebooktwittermail

Deși au trecut câteva luni de la cununia civilă, mobilizare mea pentru scris pe blog nu a fost la fel de convinsă ca “da –ul” de la starea civilă. Nu știu alții cum sunt, dar pentru mine timpul efectiv a zburat, vara a trecut ca un fulger.

Ca să nu treacă evenimentul neconsemnat detaliez aici oleacă despre cununia civilă și cum ne-am organizat-o, ce am ales, de ce și alte explicații. Și ca să nu uit, mulțumesc tuturor pentru mesaje iar întrebărilor încerc le să răspund aici.

Pasul 1 – acte, hârtii și instituții

În primul rând, daca aveți de gând să faceti pasul trebuie să analizati temeinic lista de documente necesare pe care trebuie să le depuneti la primărie. Sunt toate trecute pe site, sunt toate afișate. Ca mențiune, noi am facut analizele medicale la Medlife și sincer, nu recomand. Au fost și scumpe, mie mi-au recoltat sânge pentru analize oribil, eu care donez sânge de ani buni niciodată nu am avut venele sparte, și la final, când am fost la primărie doamnele și-au dat seama că cei de la Medlife ne-au emis adeverința greșit și a trebuit să ne întoarcem, după ce, de dimineață, când am fost să ridicăm fișa medicală, doamna doctor plictisită nici macar nu a vrut să printeze analizele, deși le plătisem, pe motiv că ea semnează, nu printează. Eu aș recomanda alt furnizor de servicii medicale, cu siguranță.

Doamnele de la starea civilă Sector 1, spre surprinderea mea, au fost foarte draguțe și ne-au ajutat, au fost foarte amabile și zâmbitoare. Știu, mare lucru.

Asadar – analizati site-ul, pregătiți actele, căutati un furnizor de servicii medicale bun, depuneți din timp actele, pregătiți programarea, aveti grijă de buletine, fiți zen, se rezolvă.

Pasul 2: pregatirea

Depinde foarte mult de stilul fiecăruia și de cum vă imaginați ziua respectivă. Noi am fost pe aceeași lungime de undă, evident, și ne-am dorit ceva simplu, doar cu prieteni / familie, fără mare taraboi.  Pentru bărbati lucrurile sunt un pic mai ușoare din punct de vedere vestimentar și al accesoriilor, dar noi, doamnele (#opulență) avem nevoie să ne simțim bine, să facem alegeri frumoase si să ne uităm peste ani cu drag la poze.

Alegerile mele:

Rochia – după câteva magazine analizate, am ales fără să stau pe ganduri rochia somon midi de la Ana Radu. Doamne cât îmi place; a fost alegerea potrivită, m-am simtit foarte bine în aceasta, materialele au fost de foarte bună calitate, și aș vrea să mulțumesc doamnelor de la atelier pentru răbdare și pentru profesionalism. Am mai fost întrebată, însa rochia a fost personalizată dupa proprii mei pitici (lungime mânecă, lungime slitz) și nu am un link direct către rochie. Ce vă pot spune este că dupa acest model va puteti ghida, eu asa m-am luminat și de aici m-am inspirat. Las link aici.

Florile – am analizat câțiva furnizori și eram destul de surprinsă de prețuri, pentru că sincer multe mi se păreau foarte piperate pentru câteva flori îngrămădite într-un buchet, dar am primit recomandări pentru cei de la Florăria Ameli, alături de care am lucrat foarte frumos, și unde am făcut 2 buchete, unul pentru mine și unul pentru Didi, the godmother.  Florăria o găsiți aici

Coafură și machiaj – aveam foarte mari dubii despre machiaj și păr, voiam ceva simplu dar nu foarte simplu, ceva complicat dar nu încărcat, ceva fin și drăguț. Ei bine, tot prin recomandare am ales-o pe Florentina Petre, are salonul în zona Cașin / Piața Domenii, foarte rabdătoare și caldă, a avut grijă să am un păr care a stat impecabil până târziu în seară, iar machiajul a fost pe placul meu, și a rezistat și acesta foarte mult. Pe Florentina o găsiți aici.

Pantofii – am vrut sa imi cumpar o pereche nouă dar nu mi-a plăcut niciun model din ce am găsit pe piață (oricum piața de pantofi în ultimul timp mi se pare groaznică) și am apelat la o pereche de pantofi mai vechi. Pe cât de mult îmi plac, pe atât de incomozi sunt; i-am purtat în prima parte a zilei și la sedința foto, apoi am purtat o pereche de balerini dragi mei.

Fotografiile – cum pentru mine fotografiile sunt foarte importante, am avut grija și ce fotograf să aleg. Tot prin recomandări, l-am ales pe Mihai Stoian, care a surprins momente foarte frumoase, și care a fost mereu atent la detalii și cel mai mult mi-au plăcut fotografiile spontane, cea care ne reprezintă super bine pe amândoi. Il găsiți aici

Petrecerea – aici am avut lungi discuții, am văzut mai multe locații, dar am ales un restaurant asupra căruia aveam mici dubii inițial dar acum nu regret nicio secundă, chiar sunt foarte fericită pentru alegerea făcută și anume Restaurant Pescăruș – amplasat în parcul Herăstrau, renovat cu bun gust, decorat foarte frumos, cu un meniu absolut delicios, chiar a fost o alegere de nota 10.  Îi recomand cu incredere. Îi găsiți aici

Cam acestea sunt în linii mari coordonatele, deși e doar o zi este nevoie de alergatură pentru a ieși un eveniment frumos, însă cu organizare și atenție se fac toate.

Pentru noi a fost o zi foarte draguță, am avut prietenii și familia aproape și cu siguranță ne vom aminti la bătrânețe de o zi de iunie călduroasă, singura zi cu soare într-o săptămână ploioasă.

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21