E ok să nu îți placă 100%
Mișcarea a fost pentru mine un imbold să nu stau pe canapea și să nu ronțăi tâmpenii (deși ador să fac asta uneori). Și înainte și dupa dietă am mers pe jos mulți kilometri, am mers la kangoo jumps, am avut abonament la sală, mergeam la pilates și multe altele. Pe multe dintre ele le abandonam pentru că nu îmi plăceau cu adevărat. Trebuia să simt eu scânteia de rac sensibil.
Între timp, scânteia a rămas în cărți și am descoperit că e foarte ok să faci obiceiuri din ceva ce nu îți place 100%. Ultima descoperire este alergatul. Nu îmi place neapărat să alerg, nu văd așa mare elan din partea mea, dar cu toate astea merg cât de des pot. În principiu în zilele când nu fac yoga iau Lacul Morii la pași de alergat.
Nu îmi place maxim, transpir mai rău ca, Cotabiță, uneori mă dor genunchii, când ajung acasă miros ca după 5 ore în tramvaiul 41, dar beneficiile bat comoditatea. Mă simt mai ușoară, nu mă mai dor picioarele, nu mi se mai umflă așa rău, țin sub control greutatea dobântită după niște luni de dietă, mă destresez maxim, ascult multă muzică și mă relaxează. A, și pielea arată mult mai bine după alergat, dușat, hidratat
Adevărata provocare e drumul de la canapea până la pistă.
Da, e ok să nu îți placă 100% dacă beneficiile bat micul disconfort din lipsa pasiunii la cote maxime.
Spor!