La donare, mare adunare



Miercuri, mi-am facut curaj să ies din casă și am plecat să donez sânge. Voiam să fac asta și luna trecută însă tot am amânat. Așa că miercuri dimineață, dupa ce am mâncat un mic dejun sănătos, am băut o cafea, 2 pahare de apă și am plecat spre Centru de Transfuzie Sanguină.

Spre mirarea mea, destul de aglomerat. Mai fusesem în septembrie 2019 iar în acel moment era foarte pustiu, însa m-am bucurat tare mult să constat că este nevoie să iau bon de ordine, să aștept la rând iar inima îmi crește mult, mult când văd tineri care chiar se implică. Iar implicarea nu este despre un hastag aruncat în online, este despre ajutorul tău concret.
Apoi am mers spre analize, de la analize te întorci la doamna doctor zâmbăreață si apoi la etajul 2 pentru recoltare.
În primul rând, măsurile de dezinfectare se respectă stric. Botoși, mască, dezinfectare la fiecare etaj ești chestionat de doamnele foarte drăguțe de la recepție. Am completat formularul, m-am prezentat cu carnetul donatorului de sânge și cu buletinul, am mai avut încă un mic set de întrebări cu o doamnă doctor foarte draguță și foarte amabilă, deși se vedea că este epuizată, încă mai avea energie de o vorbă bună.
Durează cam 20 de minute, puțin incomod este când îți introduce acul însă apoi nu simți niciun disconfort sesizabil. Donarea e usoară, nu este dureroasă, doamnele de acolo sunt jos pălăria la organizare și amabilitate, iar curățenia este exemplară.
Peste 3 luni merg din nou; până atunci, să nu uităm să avem grijă maximă de noi!
Adresa completă a Centrul de Transfuzie Sanguină București este Strada Constantin Caracaş, nr. 2, sector 1, iar informații complete găsiți pe site-ul www.ctsbucuresti.ro.


