Colanţii ar trebui să fie ilegali
Săptămâna trecută ieşeam de la metrou la Tineretului, din cauza durerii de genunchi şi a amânării sesiunii de recuperare am folosit scările rulante. Arunc telefonul în geantă şi ridic ochii. În faţa mea o domnişoară pe la 23 de ani, cu cam atâtea kilograme peste medie şi înfăşurată în colanţi, semitransparenţi. Mă usuturau ochii aproape. Budigăii i se vedeau “grațios” şi sufocau fundul deja împins în colanţii mici, urâţi, scămoşaţi.
Eu nu pot să înţeleg de ce unele femei fac astfel de alegeri şi mai ales, de ce colanţi? De ce? Dacă ai nişte kilograme în plus există sute de variante prin care poţi să te acoperi, prin care poţi să fii decentă şi să nu oripilezi oamenii din jurul tău. În oglinda nu te uiţi?
Nu am nimic cu femeile plinuţe, chiar sprijin autenticitatea şi ideea de a îţi iubi şi aprecia corpul. Atât timp cât ești sănătoasă şi nu ai probleme, poţi fi liniştită. Important e să te simţi bine şi să îţi placă ceea ce vezi în oglindă. Însă de aici până la a merge în colanţi transparenți este cale lungă, plus că dacă ai coapsele mai proeminente, colanţii nu prea au ce căuta pe tine, doar dacă speli geamurile acasă sau faci curat, în rest ai alternative. Fustă mai largă, blugi mai lejeri, rochie mai lărguţă. Nu trebuie să ţipe materialul pe tine. Eu aşa văd lucrurile. Ştiu că există multe definiţii ale frumuseţii, sau că fiecare vede frumuseţea altfel, însă sincer, când vine vorba de colanţi transparenți prin care ţi se văd budigăii flauşaţi cu steluţe, există o mică problemă.
Mi-am dat licența în estetica urâtului însă aici nu am văzut nimic estetic.
Sursă foto: Splash News