Crampee

Surse și resurse pentru zen!

Facebooktwittermail

Nu cred că mai are sens să ne plângem de 2020, s-a plâns destul, de ciudățenia acestuia, şi, fără doar şi poate 2021 nu e deloc mai vesel sau mai optimist.

Zilele trecute mergeam la piaţă, pentru că încerc cât pot de des să cumpăr de la ţărani şi să stau departe de clasicul intrat în Mega Image seara, şi în timp ce mergeam eu că o floricică, o doamnă, mult spus doamnă, efectiv a trecut cu căruciorul peste piciorul meu. Nu exagerez, efectiv a trecut ca Dorel cu buldozerul. Acum accidente se mai întâmplă, lucruri greşite se mai petrec, dar ce m-a scos din minţi a fost faptul că femeia nici măcar nu s-a întors să vadă ce s-a întâmplat, să vadă dacă a lovit / dărâmat ceva. De ce oare? De frustrare.

Mereu am spus că bătrâneţea în Bucureşti este foarte tristă, cel puţin în ochii mei, mi se pare foarte complicat ca într-un oraş aşa haotic să îţi găseşti liniştea bătrâneţii. Dar na, fiecare cu alegerile sale.

Ca să revenim, căci lucrurile stau tare agitate, de unde mai luăm nişte zen ca să nu punem la suflet ceea ce în jurul nostru se petrece?

  • Din plimbări şi ieşiri din Bucureşti – yes, plimbări fără agomeratie, fără mall-uri, fără îmbulzeală. Bine, eu şi înainte de pandemie eram destul de “sălbatică” pe partea aceasta, nu suportam aglomeraţiile şi nici nu îmi place să merg în mall-uri. Sunt fană natură, aer liber, plimbări. Deşi pare o activitate banală, câţiva paşi departe de claxoane ajută mult în lupta cu stresul.
  • Întâlniri cu oamenii la care ţii şi care îşi fac timp pentru tine. Prietenii/ familia sunt un cadou, mereu am spus asta; aşa că de fiecare dată când poţi să te relaxezi la un vin cu ei, e motiv de relaxare şi sărbătoare.
  • O carte bună şi un telefon ignorat. În ultimul timp mă documentez din ce în ce mai mult pe partea de minimalism, aşa că, lecturez cărţi din domeniu. Dar minimalismul nu este doar despre puţine lucruri ci şi despre înlăturarea unor elemente externe cum ar fi telefonul şi ale sale reţele ce ne ţin ochii obosiţi.
  • Mâncarea bună, savurata nu devorată. Dacă eu am ajuns să vorbesc despre partea culinară este o schimbare mare. Însă, dat fiind lucrul de acasă şi timpul mai mult petrecut acasă, stilul de viaţă setat pe mai puţine calorii, am ajuns şi eu să găsesc farmecul din farfurie, nu doar salatele aruncate pe repezeală. Şi da, viaţa are gust. În toate sensurile.
  • Mai puţini oameni toxici care îţi răpesc energia şi care nu aduc un plus valoare în viaţa ta. Fiecare cred că simţim şi ştim ceea ce avem nevoie şi ceea ce ne aduce fericirea. Şi mai mult de atât, cred că nu trebuie să dăm explicaţii.

Am avut şi eu stările mele de rac sensibilos dar mereu am spus că dacă noi nu facem curcubeul, rămânem doar cu ploaia.

Fruntea sus,

Vă pupă Vîrgolici,

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21