Crampee

Sunt o sfântă!

Facebooktwittermail

Pentru mine, 25 iunie nu are mare relevanță, chiar daca este ziua mea de naștere. Sunt atașată emoțional de 25 Noiembrie, când este Sfânta Ecaterina. Da, stiu, nu știe mai nimeni, sau care știu ori is credincioși, ori i-am bazâit eu cu bautura de ziua mea.

Asadar, pe 25 noiembrie în fiecare an sunt o sfântă. În primul rând îmi ador numele și o iubesc pe mami nespus pentru că a renunțat la prima idee, Tatiana. Mulțuuuuumesc!

Anul acesta, am vrut să am prietenii aproape, să beau un aperol, un vin, să mănânc ceva bun și să râdem până la ore târzii. Zis și facut. Ne-am întâlnit, am băut, am mâncat, am râs și m-am bucurat ca în fiecare an de prezența lor, și mai ales îmi dau seama de câte ori am fost “sfântă” cu ei. Nu am poze, pentru că după amenințările că multe poze din tinerețile noastre vor ajunge la nunțile noastre, m-am potolit. Good girl!

Instasize_1126131527La birou am sărbătorit ca precum descrie  poza alăturată.

Instasize_1126131732Am primit și flori, și ganduri frumoase, mi-am reauzit prieteni vechi și am încheiat seara cu prăjituri delicioase achiziționate de surorile mele, de la cofetăria mea preferată, Victoria, în timp ce părinții îmi făceau urări fără număr prin telefon. Să am case, mașini, bani, din astea banale.

Recunosc că mă simt norocoasă când simt atâta emoție în jurul meu, când văd oameni cărora le pasă și care știu cât de importantă este pentru mine această zi. Mulțumesc pentru cadouri, pentru orele de râs, pentru mesaje și pentru faptul că indiferent de seară, de băutură, cu voi mă simt completă și fericită.

Îmi iau fericirea din zâmbetele oamenilor de lângă mine! Așa sunt sfintele!

IMG_20151125_004315

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21