Să te placi e uşor, să te iubeşti e provocator

Mereu am avut încredere în mine, şi nu mă refer aici doar la aspect, despre acesta o să discut în rândurile de mai jos. Niciodată nu am fost timidă, sau poate prea rar, părinţii mei au avut bătăi de cap cu mine pentru că mă revolt mereu şi am gura mare, şi cam tot ceea ce am făcut până acum, am făcut prin strădania mea.

M-am plăcut mereu pentru că nu mi-a fost lene, nu am avut lenea aia de a face ceva, de a găsi mereu scuze; mi-a plăcut să învăţ, m-am dus cu pasiune la şcoală, iar de facultate nu mai deschid subiectul, a fost una dintre iubirile mele cele mai mari. Nu am suferit pentru că nu avut părinţi cu relaţii, cu pile, şi totul a trebuit să fac pe propriile puteri, iar asta m-a motivat mai mult decât orice. Sunt şi voi fi o fată simplă din Moldova, care adoră să călătorească, să scrie, să danseze, să bea vin şi să muncească. Îmi place să las ceva în urma mea, să nu fiu un om care lucrează ci să fiu un om care munceşte. Mai mult un om decât o persoană. Am adorat la mine că am avut şi am un caracter puternic, că nu m-am lăsat devastată de episoade urâte din viaţă, că nu am lăsat să mă efecteze anumiţi oameni şi mereu, cu riscul de a fi catalogata arogantă, am fost cu nasul pe sus şi cu gura mare. Certăreaţă şi în căutarea dreptăţii am fost, pentru că îmi place să fiu onestă, îmi plac lucrurile clare, îmi place că totul să fie transparent. Urăsc ipocrizia, urăsc oamenii care nu se analizează şi mai presus de orice, blamez oamenii care nu îşi asumă ceea ce fac. Tocmai din aceste motive singurului bărbat căruia i-am deschis din prima la uşa, a fost celui care aduce pizza.

A te place, pentru că răspund campaniei #nivea, una frumoasă, intitulală  #likeyourself nu am considerat că e despre a te place doar fizic. Nu e despre rochia aia drăguţă care se asortează cu pantofii şi despre un selfie perfect. Este despre a te place când ajungi la o vârstă şi trebuie să dai trecutului socoteală, când te uiţi în oglindă şi ştii că nu eşti doar genă şi rimel, eşti muncă, cearcăne, compromisiuni, pasiune. M-am iubit pentru că nu am lăsat niciodată pasiunea la o parte, pentru că nu mi-am umbrit visele, pentru că deşi îmi este şi acum foarte greu în unele situaţii, nu cedez. Şi oboseala, şi munca toate, nu mă fac un om de carieră, ci mai mult îmi dau cariera aia de piatră de care să mă spriijin când nu am somn. Şi nu e 100% meritul meu, şi asta mi se pare important de menţionat. Am o familie care cu bune cu rele, e acolo lângă mine, am surorile şi cumnaţii care sunt mai mult decât mi-aş fi dorit, am mătuşi şi unchi prin alianţă cu care stau până târziu la poveşti, iar toate astea mă zidesc ca o Ana a lui Manole. Da, sunt un rac sensibil care plânge dacă vede un animal chinuit, care reciclează pentru că iubeşte natura, care dansează până la 6, care râde cu gura până la urechi dar, care, niciodată nu uită cine i-a fost acolo când norii ţineau soarele departe.

Optimismul acesta îl voi ţine mereu, la fel şi felul tranșnat de a vedea lucrurile. Să fii demn e mai important decât o fericire temporară.

Când e vorba de fizic, toţi le avem pe ale noastre, iar eu nu am nimic de ascuns. Toată viaţa am suferit ca nu sunt mai înaltă, însă a trebuit să mă mulţumesc cu 1,72, sunt obsedată de dantură şi am purtat aparat dentar 2 ani ca să îmi văd dinţii drepţi, ador pielea sănătoasă şi în acest sens niciodată nu m-am culcat nici machiată, nici fără să îmi fac ritualul, şi nici pe o ureche.

Ca multe dintre fete, mi-am dorit să fiu mai slabă, am variat mult, însă slabă în adevăratul sens al cuvântului  nu am fost niciodată. Şi o spun cu lejeritate, am un metabolism care parcă trăiește din ajutor social, nu are niciun interes să se activeze; mănânc 90% sănătos, nu beau sucuri, nu mănânc dulciuri şi cu toate astea, fundul meu se încăpăţâneze să scadă. Nu mă afectează, însă recunosc că mi-aş dori să mai dau câteva kilograme jos.

Deşi am fost şi brunetă, şi blondă şi roşcată, indiferent de perioadă, mi-a plăcut ce am văzut în oglindă. Am trăit şi încă trăiesc o dramă cu retenţia de apă, pe care sincer aş vrea ca fetele care mănâncă 3 shaworma şi beau 2 litri de suc să nu o mai aducă în discuţie, pentru că mă enervează. Retenţia de apă înseamnă să nu îţi încapă picioarele în pantofi, să îţi iei fuste mai lungi pentru că ţi se umflă genunchii, să nu te încapă blugii nici măcar până la genunchi şi să ai pungi sub ochi mai mari decât sânii. Cam prin asta am trecut, şi mai trec 70% din timp. M-am tratat cu multe, cu lichide, ceaiurile sunt la ordinea zilei, însă cea mai eficace a fost acupunctura. Voi scrie un articol separat pe tema asta.

Pentru că da, #likeyourself e şi despre eforturile pe care le-ai făcut ca să faci din părţile rele, mai puţin rele.

Mă plac când îmi văd  umerii drepţi, când îmi văd gleznele pe tocuri, când îmi curge o mătase turcească până la genunchi, când rujul îmi vine perfect, când pielea îmi străluceşte iar buclele îmi cad pe spatele drept.

Mă  plac când ştiu că am muncit, când ştiu că am o echipă superbă, când plec de la birou la ore târzii însă am lăsat rezultate în urmă, când beau un Aperol cu fetele pe plajă sau când beau un vin de ţară cu familia. Mă plac pentru am în jurul meu oameni buni, frumoşi, inteligenţi cu care mă văd nu pentru poze ci pentru stări. Deşi aduce a Tony Pomptamas, iar articolul ăsta e scris în curtea mea proaspăt plouată  mai am încredere în oameni şi în mine, şi cred cu tărie că energia aia frumoasă vine în urma ta ca un parfum bun, nu te abandonează la uşa când încui.

În încheiere, chiar vă doresc să aveţi parte de linişte, bucurii, oameni frumoşi în jurul vostru iar oglindă, dimineaţa când ieşiţi din casă, să vă fie ecou al încrederii.

Să te placi înseamnă să fii mulțumit de ceea ce vezi în oglindă, să te iubești însemnă să apreciezi între privirile din oglindă.

Vă pupă Vîrgolici!