Crampee

Neputința, boală grea

Facebooktwittermail

fluDe ieri am simțit că sunt șanse mari ca astăzi să scot o cantitate mare de muci. M-a prins ploaia aia nosoală de joi seară și praf m-a facut.

De dimineață m-am trezit cu gâtul in pioneze și deși am încercat să neg, se pare că răceala a pus mâna pe mine. Probabil din discursul mamei  este și ceva adevarăt, nu mă îmbrăc suficient de gros însă problema este că nu suport căldura și  îmi este foooarte cald tot timpul.

Astăzi am bolit, am bolit la modul ăla nasol, cu 1000 de servețele, cu frisoane, cu stări de amețeală. Credeam că dacă ai surori,  la greu are cine să te susțină, însă aia mică a plecat devreme iar cea mare mi-a dat pastille și mi-a facut ceaiuri, deh, e bine  să ai medic în casă, apoi a fugit și ea să nu o contaminez.

Așadar o zi întreagă am fost un om suferind și singur. Noroc că  îmi place patul meu și modul cum intră lumina pe geam în sufragerie, iar plasma a găzduit maraton de lungmetraje românești, idee apărută  dupa ce mi-a venit și ideea că vreau anul aceasta să mai ajung la un festival de film.

Cu siguranță urăsc să stau degeaba. Nu am putut niciodată, să stau la seriale sau să lenevesc. Doamne, ceva de groază.  Deși am vrut să ies, să mă plimb, să alerg, drumul până la baie mi se părea lung și chinuitor. Nu am mai avut de foarte mult timp o sâmbătă în care să stau efectiv  în pătură și să nu ies, să nu fac curat, să nu fac cumpărături, să nu beau un vin.  Și de fiecare dată când pățesc ceva îmi amintesc cât de oribil este să nu poți face ceea ce îți place.

Cum gâtul nu mă mai ustură atât de rău, cred ca astă seara beau un rose precum gâtul meu  și voi continua seria filmelor, în patul meu uriaș. Dacă somnul nu apare, am pe listă câteva cărți achiziționate aseară.

Mă duc să îmi fac ceai și să las vinul la temperatura camerei.

 

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21