De la papion la pampers

Vremea asta mie îmi place, nici cald, nici frig, vreme ideală de limonadă şi mers pe jos. Bine, şi călătorii, cum ne permite programul. Am scos adidaşii comozi de la naftalină, am dus cizmele la țară la Corod şi am reluat la modul serios şi constant activitatea mea preferată: mersul pe jos.

Mergeam aseară cu căştile în urechi, în lumea mea, am luat străduţele la pas şi când mergeam eu visătoare, bam, îmi sare în ochi un chip cunoscut. Un băiat de care mi-am amintit instant că am ieşit în timpul facultăţii, prin anul doi, când intrăm zâmbitoare pe poarta de la cămin de la Kogălniceanu şi Diana mă aşteapta în cameră să îi povestesc ce am făcut.  Sincer, chiar nu mai ştiu cum îl cheamă, pentru că am ieşit puţin şi, rapid mi-am dat seama că eu nu am ce să caut lângă el. Ţin minte că era foarte aranjat, şi era tot timpul în pas cu moda iar când ne era ora stabilită să ne vedem, mă pregăteam de două ori mai mult, căci omul era mai asortat ca mine, și era foarte, foarte stilat.  Înalt, brunet, cu barbă şi glumeţ, student la Arte. Rapid am fugit pentru că era băiatul lui mama, asta îmi amintesc sigur. Orice ziceam eu, el povestea că mămica lui face mai bine. Glumeam că ne chinuiam în camera să călcăm o cămaşă, el sărea repede:

– Mami are staţie de călcat, nu are doar fier.

Povesteam că mâncarea de la cantină e bună şi ieftină, fără dubii:

– Mami face ciorba doar cu zarzavat de la ţară.

Am vrut să bem o bere cândva, la o terasă pe la Izvor:

– Nu pot, că mami zice că alcoolul afectează inima.

Şi băiatul doar cu inima la mami a rămas, eu i-am dat-o înapoi, invocând ca orice fată de 21 de ani că nu sunt pregătită să renunţ la libertatea mea.  Relaţiile cu părinţii sunt pe viaţă, ne iubim, ne sprijinim, ne respectăm însă de la încurajare, la sunat când băiatul e în oraş “vezi că mâine dimineaţă ai brânză cu pâinică pe masă, să nu mai stai mult” e cale lungă. A, şi niciodată nu stăteam mult în oraş pentru că mami nu îl lăsa, pe motiv că nu mai prinde metroul iar taximetriştii “îşi bat joc de copii”. El avea 24 atunci. Da, da.

Nu am mai vorbit de atunci, nici măcar nu îmi amintesc unde l-am cunoscut. Însă aseară l-am recunoscut, ieşea din Mega Image, ciufulit, hârâia nişte slapi, în nişte bermude uzate şi căra vreo trei pachete de pampers şi o sacoşă plină cu diverse. Băiatul ăla frumos, pe care îl plimbam pe sub salcâmii tomnatici şi cu care striveam boem frunzele era obosit, neîngrijit şi plictisit.

De obicei mă lua un sentiment de hatereală, însă parcă îmi era milă de el, şi mai ales că îl ştiam cât de aranjat şi frumos era. Am luat ochii de pe el mai repede ca în anul doi şi mergând cu paşi repezi chiar mă gândeam dacă a ajuns aşa pentru că şi-a asumat că îşi doreşte o familie sau pentru că mămica lui i-a pus în gât “o fată cuminte”.