Feașîn & biuti

Alegeri de skincare pentru zile de toamnă

Facebooktwittermail

A trecut timpul şi niciun articol privind peferatele mele în materie de creme nu a mai ieşit. Recunosc, vinovată. Dar astăzi m-am mobilizat, am câteva produse de a căror eficiență am fost mulţumită sau mai puţin mulţumită, şi cum mă ştiţi, sunt foooooarte pasionată de tot ceea ce înseamnă skincare, iar o piele frumoasă este un atu imbatabil. Consider că o piele sănătoasă este prima bază a unui machiaj.

Să începem:

Crema antiroșeață SVR – am avut ceva probleme cu o roşeaţă în obrăjori, mai exact în jurul nasului, păream aşa puţin veselă indiferent de oră, iar medicul mi-a recomandat crema SVR anti-redness. Are o textură foarte plăcută, se aplică uşor, nu are miros, implicit nici parfum şi partea cea mai importantă, are efect. Cam după 2 săptămâni de utilizat zilnic am văzut rezultate, şi cu siguranţă o voi cumpăra din nou. Eu am achiziţionat-o de aici.

Crema de ochi Ziaja. Fără parfum şi nebunii, e foarte uşoară şi foarte hidratantă. Eu o folosesc după ce aplic serul cu cafeină de la The Ordinary, hidratând foarte bine zona.  Crema Ziaja are un raport calitate preţ excelent. O puteţi găsi aici. Serul de ochi The Ordinary aici.

Serul cu acid hyaluronic The Ordinary. Încercat acum pentru prima oară, căutam soluţii pentru a îmi menţine tenul hidratat pentru mai mult timp. Am avut mai multe variante, acesta este destul de bun, însă dat fiind faptul că îl folosesc de două ori pe zi, am nevoie de cantitate mai mare. Eu îl aplic pe tenul umezit, folosesc apa termală de la Uriaje, apoi aplic o cantitate medie. Lasă un ten fresh, revigorant. Recomand; îl puteţi găsi aici.

Fiolele cu colagen Farmec – sunt la a treia cutie, prima am primit-o într-un PR kit, apoi le-am cumpărat, şi le ador. Au şi un miros aşa de farmacie, dar sunt foarte bune; pentru tenul meu sunt ideale, ajută în lupta cu senzaţia de uscăciune, lasa un ten hidratat dar deloc încărcat, nu ustură sau nu pişcă, sunt uşor de transportat şi în călătorii şi chiar aduc un plus de hidratare tenului. Le ador, le puteţi achiziona de aici.

SPF -ul elmiplant 50. Eu folosesc şi iarna şi vara SPF, uneori mai scad către un 30 dar în general prefer 50. Testez constant noi produse, sunt la al doilea tub de Elmiplant, varianta fără parfum, mă ustura puţin ochii de la acesta, însă, este foarte uşor de aplicat, nu lasă pelicula albă şi păstrează şi un ten fresh. Îl găsiţi aici. (vă las link de emag, site-ul lor merge ca o zi la ANAF).

Crema Uriaje xmose. Am cumpărat-o după ce multe coşuri s-au gândit să vină pe bărbia mea, mai ales de la purtatul măştii. Am şi aşteptat ca crema să revină cu stoc la farmacia tei, însă, mi se pare că nu are niciun efect. Poate aşa, fooooarte puţin să usuce coşurile, însă în cazul meu nu a avut efectele aşteptate. Puteţi să o încercaţi, unele personae au fost foarte mulţumite de aceasta. Achizionată poate fi de aici.

Apa micelara bifazica Gerovital. Primită spre testare, foarte bună, mai ales că folosesc un rimel destul de puternic şi am nevoie de o apă micelara bună. Uşor de aplicat, elimina machiajul fără să întindă. O puteţi găsi aici.

În ultima perioadă cam aceste produse am folosit, aş vrea să menţionez că toate ambalajele merg la reciclat, în mare parte le duc în Lidl sau Kaufland, unde au acele spaţii speciale de reciclat iar capacele le sortez separat pentru proiectul capace cu suflet.

Vă pupă Vîrgolici.

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21