Jurnal de cântar

Jurnal de cântar #săptămâna1

Facebooktwittermail

Așa cum știți, am scris săptămâna trecută un articol despre marea mobilizare legată de pierderea kilogramelor. Cele 10 kilograme care nu îmi dau pace le vreau istorie, așa că, masă cu masă, gustare cu gustare merg cu fruntea sus în această “bătălie”.

Înarmată cu entuziasm, cu coș mare și colorat de cumpărături, cu frigider aranjat și pregătit, am ținut prima săptămâna de regim sănătos care să mă ajute kilogramele să le dau jos.

La fix o săptămâna după, consemnez următoarele:

  • Retenția de apă s-a diminuat considerabil; dimințile mele fiind mai happy pentru că am glezne de balerină;
  • Mă simt energică și deloc nu îmi e foame;
  • Nu prea am avut pofte;
  • Am băut și 3 litri de apă pe zi;
  • Am făcut mișcare cât am putut (mers pe jos în special) ;
  • Mi-am dezvoltat calitățile de bucătar, dat fiind trecutul meu nu tocmai profi în ale bucătăriei;
  • Am mâncat mâncare foarte gustoasă;

Șiiii…. Partea cea mai importantă, am pierdut 930 de grame! Ta daaam!

Este o mininiminivictorie pentru că nu mă așteptam din prima săptămână să am ceva rezultate, dat fiind faptul că sunt campioană la diete. Hainele vin puuuuuțin mai largi, eu am un zâmbet și mai larg decât de obicei.

Drumul e lung, știu, dar bucurie cu bucurie și entuziasm cu entuziasm vreau să le adun pe toate în cufărul cu experiențe. Nu vreau să fac din asta cel mai important țel din viața mea pentru că fără doar și poate mai am și altă viață pe lângă dietă (#Doamneajuta!)

Multumesc Danielei pentru sustinere! Daniela nutriționista zâmbitoare o găsiți aici.

Keep in touch, revin cu updates!

Vă pupă Vîrgolici!

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21