Recunosc, povestea din rândurile ce urmează s-a întamplat când în luna octombrie încă era soare și poveștile băteau la ușa vieții  mele cu același magnet cu care m-am obișnuit, și da, recunosc că îmi place. Dacă nu aș avea povești, berile ar fi mai seci, paharele de vin mai fără de gust și viața mea mai banală.

Eram într-o zi cu soare, cu frunze aproape gălbui și trotuare pictate de toamnă. Mergeam cu ochii stranși de soare dar cu privirea încântată, și parcă nu aveam ce să îmi mai doresc. Gleznele îmi erau dezumflate, rochia îmi stătea perfect iar părul meu, ca de pe bigudiuri căzut, vorbea cu soarele în buclele mele bălai. Merg, merg și când să cobor câteva trepte mă impiedic; ca într-un film cu și despre oameni stângaci, piciorul meu drept nu simte a treia treaptă iar eu mă duc ca bolovanul. Foile și mapele din mâna îmi sar, geanta îmi cade din mâna, părul îmi sare în ochi și palma testează rezistența trotuarului.

În timp ce încercam să mă ridic, printre varfurile mele decolorate, zăresc o față ce părea coborâtă de pe  o rază. Se apleacă lânga mine, îmi adună hârtiile, îmi strânge geanta și îmi oferă o mână. Chipul lui creol, conturat perfect de un brunet strălucitor îmi aducea aminte de Aladin, de care eram îndrăgostită în copilărie. Umerii lui îmi vorbeau dintr-o cămașă de un alb impecabil iar ochii lui căprui sclipeau ca a unui copil. Îmi pun palma zgariată în palma lui, mă ridic, și în timp ce îmi aranjam rochia, mă îndrăgosteam de un baiat ce din basme era rupt. Claxoanele ne erau coloană sonoră, ochii ni se iubeau iar gardul și treptele ne erau harpă.

Buzele lui rozalii, mă întreabau dacă sunt bine și dacă am pățit ceva. Voiam să îi spun că m-a lovit Cupidon însă am zis să nu îl sperii, că uneori îs cam directă. Printre zâmbete și redresat situația, băiatul meu cu dinți perfecți și zâmbet ideal, îmi cere numărul ca să verifice dacă sunt în regulă, cu mențiunea că lui îi place să aibă grijă de fetele frumoase care se accidentează. Tocul meu drept, mai devreme zgâriat, era acum în aer.

Ii las numarul meu, mă atinge pe umăr și îmi spune să am grijă de mine.

În urma mea îl las, și parcă îl auzeam cum strivea frunzele, precum îmi mușcam eu buza. Merg pe jos o stație de metrou, timp în care îmi pun ochelarii de soare pentru a se observa mai puțin cum râd singură. Ajung înapoi la birou, îmi ud florile, îmi fac o cafea și aud telefonul care mă anunță că degetele frumoase ale lui Aladin mi-au scris.

Cand deblocam telefonul, cred că magicul Cupidon s-a sinucis.

-Ke faci? Cum te simti, frumoaso? Te m-ai doare palma? 😛

In timpul ăsta și fruntea s-a accidentat de birou, și zâmbetul meu a plecat spre o lume mai bună. Totuși zic că poate băiatul o fi greșit și continui conversația, timp în care aflu că pentru frumosul meu, cratima e chestie de alegere, numărul de i  variază în functie de starea lui și că a face acordul între subiect și predicat e super demodat.

Da, da, am oftat și m-am resemnat. De fapt am oftat resemnat, știind că viața mea e o telenovelă, care deși uneori mă îngenunchează și la propriu și la figurat, îmi dă un haz de necaz ce mă ajută să merg cu voioșie mai departe.

Și da, aud cerul cum plânge când un băiat frumos îmi scrie greșit.

#poveștileluivîrgolici

Știu că acum este la modă cuvântul acesta „stres”. Toata lumea îl folosește cu aceeași lejeritate precum este folosit cuvântul „frustrare”. Eu spun doar atât –  m-a ajuns oboseala. Și încă nu îmi dau seama daca este o carență de vreo vitamină însă cu siguranță s-au schimbat unele lucruri, și nu în modul pozitiv:

• Mă trezesc greu, amân alarma – eu care nu aveam o problemă cu trezitul și pe la 6.30 deja mă spălam pe dinți. Acum pur și simplu trag de mine și papucii mei de cameră cu iepuri sunt târâiți cu oboseală prin casă.
• Îmi văd cearcănele din elicopter. În cazul meu cearcănele sunt moștenite ( mulțumesc, Tati) și orice aș face, nu se tratează, însă le acopăr. Cât pot, cum pot. Cred că totuși nu am curaj pentru o operație acum, însă sunt episoade în care sunt negre precum cafeaua din care sorb acum.  În momentul de față sunt atat de proeminente încât cred că orice anticearcăn abandonează lupta. Plus că trăiesc cu teama de a mă rida, bineînțeles, proces de care îmi e teamă ca de un  rottweiler. Plus că ar fi și social drama, singură și ridată #omg.
• Somnul îmi e mai agitat. Am avut și perioade de insomnii, și perioade cu un somn calitativ și profund. În ultimele luni, fenomenul care mă macină din copilărie, adică scrâșnitul foarte rău, s-a agravat, încât acum am distrus gutiera. Am decis că îmi voi face din silicon, nu din plastic cum am acum, chiar dacă este mai scumpă, însă îmi protejează dantura, în care oricum am investit foarte mulți bani și tot nu arată cum aș dori.

Ce am schimbat cât de cât:

• Seara am rărit ieșirile în oras, am iesit când și când, o aniversare, o limonadă, un pahar de vin. Încerc să nu mai pierd nopțile și să îmi fac o baie relaxantă  sau să mă duc la masaj. Nu îmi iese intotdeauna, însă comparativ cu anii precedenți, este o schimbare majoră.
• Încerc să mă ocup cât mai mult de ceea ce îmi face plăcere și mă relaxează. Apă. Apă. Apă. Adică, vizite cât mai dese la piscina, o seara în Therme (unde vă recomand cu încredere să mergeți), o plimbare de 20 minute cu căștile pe cap și abandonarea telefonului.

Știu că nu e grav, știu că e normal, însă sunt obisnuită să fiu mai tot timpul agitată, pe drumuri și îmi place stilul meu de viață. Nu mă suport eu adormită sau impiedicată, și nici nu îmi stă în caracter. Însă sunt momente și episoade când zborurile, agenda plină, diferențele de fus orar, telefoanele, problemele, chiar te compleșesc.

Vă recomand cu drag să aveți grijă de voi, și să prețuiți momentele de sănătate și să nu uitați că fresh este sentimentul care ne încantă pe noi dar și pe cei la care ținem. Și nu, nu îmi e teamă să îmi arăt și momentele de slăbiciune și oboseală.

Vă las să vă bucurați de weekend, eu momentan sunt abandonată în pijamale cu snoopy, papuci cu iepuri și un pahar de vin. A, plus că am gătit, curând postez și rețeta.

Vă pupă Vîrgolici!

Pe la mijlocul lunii iulie, am alergat puțin prin magazine ca să îmi completez bagajele cu ceea ce știam că mai am nevoie pentru o plecare în țările calde, și la propriu și la figurat. Știam cam ce temperaturi mă așteaptă acolo ( 48 – 49 – 50 grade Celsius! ) și am ales cu grijă materiale bune, lejere, comode și să fie și bineînțeles, pe stilul meu.

Am cumpărat cu spor niște pantaloni scurți de in, niște balerini de piele (urmează un articol despre încălțămintea de vara acesta), multe rochii și bineînțeles, fuste.

Pe listă a intrat și o fustă de la un brand pe care îl ador – ETIC.  Am cumpărat o fustiță comodă, în doua culori de vară așa, cu o lungime tare comodă și mi-a plăcut întăritura din talie. Am purtat-o o singură data și bum, mi-a pocnit fermoarul. Asta în condițiile în care nu mă strângea, nu îmi era mică și nici nu îmi era incomodă când mă așezam.

Am ajuns în România, m-am enervat, am sunat la ei, și o doamnă foarte drăguță m-a îndrumat să duc fusta în magazinul de unde am luat-o și acesta o sa fie reparată. Zis și făcut, am lăsat fusta, și după câteva zile m-au contactat că pot veni să o ridic. Fermoar nou, bun, fustă călcată, pe umeraș și o doamnă amabilă de la casă, mi-a zâmbit mai tot timpul.

Hai că se poate. Nu că ar fi costat o avere, nu că nu aș fi avut cu ce să mă îmbrac, dar o voiam și nu eram deloc pe aceeași lungime cu ideea să repar eu fusta din moment ce a fost purtată o singură dată.

Etic.ro să știți că o să rămân fanul vostru, am zeci de cămăși și fuste de la voi care nu m-au dezamăgit.

O poveste v-am spus, ca să știți că puteți miza pe ei.

#povestileluivirgolici

De câteva luni single e statutul meu, și viata mea s-a schimbat. Nici în sensul  rău, nici în sensul bun. Nu am trăit nici cea mai mare dramă, însă nici nu pot să fiu ipocrită și să spun că e cea mai mare fericire. Probabil e o rețetă valabilă și pentru situațiile din viață, nu trebuie nici dramatizate, nici iubite, calea de mijoc e cea mai bună, căci armonia e cheia tuturor. A, și călătoriile, cât mai multe, cât mai dese.

Ca domnișoară neîmplicată anymore într-o relație, aspectele care se schimbă sunt următoarele:

• înveti să cari mai mult singură bagaje, trollere, cumpărături. Pungi mari cu chestii pentru casă (detergent, hârtie igienică, servețele, șampoane și muuuulte altele) le cari cu munuțele tale. Căruciorul greu se împinge până la mașină, unde pui toate minunile. Da, cari singură bidoanele de 5 litri de apă, cele de 5 litri de lichid de parbriz, lădița cu roșii adusă de la părinți sau vinul “furat” de acasă. Toate singură, cu atenție la unghii, căci nu se știe când mai are timp domnișoara de la unghii să te primească, și nici să mergi cu unghiile ciobite nu e frumos.

• serile care obișnuiau să fie seri de relaxare în doi, la un film, la obere, devin seri în care ori stai în cei mai comozi pantaloni și te uiți singură la un film, în timp ce sorbi dintr-un pahar de vin, ori ieși cu prietenele, sau îți înviți vecina de bulevard și bei în curte pe băncuta o doză de bere. (aka Ioana).Ori sunt seri în care un vin pe un continent departe de al tău acasă e o variantă mai bună.

• planurile de vacanță sunt mai în aer și mai ciudate. Nu știi exact cum să pui problema, și de la planuri în doi, cu schimb de hoteluri și link-uri pe whatsapp cu sugestii de pe booking, te lipești de membri familiei, pentru care devii un copilaș. Și replicile precum:

–  Wai, mergeți la mare? Vin si eu” sunt super cunoscute. Da, am noroc de super surori și super cumnați. Nu degeaba o mașina are 5 locuri, două cupluri și eeeeeeeeuuuu!

• este mai ciudat să onorezi evenimente precum nunți, botezuri, cumetrii, pentru că varianta singură atrage toate privirile celor care  au impresia că trăiești cu 10 mâțe și viata ta este distrusă și ești cea mai tristă în ochii lor. Da, ai putea oricând să le demonstrezi că îți este bine, dar judecata aia clasică e prea incomod și useless de demontat.

Acestea sunt în linii mari cele mai importante schimbări. Așa cum am spus, nu e nici placut, nici un disconfort enorm. Nici nu e dramă, nici nu e bucurie, e o stare care deși e privită ca una grava are și avantaje. Poți fi plecat cât vrei, nu primești întrebări, îți cumperi câți pantofi vrei, nu ești intrebată  unde îi mai depozitezi  și multe altele.

Toata ideea este să fii zen și să faci ceea ce îți face plăcere.

Și se mai spune că doar oamenii împăcați cu ei înșiși pot sta singuri, eu mă descurc destul de bine de prin februarie.