Să te placi e uşor, să te iubeşti e provocator

Mereu am avut încredere în mine, şi nu mă refer aici doar la aspect, despre acesta o să discut în rândurile de mai jos. Niciodată nu am fost timidă, sau poate prea rar, părinţii mei au avut bătăi de cap cu mine pentru că mă revolt mereu şi am gura mare, şi cam tot ceea ce am făcut până acum, am făcut prin strădania mea.

M-am plăcut mereu pentru că nu mi-a fost lene, nu am avut lenea aia de a face ceva, de a găsi mereu scuze; mi-a plăcut să învăţ, m-am dus cu pasiune la şcoală, iar de facultate nu mai deschid subiectul, a fost una dintre iubirile mele cele mai mari. Nu am suferit pentru că nu avut părinţi cu relaţii, cu pile, şi totul a trebuit să fac pe propriile puteri, iar asta m-a motivat mai mult decât orice. Sunt şi voi fi o fată simplă din Moldova, care adoră să călătorească, să scrie, să danseze, să bea vin şi să muncească. Îmi place să las ceva în urma mea, să nu fiu un om care lucrează ci să fiu un om care munceşte. Mai mult un om decât o persoană. Am adorat la mine că am avut şi am un caracter puternic, că nu m-am lăsat devastată de episoade urâte din viaţă, că nu am lăsat să mă efecteze anumiţi oameni şi mereu, cu riscul de a fi catalogata arogantă, am fost cu nasul pe sus şi cu gura mare. Certăreaţă şi în căutarea dreptăţii am fost, pentru că îmi place să fiu onestă, îmi plac lucrurile clare, îmi place că totul să fie transparent. Urăsc ipocrizia, urăsc oamenii care nu se analizează şi mai presus de orice, blamez oamenii care nu îşi asumă ceea ce fac. Tocmai din aceste motive singurului bărbat căruia i-am deschis din prima la uşa, a fost celui care aduce pizza.

likeyourselfA te place, pentru că răspund campaniei #nivea, una frumoasă, intitulală  #likeyourself nu am considerat că e despre a te place doar fizic. Nu e despre rochia aia drăguţă care se asortează cu pantofii şi despre un selfie perfect. Este despre a te place când ajungi la o vârstă şi trebuie să dai trecutului socoteală, când te uiţi în oglindă şi ştii că nu eşti doar genă şi rimel, eşti muncă, cearcăne, compromisiuni, pasiune. M-am iubit pentru că nu am lăsat niciodată pasiunea la o parte, pentru că nu mi-am umbrit visele, pentru că deşi îmi este şi acum foarte greu în unele situaţii, nu cedez. Şi oboseala, şi munca toate, nu mă fac un om de carieră, ci mai mult îmi dau cariera aia de piatră de care să mă spriijin când nu am somn. Şi nu e 100% meritul meu, şi asta mi se pare important de menţionat. Am o familie care cu bune cu rele, e acolo lângă mine, am surorile şi cumnaţii care sunt mai mult decât mi-aş fi dorit, am mătuşi şi unchi prin alianţă cu care stau până târziu la poveşti, iar toate astea mă zidesc ca o Ana a lui Manole. Da, sunt un rac sensibil care plânge dacă vede un animal chinuit, care reciclează pentru că iubeşte natura, care dansează până la 6, care râde cu gura până la urechi dar, care, niciodată nu uită cine i-a fost acolo când norii ţineau soarele departe.

Optimismul acesta îl voi ţine mereu, la fel şi felul tranșnat de a vedea lucrurile. Să fii demn e mai important decât o fericire temporară.

Când e vorba de fizic, toţi le avem pe ale noastre, iar eu nu am nimic de ascuns. Toată viaţa am suferit ca nu sunt mai înaltă, însă a trebuit să mă mulţumesc cu 1,72, sunt obsedată de dantură şi am purtat aparat dentar 2 ani ca să îmi văd dinţii drepţi, ador pielea sănătoasă şi în acest sens niciodată nu m-am culcat nici machiată, nici fără să îmi fac ritualul, şi nici pe o ureche.

Ca multe dintre fete, mi-am dorit să fiu mai slabă, am variat mult, însă slabă în adevăratul sens al cuvântului  nu am fost niciodată. Şi o spun cu lejeritate, am un metabolism care parcă trăiește din ajutor social, nu are niciun interes să se activeze; mănânc 90% sănătos, nu beau sucuri, nu mănânc dulciuri şi cu toate astea, fundul meu se încăpăţâneze să scadă. Nu mă afectează, însă recunosc că mi-aş dori să mai dau câteva kilograme jos.

Deşi am fost şi brunetă, şi blondă şi roşcată, indiferent de perioadă, mi-a plăcut ce am văzut în oglindă. Am trăit şi încă trăiesc o dramă cu retenţia de apă, pe care sincer aş vrea ca fetele care mănâncă 3 shaworma şi beau 2 litri de suc să nu o mai aducă în discuţie, pentru că mă enervează. Retenţia de apă înseamnă să nu îţi încapă picioarele în pantofi, să îţi iei fuste mai lungi pentru că ţi se umflă genunchii, să nu te încapă blugii nici măcar până la genunchi şi să ai pungi sub ochi mai mari decât sânii. Cam prin asta am trecut, şi mai trec 70% din timp. M-am tratat cu multe, cu lichide, ceIMG-20180610-WA0065aiurile sunt la ordinea zilei, însă cea mai eficace a fost acupunctura. Voi scrie un articol separat pe tema asta.

Pentru că da, #likeyourself e şi despre eforturile pe care le-ai făcut ca să faci din părţile rele, mai puţin rele.

Mă plac când îmi văd  umerii drepţi, când îmi văd gleznele pe tocuri, când îmi curge o mătase turcească până la genunchi, când rujul îmi vine perfect, când pielea îmi străluceşte iar buclele îmi cad pe spatele drept.

Mă  plac când ştiu că am muncit, când ştiu că am o echipă superbă, când plec de la birou la ore târzii însă am lăsat rezultate în urmă, când beau un Aperol cu fetele pe plajă sau când beau un vin de ţară cu familia. Mă plac pentru am în jurul meu oameni buni, frumoşi, inteligenţi cu care mă văd nu pentru poze ci pentru stări. Deşi aduce a Tony Pomptamas, iar articolul ăsta e scris în curtea mea proaspăt plouată  mai am încredere în oameni şi în mine, şi cred cu tărie că energia aia frumoasă vine în urma ta ca un parfum bun, nu te abandonează la uşa când încui.

În încheiere, chiar vă doresc să aveţi parte de linişte, bucurii, oameni frumoşi în jurul vostru iar oglindă, dimineaţa când ieşiţi din casă, să vă fie ecou al încrederii.

Să te placi înseamnă să fii mulțumit de ceea ce vezi în oglindă, să te iubești însemnă să apreciezi între privirile din oglindă.

Vă pupă Vîrgolici!

 

Frumuseţea fără tencuiala, cu grijă se ţine

Cum în ultimul timp sau în ultimii ani viaţa mea se cam împarte între agitaţie/călătorii/ieşiri/prieteni/familie/nunţi/botezuri/cumetrii, când găsesc un weekend în care nu am lucruri clare de făcut mă ocup de ceva exagerat de important – de mine.

În timpul săptămânii mai ajung târziu acasă, în timpul anului am impresia că timpul mă iartă, iar luna aceasta buletinul mă anunţă că fac 29 de ani, iar cel mai mult în ecuaţia asta mă ingrijoareaza pielea.

Sunt destul de preocupată de subiectul acesta deoarece cred cu tărie că orice este sănătos arată bine. Este ca şi în cazul oamenilor, degeaba o personă are geanți şi haine de mii de euro dacă pe interior este mai pustie ca un deşert;  la fel şi în cazul tenului, degeaba pun fond de ten de 50 de euro dacă pielea e uscată, ternă, cu pete sau coşuri. Aşa că tratamentul interior este cel mai important.

În momentul de faţă folosesc în timpul zilei:

crema de ochi de la Gerovital

– cremă de faţă de la  Gerovital

-crema pentru pete roşii – Ivaterm

 

Mă demachiez cu laptele clasic Doina, pentru ochi folosesc apa micelară de la L’Oreal şi  curăț tenul cu gelul de curăţare de la Vichy.

Seara, pentru că încă sper că după 12 noaptea mă transform în prinţesa şi nu aş vrea să mă prindă oricum:

  • Ulei de chia aplicat în jurul ochilor, unde se vede cel mai rapid trecerea anilor, şi mai ales că eu râd foarte mult şi vorbesc mult, iar de riduri fug ca de băieţii dependenţi de mămicile lor
  • Crema hidratantă de la Ziaja (foarte grasă și foarte bună)
  • Crema pentru coşuri de la Gerovital (pentru că da, uneori mă mai trezesc cu câte un “prieten”)

În weekend, mai ales când este unul ploios şi zac în casă, aplic cu spor :

masca exfoliantă – miere + zaț de cafea – este exfoliantul meu number one de peste 10 ani;

– mască nouă care chiar îmi place maxim – Urban Detox Maske – 1 minut în care şterg prostiile din timpul săptămânii. Funcţionează precum alcoolul, ştergi nervii din timpul săptămânii. Măștile le găsiţi în trei variante, sunt super, super bune şi trust me, chiar au rezultate rapide. Mai multe detalii, găsiţi aici.  Gama nouă, Urban Skin Detox, nu este fetelor de ignorat. Să nu uităm de stres, praf, agitaţie, poluare – tenul nostru chiar are nevoie de zen aşa cum avem şi noi.

Părul meu, comoara mea

Nu l-am iertat deloc în ultimul timp, un an cu vârfuri blonde, apoi o mică pauză, apoi iar blond însă acum l-am calmat cu un ciocolatiu, pentru a îl uniformiza şi pentru a îi acorda o pauză de la blond. Mi-a plăcut mult perioada de balayage însă părul meu cam obosise iar ritualul nu era întotdeauna ca după cărţi, aşa că am ales varianta de a îl vopsi în nuanța de ciocolată. Cu puţină durere am abandonat blondul însă cu gândul meu preferat – sănătos şi hidratat arată bine oricând.

cati

20180517_074948

Problema mea este 80% din timp îl ţin prins, pentru că fiind des şi eu având pitici cu căldura, nu mă împac deloc cu el desfăcut. Adică de la botezul de acum o lună, aşa am ieşit în toate pozele, în timp ce îmi “ventilez” părul :))

Bun. În momentul de faţă am această culoare în păr şi intenţionez să o păstrez mult timp. Voi vedea la salon ce idee mă mai loveşte.

Până atunci :

  • Şampon: Clear
  • Masca : L’Oreal Total repair ( mi-am cumpărat din DM Berlin 5 bucăţi, o adoooooor)

În weekend sau când am timp:

  • ulei de avocado + ou= masca demenţială
  • ulei de cocos + ulei de ricin + ou = pentru când părul chiar e ca un copil rebel
  • vitamina A uleioasă + ulei de ricin = masca salvatoare pentru vârfuri supărate

Cu uleiuri mă aprovizionez de la Elemental; au o gamă variată de uleiuri, găsesc mereu ce am nevoie, acest rapid site mă scuteşte de mers prin farmacii şi chiar sunt calitative. În momentul de faţă sunt îndrăgostită de cel de avocado. La ultima comandă mi-am luat muuuuulte uleiuri, aşa că o să revin cu multe impresii despre restul produselor.

Pentru corp:

  • crema de corp de la Nivea ( evident :))
  • crema anticelulită de la Elmiplant
  • uleiul de corp de la Dove – când pielea mea trebuie să arate perfect de printre volănaşe

În mare:

  • fetelor, nu vă ignoraţi pielea – timpul nu iartă pe nimeni
  • natura e prietena noastră – atât ca timp petrecut într-un mediu sănătos cât şi ca produse
  • analizaţi pielea temeinic pentru a şti exact ce aveţi nevoie
  • zâmbiţi mult
  • nu ieşiţi din casă fără să vă simţiţi în oglindă invincibile.

Vă pupă Virgolici!

Unde îs domle bărbații de altădată?

Îmi plac fustele, ador rochiile, port tocuri și imi place mult să fiu feminină. Ideea este că încep să mă tem, să mă tem de concurență, și nu de la consoartele mele, ci de la domnii care nu prea mai au testosteron în ei.

Săptămâna trecută, așteptam să îmi onorez programarea la pensat, ajung la fără cinci, zic că mai dau un scroll pe Instagram. Stau 10 minute, stau 20, tot nimic. Dupa câteva minute iese un tip, înăltuț așa, se uită în oglindă, și îi zice tipei

11233166_10150515396839981_3921100255463101037_n  – Nuuuu! le vreau mai arcuite! Uite, aici, vreau să fie așa mai sus și mai tunse.

Doamna care are grijă de sprâncenele mele de ceva timp, săraca își cere scuze că trebuie să aștept, facem un schimb de priviri amuzante și amuzate și apoi se întoarce la tipul sensibil să îi aranjeze sprâncenele. După alte 10 minute e aproape gata, iese, se admiră, și mai și spune cu o voce pițigăiată.

 

  – Aș spune mulțumesc dacă erau perfecte.

Și pleacă dramatic din salon. Și nu e prima oară când aștept după un băiat pretențios la cosmetică.

Dimineață ajung printr-o minune chiar cu cinci minute mai devreme la birou și, în timp ce zâmbeam la ceas, pentru că ador să fiu punctuală, intru pe străduța cu biroul meu și un tip cu un Smart albastru se chinuie să parcheze lateral. Aștept, aștept și băiatul încerca să pună masina drept, dar tot în strada era. Normal, eu nu aveam loc să trec, strada e foarte îngustă, coadă și claxoane în spatele meu. După 10 minute, si nu exagerez 10 minute, reușește cu ajutorul domnului de la parcare și a Domnului de sus, să pună mașina cât de cât într-o formă numită parcată.

Cum să nu poți parca cu un smart? Un smart?

Cu bărbații ăștia iți e și teama să ridici tonul la ei sau să fii acida, că îi bușește plânsul și le curge rimelul.

#vaidecapulmeu

Sursa foto: www.cronicipebune.ro

 

De la papion la pampers

Vremea asta mie îmi place, nici cald, nici frig, vreme ideală de limonadă şi mers pe jos. Bine, şi călătorii, cum ne permite programul. Am scos adidaşii comozi de la naftalină, am dus cizmele la țară la Corod şi am reluat la modul serios şi constant activitatea mea preferată: mersul pe jos.

Mergeam aseară cu căştile în urechi, în lumea mea, am luat străduţele la pas şi când mergeam eu visătoare, bam, îmi sare în ochi un chip cunoscut. Un băiat de care mi-am amintit instant că am ieşit în timpul facultăţii, prin anul doi, când intrăm zâmbitoare pe poarta de la cămin de la Kogălniceanu şi Diana mă aşteapta în cameră să îi povestesc ce am făcut.  Sincer, chiar nu mai ştiu cum îl cheamă, pentru că am ieşit puţin şi, rapid mi-am dat seama că eu nu am ce să caut lângă el. Ţin minte că era foarte aranjat, şi era tot timpul în pas cu moda iar când ne era ora stabilită să ne vedem, mă pregăteam de două ori mai mult, căci omul era mai asortat ca mine, și era foarte, foarte stilat.  Înalt, brunet, cu barbă şi glumeţ, student la Arte. Rapid am fugit pentru că era băiatul lui mama, asta îmi amintesc sigur. Orice ziceam eu, el povestea că mămica lui face mai bine. Glumeam că ne chinuiam în camera să călcăm o cămaşă, el sărea repede:

– Mami are staţie de călcat, nu are doar fier.

Povesteam că mâncarea de la cantină e bună şi ieftină, fără dubii:

– Mami face ciorba doar cu zarzavat de la ţară.

Am vrut să bem o bere cândva, la o terasă pe la Izvor:

– Nu pot, că mami zice că alcoolul afectează inima.

baiat-mamiŞi băiatul doar cu inima la mami a rămas, eu i-am dat-o înapoi, invocând ca orice fată de 21 de ani că nu sunt pregătită să renunţ la libertatea mea.  Relaţiile cu părinţii sunt pe viaţă, ne iubim, ne sprijinim, ne respectăm însă de la încurajare, la sunat când băiatul e în oraş “vezi că mâine dimineaţă ai brânză cu pâinică pe masă, să nu mai stai mult” e cale lungă. A, şi niciodată nu stăteam mult în oraş pentru că mami nu îl lăsa, pe motiv că nu mai prinde metroul iar taximetriştii “îşi bat joc de copii”. El avea 24 atunci. Da, da.

Nu am mai vorbit de atunci, nici măcar nu îmi amintesc unde l-am cunoscut. Însă aseară l-am recunoscut, ieşea din Mega Image, ciufulit, hârâia nişte slapi, în nişte bermude uzate şi căra vreo trei pachete de pampers şi o sacoşă plină cu diverse. Băiatul ăla frumos, pe care îl plimbam pe sub salcâmii tomnatici şi cu care striveam boem frunzele era obosit, neîngrijit şi plictisit.

De obicei mă lua un sentiment de hatereală, însă parcă îmi era milă de el, şi mai ales că îl ştiam cât de aranjat şi frumos era. Am luat ochii de pe el mai repede ca în anul doi şi mergând cu paşi repezi chiar mă gândeam dacă a ajuns aşa pentru că şi-a asumat că îşi doreşte o familie sau pentru că mămica lui i-a pus în gât “o fată cuminte”.

Curățenia de primăvară

Cum eu încă trag speranță că vremea de afară are doar o stare proastă și o să își revină cât de curând, doresc ca adevărata primavără să mă prindă cu ordine și disciplină. Și în viață și în casă.

Recunosc, în ultimul timp am cam exagerat cu cumpărăturile și am ajuns în punctul în care nu mi se mai închid ușile de la sifonier, nu mai am spațiu pe stander și nici pantofarul nu mă mai iubește la cum îl închid. Așa că, am decis să fac o mega curățenie, și să donez multe haine, genți și  încălțăminte.

blogAm tricouri și bluze purtate de câteva ori, rochii purtate doar la câteva evenimente și genți de care m-am plictisit prea repede sau nu au fost stilul meu, asa că, marea mea dorință acum este să ajungă în casa cuiva care chiar are nevoie de ajutor. Nu sunt uzate, nu îmi bat joc de oameni, ci doar sunt purtate foarte puțin timp. Ori nu mai fac parte din decorul meu vestimentar cotidian, ori nu îmi mai vin, ori nu le mai iubesc ca inainte. Eu la ce nu mai țin, renunț.

Așa că am:

  • Tricouri
  • Bluze
  • Blugi
  • Fuste
  • Rochii
  • Genți
  • Cizme
  • Pantofi
  • Eșarfe

Ideea este că aș dori să ajungă undeva unde chiar este nevoie de acestea, aș dori să însenineze ziua unor copii fără speranță, să facă  ziua mai bună unei femei ce nu își permite o geantă sau să aducă zâmbetul pe buze unui copil ce nu știe ce înseamnă răsfățul. Oricât nu sunt eu fană a copiilor, absolut orice copil are dreptul la o copilărie frumoasă, iar dacă viața nu l-a ajutat, putem noi între noi, deoarece, pentru oamenii cu identitate, viața nu este numai despre mers la muncă, plătit rate și facturi și un concediu all inclusive pe an. Este despre zâmbetul tău ce vine din zâmbetul altora, este despre oferirea ajutorului fără a cere ceva în schimb, este despre a fi om într-o lume de roboți.

Așadar, daca știți o asociație serioasă, care poate face minuni sufletești cu hainele donate de mine, sunt deschisă. Chiar imi doresc să ajungă undeva unde este nevoie de ele, și unde, un rucsac pentru școală este dorința pentru Moș Crăciun.

Ma găsiți aici, mă găsiti pe Facebook sau la telefon.

Hai să ajutăm oamenii ce nu mai văd  răsăritul și pentru care bucuria mare vine din efortul nostru, cât de mic.

 

Duminica în România, cu soare a fost

Este unul dintre primele weekend-uri după mult timp în care sunt în Bucureşti.  După câteva ţări, şi câteva experienţe foarte frumoase, în acest weekend am stat acasă. Acasă în sensul de oraşul care de nouă ani îmi e acasă, căci acasă în adevăratul sens al cuvântului rămâne la ai mei.

Ieri am fost gospodină, am gătit, am făcut curat, am pus haine la spălat, iar astăzi, am luat-o la pas, şi am făcut ceea ce ador: să merg în neştire pe jos. Mi-am pus căştile, Mircea Baniciu mi-a fost 90% din timp în cap şi  patru ore mi-am dus paşii printre gânduri. Soare, departe de parcuri sau aglomeraţie, eu cu gândurile mele, reuşind să mă detaşez de tot ceea ce uneori nu funcţionează cum mi-aş dori.

După ce mi-am făcut numărul de kilometri, m-am oprit la piaţă să îmi cumpăr cele necesare pentru a mă aventura în a gătitului artă. Am băbuţele mele în piaţă, de care chiar îmi era dor, şi astăzi când mă apropiam de tarabe, le văd zâmbind:

  • Aoleu, mamă, unde ai fost? Hai că avem rucola şi toate bunătăţile. Chiar vorbeam cu Mărioara, unde e  fata aia zâmbăreaţă?

IMG_20180311_153216Îmi cumpăr spanac, salată verde, ceapă verde, ridichi, rucola, dovlecei și pătrunjel. Îmi salut băbuţele drăguţe, îmi urează să mă mărit mai repede, că mereu gătesc doar pentru mine, şi că atunci când o să iau pentru doi, o să facă reducere. Cum să nu le ador? Ştiţi că iubesc să am o relaţie frumoasă cu oamenii, mereu mi-am dorit să mă salut în piaţă cu tăranii pe care îî admir, să mă salut cu vecinii de la birou, şi cred cu tărie că viaţa are mai mult farmec şi e mai plină de zâmbete când ne îndepărtăm de automatisme, şi chiar am bucuria ca într-o lume de supravieţuitori să trăiesc cu gramul de bucurie dat de tangețele armonioase.

salata 1Ajung acasă, îmi pun iarăşi muzică, şi mă apuc de gătit. Fac o salată enormă, delicioasă, condimentată cu oregano şi piper, timp în care îmi pun în tigaia de teflon câteva bucăţele de dovlecel, şi acestea condimentate puţin. Mi-a ieşit o salată absolut perfectă, ce îmi aducea aminte de salatele mâncate acasă în salataMoldova în postul Paştelui.  Salata am asortat-o cu un ceai mirific, din Grecia, pe care îl recomand. Se numeşte Ceai de munte şi este foarte bun, are un gust uşor amărui însă perfect îmbinat cu un miros dulce.

Mi-am scos ceaiul pe băncuța din curtea casei, mi-am luat laptopul şi tot cu muzica după mine, mă bucur de o duminică zen. Până la următoarea plecare nu mai e mult, şi vreau să mă ţin de ideea ce îmi e crez în ultima perioadă: timpul nu se mai întoarce, nu e loc de regrete când sufletul îţi e hrănit de micile bucurii, orice faci să fie asumat şi niciodată să nu laşi gândurile cu semnele de întrebare să îţi umbrească sufletul. Atât timp cât ai sănătate, oameni frumoşi în jurul tău, o meserie cu satisfacţii, viaţa e un dineu perfect.

Zile armonioase să aveți,

Vă pupă Vîrgolici!

Despre asumare, numai de bine

Toți avem dezamăgirile noastre. Făra dubii. Și nu vorbesc aici de relațiile de cuplu, vorbesc în general, de dezămagire, și de un sentiment amar lăsat de prea mulți oameni care nu se descurcă cu viețile lor, dar cu ale noastre?

Sunt multe boli care trag înapoi oamenii, însă ce mă deranjează în ultimul timp foarte des și foarte rău este lipsa de asumare. Efectiv văd oameni care nu au fost în stare să își ia pe proprii umeri ceea ce au făcut, care nu vor să evolueze, care sunt la fel de acomodați cu minciunele reconfortante cum sunt eu că nu mă mărit cu DiCaprio. E ca și cum ai mânca numai tâmpenii o perioadă și apoi nu înțelegi de ce te-ai îngrășat.

Cred că în ziua asta cu inimioare rămase de aseară m-am trezit cam întoarsă, și recunosc că aș mai fi dormit. Ploaia bătea în geam, pătura mea era caldă, însă gandurile în nebuloasă.

detasareFaptul că trăim în secolul acesta atât de permisiv, în care ai acces la orice, la informație, la tehnologie, poți călători oriunde  pare că îi limitează pe unii. Și faptul că îi limitează, automat îngroașă lista oamenilor cu multe și departe de vindercare, frustrări.

De obicei, joc în horă și pe mine nu mă scoate oricine de unde dansez iar în ultimul timp mi-am dezvoltat  un super sentiment de detașare și nepăsare, spun mi-am dezvoltat, pentru că înainte mă consumam, mă agitam ca o curcă. Astăzi nu îmi mai pasă de ceea ce se întâmplă dacă nu e cu adevărat important, mi-am curățat umerii de frustrări și nebuloase și orice tâmpenie fac, știu că urmează consecințele, pe care deja le am fixate ca un preview. Pentru că despre asta este asumarea, despre puterea de a ști că ceea ce faci urmează să te afecteze sau nu, că atunci când nu ai somn, conștiinta pune niște întrebări la care trebuie să ai răspuns ferm, că daca iei o decizie o duci până la capăt cu argumente și nu scoți cuvintele goale, aruncate peste umeri ridicați.

Da, m-am trezit cu ochii și buzele umflate, și abia mi-au încăput picioarele în niște botine, dar psihic am eliminat toata apă ce nu avea șanse să devină aghiasmă. Pentru că am obosit cu oamenii care se mint, oameni care vor doar ca aparențele să fie impecabile iar în spate, să pută mucegaiul.  Nu știu daca îmbatranesc, însă cu siguranță sunt mai împacată și mai happy ca niciodată, iar asta incomodează pe alții, un alt punct important ar fi dacă mi-ar păsa. Pentru că nu dau explicații, și dacă mi-ar fi cerute am toate argumentele, pentru că am oameni superbi în jurul meu, pentru că am o familie care cu bune, cu rele e o familie unită, pentru că fie că pășesc cu un troler greu sau cu unul ușor, când plec, niciodată nu mă uit inapoi. Și nimeni, nu îmi poate lua capacitatea de fi bine eu cu mine, de a mă uita în oglindă cu mândrie, de a îmi pune căștile în avion, fără să îmi pese ce e la sol.

Da, e despre asumare.

Despre faptul că rețetele sociale nu au nicio valoare când știi ingredientele tale, când apusurile perfecte sunt terapie, când băieții sunt doar niște nume ce dau povești pentru balconul Ioanei, când trezitul de dimineață înseamnă un scop, o misiune frumoasă, o carieră și o bucurie. Pentru mine asta e cartea de bucate.

IMG_20180214_110202Și ca să scriu și despre ceva frumos, pentru că în Moldova paharul nu e niciodată gol, am stat pe scaunul meu preferat, unde am lăsat blondul în urmă. Pe la Salon Curly am trecut, și după un an de iubire, am decis să aleg o culoare între. Nici negru, nici blond. A, și m-am decis dimineața și seara m-am vopsit, pentru că impulsurile sunt bune uneori, iar orice e calculat la secundă, ma duce către rutină,

Cosmin mulțuuuuumesc! Ești salvatorul meu!

 

Mișcarea, misiune grea

Cred ca fiecare dintre noi este afectat într-o măsură mai mare sau mică de sedentarism. Birou, laptop, telefon, mașină, acasă, în oraș, cu siguranță stilul de viață ideal nu îl ducem, sau cel puțin în cazul meu e departe de șabloanele corecte, recomandate de medic.

Anul trecut mergeam de trei ori pe saptămână la sală, anul acesta recunosc că am tras chiulul grav. Știu că nu ar trebui să existe scuze însă după birou numai de sală nu am chef, sincer, plus că am fost mult plecată, și după 8 ore la muncă parcă aș ieși să beau un vin în oraș nu să merg să fac miscare. Da, știu că e greșit. 😀

De vreo două saptamani o durere de coloană nu îmi dă pace, și mă simțeam și mă vedeam cocoșată când aruncam o privire în oglindă. Mă mai surprindeam în vitrine și vedeam că merg ca  o babă. Toate ca toate însa eu mereu am avut umeri frumoși și am stat dreaptă, peste această problemă chiar nu pot să trec. Am avut o profesoară de dansuri în liceu, care urla la mine și la semafor: Vîrgolici, stai dreaptăăăăă!.

Cum afară e urat, chef de sală nu am, am decis ca propria casă este un loc ideal de făcut mișcare 😊)

Aseară, după ce am băut un litru de ceai, ca să scot apa aia ce rămâne în organismul meu, am luat o pătură de sală, primită acum vreun an de la Solgar, m-am echipat și mi-am pus corpul la treabă. Am ales de pe Youtube câteva filmulețe cu antrenamente, și încet încet am avut grijă să aduc corpului meu ceea ce avea nevoie – oleacă de mișcare care să imi rearanjeze oasele 😊)

Dupa 40 de minute deja parcă mă simțeam mai bine. Dupa ce m-am întors pe toate părțile, să aduc corpului sclipirea de pe vremuri, am aplicat și la duș, tot un tratament:

– gel de exfoliere de la Gerovital – bunicel

– spumă de duș de la Nivea – minunată!

– ulei de duș Dove – minunat!

photoFolosesc o perie de duș pentru masaj, luată din D&M foarte, foarte bună, care mă ajută și când îmi simt picioarele foarte grele, ori după o zi pe tocuri, ori pentru că mi se umflă de la căldură. M-am rasfățat cu laptele de corp de la Melvita – super cremos și hidratant, apoi cu crema anticelulită de la Elmiplant și în final cu uleiul de corp de la Dove.

Mâine mă duc la masaj și sper ca în această săptămână să mă mobilizez să revin la obiceiul meu number one – mersul pe jos.  Bineinteles, trag de mine ca exercițiile de aseară să fie doar începutul și să reușesc să îmi fac un obicei.

Aveți grijă de voi, nu ignorați problemele, și dacă eu am putut în micul meu apartament, oricine poate. Saltea, haine de sală, apă și un TV pe care să lasati un antrenament. Nu e greu, voința și răbdare să avem.

Vă pupă Vîrgolici!

Porțelan de bohemia

Deşi e sâmbătă, am avut o zi plină, şi a  trebuit să bifez mai multe lucruri. Aseară mi-am băut vinul, am văzut un film şi dis de dimineaţă m-am întors la treburi ca într-o zi de muncă normală.

Am avut treabă prin oraş, a trebuit să trec prin zeci de locuri să rezolv chestii şi spre seară am mers până în Carefour să îmi cumpăr cele necesare trailui zilnic. Plus că în perioada următoare voi fi iar prin ţări străine, aşa că mi-am făcut stocul de câteva produse imperios necesare.

25552221_1619313838091180_7169908128056277386_nPe lângă cosmetice, produse de îngrijire, chestii necesare pentru casă, am trecut şi pe la raionul cu produsele mele preferate: paharele. Cum am mai spart două, trebuia să îmi cumpăr încă unul, cu dimensiunea ideală, în care seară îmi pun poţiunea magică. Este identic cu cel din fotografie. Şi da, aceasta este o instalaţie cu struguri, o ador! Îmi ţine loc de veioză şi mă reprezintă. Plus că la mine în casă sursele de lumină sunt o problemă, becul de pe hol s-a ars iar cel din dormitor funcţionează doar uneori. Aştept unul dintre cumnaţii mei să mă salveze. 😀

Bun, revenind, continuam cumpărăturile şi în timp ce analizam ce alte pahare aş mai putea să mai cumpăr, un cuplu lângă mine, deloc silenţios face schimb tensionat de replici. Ea, cu o blăniță gri  tare drăguţă, cu botox şi un blond îngrijit. El în trening, pe fund îi scria Armani şi vesta mov pe care mare scria Nike. Învârtea cheile cu nervi, şi la fel învârtea şi destinul domnişoarei. O roagă să se mişte mai repede, că deja sunt în hypermarket de două ore.

  • Uite iubitule, veselă din asta vreau, porţelan de bohemia. Spune ea arogantă.

Până să întorc coşul, am văzut cum omul s-a făcut roşu, roşu, cum îşi ridică puţin şapca, şi începe:

  • Serios, fă? Porţelan îţi trebuie? Ai uitat când îţi spărgeai dinţii în lut la tine la ţară şi acum vrei porţelan? 

Pe cuvânt că  am plecat ruşinată eu de ruşinea ei şi de penibilitatea situaţiei.

Oh well, aşa se întâmplă când nu eşti stăpână pe propria viaţă, când nu ţi-ai conturat destinul singură.

Fetelor, luaţi viaţa în serios, nu în semn de noroc şi compromisuri. Munciţi, învăţaţi serios, absolviţi facultăţi bune, dobândiţi diplome cu care să aveţi pretenţii salariale. Da, e greu, e drumul mai lung însă e sigur. Plecaţi de la ideea că se poate. Stai la cămin, munceşti pe zece milioane la început, alergi, nu îţi permiţi orice parfum sau orice haină, însă după ce dovedeşti că ai învăţat, că eşti stăpână pe tine, ofertele vin, job-ul pe care îl doreşti îl poţi obţine şi ai independenţa ta financiară.  Plus că drumul în sine este frumos. Eu pentru nimic în lume nu aş fi stat în chirie în loc de cămin, am mers cu zeci de autobuze, am alergat după tramvai, am cărat borcane de zacuscă şi haine curate de acasă, am băut bere pe hol la cămin şi am dansat până la 5 dimineaţa, şi mai presus de toate, am prieteni cu care rezonez atât de bine pentru că şi ei, au fost cot la cot cu mine în tot acest drum superb.

Da, am mers cu fetele la mare cu trenul şi am stat în picioare, am mers în club de fiţe în Mamaia în rochie de 30 de lei luată de la reduceri, am mâncat covrigi pe bancă în faţa căminului, ciorbă la doi lei de la cantină  şi toate mi-au dat puterea şi bucuria de fi autentică astăzi. Amintirile, studiile, diplomele, niciun băiat nu mi le poate lua, şi viaţa există mereu după fiecare băiat ce am decis că e doar o filă, nu cartea în sine.

Și să fim serioși, bărbații sunt în mare intimidați de femeile puternice, așa că propria putere îți ofera încă un filtru ca să îți dai seama dacă e de luat acasă sau de trimis acasă.

În timp ce m-am distrat, în timp ce am intrat cu sticle de vin în cămin învelite în afişe, spunând portarului că este lapte, viaţa am luat-o în serios, am ştiut că vreau o carieră şi nu un loc de muncă, faptul că vreau să mă descurc singură.  Logic că m-am impiedicat și eu de zeci de ori, însă bucuria reușitei are în spate strădania încercării.

Nu că sunt un model, dar spun că se poate. Alegerile fac diferenţa între a pune ochii în pământ cu supunere şi a pune piciorul în prag şi să laşi omul să se ducă unde vrea. Viaţa e prea scurtă pentru sacrificii atât de mari.

Demnitate de porțelan să avem.

Vă pupă Vîrgolici!

p.s. poveștile frumoase despre și cu băieți frumoși le voi scrie pe toate la pensie, acesta e planul 🙂

O dimineață de joi

Dimineață, pe la 06.10 mi-a sunat alarma, la 7.20 am plecat din casă spre muncă. În timpul ăsta, m-am chinuit să acopăr la ceea ce corpul meu nu vrea să renunțe – retenția de apă.

Am mai discutat într-un articol, sau mă rog în mai multe, de faptul că această problemă e foarte greu de ținut sub control, niciun medic nu are o soluție, rețin apă chiar dacă am uitat ce gust are sarea,  însăăăăăăă racul nervos din mine nu se lasă bătut.

Așa că, pe baza experienței, duelul meu cu apa care nu vrea să plece, continuă. Formula de atac, în zorii dimineței:

1233multă apă: cui pe cui se scoate.

cafea cu zeamă de lămâie: pe lângă faptul că îi ador gustul, are efect foarte rapid curativ. Fără zahăr, fără miere.  O perioadă am înlocuit zaharul cu mierea, acum am scos și mierea din schemă, și am în plan să renunț de tot la ceea ce înseamnă zahăr/dulciuri.

-ceai de păpădie: și-a mai dovedit fidelitatea și m-a ajutat în mai multe situații, fiind grabnic ajutător :))

Cam așa arată biroul meu, iar până pe la 12.00, când am niște întâlniri, sper să mă dezumblu.

IMG_20180111_074659Singurul avantaj, pentru că eu mereu văd partea plină a paharului (doar am rădăcinile în Moldova) este că mi se umflă buzele, și as putea fi imaginea oricărui salon de botox. 100% natural,  doar puțină sare ieri, într-o salată. În vreme ce saloanele cer sute de euro, eu ieri doar am mâncat ceva puțin sărat. Așa se face economie.

Menționez faptul că aseară am băut o bere fără alcool, și cred că al meu corp e supărat că l-am privat de clasicul și nemuritorul pahar de vin de seară. Însă nu am putut să car tot ce mai aveam în portbagaj și am abandonat sticla de vin, în ideea în care o beau în seara asta. Acum îmi pare rău.

 

Să aveți o zi cu sare și piper!