Fără coşuri în două săptămâni

La pubertate “doar” m-am îngrăşat. Am scăpat de coşuri însă fericirea după nişte ani buni a fost umbrită de nişte probleme hormonale pentru care am făcut vreo 30 de analize, dar nu vreau să intru în detalii.

M-am trezit la 25 de ani că am coşuri, deodată.  Am crezut că este  temporar  din cauza schimbărilor hormale dar coşurile nu s-au retras nici după câteva săptămâni. Deja intram în zona de panică, şi am sunat  rapid să fac programare la Medicover  pentru ca un dermatolog  să îmi prescrie  urgent o reţetă.

Recunosc că am moştenit de la mama ideea de perfecţiune a tenului. Şi când eram mică  stăteam cu capul în aburi cu miros de muşeţel, apoi mă hidrata cu creme naturale că nu cumva să am probleme cu tenul.  De pe la 15 ani nu mai stau cu ea, deci a trebuit să continui singură aburirea tenului :))

De la medic am primit o reţetă cu creme  foarte scumpe sincer, dar am zis că nu stau pe gânduri,  fac orice pentru tenul meu. Mare dezamagire am trăit, nu  au avut mare efect, chiar deloc cel aşteptat. Însă am continuat tratamentul poate apar rezultatele mai târziu. Tenul s-a curăţat aşa şi aşa, roșeața  s-a mai diminuat însă nimic notabil. Atunci m-am enervat şi am  făcut un plan de atac. Am ajuns în fecare seară  mai devreme acasă şi am început propriul tratament. Documentare şi apoi atac. Am început prin măşti de gomaj pe care le făceam şi înainte dar puţin superficial, apoi măşti cu argilă  în diferite combinaţii , apoi clătire temeinică,  apoi cremele mele şi apoi uleiul din arbore de ceai de la Thursday 11831707_1142044185824549_5873546945356103482_nPlantation. Am primit uleiul  spre testare  şi sincer eram puţin sceptică iar mirosul nu mă încânta foarte tare. Însă, am citit la ei pe site despre efecte, soluţii şi părea o variantă de încredere.

Aşadar pe lângă rutina cu măşti naturale am introdus şi acest ulei. Efectiv seara pun puţintel pe zonele afectate. Are şi un efect răcoritor iar pe această caniculă este ideal. Nu exagerez  însă după vreo 4 zile coşurile s-au uscat, nu miraculous însă vizibil. Roşeaţa s-a dus, deja se uscau punctele acelea care îmi mâncau zilele şi aveam un rânjet enorm pe faţă. Îl recomand cu încredere. Dincolo de parabeni, produse cu etichete colorate soluţiile stau de multe ori în alegeri înţelepte şi încrederea  în plante, dar mai ales folosirea proprietăţilor lor pentru sănătatea tenuui.

Informaţia este putere, şi ştiu ce înseamnă să te trezeşti dimineaţa şi să vezi pe bărbie cum roşeaţa  şi coşurile stau triumfătoare. Înainte să cumpăraţi creme scumpe,  dure, încercaţi şi ceva natural. Nu am scris acest articol să laud vreun produs, ci am scris să încurajez femeile să încerce mâna naturii şi să nu abandoneze lupta.  Poţi fi descurajată când vezi că un gel micuţ pentru coşuri este 100 de lei şi îţi trebuie vreo trei. Trust me, şi eu simţeam portofelul mai uşor în farmacie, cu tot cu card de fidelitate.  Puneţi ulei de măsline nu doar în salată, nu aruncaţi zaţul de cafea, un plic de argila este 1 leu, laptele este ieftin, banana la fel,  mierea o găsiți ieftin la târguri  și chiar de la producători, iar uleiul din arbore de ceai este miraculous, nu aş promova absolut nimic din ce nu am încredere.

Iar dimineaţa când alergi spre filtru şi arunci un ochi în oglindă şi vezi un ten perfect altfel îţi începi ziua.

Trăiţi şi fiţi naturale!:)

Sunete răcoroase de weekend

11831735_477334192433495_8921170829053233674_nFiecare weekend aduce cu sine valuri noi de sunete răcoroase, iar  saptămâna asta le strângem pe terasă începând cu joi. Fie că vrei să-ți pui trupul în mișcare sau vrei doar să-ți satisfaci papilele cu noi condimente muzicale, noi ți-am pregătit seri de dezmăț și stare de  visare.

JOI : cu un sound fresh, ce îmbină într-un mod armonios mai multe stiluri într-un mix elegant de nu-jazz si electro swing, Cuantune  revin la Colectiv. Warm-up & after: Amon. Acces: 15 lei;

VINERI: Ok Corral și Bolos Colectivus jonglează cu nuanțe muzicale care umplu terasa de culoare;

SÂMBATĂ: mare reuniune mare pentru un Ritual Under Stars cu Priku,  Piticu, Charlie, Melodie si Mantalex;

DUMINICĂ uităm de dietă și ne vedem la un festin cu burger a la Urban Burger și smoothie-uri la jumătate de preț, ca să vă reîncarcați  bateriile și să încheiati saptamana cu stare de bine.

Alte detalii și informații  utile gasiti aici: facebook.com/events/101063573579989/.

Unfollow senzaționalului

Deja cred că trec pe Nurofen Forte din cauza durerilor de cap provocate de ceea ce văd în media și în social media zilnic. Pe lângă faptul că am șters zeci de specimene din listă, cum ar fi Mugurel și Cerasela, blonduța care lucrează la tati la portofel sau ca Mugurel- lăutar de ocazie. Freelancer, baby. În categoria aceasta intră și cei care dau share la Poptamaș, Teo Trandafir sau Arsenie Boca. Fără discuții. Dacă atât te duce ce ai deasupra umerilor we should say goodbye.

2015-07-24_1434Pe lângă aceste specimene, pentru care m-am simțit vinovată că îi am în lista, am înroșit butonul de unfollow pentru zeci de publicații. Și din păcate publicații care îmi plăceau într-o vreme. Am dat unlike și tot tacâmul. Nu mai suportam să mai văd de ce Bianca a ajuns la urgențe, de ce e super ok să verifici telefonul iubitului, 4 motive să porți decolteu la prima întâlnire, nebunia cu cei 7 violatori și mi-a pus capac marea știre cum că Andra a născut. Who cares? Pe bune? S-a înmulțit cu Măruță, căci genele proaste se înmulțesc repede. Nu ne pasă, nouă oamenilor dornici să citim ceva interesant.

Mai rău mă deprimă că pînă sa ajung și eu în presă chiar citeam unele publicații, și din banii de buzunar din liceu îmi cumpăram reviste, mă interesau anumite subiecte, analizam cum sunt scrise textele, chiar m-a fascinat jurnalismul. Și atunci scriau decent, era genul de știre cu aer de bârtfă dar făcută bine. Acum mi se pare că mulți îl fac exagerat de prost și dezgustător. O știre preluată de pe Facebook, un status, un comentariu de pe pagina personală a persoanei asupra căreia ești interesat, preiei acea informație, o postezi pe site-ul tău care arată ca o vedetă pe care o adori, și apoi scrii pe Facebook VEDETA X A FACUT ANUNȚUL!!!!!! CITESTE AICI!!!!!! și pui o poza care nu are nicio treabă cu materialul în sine. Doar sa atragi atenția și să obții trafic.

Toate fetișoarele care au făcut la Spiru Haret o facultate cu 8 specializari în 3 ani acum sunt jurnaliste, cu 3 denumiri în engleză și selfiuri cu descrierea working, cu buzele țuguiate. Yeah, working…

Eu am făcut 3 ani de facultate, 2 de master, mult voluntariat, mers pe teren, alergat în 100 de locuri . Proastă. Puteam sa cer bani de acasă să fac și eu la privat și sa ies direct expert în mai multe domenii. Deh, nu m-a dus capul :))

Ca sa revenim, cea mai bună metodă o consider detașarea. Nu îmi pasă frate de toate fetele fără activitate și nici de revistele de 2 lei care fac un titlu din faptul ca OANA LIS A MERS LA PISCINĂ!!!! și nici nu îmi pasă de NOUL IUBIT AL SIMONEI TRAȘCĂ! Nu, îmi pasă de faptul că presa o ia mai în jos ca niciodată și că oamenii care chiar scriu bine nu mai sunt printre primele pagini. Asta mă deprimă, dar nu e nimic senzațional.

Stay tuned: urmează partea a doua cu exemple concrete. 

Dacă Andreea Banică face modă, Guță face gramatică

La ce mizerie este în aceasta lume rîvnită numită și „showbiz” nimic nu mă mai miră. Dar nimic, doar mă lasă cu un gust amar, sunt gen meh, another beer please.

Zilele trecute duduia Andreea Bănică a postat o fotografie cu ea și copila ei, nimic special. Apoi cineva a comentat că domnule aia nu este o ținută ok, femeia și-a expus punctul de vedere. Vine Andreea marea cântăreață și spune convinsă de propriile vorbe că moda, o fac ei artiștii. Mai jos fotografia, deja virală, ca a unui status plictisit a lui Pomptămaș.

10924227_10154126277029546_3804191268534381791_o

Pe mine m-a șocat încrederea în propriile forțe și comentariul în care s-a atacat și oarecum a pierdut încrederea. Atunci când sari așa și arunci cu noroi ai mici frustrări, comme on, Andreea, nu mai stigmatiza tarabele de la Obor. Eu am stat pe strada mașina de pîine în zona Obor doi ani, vizitam des niște outleturi foarte drăguțe de unde îmi cumpăram tot felul de țoale și al căror material era mai bun decât  a  celor  din mall. Și nu m-am ascuns și nu mi se pare rușinos. Iar la tarabele din Obor aveau dresuri cu buline, foarte rezistente, chiar și când te oprești pe o bancă din parcul Obor ca sa mănânci o merdenea și îți prinzi dresul în băncile vechi. Pentru ca deh, dacă nu scriem despre pipițe ca voi mai sunt și luni în care trăiești din mai puțini bani și preferi să ai stomacul gol dar demnitatea sus. Nu ne vindem, noi ăștia care nu învățăm stilul de la voi, iar  dacă tu cânți piese fără sens și îți arăți cracii doar pentru bani noi nu scriem orice căcat doar că să facem bani. Înțelegi? E vorba de alegeri, standarde și calitate. Detalii care te fac să cauți un dex, tare îmi e teamă că unele cuvinte îți sunt străine.

Nu te mai crede deșteptă, doar arăți bine, ai un metabolism bun și mergi la sală și tratamente, cu banii luați din concerte. Te cheamă lumea la zilele satului x, cătunului y și ești în deschiderea lui Fuego. Te rog, nu te mai crede isteață și nu, nu faci modă. Și uneori, dacă îți iei din Obor o bluză de bumbac și mergi și îți trăiești viața pe valori scumpe atunci poți fi artist, asta e o stare, e un statut. Nu te mai agita ca o găină, stai în banca ta, pentru că din câte văd multe bănci nu ai văzut la școală, sau nu ai stat mult pe ele.

Dacă tu faci modă, Guță face gramatică.

Aranjamente de vară și o lume minunată a hârtiei

Copii, zambete si flori - Aranjamente de vara_26.07.2015_WEBVara această caniculară a pus gând rău amintirilor din iarnă. Florile de gheață din luna lui Făurar sunt înlocuite acum cu multicolorele și frumoase flori ale lui Cuptor! Iar noi ne-am pregătit corespunzător, adaptând aranjamentele florale la unele mai exotice!

Dacă ai un prichindel plin de idei, Interaktiv University te invită să-l aduci pe 26 Iulie 2015, între 11:00-12:30, la ceainăria Smart Change, la un nou atelier de aranjamente florale din seria „Copii, zâmbete și Flori” .

Atelierul este destinat copiilor cu vârsta de peste 3 ani care vor să-și canalizeze creativitatea și energia într-o activitate distractivă și educativă. Rezultatul final? Un aranjament de vară din flori colorate, creat de mânuțele lor cu multă dragoste și iscusință. Acesta va fi luat acasă unde va aduce din spiritul vesel și plin de prospețime al zilelor de vară. Unde mai pui că ori de câte ori vei vedea ce a ieșit din mânuțele micuțului tău nu vei putea să te abții să nu zâmbești?!

Copiii vor învăța semnificația fiecărui element utilizat, fie el floral sau non-floral, precum și tehnicile de bază în realizarea unui aranjament floral de vară. Toate acestea vor fi explicate într-un mod practic și interactiv de către trainerul Ioana Marinescu, designer floral, mamă devotată și creatoarea brand-ului „Magia Florilor”.

Prețul atelierului este de 70 RON, toate materialele și instrumentele necesare fiind asigurate de noi. Înscrierile se fac aici sau prin intermediul partenerilor noștri de la Buzzle! Noi ne vom ocupa de tot ceea ce vă trebuie, dar nu uitați să aduceți ingredientele principale: voia bună, iubirea pentru vară și zâmbetele prieteniei!

Event Facebook https://www.facebook.com/events/1579550515639463/

Bine ați venit în ”Lumea Hârtiei”!

Lumea Hartiei_28.07 - 18.08.2015_WEBInteraktiv University vă invită să dați de gustul…, nu! Să dați de mirosul vechiului și noului din hârtie. Inventată acum mai bine de aproximativ 2000 de ani de chinezul Cai-Lun, hârtia a învăluit lumea în utilitate și a oferit o nouă viziune a dezvoltării.

Cursul este organizat special pentru cei care vor să își exerseze creativitatea în această vară și să socializeze cu persoane pasionate de hand-made și reciclare creativă. Nimic nu e mai frumos decât să pășești în regatul unei noi experiențe! Cum poți face asta dacă nu motivat de propria ta dezvoltare personală?

Astfel că, în fiecare zi de marți, începând cu data de 28 Iulie, timp de patru săptămâni, de la orele 19:00, vă așteptăm cu drag la Ceainăria Smart Change să ne cunoaștem și să creștem împreună creativ, în parfumul și atingerea fină a hârtiei colorate!

Cursul va fi susținut de către Florentina Iancu, specialist în artele Quilling și Origami, care te va îndruma pas cu pas. Ea este o tânără creativă, îndrăgostită de artă și de frumos, care stăpanește secretele hârtiei. Cu drag și grijă, Florentina a dezvoltat această pasiune de mai bine de 5 ani și dorește să o împărtășească și celor din jur.

Prețul atelierului este de 160 RON și îți asigură accesul la toate cele 4 ședințe. Cursul este unul conceptual, fiecare ședință făcând parte dintr-un puzzle, de aceea nu este posibilă înscrierea doar la o parte din ședințe. Materialele sunt asigurate de noi. Cursul se adresează atât celor mari, cât și celor mici (dar nu foarte-foarte mici! Vârsta minimă: 7 ani). Înscrierea și plata se realizează online .

Vă zâmbim și pregătim hârtia! Foșnete vesele!

Cum a fost la Arkadia Fest 2015

sm5xYjBEchGiogQb6QO7YBO-vjTUw3MuEgLQHPPhTcMPrintre haștaguri și poze am încercat în cele câteva zile de festival de la Băicoi să mă bucur de atmosferă. De ideea în sine a unui festival prezentat într-un mod neconvențional și de filmele pe care nu puteam să le văd decât acolo.

Am ajuns în Băicoi vineri, în București era cald, acolo deja picurii de apă veneau în întâmpinarea noastră. Nici măcar nu am fost sceptică, nu am știut la ce să mă aștept eram total deschisă și voiam sa văd ce înseamnă un festival de acest fel și mai ales receptivitatea oamenilor. Știam că anul trecut faptul că 500 de oameni au venit.

Ajungem în uzină, mirosul acela al muncii se simțea, mirosul aspru de fier, de metale, de tăiat, mie îmi place mult. La capitolul organizare nu am reproșuri, oamenii au fost ca niște furnici care își făceau treaba responsabil și rapid. Scurtmetrajele mi-au plăcut mult, unele. De unele am fost marcată puțin, de altele dezamăgită. Unele au prins ideea aceea deep de priveam spre ecran, demult fără acțiune și ma gândeam la trăirile cu care mă sincronizam. Însă unele m-au lăsat rece și indiferentă, cum e și normal de altfel.

Printre vizionări au fost și momente în care am vorbit și am colaborat. Un workshop de fotografie, care mie nu mi-a plăcut, cum pe placul meu nu sunt lucrurile superficiale și cuvintele mari spuse repetitiv; însă eu sunt pretențioasă când vine vorba de lecții. Am stat și cu copilașii, eu care nu sunt mare fană, însă am colorat, pictat și am stat în preajma fetelor de la Interaktiv University pentru a învăța câte ceva din cooperarea cu cei mici și curioși și fooooarte sinceri.

De la Arkadia am plecat ușurată pentru că am văzut că în România încă există calitate. Încă există oameni care muncesc, care fac lucuri frumoase și care nu uită ca pentru a ridica standardele trebuie să dai ce este mai bun din tine. De la Arkadia am plecat fericită pentru că am cunoscut oameni noi și frumoși, am plecat mulțumită pentru că am văzut scurt metrajul care m-a marcat cel mai mult, l-am votat și a ieșit și câștigător, fiind vorba de Acorajul Profesorului Octav. Vă invit să îl vizionați când aveți ocazia și apoi mă veți înțelege.

Ne-am întors duminica spre iubitul București lăsând în urmă multe imagini și luând cu noi altele. Mi-a plăcut, mult, și cu siguranța m-aș întoarce, nici nu aș sta pe gânduri mai ales că un filosof are autenticitatea în vene iar în cadrul acestului festival acesta a fost laitmotiv.

Prima expoziție Ervant Nicogosian la cazinoul Sinaia

invita ie faDupă cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.

După cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.

În luna iulie 2015, un număr de 49 de lucrări ale artistului – marea lor majoritate din această perioadă în care el își pierduse văzul – vin să fie expuse în Sala Ferdinand a Galeriei de Artă din cadrul Cazinoului din Sinaia, cel mai mare spațiu expozițional de aici. Vor fi o mărturie a unei suferințe din cei mai frumoși ani ai vieții – cei de tinerețe –, coșmar care l-a urmărit pe omul Ervant Nicogosian până în ultima clipă a vieții sale pământene și care avea să fie exprimat după zeci de ani de sublimare a răului în frumos; zeci de ani care au însemnat viața unui artist căruia destinul i-a luat, în final, ceea ce avea mai de preț: vederea. Așa precum – mutatis mutandis – lui Beethoven i-a luat luat auzul.

Expoziția va fi accesibilă publicului până pe 31 iulie și va vernisată sâmbătă, 11 iulie, ora 12:30, în prezența primarului orașului Sinaia și a altor oficialități. Îl vor evoca pe pictor prietenii Mihai Sârbulescu – conf. univ. dr. la UNArte, București și Bedros Horasangian – scriitor și eseist.

Pentru detalii vă rugăm să ne contactați folosind mijloacele de mai jos:

Câteva referințe critice despre Ervant Nicogosian

În ultimii cinci-șase ani de viață nu mai vedea deloc. Cu toate acestea, și-a dorit să picteze mai departe. Pictura era viața lui. Avea în casă o cămăruță amenajată ca atelier, iar fiica lui îl ajuta. Îi aranja într-o anumită ordine culorile pe paletă: (…). Îi mai arăta, uneori, marginile șasiului. Pictorul pipăia cu palma, mereu enervat de neputința lui. Obsesia îi era gulagul, unde își petrecuse tinerețea, și, la îndemnul lui Paul Gherasim, a început să-și scrie amintirile pe pânză (…): Aktiubinsk, Karaganda, Oranki… Picturile sunt brăzdate de însemnele gratiilor.” (Mihai Sârbulescu)

Nicogosian ajunge la esența marii picturi la care visa și Leonardo da Vinci.” (Bedros Horasangian)

Ervant Nicogosian Gulag 2Creații de o rară suculență, operele lui Ervant Nicogosian murmură sau strigă întotdeauna adevărul cu bucuria primei descoperiri și cu înțelepciunea amintirii filtrate prin timp. Sunt virtuți rare, care ne fac părtași pasionați ai emoției artistului și ai certitudinii ce ne inspiră opera sa.” (Radu Ionescu, 1975)

Lumina din pictura sa este credința care străbate totul, tăcut, tulburând întunericul persistent, în nuanțe diferite în fiecare lucrare, indiferent de aluziile care pot fi întrezărite în subtextul imaginii. Acea credință cât bobul de muștar – sau nici atât – care face să tremure întunericul din toate fibrele sale. Panica răului este, incontestabil, în toate etapele evoluției sale. Întunericul și lumina stau față în față, supraveghindu-se reciproc (…). Asediul luminii continuă.” (Octavian Barbosa)

În pofida cecității, artistul nu s-a dezlipit de șevalet și memoria vizuală îl ajută să figureze noi și noi lumi. Pictura pare o pagini (i)lizibilă de manuscris, o șerpuire amețitoare, o scriitură deformată adesea de un tremor muzical.” (Iolanda Malamen)

Radio TEEN

10354759_1477759402363363_954164378280699341_nEu sunt fană ascultat muzică la radio ci doar anumite posturi și doar cînd sunt în mașină. În rest nu prea ascult. Sunt omul fidel unui playlist, nu îmi plac bârfele de la posturile de radio comerciale, mă îngrozesc glumele marca Bugduzan sau Morar și nici nu dispun de foarte multă  răbdare sincer.

Însă excepția care m-a facut să deschid un post de radio au fost cei de la Radio Teen. Tineri, curajosi și mânați ambitie ei fac ce ar trebui să facă multe radiouri din România. Calitate.

Știri interesante, muzică buna, informații relevante și nu cancan ieftin.

Echipa acestui proiect este formată dintr-un grup de studenți care promovează muzica, educația și divertismentul prin intermediul emisiunilor live dar și a articolelor. Radio Teen este fericitul câștigător al concursului StartUP Creativ, demers al proiectului Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative. O echipă de studenti a realizat un plan de afaceri, s-a luptat pentru un vis și a reușit să transforme visul în realitate, să aducă MED-ul în viața tinerilor. Sigur vă întrebați ce reprezintă MED-ul , dar nu, nu este o invenție tehnologică sau vreun medicament, ci este mixul dintre Muzică, Educație și Divertisment.

Tânăra și talentata echipă realizează emisiuni care îmbogățesc bagajele de cunoștințe, care oferă doza zilnică de motivație, care își propun să ofere o abordare diferită a educației. Susțin și promoveaza tinerii artiști prin difuzarea melodiilor și redactarea articolelor despre viață și carieră. Căută și oferă oportunități de a dezvolta viața personală și profesională prin postarea unor materiale utile legate de internshipuri, joburi, workshopuri, acțiuni de voluntariat, limbajul trupului, public speaking și multe altele.

Prin toate acestea își doresc ca prin educația nonformală, alături de publicul lor, să devină o generație informată, pregătită și gata de a-și  impune propriul punct de vedere. Învățăm împreună, dar ne și distrăm, ascultăm muzică bună și stăm la povești.

Poate va întrebați de ce pentru tineri?

Pentru că noi, tinerii, putem aduce schimbarea, putem crea un viitor în care toate ușile se pot deschide cu o singură cheie, MED-ul.

Misiunea tinerei echipe este de a transforma visurile în realitate. Sună a misiune grea, dar nu imposibilă. Este o misiune îndrazneață, dar suntem tineri și avem încredere în propriile forțe. Noi visăm, dar și construim. Radio Teen este dovada faptului că visele se transformă în realitate. Acest proiect oferă tinerilor acel zvac de care au nevoie pentru a se autodepăși și pentru a-și atinge cele mai mărețe visuri. Noi suntem vocea care trezeste optimismul, care dăruiește energia pozitivă și da un ajutor zambetului.

Viziunea noastra este de a ajunge pe primul loc in sufletul vostru muzical. Ne dorim ca prin echilibrul intre divertisment si educatie sa va oferim oportunitatea de a va construi un viitor frumos.

Ei se ghidează un frumos motto: Voi sunteți, iar apoi suntem și noi.

Autenticitatea Arkadia

Uzina este pregătită,  filmele  rulează și  atmosfera este gata pentru a primi în număr cât mai mare vizitatorii  și iubitorii de frumos. Suntem  sus în curtea interioară a uzinei și în pauză bem o bere.

Așadar dacă vreți sa savurați cu noi o bere, sa stăm  la povești,  să vedeți  cele mai frumoase proiecții și să admirați ceva diferit,  suntem sus în curtea uzinei . Programul  îl găsiți aici.

Soarele și noi vă așteptăm! 🙂

Vin la Jazz!

Când am văzut invitația am tresărit ca un copil care vede inghețată. Jazz și un vin bun, ce îmi pot dori mai mult?

11666950_1073066942720664_1858674929_nJoi, 16 iulie, de la 19.00, pe terasa Palatului Bragadiru, o seară magică de Vin la jazz!

Luiza Zan, o voce unică în România, Adalbert “Jimmy” Cserkesz (chitară), Asztalos “Asterix” Zsolt (percuție) și 20 dintre cele mai bune vinuri din soiuri românești, de la cele mai valoroase crame autohtone, vor încânta simțurile audienței.

Somelierii prezenți asistă barurile de prezentare a Feteștilor, Busuioacelor, Crâmpoșiilor și Băbeștilor. Degustăm brânzeturi fine de capră din Dobrogea (LactIQ), ne răcorim cu apă minerală Bucovina și ne desfătăm privirile cu o expoziție de artă românească de inspirație tradițională.
Vinurile sunt disponibile pe toată durata serii, în limita diferitelor cantități disponibile.

DJ Sasha Gherghel (Zabriskie) este responsabilul cu atmosfera de party.

Vin la jazz! este un eveniment marca Vinul.Ro, parte din demersul cultural de promovare a valorilor tradiționale Cercul de Fetească.

Parteneri: Bucovina. Elcomex. Palatul Bragadiru.
Partener media: CityBest.Ro

Costul unui bilet este de 70 lei persoana si include degustarea de vinuri și brânzeturi, apa și concertul de jazz. Gustări delicioase sunt disponibile, contra cost, la eveniment.

Seara este una cu caracter de informare, distracție și socializare, terasa Palatului fiind amenajată cu mese de cocktail.