Category Archives: Revoltă socială

Un leu treizeci, asta trage țara inapoi

Astăzi de dimineață am luat troleul 85 de la Gara spre birou.  Deja în ultimul timp s-a obișnuit micul meu creier cu trezitul devreme încât nu îmi mai e somn și mă activez foarte repede. Umblă vorba prin popor că atunci când începi să te trezești mai ușor dimineața, ai îmbătrânit. :))

Revenind. Stăteam în 85, asezată pe un scaun aparent curat, pentru standardele țării noastre, acceptând ca în fiecare dimineață condițiile unei țări care nu poate și nu vrea să evolueze. Aceleași mijloace triste de transport în comun, cu scaune vechi, cu uși antice și cu siguranță incertă; dar acceptăm, nu avem încotro.  Căutând prin geantă un șervețel să îmi suflu nasul, în nas îmi sulfă și un controlor arogant, îmi întinde legitimația, să îi arăt biletul. Totul ok, merge mai departe. Îi văd privirea de libidinos cocalar cu o funcție importantă pentru el și merge direct către un bătran care doar ce compostase, sau mă rog, se chinuise să composteze, și îi cere cardul. Un bătrân de la țară, speriat, cu geantă după el, îi prezintă cardul, dar se pare ca nu era validat corect, și aproape tremura cu bonul de 10 lei de la casa de bilete în mână. Micul nostru cocalar care deodată se crede și el președinte, îi spune pe ton de manelist:

-Tataie, ce dreacu, nu ai cumpostat. Eu nu sunt aici să țin demonstrații. Vai ce mă obosiți toți. Dă-mi buletinul, să îți ajungă amenda la tine la țară. Și râde înfundat.

Păi când mie îmi curge pur sânge moldovenesc prin vene, cum aș putea să tac? ( nici nu băusem cafeaua). Și mă ridic și mă iau de el:controlori_ratb_foto_alex_mihaileanu_06777600

-Asta e marea problemă a RATB? Asta e cea mai mare problemă? Că un om simplu a avut impresia că a compostat? Că  din pensia lui jalnică a găsit 10 lei să își cumpere călătorii? Că voi nu invesți ăia 10 lei într-un geam? În dotări? În căldură?

Se face liniște în autobuz, iar în ochii omului simplu am vazut cea mai sinceră și frumoasă privire. Ochii ușor roșii și îmbătrâniți frumos, de bunic muncitor.

Bineinteles, magia a fost spartă de domnul controlor care îmi zice mie să stau jos, de când contează părerea unei dudui?

Wwwwaaaai băiete. Tu ești sinucigaș?

Încep să îi explic că fața lui îmi e cunoscută, și că acum vreo 3 săptămâni când a fost în control tot în 85 și erau niște persoane de etnie romă, niște tipi periculoși, pe care nu a avut curaj să îi confrunte, a coborât la Kogălniceanu, făcând semn și celorlalți controlori să coboare; validând doar 2, 3 carduri.

– Puțin chiloții tremurau atunci? Sau doar era curent în autobuz? Mama, cat de important ești, pui la punct un om de la țara? Și chiar dacă e de la țară, nu  știu care e mai țăran de aici.

Omu se înroșește, toate privirile sunt ațintite asupra lui, îi dă buletinului bunicului înapoi și cu mai puțin sânge în el, într-o flegmă totală îmi zice că data asta trece peste.

Coboară la prima, oamenii se uitau zâmbind la mine iar bunicul se ridică, vine la mine, și arajându-și pălăria, îmi zice :

-Dacă ar fi tineri cu vână așa ca tine, viitorul ar fi mai bun pentru voi, tataie.

De asta nu tac. De aia urăsc ignoranța. De aia mă revolt.

(Sursa foto: Facebook Alex Mihaileanu)

Please follow and like me:
0

Relația mea cu PR-istele #tepupiubita

Povesteam acum ceva timp pe pagina mea de Facebook, despre o experiență cu o duduie care după ce mă pupă și mă iubește în telefon, că vrea și ea postare, pretty please; când să închid telefonul (adică un Allview jalnic care nu se închide la timp), aud: “ Doamne ce mă scoate din minți figuranta asta”.

10888776353_9c71574e19_b Am lucrat și încă lucrez în PR; am cunoscut oameni de o calitate deosebită, oameni de valoare, pe care îi vedeam la televizor când eram mică și îi apreciam. Știu că nu toată lumea vede lucrurile ca mine, însă măcar puțin profesionalism aș vrea să văd. Îmi e dor.

Ce mă deranjează cel mai mult când vine vorba de maniera în care fac unele PR-iste scoase proaspăt cu gențile Chanel de pe băncile Universității de mare valoare Spiru Haret?

  1.  PR-istele lingușitoare

Cele care consideră că cea mai usoară modalitate să îți faci contacte în presă este să folosești giugiuleli fără număr.

–        Ce faaaaaci?(..)  Suuuuper, mă bucur că ești bine, dragă! Uite voiam să te rog să îmi postezi și mie materialul ( în cele mai multe cazuri e “vroiam”.) Adică strategia mare de comunicare e așa: fac materiale de presă, fac pachete cu tot felul de cadouri, trimit doar cui vor ele, după care se lingușesc de toată lumea, chiar și celor cărora nu au trimis. Și nu e corect. Am testat pe pielea mea cu foste colege de redacție; eu primeam un cadou, se așteptau să postez ceva măcar pe Facebook, nu trimiteau niciun mesaj, iar pe cele pe care nu le-au băgat în seamă, le sunau și le urau o zi cu sooooooare și așteptau cu drag un link. Țin minte că ne amuzam și propuneam să venim cu recipente să împărțim geluri de duș și șampoane între noi.:))

E penibil; plus că trăim în era rețelelor sociale; vede toată lumea când una primește ceva și mă rogi  în stilul “nu am mai avut și pentru tine, sau chef de tine, însă bagă și tu pe site materialul că să fac monitorizearea apoi”.

#penibiliubita

  1.  Cele care nu știu să organizeze evenimente dar au impresia că e totul “frumi”

Am participat la unele evenimente unde beam cafea doar ca să nu adorm. Întârzieri, eveniment prost organizat, cu pungi separate “ uite pentru voi ăștia mai prosti” și mai avem și cadouri “ speciale” pentru semivedete siliconate de pe la pagina 5. Evenimente la care eram trecută pe lista Horholici; păi dacă tot mă suni de 3 ori pe săptămână, reține numele meu. Nu o face pe isteața,

– Scuzeeee, nu te știam de Vîrgolici, ci de Cătălina.

Sprâncenele mele devin arcuite-

-“Ecaterina poate, sau am ajuns la evenimentul greșit?”.

– Mă scuzi, sunt obosităăăă, avem atâția clienți, e nebunie. 

Yeah, sure.

  1.  Cele care trăiesc pe rețele sociale, nu vizualizând o campanie de PR per ansamblu

Adică: scriu în comunicatul de presă ce maaaaaare succes a avut produsul, uite și X îl folosește și recomandă (pentru bani cred că recomandă și untură de porc) însă nu văd per ansamblu. Dacă apoi faci un mic research, sau pur și simplu scrii pe Google numele produsului promovat, ca rezultat al căutărilor vin postările de pe blogurile unde s-au trimis testere/cadouri și sunt preluări cu copy-paste cu ce am și eu în inbox. Fără impresii personale, fără relatări sincere, fără materiale personalizate ci doar copiere comunicat, pozele din portofiul agenției și eventual o poză pe Instagram sau Facebook cu mulțumesc @cutărică.

Nu așa se face comunicarea; iar fetele care merg pe strategia asta au impresia că este cea mai bună; și așa se ducea vestea că merge treaba în comunicare. Păi de ce să citim materiale bune, de ce să mergem la seminarii? La workshop-uri? Nu! Trimitem un cadou unei bloggerițe cu un număr mare de urmăritoare, domnișoara  respectivă printre două ședințe de botox are timp și de o poză, și apoi PR-istele ies la un prosseco.

Bineînțeles, există și fete care sunt profi și cu care am des discuții, cu care pot duce un dialog frumos, cu care am realizat numeroase concursuri, parteneriate și cu care încă lucrez și îmi e drag să mă revăd la unele evenimente faine. Mă bucur să știu că am pe cine mă baza, mă deprimă să știu că sunt multe care fac parte din categoriile de mai sus deloc onorabile.

Eu nu vă pup și vă urez campanii care să vă placă mult, mult.

 

 

 

 

Please follow and like me:
0

La modă e igiena și educația

decor-urban

Programul meu îmi permite să fac ceea ce ador, să mă plimb pe jos. Efectiv să iau străduţele la pas, să intru în magazinele mele preferate de unde îmi cumpăr cămăşi cu 20 de lei, cămăşi bune şi din materiale calitative. Căşti, geantă, teneși, cele mai lejere haine, şi toate străzile au urma paşilor mei.

Mergând atât de mult, în fiecare zi analizez ceea ce văd. Pe lângă un Bucureşti care în fiecare zi pierde pe de o parte şi câştigă pe altă parte, acesta este un subiect pe care îl voi aborda într-un viitor articol, mă surprind într-un mod neplăcut hainele alese de oameni. Nu mă refer la modă, pentru că nu mă pasionează şi nici nu am îndeletniciri, mă refer la calitatea hainelor şi la decorul vizual asigurat de purtători.

decor-urbanMă întristează că există fete care încă mai poartă colanţi semitransparenţi prin care le urlă celulita, încă mai văd tricouri absolut oribile cu paiete şi tigri imprimați,  materiale jalnice, balerini de cauciuc care parcă put numai cât te uiţi la aceștia, sandale din carton prin care se văd călcâiele crăpate şi multe alte aspecte şi detalii pe care unele reprezentante ale sexului frumos le uită sau le ignoră. Nici cu bărbaţii nu îmi e ruşine; văd băieţi cu pantaloni cu turul lăsat, cu porţiuni de latex inserate “artisitic”, cu cămăşi din materiale execrabile. Încălţări proaste şi urâte, frizuri dubioase şi prea puţină îngrijire personală.

Ca să le clarificăm step by step, niciun shopping nu ar trebui să îţi treacă prin minte dacă tu consideri gelul de duș opţional, dacă săpunul este uscat în săpunieră sau nu mai poţi folosi pasta de dinţi pentru că s-a uscat sau foloseşti deodorantul ca să omori gândacii. Nu. Punct. Igiena este primordială; nu mai suport oamenii care put, care miros a vechi, a nespălat, a haine uzate şi îmbâcsite. Mi se pare revoltător că în 2016 prea mulţi oameni nu au rutina duşului, a spălatului, a igienei.

Apoi, mă îngrozeşte uniforma asta stradală groteasca. Efectiv nu înţeleg de ce unele femei nu pot înţelege ideea că trebuie să îţi cunoşti corpul, să îi subliniezi trăsăturile frumoase şi să maschezi cu delicatețe pe cele care nu te scot la lumină. Dacă ai fundul mare (cum îl mă şi eu de altfel) colanţii ăia roşii de la 13 lei, transparenţi, cu cusături atât de proaste încât pare că pocnesc când te aşezi, nu sunt o decizie bună. Deloc. Absolut deloc. Un blug bun, o cămaşă vaporoasă, o fustă drăguţă, un maieu frumos, pot fi alternative prin care atât tu cât şi privitorii puteți fi fericiţi. Decât să alegi tricoul ăla odios cu tigru şi paiete, cum îţi sună o bluză de in cu un mic model? Ascunde burta care săraca e sugrumată de tigru, nu puţi, arăţi îngrijit şi lumea nu se uită la tine ca la mormântul lui Arsenie Boca.

Nu mai vreau să văd lume prost îmbrăcată, nu vreau să mai văd fete cu clămițe de plastic şi fixativ turnat cu generozitate  peste părul nespălat, nici unghii jegoase cu urme de ojă, şi nici călcâie crăpate.

Nu  vreau să mai văd băieţi gelaţi şi cu mătreaţă pe umerile  tricourilor Armani fake, nici slapi uzaţi şi târâiţi pe stradă. Nu îmi e drag ochilor să văd femei  în haine de proastă calitate, neîngrijite, cu lenjerie proastă foarte vizibilă prin hainele cu acelaşi calitativ.

Ca să vin în ajutor, nu doar să critic, revin cu un articol despre locurile de unde îmi cumpăr hainele, foarte bune la material şi ieftine (pont: am luat lui Geo tricou Hugo Boss cu 3 lei) şi rutina mea de îngrijire, ţinând cont de faptul că sunt un om care transpiră mai rău decât Cotabiţă.

Va pupă o domnişoară obsedată de curat şi curăţenie, de orice fel.

 

Please follow and like me:
0

Farfurie ieftină, rețetă scumpă

Când văd scenele din ziua de astăzi de pe străzile din București, și nu numai, simt că am fost cea mai norocoasă; am avut o copilărie super din punct de vedere alimentar. Bine, din toate punctele de vedere, însă despre alimentație vreau azi să arunc cu nervi în tastatură.

În toată copilăria mea, în afară de vaccinuri eu nu am știut ce sunt alea injecții, și nici medicamente. Eu nu lipseam de la școală pentru că răceam, nu aveam probleme, și tot timpul aveam foarte multă energie. Mă strigau au mei să întru în curte12743501_1720247024853519_5115774633140825061_n și eu tot alergăm pe uliță, îmi încuiau ai mei poarta și eu săream gardul, am căzut și în flori, m-am lovit, mi-am rupt mâna, am sărit, m-am jucat, m-am bătut și niciodată nu am stat efectiv degeaba sau să zac în pat.

Toate aceste aspecte abia anii aceștia le-am conștientizat, când realizam încet dar sigur cât de sănătos am fost crescută și câte avantaje am avut toată viață mea de copchilă nebună.

Mergeam la sanie cu Gabi, sora mai mică, de care nu scăpam niciodată. Era ca un scai. Stăteam cu orele la sanie, iar când mama ne vedea pe uliță că ne îndreptăm spre casă, ne făcea suc de fructe. Și beam însetate sucuri miraculoase, pe care mami le făcea rapid și ne și plăceau. Arătau bine, erau colorate și erau delicioase. Mereu ni le punea în pahare frumoase, și nu comentam pentru că ne explicase frumos dar dur, că dacă vrem sanie, ne îmbrăcăm bine și bem și mâncăm ce zice ea. Super simplu, super sănătos.

Acum la 26 de ani, am aceleași reflexe. Mâncare sănătoasă, sucuri naturale, cât mai puține alimente puse în coș în supermarketuri și vechea replică “ pune mână și fă o salată că nu îți cad degetele”.

Acum am în reflex să mănânc natural, nu pentru că e la modă, ci pentru că am crescut printre legume și fructe, le observam procesul, le udam, mă jucăm cu tata cât udam rândurile, culegeam caise, apoi spărgeam cu tati sâmburii. Ruptura de natură și de curte m-a durut mult, tocmai de aceea îmi place să merg la piață să cumpăr mărar de la țăranii aia cu mâinile murdare de pământ, de aceea urăsc tot ce înseamnă produse importate, colorate și jegoase. Simt ruptura oamenilor față de propriile comori din pământ, simt cum oamenii sunt teleghidați. Merg să cumpere roșii. Aleg roșii și merg la casă, fără să se uite că roșia aia strălucitoare este din Spania și e pictată. Mai costă și 5 lei. Când afară, la piață, un țăran rupt de oboseală își număra cei 5 lei obținuți din două kilograme de roșii și numai el știe ce durere fizică și psihică îl trece.

Ieri eram în stația de autobuz și o doamnă pe la 35 de ani cu doi copii în față unui magazin “ Fornetti”.

Tu ce vrei? Îl întreabă pe cel mare, care avea vreo 10 ani

Perniță cu cașcaval și 2 cu vișine.

-Tu? Se răstește către cel mic în timp ce ochii piticului sclipeau către vitrină.

-Eu cu cașcaval și nucă.

-Bine, spune ea. Se pregătește să scoată banii.

Apoi se uită revelator la ei:

-Va e și sete, nu?

Ei dau din cap aprobator

-Vă rog și 2 sticle de cola la jumate.

Le împarte pachețele și aproape îi târâie după ea către mașină.

Sincer, această scenă a fost mai tristă decât imaginea unui cerșetor care așteaptă ecoul empatiei noastre.

Mai are sens să întreb cum poți în 2016, când ai atât de mult acces la informații să oferi copilului asemenea otravă? Efectiv îmi venea să mă duc să îi arunc la coș pernițele și toate rahaturile și să îi arăt că la Domenii este o piață foarte frumoasă în care găsești legume, fructe și semințe atât de bune încât ar putea renunța foarte ușor la maltratarea organismului unui copil nevinovat.

Da, știu, mâncarea sănătoasă este scumpă. O pungă de migdale micuță este 7 lei, o punguliță de caju este 10, o pungă de semințe de caise este 3 lei, iar prețul fructelor le știm cu toții. Este mai scump decât un 3 lei aruncat pe merdenele pline de zahăr, E-uri, aditivi, coloranți și alte nebunii. Însă, ai putea să adaugi încă 10 lei pentru sănătatea copilului tău și să faci un mixt de semințe, de biscuiți bio și câteva fructe. Întreabă saracu’ copil ce ar mânca? Mănâncă mere? Pune într-o pungă colorată, că să îl atragă mâncarea, 2 mere și câteva semințe, migdale, caju, nuci, alune de pădure. Dimineața fă un fresh de portocale, fă un ceai cu miere, găsește soluții. Nu îndopa copilul cu merdenele și cola. Îmi este mie milă de săracii copii, eu care nu am mare simpatie față de aceștia.

Însă mi se pare revoltător cum alegi calea simplă și toxică. Dincolo de hrană copilului este și hrana ta, ca femeie matură. Dacă tu mănânci tâmpenii, logic că îți târâi demoralizată copilul care deja cară un rucsac de 10 kile după el, nu ai chef, ești cu cearcănele până la gură, ești irascibilă iar vitrinele de chimicale ți se par salvatoare.

Eu nu sunt expertă în gătit, nu, nu mă pricep la modul ăla super mega tare să își lingă lumea degetele, însă mereu găsesc variante sănătoase, bazate mai ales pe experiența mea de “țărancă”.

Nu, nu am studii în domeniu, însă nu e greu să îți dai seama ce îi trebuie organismului, nu e greu să îți dai seama ce este sănătos, ce îți oferă energie.

Poate dacă în școli nu ar mai există cornul ăla și laptele și s-ar face meniuri sănătoase și tentante pentru săracii elevi, am avea alte rezultate și altă deschidere. Dacă oamenii ar da mai mulți bani pe mâncare de calitate și nu ar mai alerga după etichete am avea mai puțini țărani cu lacrimi în ochi, dacă am ști să ne hrănim sățios și bun nu am mai avea atâția oameni mult prea grași pentru vârstă lor.

Mai mulți bani pe mâncare de calitate, mai puțini bani pe etichete trecute prin filtre doar pentru opulență. Calitate, cantitate bine calculată, informații, căci dacă acum ni se pare scump, trebuie să ne imaginăm cât ne costă consultațiile la medici, stresul, disconfortul și mai ales banii pe medicamente.

Pune în balanță. Mai bine migdale decât Fornetti, nu?

 

 

Please follow and like me:
0

Intimitatea mea, comoara mea

54cd95fad26bfca6090c081f069595d8Eu am o mică problemă cu oamenii care nu respectă intimitatea. Subiectul ăsta m-a lovit fix când dădeam şi eu un scroll finuţ pe Facebook în dimineaţa asta în care mă doare capul ca după 5 sticle de vin. Deşi am băut cafea şi ceai verde.

După ce s-a calmat oleacă lumea cu nebunia legată de numărul de copii pe care Borcea îi tot toarnă mai ceva ca în familiile din Vaslui pentru alocaţii, au început de vreo 2 zile ştirile legate de decesul tatălui lui Horia Brenciu. Omu ăla suferă cum probabil numa cei ce au trecut prin aşa ceva îşi pot închipui, însă cei ahtiaţi după ştiri de 2 lei îşi manifestă senzaţionalul fără bun simţ.  Nu sunt fană deloc Brenciu, însă când se pune problema decenței in urma unei tragedii, gusturile nu intră in ecuație.

De ce stai lângă omul ăsta când plânge şi îi bagi bliţul în ochi? De ce faci ştiri din declaraţii neoficiale şi încă se mai folosesc expresiile “apropiaţi ai vedetei au declarat”? “Nu o sa îți vină să crezi!”.

Vreau mai multă discreţie, bun simţ, oameni cu educaţie. Educaţie din aia solidă, frumoasă, care se citeşte pe chipul omului şi care impune respect, aspect ce nu are nicio treabă cu mizeria din unele publicaţii.

Că sunt dudui care vor să fie pe primele pagini este poveste veche. Că sună în redacții și întreabă cât costă un editorial este iarăși o poveste antică iar că sucul de la Dorobanți băut cu orele, cât să se usuce tencuiala de pe față este o penibilitate pe care toți o știu. Însă publicațiilor de 2 lei le convine pentru că mai fac doi lei în plus iar pipițelor le convine pentru că fotbaliștii agață și pe Facebook. win-win.

Pe mine lipsa decenței m-a intrigat, m-a revoltat. Lipsa unui bun simț martor că ai plecat cu cei 7 ani de acasă, nevoia de spațiu și intimitate oferită celui care suferă.

Dragi jurnaliști mondeni, credeti că în pașii spre ultimul drum a celui drag de presă sâcâitoare are nevoie persoana care suferă? De jurnaliști fabricați la universități private? Cum diplomele le-ați cumpărat, nu se poate la fel și în cazul decenței.

O parte a presei este mai îndoliată ca Brenciu. Păcat. Ruşine. Asta mai e senzaţional?

Please follow and like me:
0

Brazii deprimanți

Brazii de Crăciun sunt ca o persoană deprimată ce a fost folosită și apoi abandonată. Brazii care au stat la căldură și au fost martorii a milioane de emoții și de momente,  sunt scoși  în stradă, la propriu.

20160105_140213Zilele trecute mă plimbam și m-a deprimat cât de mulți brazi sunt aruncați fără milă la fiecare colț de stradă și așteaptă dărâmați să vină cei responsabili cu colectarea deșeurilor să îi adune.

Neresemnați, cu crengile la pamant, uscați de durere și de nepăsare, victimele consumerismului și a uitării. A uitării oamenilor că avem o natură de protejat, o datorie față de aceasta. Nimic, nimic nu doare mai rău ca nepăsarea.

Chiar nu se poate face nimic? Fac apel catre cei care știu modalități prin care putem aduna acești brazi din București, și nu numai, să folosim poate ca, combustibil într-o școală fară prea multe resurse, să îi ducem către familii care pun pe foc hârtii, să nu îi lăsăm să ardă în groapa de gunoi.

Magia Sărbătorilor. Mâncare, băutură, steluțe și veselie. Apoi nepăsare, nesimțire, lipsă de interes și vechiul “lasă mă, că  merge aruncat afară, lasă-l la tomberon,  iau baieții de la gunoi bradul”. Păcat că cei de la gunoi nu pot lua și nepăsarea de a trăi într-o lume mai curată, fizic și moral.

O cetățeană obsedată de reciclat salută fără stimă pe cei fără de stimă pentru natură,

 

Please follow and like me:
0

Frumosul chinuit

Știu că este perioada sărbătorilor și clișeele cum că ar trebui să fim mai buni, mai darnici prind pe aici, prin țara noastră. Eu nu o să mă conformez pentru că nu cred în luminițe colorate și în consumerism ieftin.  Eu ajut și în timpul anului fără să mă laud, donez cadouri și haine fără să fie sarbatoare și de aceea, fără remușcări, cu o săptămână înainte de Craciun dau drumul la hatereală.

Sunt plictisită de ceea ce vad în mediul online și de parada asta ieftină a modei.  Prea multe domnișoare sunt acum blogerițe de fashion fără să știe gramatică prea multă și nici elemente de beauty de bun simț. Citesc constant blogul Lianei Popa și blogul Anei Morodan, și cam atât. Ele două îmi plac, și îmi plac pentru că au naturalul ăla frumos și cu talent, și prezintă idei și ținute realiste, nesponsorizate din banii lui Iubi căutat de DNA. Idei originale, care te captivează și te încurajează că încă mai sunt oameni talentați care scot capul din mulțime.

Ce mă deranjează atât de mult când mă uit pe blogosfera de modă și de ce m-am  trezit astăzi cu pungile de sub ochi mai nervoase?

shoesAm fost la câteva evenimente saptămânile acestea și sincer, nu pot să înteleg cum poți să te consideri blogger de modă daca tu ai parul ars, deteriorat, îndreptat cu placa, ca în anii 2000? Cu păr pe mâini, cu fața îmbâcsită de fond de ten și pudră, că ai putea tencui o casă.

Moda este despre frumosul înterpretat în maniera personală, așa îl văd eu, despre ce ai considerat estetic dar eticul unde rămâne?

Hai înainte de a scrie “hăinuță  luată de la Zara” și obositele bluze de la H&M să mai mergi puțin și la un salon sau să stai mai mult în baie. Nu sunt rea, și accept defectele, însa înainte de botox ar fi drăgut ca acel botox să vină peste o dantură îngrijită, peste niște dinți îndreptați și fără carii. Eu ramân stupefiată că o domnișoara care consideră că face modă are minim 200 de euro pentru injecții cu botox însă nu își tratează o carie care este la vedere, și vizual este deranjant.  Când vrei să faci ceva ce joacă în hora frumosului hai să vorbim și despre îngrijire, nu? O mână îngrijită, o manichiură corectă, curată, un ten sănătos, un păr fără vărfuri arse, fără 10 culori uitate și care pare vopsit de tanti Mirela de la etajul doi. Același ruj închis, trasat puțin pe margine, ca un copil ce a dat năvală în trusa mamei, asta văd cel mai des pe blogurile cu denumiri englezești și care se vor cu pretenții.

Ca să nu mai vorbim despre kilograme în plus, și de veșnica mea dorință de acoperire. Nimeni, absolut nimeni nu vrea să îți vadă celulita care face valuri când mergi și nu, nu se vede mai puțin dacă atunci când îți faci poză la panou împingi un picior în față din rochia ce țipă din toate cusăturile.

Aș vrea să văd mai mult frumos nechinuit, mai mult frumos natural, îngrijit și mai puțin dependent de snobism. Înainte de branduri este îngrjirea din baie și înainte de poza de la panou cu buzele țuguiate, este bunul simț din oglindă.

Please follow and like me:
0

Traversăm spre empatie?

7cb892289acc69dcbd726e058c7e7285914335591ad917d88b67174ef869f430Dimineață, semidormeam pe mine, traversam puțin înghețată de frig, la Piața Domenii. Am mai spus în repetate rânduri că nu sunt o persoană matinală, foarte rar sunt funcțională dimineața, deși de luni până vineri mă trezesc la 7.

Traversam cu bărbia îndesată în eșarfa mea colorată și deodată văd o femeie cu piciorul în ghips, care abia se mișca, ajutată de două cârje. Instant mi-am amintit de cele două luni cât am stat cu piciorul in ghips și am urcat 4 etaje zilnic cu ditamai arătarea și cu o durere la fel de mare.  Bine, printre altele, am fost și în Fratelli cu piciorul în ghips :))

Văd femeia, mă ofer să o ajut, îmi trimite instant un zâmbet cald. Incet, încet, mergem, îi iau geanta ca să îi fie mai ușor și îmi povestește rapid că mai are o săptămână și scapă de calvar. Ne întrerupe un claxon de țăran care ne face semne să ne mișcam mai repede. Mamă, cum eu nu pot să tac și să îndur retarzi, mă opresc, mă uit la el și îl intreb care e problema? E retardat și are ghips la cap? Omu se pregătește să coboare, mă duc în dreptul portierei și îl anunț că are probleme mari. L-am anunțat că e un retardat, că un asa comportament doar la cocalari am văzut, oh wait, ești cu cocalar care nu are bani să își înmatriculeze BMW-ul. Omul era roșu de nervi, vorbea peste mine, bineințeles, mă “alinta” curvă, proastă și tot tacâmul și apoi îi trântesc portiera, nu înainte să îl rog să nu se mai înmulțească, m-am saturat până peste cap de cocalari infecți.

Am plecat, și auzeam cum mă claxona și mă înjura. I-am făcut ca o prințesă, un pa zâmbitor.

Vorbim în ultimele zile, săptămâni de faptul că vrem o schimbare, ca vrem o lume mai bună. Schimbările de genul acesta, de comportament deficitar și infect nu pleacă din niciun guvern, din nicio revolutie, pleacă de acasă, de la educație, de la bun-simț. E  atât de greu să îți pui la treabă singurul neuron? Traversează o femeie cu cârje, cu un picior rupt și tu, un cocalar dubios, îi faci semn să se miște mai repede? E ca și cum te-aș pune să scrii, nu poți, oricât aș țipa.

Mă deprimă momentele astea, și îmi amintesc în ce lume trăim, cu astfel de uscături, mult prea dese și mult prea multe.

Sursa foto.

Please follow and like me:
0

Ce mai e de zis?

10169322_1735448106666697_4945926630647209056_nAm scris și am șters 10 rânduri până acum, nu mă pot aduna să scriu ceea ce ar trebui. Nici nu știu ce trebuie. Pe lângă nervi, repulsie, milă și empatie simt durerea în același timp cu familiile care și-au pierdut oamenii apropiați.

Familii înțelegătoare care adorm cu gandul că apropiații lor sunt în oraș și se distrează și mâine dimineață descuie ușa ușor și se bagă în pat și dorm până sâmbată târziu. Ușa nu s-a mai deschis, și nici ușa sufletului pentru multe familii. Mamei mele i-a fost greu să mă sune sâmbătă dimineața și nici nu a putut să mă sune, a sunat pe sora mai mare să întrebe dacă sunt acasă. Știa că merg des în Colectiv și știa că mergeam la concerte sau petreceri organizate acolo.

Familii care au recuperat pe cei dragi de la morgă, familii care stau în spitale pe holuri și spală cu lacrimi coridorul sumbru și rece a unui viitor. O Românie în care suntem neglijați de burtoși infecți nesătui de bani, șpăgi și acte făcute pe sub mână, orice vrei să faci îți trebuie o șpagă, un om care să “te resolve”. Când mă gândesc de cate ori am fost în Colectiv, câte beri am băut acolo, ce fericită eram cand mi-am facut poză cu Sivu. Toate acestea sunt acum niște amintiri triste, asociate cu srum.

Ce m-a mai enervat a fost tâmpenia și prostia unor oameni care trăiesc bine în nesimțirea lor și nu au valori etice sau morale. Fete cu sânii mari și fără suflet, care deși știau că e doliu național, că oamenii în tăcerea lor plâng și nu mai văd viitor au ținut neapărăt să meargă în cluburi de fițe, unde să își etaleze ultima rochie și ultimii pantofi de lux, toate luate de iubi pe care DNA sau ANAF îl uită, pentru că a cotizat unde a trebuit.  Hastag ieftin #lovemylfe, #beautifulife în condițiile în care mii de lumânări se aprin din lacrimi la câteva străzi distanță.

Despre o astfel de Românie vorbim, împărtiță între cei care au mers în tăcere prin centrul Bucureștiului într-o duminică cu soare rece, și ploade proaste care nu au un sens în viață și tot ce își doresc  este să arate lumii viața lor scumpă, să epateze dar în niciun caz să empatizeze.

Dumnezeu să îi ierte pe cei plecați mult prea devreme.

Please follow and like me:
0

Colanţii ar trebui să fie ilegali

05_CLIIMA20130104_0005_5Săptămâna trecută ieşeam de la metrou la Tineretului, din cauza durerii de genunchi şi a amânării sesiunii de recuperare am folosit scările rulante. Arunc telefonul în geantă şi ridic ochii.  În faţa mea o domnişoară pe la 23 de ani, cu cam atâtea kilograme peste medie şi înfăşurată în colanţi, semitransparenţi.  Mă usuturau ochii aproape. Budigăii i se vedeau “grațios” şi sufocau fundul deja împins în colanţii mici, urâţi, scămoşaţi.

Eu nu pot să înţeleg de ce unele femei fac astfel de alegeri şi mai ales, de ce colanţi? De ce? Dacă ai nişte kilograme în plus există  sute de variante prin care poţi să te acoperi, prin care poţi să fii decentă şi să nu oripilezi oamenii din jurul tău. În oglinda nu te uiţi?

Nu am nimic cu femeile plinuţe, chiar sprijin autenticitatea şi ideea de a îţi iubi şi aprecia corpul. Atât timp cât ești  sănătoasă şi nu ai probleme, poţi fi liniştită. Important e să te simţi bine şi să îţi placă ceea ce vezi în oglindă. Însă de aici până la a merge în colanţi transparenți  este cale lungă, plus că dacă ai coapsele mai proeminente, colanţii nu prea au ce căuta pe tine, doar dacă speli geamurile acasă sau faci curat, în rest ai alternative.  Fustă  mai largă, blugi mai lejeri, rochie mai lărguţă. Nu trebuie să ţipe materialul pe tine. Eu aşa văd lucrurile. Ştiu că există multe definiţii ale frumuseţii, sau că fiecare vede frumuseţea altfel, însă sincer, când vine vorba de colanţi transparenți  prin care ţi se văd budigăii flauşaţi cu steluţe, există o mică problemă.

Mi-am dat licența în estetica urâtului însă aici nu am văzut nimic estetic.

Sursă foto: Splash News

Please follow and like me:
0