Category Archives: Parteneriate

Cum a fost la Arkadia Fest 2015

sm5xYjBEchGiogQb6QO7YBO-vjTUw3MuEgLQHPPhTcMPrintre haștaguri și poze am încercat în cele câteva zile de festival de la Băicoi să mă bucur de atmosferă. De ideea în sine a unui festival prezentat într-un mod neconvențional și de filmele pe care nu puteam să le văd decât acolo.

Am ajuns în Băicoi vineri, în București era cald, acolo deja picurii de apă veneau în întâmpinarea noastră. Nici măcar nu am fost sceptică, nu am știut la ce să mă aștept eram total deschisă și voiam sa văd ce înseamnă un festival de acest fel și mai ales receptivitatea oamenilor. Știam că anul trecut faptul că 500 de oameni au venit.

Ajungem în uzină, mirosul acela al muncii se simțea, mirosul aspru de fier, de metale, de tăiat, mie îmi place mult. La capitolul organizare nu am reproșuri, oamenii au fost ca niște furnici care își făceau treaba responsabil și rapid. Scurtmetrajele mi-au plăcut mult, unele. De unele am fost marcată puțin, de altele dezamăgită. Unele au prins ideea aceea deep de priveam spre ecran, demult fără acțiune și ma gândeam la trăirile cu care mă sincronizam. Însă unele m-au lăsat rece și indiferentă, cum e și normal de altfel.

Printre vizionări au fost și momente în care am vorbit și am colaborat. Un workshop de fotografie, care mie nu mi-a plăcut, cum pe placul meu nu sunt lucrurile superficiale și cuvintele mari spuse repetitiv; însă eu sunt pretențioasă când vine vorba de lecții. Am stat și cu copilașii, eu care nu sunt mare fană, însă am colorat, pictat și am stat în preajma fetelor de la Interaktiv University pentru a învăța câte ceva din cooperarea cu cei mici și curioși și fooooarte sinceri.

De la Arkadia am plecat ușurată pentru că am văzut că în România încă există calitate. Încă există oameni care muncesc, care fac lucuri frumoase și care nu uită ca pentru a ridica standardele trebuie să dai ce este mai bun din tine. De la Arkadia am plecat fericită pentru că am cunoscut oameni noi și frumoși, am plecat mulțumită pentru că am văzut scurt metrajul care m-a marcat cel mai mult, l-am votat și a ieșit și câștigător, fiind vorba de Acorajul Profesorului Octav. Vă invit să îl vizionați când aveți ocazia și apoi mă veți înțelege.

Ne-am întors duminica spre iubitul București lăsând în urmă multe imagini și luând cu noi altele. Mi-a plăcut, mult, și cu siguranța m-aș întoarce, nici nu aș sta pe gânduri mai ales că un filosof are autenticitatea în vene iar în cadrul acestului festival acesta a fost laitmotiv.

Please follow and like me:
0

Prima expoziție Ervant Nicogosian la cazinoul Sinaia

invita ie faDupă cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.

După cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.

În luna iulie 2015, un număr de 49 de lucrări ale artistului – marea lor majoritate din această perioadă în care el își pierduse văzul – vin să fie expuse în Sala Ferdinand a Galeriei de Artă din cadrul Cazinoului din Sinaia, cel mai mare spațiu expozițional de aici. Vor fi o mărturie a unei suferințe din cei mai frumoși ani ai vieții – cei de tinerețe –, coșmar care l-a urmărit pe omul Ervant Nicogosian până în ultima clipă a vieții sale pământene și care avea să fie exprimat după zeci de ani de sublimare a răului în frumos; zeci de ani care au însemnat viața unui artist căruia destinul i-a luat, în final, ceea ce avea mai de preț: vederea. Așa precum – mutatis mutandis – lui Beethoven i-a luat luat auzul.

Expoziția va fi accesibilă publicului până pe 31 iulie și va vernisată sâmbătă, 11 iulie, ora 12:30, în prezența primarului orașului Sinaia și a altor oficialități. Îl vor evoca pe pictor prietenii Mihai Sârbulescu – conf. univ. dr. la UNArte, București și Bedros Horasangian – scriitor și eseist.

Pentru detalii vă rugăm să ne contactați folosind mijloacele de mai jos:

Câteva referințe critice despre Ervant Nicogosian

În ultimii cinci-șase ani de viață nu mai vedea deloc. Cu toate acestea, și-a dorit să picteze mai departe. Pictura era viața lui. Avea în casă o cămăruță amenajată ca atelier, iar fiica lui îl ajuta. Îi aranja într-o anumită ordine culorile pe paletă: (…). Îi mai arăta, uneori, marginile șasiului. Pictorul pipăia cu palma, mereu enervat de neputința lui. Obsesia îi era gulagul, unde își petrecuse tinerețea, și, la îndemnul lui Paul Gherasim, a început să-și scrie amintirile pe pânză (…): Aktiubinsk, Karaganda, Oranki… Picturile sunt brăzdate de însemnele gratiilor.” (Mihai Sârbulescu)

Nicogosian ajunge la esența marii picturi la care visa și Leonardo da Vinci.” (Bedros Horasangian)

Ervant Nicogosian Gulag 2Creații de o rară suculență, operele lui Ervant Nicogosian murmură sau strigă întotdeauna adevărul cu bucuria primei descoperiri și cu înțelepciunea amintirii filtrate prin timp. Sunt virtuți rare, care ne fac părtași pasionați ai emoției artistului și ai certitudinii ce ne inspiră opera sa.” (Radu Ionescu, 1975)

Lumina din pictura sa este credința care străbate totul, tăcut, tulburând întunericul persistent, în nuanțe diferite în fiecare lucrare, indiferent de aluziile care pot fi întrezărite în subtextul imaginii. Acea credință cât bobul de muștar – sau nici atât – care face să tremure întunericul din toate fibrele sale. Panica răului este, incontestabil, în toate etapele evoluției sale. Întunericul și lumina stau față în față, supraveghindu-se reciproc (…). Asediul luminii continuă.” (Octavian Barbosa)

În pofida cecității, artistul nu s-a dezlipit de șevalet și memoria vizuală îl ajută să figureze noi și noi lumi. Pictura pare o pagini (i)lizibilă de manuscris, o șerpuire amețitoare, o scriitură deformată adesea de un tremor muzical.” (Iolanda Malamen)

Please follow and like me:
0

Radio TEEN

10354759_1477759402363363_954164378280699341_nEu sunt fană ascultat muzică la radio ci doar anumite posturi și doar cînd sunt în mașină. În rest nu prea ascult. Sunt omul fidel unui playlist, nu îmi plac bârfele de la posturile de radio comerciale, mă îngrozesc glumele marca Bugduzan sau Morar și nici nu dispun de foarte multă  răbdare sincer.

Însă excepția care m-a facut să deschid un post de radio au fost cei de la Radio Teen. Tineri, curajosi și mânați ambitie ei fac ce ar trebui să facă multe radiouri din România. Calitate.

Știri interesante, muzică buna, informații relevante și nu cancan ieftin.

Echipa acestui proiect este formată dintr-un grup de studenți care promovează muzica, educația și divertismentul prin intermediul emisiunilor live dar și a articolelor. Radio Teen este fericitul câștigător al concursului StartUP Creativ, demers al proiectului Promovarea Antreprenoriatului în Domeniul Industriilor Creative. O echipă de studenti a realizat un plan de afaceri, s-a luptat pentru un vis și a reușit să transforme visul în realitate, să aducă MED-ul în viața tinerilor. Sigur vă întrebați ce reprezintă MED-ul , dar nu, nu este o invenție tehnologică sau vreun medicament, ci este mixul dintre Muzică, Educație și Divertisment.

Tânăra și talentata echipă realizează emisiuni care îmbogățesc bagajele de cunoștințe, care oferă doza zilnică de motivație, care își propun să ofere o abordare diferită a educației. Susțin și promoveaza tinerii artiști prin difuzarea melodiilor și redactarea articolelor despre viață și carieră. Căută și oferă oportunități de a dezvolta viața personală și profesională prin postarea unor materiale utile legate de internshipuri, joburi, workshopuri, acțiuni de voluntariat, limbajul trupului, public speaking și multe altele.

Prin toate acestea își doresc ca prin educația nonformală, alături de publicul lor, să devină o generație informată, pregătită și gata de a-și  impune propriul punct de vedere. Învățăm împreună, dar ne și distrăm, ascultăm muzică bună și stăm la povești.

Poate va întrebați de ce pentru tineri?

Pentru că noi, tinerii, putem aduce schimbarea, putem crea un viitor în care toate ușile se pot deschide cu o singură cheie, MED-ul.

Misiunea tinerei echipe este de a transforma visurile în realitate. Sună a misiune grea, dar nu imposibilă. Este o misiune îndrazneață, dar suntem tineri și avem încredere în propriile forțe. Noi visăm, dar și construim. Radio Teen este dovada faptului că visele se transformă în realitate. Acest proiect oferă tinerilor acel zvac de care au nevoie pentru a se autodepăși și pentru a-și atinge cele mai mărețe visuri. Noi suntem vocea care trezeste optimismul, care dăruiește energia pozitivă și da un ajutor zambetului.

Viziunea noastra este de a ajunge pe primul loc in sufletul vostru muzical. Ne dorim ca prin echilibrul intre divertisment si educatie sa va oferim oportunitatea de a va construi un viitor frumos.

Ei se ghidează un frumos motto: Voi sunteți, iar apoi suntem și noi.

Please follow and like me:
0

Autenticitatea Arkadia

Uzina este pregătită,  filmele  rulează și  atmosfera este gata pentru a primi în număr cât mai mare vizitatorii  și iubitorii de frumos. Suntem  sus în curtea interioară a uzinei și în pauză bem o bere.

Așadar dacă vreți sa savurați cu noi o bere, sa stăm  la povești,  să vedeți  cele mai frumoase proiecții și să admirați ceva diferit,  suntem sus în curtea uzinei . Programul  îl găsiți aici.

Soarele și noi vă așteptăm! 🙂

Please follow and like me:
0

Vin la Jazz!

Când am văzut invitația am tresărit ca un copil care vede inghețată. Jazz și un vin bun, ce îmi pot dori mai mult?

11666950_1073066942720664_1858674929_nJoi, 16 iulie, de la 19.00, pe terasa Palatului Bragadiru, o seară magică de Vin la jazz!

Luiza Zan, o voce unică în România, Adalbert “Jimmy” Cserkesz (chitară), Asztalos “Asterix” Zsolt (percuție) și 20 dintre cele mai bune vinuri din soiuri românești, de la cele mai valoroase crame autohtone, vor încânta simțurile audienței.

Somelierii prezenți asistă barurile de prezentare a Feteștilor, Busuioacelor, Crâmpoșiilor și Băbeștilor. Degustăm brânzeturi fine de capră din Dobrogea (LactIQ), ne răcorim cu apă minerală Bucovina și ne desfătăm privirile cu o expoziție de artă românească de inspirație tradițională.
Vinurile sunt disponibile pe toată durata serii, în limita diferitelor cantități disponibile.

DJ Sasha Gherghel (Zabriskie) este responsabilul cu atmosfera de party.

Vin la jazz! este un eveniment marca Vinul.Ro, parte din demersul cultural de promovare a valorilor tradiționale Cercul de Fetească.

Parteneri: Bucovina. Elcomex. Palatul Bragadiru.
Partener media: CityBest.Ro

Costul unui bilet este de 70 lei persoana si include degustarea de vinuri și brânzeturi, apa și concertul de jazz. Gustări delicioase sunt disponibile, contra cost, la eveniment.

Seara este una cu caracter de informare, distracție și socializare, terasa Palatului fiind amenajată cu mese de cocktail.

Please follow and like me:
0

Vineri, 3 iulie 2015, Summer Party în Club Spice

Art Out dă startul unei petreceri extraordinare de vară, unde elementele cheie sunt muzica bună, ofertele de nerefuzat, distractia. În deschidere, invitații vor putea să își exprime talentul muzical pe ring de karaoke. Intrarea este liberă, așa că vino cu toți prietenii să pe11694203_861069820596518_140113050_ntrecem împreună și să începem vara pe acorduri de muzică și dans.

Prin acest eveniment se va lansa Ghidul de vară Art Out, ediție specială care conține idei creative și originale de petrecere a timpului liber, recomandări de vară și de vacanță, trasee de vizitat unice în Romania si multe alte surprize frumoase. 

Vino si tu la cea mai tare petrecere a verii să ne bucurăm împreună de o atmosferă de neuitat și să începem vara într-un mod demn de ținut minte. Cu Art Out, vara e mai frumoasă!

Save the date- vineri, 3 iulie 2015, club Spice: Art Out Summer Party.

Gazda: Club Spice

Parteneri media ai evenimentului: Agenţia de carte, Arhimania, Autentici.ro, Ceaşca de cultură, Deco şi eco, Ecaterina Virgolici, Filme-cărţi.ro, Iqool, PRwave, Bucureşteni.ro, Ştiri fel de fel, Ultima Oră.

***********

Art Out Art Out este o revistă de artă, arhitectură, patrimoniu şi restaurare: www.artout.ro.

Excelent organizator de evenimente şi promotor cultural de excepţie, Art Out s-a remarcat de-a lungul timpului pentru calitatea evenimentelor organizate, pentru creativitatea cu care abordează și creează concepte și pentru crearea unui mediu în care implicarea, prietenia și inițiativa sunt elementele definitorii. Deschizător de drumuri, Art Out încurajează pe cei care simt și trăiesc prin artă și îi dezvoltă prin valorificarea iscusinței pensulei, a peniței și a tastaturii.

Please follow and like me:
0

7 motive pentru care trebuie să dai ”check-in” la Arkadia ShortFest 2015

v_7motive800x600 px (1)Ediția a 2-a a Festivalului Internațional de Film Arkadia ShortFest va avea loc în weekend-ul care urmează, 3 – 5 iulie, la Băicoi. Dacă nu v-ați rezervat deja bilet, iată 7 motive care vă pot inspira să o faceți!

  1. Este o locație autentică!

Organizatorii au reinventat spațiul uzinei Camexip pentru a-l face timp de 3 zile locul perfect pentru o altfel de industrie decât cea pentru care e folosit zi de zi! Proiecțiile de film vor rula pe ecranele uzinei, care poate găzdui în incinta ei circa 500 de spectatori.

Despre câte Festivaluri se poate spune că închid uzine și le transformă în spațiu cultural? Trebuie să admiți că acesta este o pată de autenticitate care-ți trezește curiozitatea.

  1. Alegi câștigătorul competiției de scurt-metraje!

Selecția oficială de anul acesta include 23 de scurt-metraje internaționale, organizate în 4 calupuri. Două dintre calupuri sunt formate din filme studențești ale unor cineaști promițători și intră într-o competiție în care publicul decide câștigătorul. Pentru acesta un artist român contemporan a pregătit o lucrare autentică pe care să o ofere ca premiu.

Pe lângă producțiile studențești poți vedea scurt-metraje premiate în mai multe Festivaluri internaționale, inclusiv două selecții trimise special pentru acest eveniment de către ECU (The European Independent Film Festival) și Bristol Encounters.

  1. (re)Vezi ”Câinele Japonez” într-o atmosferă autentică!

Sâmbătă seară va avea loc proiecția lung-metrajului ”Câinele Japonez”, în regia lui Tudor Jurgiu. Mai trebuie să spunem de ce nu trebuie să ratați acest moment – proiecția unuia dintre cele mai apreciate producții românești a ultimilor 2 ani? Iar dacă ați văzut deja filmul, știm sigur că v-ar plăcea să îl revedeți. De data asta într-o uzină! Asta da poveste!

  1. Participi la workshop-uri gratuite!

Doi fotografi profesioniști vor discuta cu tine despre conceptul de ”autenticitate” în fotografie și îți vor oferi coordonatele cele mai importante după care să te ghidezi în acest domeniu. Înscrierea se face vineri, înainte de deschiderea oficială.

După ce ai cunoscut oameni interesanți la Festival, ai petrecut alături de prieteni și te-ai delectat cu proiecțiile primelor două zile, poți să mai urci o treaptă și să înveți cum să îți invingi emoțiile și să povestești publicului larg experiențele autentice ale celor două zile. Actrița Iulia Verdeș va ține în a 3-a zi de Festival un workshop de Public Speaking folosind tehnici din arta actorului.

Dacă ai copii (sau frați mai mici), cei de la Interaktiv University se vor ocupa să le stimuleze imaginația și să le antreneze energia cu ateliere de desen și reciclare creativă. În această călătorie originală îi vor însoți Ara și Kadi, două personaje create special pentru ei.

Participarea la toate aceste activități este GRATUITĂ.

  1. Te poți înscrie la concursul de Fotografie!

Ediția de anul acesta vrea să pună ”în sharf” autenticitatea experienței artistice. Ca atare toți vizitatorii Festivalului sunt provocați să surprindă în cadru o fotografie care să arate ceea ce consideră că a fost momentul cel mai autentic trăit la ediția a II-a a Arkadia ShortFest. Până duminică dimineață toate aceste experiențe imortalizate sunt așteptate pe adresa de mail office@arkadiashortfest.ro pentru a fi printate și expuse în uzină. Una dintre ele va primi și un premiu!

  1. Vezi două expoziții artistice!

Uzina Camexip nu va găzdui doar proiecțiile filmelor, ci și două expoziții artistice: ”ANTI BLOC” (artă grafică, semnată de Roberta Curcă) și ”Multilateral” (fotografie, semnată de Andrei Mateescu). Ambele aduc în atenția publicului relația om-spațiu-comunitate, reprezentând o briză de autenticitate în cadrul unui astfel de eveniment.

  1. Ajungi ușor, te cazezi și mai ușor!

Orașul Băicoi e la doar 80 de km de București, pe drumul spre Brașov. E mai la deal, deci promite un plus de aer curat și verdeață într-un weekend călduros de iulie. Se poate ajunge ușor: cu tren, microbuz, bicicletă, mașină personală… orișicum! Am strâns noi pentru tine detalii despre CUM ajungi în Băicoi.

Găsești facil multe opțiuni de cazare, la prețuri extrem de convenabile, iar dacă vrei un weekend cu buget foarte mic… se poate! Anul acesta organizatorii au amenajat un spațiu de camping, chiar în apropierea uzinei. Să nu pierzi nimic din acțiune!

Locurile sunt limitate, așadar ar fi indicat să faceți de pe acum o rezervare. Rezervările se pot face și pentru locul de camping.

Noi deja numărăm zilele rămase… Ne vedem pe 3 iulie în Băicoi să trăim împreună autenticitatea experienței artistice!

Festivalul de film Arkadia Short Fest este organizat de Asociația Culturală Arkadia, în parteneriat cu Camexip SA, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei.

Sponsori: Alfaromtrans, BRD, General Meel Electric, Shop4Office.ro, Cabinet Veterinar Dr. Gabriel Bulareanu, Final Distribution.

Parteneri: Teatrul Toma Caragiu Ploiești, Interaktiv University, CERC Băicoi, Encounters Short Film Festival, Écu.

Parteneri media:Antena 3, Ziare.ro, Decât o Revistă, SUB25, All About Romanian Cinema, Film Reporter, Cinefan, OrasulMeu, InOras, Metropotam, Dor de Ducă, Student din Provincie, E Vîrgolici.ro, obrătila.ro.

Please follow and like me:
0