Category Archives: Feașîn & biuti

Frumoasă și aranjată, cât ai clipi să ieși din casă!

Îmi plac lucrurile simple. Port negru și alb pentru că mă asortez ușor, nu am ritual de îngrijire foarte lung pentru că nu vreau dimineața să stau o veșnicie să îmi tencuiesc tenul, îmi hidratez pielea corpului temeinic pentru a fi fresh întreaga zi, de 4 ani de zile sunt fană manichiură cu ojă semipermanentă pentru a îmi ușura viața iar lucrurile organizate îmi oferă cel mai mult confort.

Sună alarmă la 6.15 și are parte de primul snooze, dacă sunt obosită are parte de 2. Mă aranjez, îmi las de seara cu ce mă îmbrac a doua zi, și mă așez pe scaun la colorata mea măsuță de machiaj. Această este un capitol la care sunt destul de praf, nici nu mă pasionează și am impresia că pe măsură ce le pun pe față, mai rău îmi fac. Din acest motiv merg pe minimalism:

–    Fond de ten (acoperire medie – nu am ten cu probleme dar nici cel mai fără de cusur)

–    Pudra translucidă (evit să lucesc ca un bec)

–    Fard de sprâncene (micile goluri le umplu cu un fard de sprâncene cât mai natural și periez puțin pentru a da impresia că așa m-am trezit: aproape perfectă)

–   Rimel (încă mă lupt cu găsirea rimelului perfect – sunt în teste, vă țin la curent)

–   Blush (foarte puțin, aplic cu pensula discret)

–   Ruj (aplic întâi primer – apoi creion – apoi ruj mat sau lucios)

–    Spray de fixare

 În 20 de minute maxim ies din casă, iau cheile din curier și am fugit spre birou. Nu stau foarte mult pentru că nu îmi permit și pentru că îmi doresc să fiu cât mai naturală și fresh. Fără doar și poate, greșesc pe undeva sau există ponturi care îmi fac viața mai ușoară, așa că, pentru a afla sfaturile specialistului, am mers către Mihaela Rotaru, make-up artist cu experiență, o prezență tare plăcută de la care e imposibil să pleci fără să îți fi învățat lecția.

 Mihaeala, dragă mea, am câteva întrebări. Mulțumesc că ai acceptat să stăm la povești!

Este plăcerea mea, ca de fiecare dată! 🙂

Încă vedem doamne și domnișoare care aleg greșit fondul de ten. Eu cel puțin asta văd prima dată. Cum îl alegem corect? Care e micul secret?

Este o observație foarte bună, de fapt alegerea greșită a culorii fondului de ten se află în top 3 greșeli pe care femeile le fac atunci când vine vorba despre machiaj. Pentru a alege corect culoarea fondului de ten, trebuie să fie testat printr-o linie aplicată de la nivelul mandibulei până pe gât. Am ales corect dacă fondul de ten nu mai este vizibil și nu există diferență intre acesta și culoarea pielii.

 Eu sunt pe principiul simplității, însă nu toată lumea vede în simplu ceva frumos. Din punctul tău de vedere, unde ar trebui să se oprească un machiaj de zi?

Foarte bine faci, sunt în asentimentul tău și mereu am spus că un machiaj reușit, fie că este de zi sau de seară, trebuie să flateze trăsăturile și să pună în evidență, într-un mod natural, atuurile chipului. Machiajul de zi ar trebui să fie IMG_3608extrem de natural, întrucât lumina naturală amplifică texturile și culorile de pe față. Un fond de ten fluid, lejer, fixat cu puțină pudra, un strop de blush pe care îl putem trece și peste pleoape, mascara și puțin ruj, ar trebui sa fie suficient pentru a arăta bine.

 Este la modă tehnica de a micropigmenta sprâncenele. Recunosc că și pe mine mă bătea gândul, însă m-am răzgândit. Din punctul tău de vedere e o alegere bună?

Eu sunt și dermopigmentist, deci pot sa vorbesc din punct de vedere al specialistului. Da, este o alegere foarte bună, câta vreme alegi un specialist, câta vreme se alege tehnica potrivită ție (se ține cont de ceea ce dorești, dar și de tipul tău de ten, de stilul de viață, de morfologia feței, etc) și câtă vreme înțelegi inconveniențele care pot apărea: culoarea poate migra în timp în una neplacută, firele (daca se alege aceasta tehnică) pot să se mai deformeze în piele sau să țină mai puțin timp, etc.

 Vara, știm cu toții e un anotimp obositor pentru ten. Cald afară, aer condiționat în mașină, aer condiționat la birou. Ce pont ai pentru a ne păstra tenul cât de cât mat, fără pete și rimel plecat de la locul lui?

Pentru un ten mat, este recomandat să folosim un primer pe bază de silicon, înaintea aplicării fondului de ten, un strat de pudră, iar pe parcursul zilei, pentru a evita să încărcăm tenul cu un alt strat de pudră, putem folosi niște folii special care absorb sebumul. Pentru ca rimelul să stea la locul său cât mai mult timp, putem alege variante waterproof, cu atât mai mult cu cât acestea conțin rășini care mențin genele curbate mai multa vreme.

 Când mergem într-un magazin de cosmetice, care sunt principalele 3 aspecte pe care trebuie să le analizăm la un produs?

IMG_3676Depinde foarte mult de tipul de produs, însă în general ar trebui să ne ghidăm după așteptările pe care le avem de la el (să reziste mult timp, sa fie pigmentat, să confere un aspect natural, etc), să se potrivească pielii noastre și să aibă un raport calitate – preț bun.

Din punctul tău de vedere, cum ai defini un machiaj frumos de zi? Sunt foarte curioasă? 😀

Cum spuneam și mai sus, un machiaj frumos de zi, trebuie să ne facă să arătăm fresh și să ne flateze trăsăturile. Trebuie sa ne înfrumusețeze fără să fie vizibil că ne-am străduit: texturi care sa confere prospețime, puțină culoare în obraji și pe buze, iar genele rimelate care sa dea profunzime privirii. That’s it!

 Ce te deranjează în decorul cotidian atunci când vorbim de machiaj? Ce ai interzice prin lege? :)

Sunt multe lucruri care mă derajeaza vizual, cum ar fi sprâncenele conturate excesiv și greșit, conturul buzelor depășit exagerat cu ruj, liniile de tuș trasate strâmb și grosolan, liniile groase de dermatorgraf puse sub linia genelor inferioare, contouringul pe timp de zi și exagerat pe timp de seară, etc. Prin lege aș limita accesul nelimitat la produse, să se dea lunar o anumită cantitate de produse, iar astfel femeile le-ar folosi mai cu moderație și ne-ar lăsa să le vedem mai mult așa cum sunt de la natură: frumoase! 🙂

Fetele care doresc să fie machiate de tine unde te găsesc?

Ma pot găsi în studioul meu Machiozăria, din str. Mureș 67 sau la email mihaela@rottaru.com

Doamnele și domnișoarele care vor să urmeze școala ta de make up ce pași trebuie să urmeze?

Pot intra pe site-ul nostru www.rottaru.com și ne pot contacta la numărul de telefon 0720.407.889 sau la email contact@rottaru.com

 Mulțumim frumos, Mihaela! Te vom urmări în continuare cu entuziasm!

Nu uitați dragile noastre, că pentru informații complete, Mihaela a lansat un ghid perfect al frumuseții. L-am devorat și l-am lecturat cu maxim interes. Cartea Mihaelei Rotaru se numește Frumoasă cu orice chip și o găsiți aici.

Nu uitați să rămâne naturale, frumoase și autentice!

 

Please follow and like me:
0

Cum să supraviețuiești pe tocuri fără durere și regret

Mă știți, am o pasiune nebună pentru pantofi.  Fac sport și merg pe jos pentru ca gleznele mele să fie perfecte în pantofi.  În special îi ador pe cei cu toc, bine, am de toate în pantofar însă pasiunea mea sunt tocurile. Mi se par atât de feminine și de elegante, țin coloana altfel, piciorul arată mai bine, mergi mai drept plus multe alte avantaje. Din păcate, nu toate sunt comode și nu toate ne fac viața ca pe catwalk.

Am purtat mereu tocuri, și pentru că îmi plac dar și pentru că mi-am dorit toată viața să fiu mai înaltă.  Fiecare cu piticii lui. Cu timpul, am învățat mici ponturi care sper să vă ajute iar povestea cu tocurile să fie una de dragoste și nu de ură.

 

 

  1. Pantofii de calitate sunt regula numărul 1

Când alegem un pantof, calapodul contează enorm; cum ne place un om pentru personalitatea și caracterul lui așa și un pantof trebuie să fie calitativ, bine făcut, rezistent și cu finisaje perfecte.  Mai ales când vorbim de ceva centimetri înălțime nu prea e loc de compromis. Să detaliem: un pantof înalt, să spunem de 10 – 12 cm arată bine în oglindăpantofi - life care sau în poză, însă dacă mergi la o nuntă și vrei să dansezi și te ții de partener ca un mahmur de garduri i-ai cumpărat degeaba. Eu mă uit întotdeauna unde e poziționat tocul, acesta trebuie să îmi vină perfect, perfect în călcai, să fie foarte stabil și să vină pe un calapod solid. Acum apropo de solid, nici eu nu am 50 de kilograme, deci e important să mă țină bine. În plus, eu dansez foarte mult, sar, mă bucur de piese, deci trebuie să mă bucur și de ce am în picioare. Calapod bun, piele de calitate, toc serios și finisaje premium.  Să nu mai spun de faptul că eviți un accident penibil în care rămâi cu tocul pe ring sau cazi sau mergi desculță. Să nu ne imaginăm cam cât de penibil ar fi.

  1. Interiorul pantofului, la fel de important ca exteriorul

Atunci când îi alegem, îi ducem la casă și acasă pentru că arată bine, pentru că se asortează cu rochia pe care o dorim sau pentru că ne fac picioarele lungi și subțiri. Pe lângă aspect, cum te simți în interiorul acestuia contează enorm; dacă e un material de o calitate îndoielnică, piciorul alunecă, transpirăm, nu ne simțim comod și avem acea tendința de alunecare și de aici și mersul împiedicat. În interior piciorul nostru trebuie să găsească piele sau material fin, să absoarbă transpirația și să fie dintr-un material prietenos cu pielea.  În cazul în care nu găsim, va recomand branțuri din piele, eu le-am cumpărat de la magazinele de încălțăminte și sunt foarte practice.

 

 

  1. Mersul pe tocuri se învață

Nu există o rețetă minune sau un pont secret. Exercițiu și multă răbdare. Eu am mers mulți ani pe tocuri, am exersat și am încercat; unele mi-au distrus picioarele, altele au fost de vis. Important este să încerci, să vezi ce toc îți este cel mai bun. A, și platformele te ajută să îți exersezi mersul și sunt foarte comode. În plus, găsim o gamă variată, de la cele mai simple la cele mai complicate, se asortează ușor, sunt practice și frumușele.

Mi-am propus, încet, încet să renunț la balerini, nu de tot, pentru că îmi plac mult, însă ortopedul mi-a recomandat să îi port mai rar, uneori mă dor picioarele de la ei ca de la tocuri din cauza impactului direct cu solul,  iar câțiva centimetri simt nevoia să port.

  4. Piele fină și îngrijită

Picioarele săracele sunt cele mai chinuite de multe ori. Praf, tocuri, poluare, transpirație, ore întregi de stat în picioare, condus, mers pe jos, alergat la sala s.a.m.d. În această vară, m-am bazat pe produsele pentru piciorușe de la Life Care. Pe lângă curățarea temeinică de la pedichiură, seară aplic crema hidratantă pentru picioare, apoi gelul relaxant iar dimineață când mă urc pe tocuri folosesc roll on antiperspirant. Să luăm în calcul faptul că eu transpir excesiv și îmi este greu să controlez acest lucru, chiar și cu această problemă, îmi simt picioarele revigorate și fresh. Produsele lor le găsiți aici.

Vă doresc mult spor, o vară frumoasă (ce a mai rămas din aceasta), multă comoditate și să vă simțiți invincibile în pantofii preferați.

Vă pupă Vîrgolici!

Please follow and like me:
0

Amintiri usturătoare din tinerețe

Când am venit în anul întâi de facultate în București, eram o roșcată cu părul scurt și planuri lungi. Eram de zece ori mai guralivă ca acum, de zece ori mai sălbatică și mai curajoasă. Între timp, am îmbătrânit și mintea mi-a mai venit la cap (doar mi-au dat măselele de minte acum doi ani : ))

In facultate nici nu am vrut să aud de chirie, mi se părea ca financiar este prea mult și mă priva de experiența numită CĂMIN. Este un întreg periplu, o experiență aparte din care nu ai cum să nu pleci mai răbdător, mai mirat, mai amuzat. Am stat 3 ani în căminele puse la dispoziție de minunata Universitate din București. Prima oară am primit cămin în Fundeni – cea mai creppy experiență ever. Pentru cine nu știe, căminul e în curtea Institutului Fundeni, lângă Crematoriu, undeva în câmp. Am stat 6 luni, timp în care singurul avantaj a fost că am slăbit.  Totodată, când îmi amintesc și partea bună este că am avut colegi de palier foarte drăguți, alături de care trăiam mai cu amuzament haosul din cămin. Apoi m-am mutat în Grozăvești, apoi în Kogălniceanu. Peste tot au fost avantaje și dezavantaje. Pe primele le știm cu toții: chefuri, nu aveai stresul cheltuielilor, suma de plată la cămin era foarte mică, aveai colegi foarte faini (unii) și trăiai mai profund studenția. Însă există și dezavantaje în viața de cămin, pe lângă deranjul ca nu poți dormi când vrei tu, sau că alte fete din cameră erau în război cu apa, sau ascultau muzica foarte tare, pe mine cel mai rău mă deranjau băile la comun. Deși erau renovate, curate, fetele le murdăreau ceva de groază; pentru cine a stat la cămin știe că băile de baieți erau mult mai curate decât băile de fete, care erau megamurdare iar unele domnișoare, ne blocau psihic ce puteau lăsa în urma lor. Pentru mine, partea cu băile a fost cea mai delicată și incomodă. Așa că, încet încet au început să apară și micile probleme, alergii, bubițe dar și cumplitele infecții urinare. Doamne, prima dată când m-a lovit ghinionul am crezut că îmi dau comandă de cavou, deja voiam sa fie cu imprimeu de ziar și să scrie martiră a băilor de la căminele studențești. Pentru cine a pățit, știe despre ce e vorba. Pe lângă usturime și disconfort, dacă problema se agravează și ajunge la rinichi, se oprește orice formă de speranță. Îmi amintesc că am avut o infecție mai gravă, în care mă dureau rinichii atât de tare încat nu mă puteam întoarce, nu mai puteam respira, stări de vomă, amețeală, ceva ce nu doresc nimănui.

barzaCu tratamente și cu foarte multă grijă am scăpat și nu prea am mai avut probleme. Însă pentru noi, cele pățite, Barza aduce mai multe salvări pentru a ne face viața mai puțin usturătoare. Găsiți în gama lor șervețele intime, produse calitative de igienă și teste care să ne răspundă întrebărilor. A, plus plasturii magici pentru zilele când vrei doar să zaci în pat. Eu sunt foarte mare fană plasturi ce salvează zilele mai grele, îi iau cu mine prin călătorii și îi folosesc cu mare încredere.

Fetelor, deși este un subiect tabu și poate considerat de unii rușinos, sunt întâmplări normale din viața provocatoare de femeie.

Puternice să rămânem!

#VăpupăVîrgolici

 

Please follow and like me:
0

Frumoasă cu orice chip!

Căutând soarele printre zilele acestea înnorate și analizând cu privire boemă, îmi dau seama că nici nu știu când am ajuns în luna aprilie și timpul zboară fără îi pese. Aprilie ca aprilie, însă în iunie fac 30 de ani și nu mă simt absolut deloc conform vârstei pe care o port, în continuare am impresia că împlinesc 25 sau 26 și doar când mai scot buletinul mă mai lovește realitatea în cearcăne.

Ani de-a rândul am fost mare fană a ideii că frumusețea vine din interior, că nu suntem doar niște roboți care muncesc și cheltuie banii, ci suntem ființe complexe care pot face din viața lor o experiență perfectă, în ciuda greutăților și a piedicilor. Pentru femei lupta e și mai grea, și nu o spun din feminism aruncat din reviste glossy, ci din propria experiență. Să fii scoasă din cutie, să arăți perfect, să ai o carieră bună în spate, să fii independentă dar să pui și seara capul pe pernă lângă un bărbat care te merită. Greu, dar nu imposibil.

mihaela rotaruZilele acestea, mă rog, săptămânile acestea, am devorat una dintre cele mai faine cărți despre beauty, iar eu devorez cărți pe acest subiect, pentru că cel mai mult îmi pasă de cum îmi pot contura frumusețea mea naturală fără să apelez la găleată de Savana și tencuială din aia obositoare.

Frumoasă cu orice chip – este cartea Mihaelei Rotaru, autoare pe care o cunosc de  ceva ani frumoși în care am admirat-o cu mare drag. Am fost colege de redacție în vremuri de demult, când scriam la aceeași revistă și mai furam din secretele ei de beauty. Astăzi le-a pus pe toate într-o carte ce nu trebuie să vă lipsească din bibliotecă. Nu este despre frumusețea aia jumătate seringă, jumătate photoshop este despre frumusețea jumătate genă, jumătate grijă.

Iar orice ecuație din frumusețe se încununează cu încredere în propriile forțe și asumare. Eu spre exemplu nu aș putea fi niciodată genul acela pisicos care are impresia că toate din jurul ei se cuvin, alintată și răzgâiată. Mă cunosc și nu aș schimba nimic.  La fel și în partea fizică,  și dacă aș fi mai slabă cu 20 de kilograme tot rochii oversize aș purta, tot tricouri largi cu fuste colorate aș purta cu drag și aș străbate zeci de kilometri pierdută prin orașe în aceeași adidași negri pe care îi port cu maximă fidelitate.

În cartea Mihaelei Rotaru aveți un manual al femeii – piele, sănătatea pielii, îngrijire, opinii avizate de la dermatologi, stomatologi și psihologi, căci frumusețea este un cumul din toate și înseamnă grija pentru fiecare aspect în parte. Cartea o găsiți aici, pe draga mea Mihaela o găsiți aici iar adevărata frumusețe este în voi, oricât de clișeic ar suna!

552068_458992470789995_974031345_n Și daca tot vorbim de frumusețe și de anii ce au trecut, acum 7 ani cred, m-am lăsat machiată de mâinile dibace ale Mihaelei și ca suvenir al acelei zile, dețin această fotografie în care aveam mai puține cearcăne și un zâmbet mai mare. Din acea poză mai am doar mărgelele și zâmbetul.

Ca amintire a acelor vremuri și pentru că fiecare lucru are pentru mine un sentiment personalizat, prima domnișoară sau doamnă care comandă cartea Mihaelei și mă anunță prin mesaj privat, are cadou din partea mea mărgeluțele.

Vă invit cu drag să lecturați cartea, să acumulați informații prețioase despre frumusețe și să vedeți frumusețea ca un mare dans între interior și exterior!

 

Please follow and like me:
0

Cu ce mă mai tratez în vremuri de agitație

Cred că este o agitatie la nivel general; toată lumea este  pe grabă, pe muncă multă și cu marea dorință de a a se liniști. Eu nu blamez în niciun caz haosul, doar la capătul tunelului nu se mai aude ecoul – e nevoie de zarvă ca să simțim liniștea.

Cum lunile acestea am încercat să dau tot ce este mai bun din mine ca să iasă totul perfect, am și încercat cât am putut să am grijă de mine, de pielea mea, de tenul meu și sănătatea mea.

La alimentație nu vă spun ce am făcut, pentru că nu sunt un exemplu, doar am reușit să mânânc foarte puțin dulce –  spre deloc, cantități mari de legume, apă multă, ceaiuri și maxim două cafele zi.

La exterior nu m-am zgârcit cu cremele, am avut  mai multă grijă și nu am sărit peste niciun ritual. Pielea mea este foarte uscată în mod normal, nu prea iubește frigul  și adoră creme grase.

Ce folosesc:

  • Ma demachiez cu lotiune micelară de la Nivea și folosesc și laptele clasic Doina. Ma spăl temeinic cu o spumă de curățare de la Vichy și sunt blandă când folosesc prosopul moale de bumbac.
  • Cam de 2 ori pe săptămână, folosesc o mască pentru hidratare. Ori folosesc miere și iaurt, ori banană cu iaurt sau aplic ulei de chia cu miere. Tenul rămâne ca un fund de bebelus.
  • Pentru zona din jurul ochilor folosesc Crema de ochi de la Asla Vital – mi se pare foarte ușoară și intră în piele foarte repede.
  • Seara folosesc crema căreia îi sunt fidelă de vreo doi ani- crema de fată de la Ziaja. Foarte grasă și foarte hidratantă. Emoliază perfect și îmi simt și eu tenul fin și fără senzația de uscat.
  • Dimineața înainte să mă tencuiesc folosesc crema de față de la Neutrogena. Este foooooarte fină și lasă o senzație tare placută. Este crema mea de zi preferată anul acesta – spun anul acesta pentru că schimb cremele de față la un anumit interval.

Pentru păr:

Dat fiind faptul că am renunțat de tot la blond îmi este mai ușor să îl îngrijesc,  nu mai am senzatia de păr uscat și se așază mai ușor.  Majoritatea tratamentelor le-am realizat acasă, am zeci de nopți dormite cu uleiuri în cap ( cocos, ricin, in, gălbenele)  și la Glamour Beauty Empire unde sunt clientă super fidelă. Sincer, oricât m-aș fi amăgit, nu mă descurc cu culorile deschise, parul meu fiind rebel,   nuanțele  deschise sau foarte deschise îl duc către un păr obosit și tern.

In momentul de față:

  • Sampon Ducray petru căderea părului
  • Balsam Wella pentru păr uscat
  • Mască Luiza Essence ( genială)
  • Spray leave in de la L’ Oreal

 

Il mai chinui cu placă și ondulator, însă m-am  obișnuit să folosesc bigudiuri pentru bucle lejere. Totodata, în continuare iau Forkapil Forte pentru căderea părului – sunt bune, recomand.

Pentru corp folosesc crema de corp Nivea, crema de la Elmiplant anticelulită, crema Keritogen pentru călcâie și crema de mâini de la Nivea.

 

IMG-20180726-WA0006Cam atât. Să nu uitați să aveți grijă de voi și oricât de obosiți ați fi, să nu uitați să vă respectați tabieturile care ne aduc energie și relaxare. Iar când perioade mai gri se arată să nu uitați cum arată soarele. Eu în momentul de față cred că tot ce vreau e o plajă și un palmier de care să îmi sprijin capul obosit; dar cum trebuie să mai amân și de energie am nevoie, cu cei din poză mă încarc ca la soare.

Ceea ce contează este acolo sursă de energie indiferent de anotimp.

Acum că v-am prezentat toată procedura pentru ITP fizic și psihic mă retrag să îmi beau vinul.

 

#vapupăVîrgolici

Please follow and like me:
0

Demachierea, clasică și cu farmec

Târziu am început să mă machiez, nici nu am fost foarte pasionată de domeniu și “pe vremea mea “ fetele începeau cam prin liceu să aplice un rimel, un ruj. Mama mă  tot “amenința” de faptul că o să mă plictisesc de machiat și nu are sens să îmi încarc tenul de la vârste fragede, și a avut dreptate. Bine, recunosc că nu se compară  ce față de copil aveam eu și ce fețe mature au domnișoarele din ziua de astăzi, nu că ar fi ceva rau, însă ma mai uit uneori la ele de parcă aș avea un cupon de pensie în mână.

Însă, înainte să încep să mă machiez efectiv, am avut o pasiune pentru îngrijirea pielii. Curățare, demachiere, hidratare. Pe la 15 ani mă demachiam cu lapte Doina, curățam cu un gel de la Clear ( era la moda la vremea aia) și mă hidratam cu o cremă adusă de sora mea mai mare, pe atunci studentă la Medicină.

Ce s-a schimbat de atunci este pasiunea cu care am grijă de pielea mea, interesul sporit, uleiurile aplicate fără zgârcenie și dorința de a avea un ten impecabil. Ce nu s-a schimbat este laptele cu care mă demachiez: laptele Doina.

Da, clasicul lapte Doina care a îngrijit generații de femei cochete, care a fost pe mii de etajere din baie, care își face treaba și acum și care, mi se pare atât de fain că are același miros. Eu îl folosesc pe cel clasic, pentru că îmi lasă fața ca de bebeluș. Folosesc o apă micelară pentru machiajul ochilor și pe față și gât laptele acesta, cunoscut de toate româncele.

Și cum este important ca în aerul tradițional să ținem pasul cu vremurile moderne,  cunoscutul brand se relansează, și nu oricum.  Relansarea brandului presupune modernizarea ambalajelor, care acum au design sugestiv, cu combinații cromatice armonioase. Culoarea mov este reprezentativă, dominantă, iar fiecare sortiment este ușor de identificat la raft, datorită elementelor cromatice proprii produsului și specifice ingredientului de bază din compoziție.

20180709_210744Noile formate de prezentare sunt superioare și din punct de vedere al ergonomiei produselor. Astfel, toate produsele demachiante Doina sunt disponibile cu capace dotate cu flip-top, care permit dozarea corespunzătoare pentru utilizare și o sigilare mai bună a conținutului.

În ceea ce privește formulările produselor, brandul Doina păstrează rețetele tradiționale, care au câștigat încrederea consumatorilor de-a lungul a peste 50 de ani.

De asemenea, gama Doina a fost extinsă cu un nou sortiment – Laptele cu ulei de gălbenele, și include în total 6 produse. Laptele este destinat îndepărtării cu delicatețe a machiajului și impurităților de la nivelul tenului. Datorită extractului de ulei de gălbenele, un ingredient extrem de apreciat de români pentru proprietățile sale calmante, epitelizante și antiimflamatoare, Laptele Doina cu ulei de gălbenele poate fi folosit și în calitate de produs de îngrijire corporală.

Pe lângă Laptele cu ulei de gălbenele, gama Doina are în componența sa alte 5 produse care completează linia destinată demachierii tenului. Laptele Nutritiv Vitaminizant Clasic este primul produs din gamă, a cărei formulă de succes este în continuare apreciată pentru efectele sale de vitaminizare, revitalizare și protecție a tenului. Laptele Vitaminizant Antistres, Emulsia cu lăptișor de matcă și Emulsia cu extract de castraveți sunt alte produse dezvoltate pe bază de ingrediente naturale, care hidratează, tonifică și curăță în profunzime derma. Crema Nutritivă Vitaminizantă este destinată îngrijirii tenului și corpului, fiind concepută pentru hidratarea și emolierea pielii, cât și pentru redarea fermității și elasticității ei naturale.

Fetelor vă invit cu drag să încercați produsele acestea dacă nu sunt deja pe lista voastră. Vă garantez că nu trebuie să avem etichete pompoase străine pentru a avea o piele frumoasă și tânară.

Frumoase să ramânem!

Vă pupă Vîrgolici!

Please follow and like me:
0

Frumuseţea fără tencuiala, cu grijă se ţine

Cum în ultimul timp sau în ultimii ani viaţa mea se cam împarte între agitaţie/călătorii/ieşiri/prieteni/familie/nunţi/botezuri/cumetrii, când găsesc un weekend în care nu am lucruri clare de făcut mă ocup de ceva exagerat de important – de mine.

În timpul săptămânii mai ajung târziu acasă, în timpul anului am impresia că timpul mă iartă, iar luna aceasta buletinul mă anunţă că fac 29 de ani, iar cel mai mult în ecuaţia asta mă ingrijoareaza pielea.

Sunt destul de preocupată de subiectul acesta deoarece cred cu tărie că orice este sănătos arată bine. Este ca şi în cazul oamenilor, degeaba o personă are geanți şi haine de mii de euro dacă pe interior este mai pustie ca un deşert;  la fel şi în cazul tenului, degeaba pun fond de ten de 50 de euro dacă pielea e uscată, ternă, cu pete sau coşuri. Aşa că tratamentul interior este cel mai important.

În momentul de faţă folosesc în timpul zilei:

crema de ochi de la Gerovital

– cremă de faţă de la  Gerovital

-crema pentru pete roşii – Ivaterm

 

Mă demachiez cu laptele clasic Doina, pentru ochi folosesc apa micelară de la L’Oreal şi  curăț tenul cu gelul de curăţare de la Vichy.

Seara, pentru că încă sper că după 12 noaptea mă transform în prinţesa şi nu aş vrea să mă prindă oricum:

  • Ulei de chia aplicat în jurul ochilor, unde se vede cel mai rapid trecerea anilor, şi mai ales că eu râd foarte mult şi vorbesc mult, iar de riduri fug ca de băieţii dependenţi de mămicile lor
  • Crema hidratantă de la Ziaja (foarte grasă și foarte bună)
  • Crema pentru coşuri de la Gerovital (pentru că da, uneori mă mai trezesc cu câte un “prieten”)

În weekend, mai ales când este unul ploios şi zac în casă, aplic cu spor :

masca exfoliantă – miere + zaț de cafea – este exfoliantul meu number one de peste 10 ani;

– mască nouă care chiar îmi place maxim – Urban Detox Maske – 1 minut în care şterg prostiile din timpul săptămânii. Funcţionează precum alcoolul, ştergi nervii din timpul săptămânii. Măștile le găsiţi în trei variante, sunt super, super bune şi trust me, chiar au rezultate rapide. Mai multe detalii, găsiţi aici.  Gama nouă, Urban Skin Detox, nu este fetelor de ignorat. Să nu uităm de stres, praf, agitaţie, poluare – tenul nostru chiar are nevoie de zen aşa cum avem şi noi.

Părul meu, comoara mea

Nu l-am iertat deloc în ultimul timp, un an cu vârfuri blonde, apoi o mică pauză, apoi iar blond însă acum l-am calmat cu un ciocolatiu, pentru a îl uniformiza şi pentru a îi acorda o pauză de la blond. Mi-a plăcut mult perioada de balayage însă părul meu cam obosise iar ritualul nu era întotdeauna ca după cărţi, aşa că am ales varianta de a îl vopsi în nuanța de ciocolată. Cu puţină durere am abandonat blondul însă cu gândul meu preferat – sănătos şi hidratat arată bine oricând.

cati

20180517_074948

Problema mea este 80% din timp îl ţin prins, pentru că fiind des şi eu având pitici cu căldura, nu mă împac deloc cu el desfăcut. Adică de la botezul de acum o lună, aşa am ieşit în toate pozele, în timp ce îmi “ventilez” părul :))

Bun. În momentul de faţă am această culoare în păr şi intenţionez să o păstrez mult timp. Voi vedea la salon ce idee mă mai loveşte.

Până atunci :

  • Şampon: Clear
  • Masca : L’Oreal Total repair ( mi-am cumpărat din DM Berlin 5 bucăţi, o adoooooor)

În weekend sau când am timp:

  • ulei de avocado + ou= masca demenţială
  • ulei de cocos + ulei de ricin + ou = pentru când părul chiar e ca un copil rebel
  • vitamina A uleioasă + ulei de ricin = masca salvatoare pentru vârfuri supărate

Cu uleiuri mă aprovizionez de la Elemental; au o gamă variată de uleiuri, găsesc mereu ce am nevoie, acest rapid site mă scuteşte de mers prin farmacii şi chiar sunt calitative. În momentul de faţă sunt îndrăgostită de cel de avocado. La ultima comandă mi-am luat muuuuulte uleiuri, aşa că o să revin cu multe impresii despre restul produselor.

Pentru corp:

  • crema de corp de la Nivea ( evident :))
  • crema anticelulită de la Elmiplant
  • uleiul de corp de la Dove – când pielea mea trebuie să arate perfect de printre volănaşe

În mare:

  • fetelor, nu vă ignoraţi pielea – timpul nu iartă pe nimeni
  • natura e prietena noastră – atât ca timp petrecut într-un mediu sănătos cât şi ca produse
  • analizaţi pielea temeinic pentru a şti exact ce aveţi nevoie
  • zâmbiţi mult
  • nu ieşiţi din casă fără să vă simţiţi în oglindă invincibile.

Vă pupă Virgolici!

Please follow and like me:
0

Mișcarea, misiune grea

Cred ca fiecare dintre noi este afectat într-o măsură mai mare sau mică de sedentarism. Birou, laptop, telefon, mașină, acasă, în oraș, cu siguranță stilul de viață ideal nu îl ducem, sau cel puțin în cazul meu e departe de șabloanele corecte, recomandate de medic.

Anul trecut mergeam de trei ori pe saptămână la sală, anul acesta recunosc că am tras chiulul grav. Știu că nu ar trebui să existe scuze însă după birou numai de sală nu am chef, sincer, plus că am fost mult plecată, și după 8 ore la muncă parcă aș ieși să beau un vin în oraș nu să merg să fac miscare. Da, știu că e greșit. 😀

De vreo două saptamani o durere de coloană nu îmi dă pace, și mă simțeam și mă vedeam cocoșată când aruncam o privire în oglindă. Mă mai surprindeam în vitrine și vedeam că merg ca  o babă. Toate ca toate însa eu mereu am avut umeri frumoși și am stat dreaptă, peste această problemă chiar nu pot să trec. Am avut o profesoară de dansuri în liceu, care urla la mine și la semafor: Vîrgolici, stai dreaptăăăăă!.

Cum afară e urat, chef de sală nu am, am decis ca propria casă este un loc ideal de făcut mișcare 😊)

Aseară, după ce am băut un litru de ceai, ca să scot apa aia ce rămâne în organismul meu, am luat o pătură de sală, primită acum vreun an de la Solgar, m-am echipat și mi-am pus corpul la treabă. Am ales de pe Youtube câteva filmulețe cu antrenamente, și încet încet am avut grijă să aduc corpului meu ceea ce avea nevoie – oleacă de mișcare care să imi rearanjeze oasele 😊)

Dupa 40 de minute deja parcă mă simțeam mai bine. Dupa ce m-am întors pe toate părțile, să aduc corpului sclipirea de pe vremuri, am aplicat și la duș, tot un tratament:

– gel de exfoliere de la Gerovital – bunicel

– spumă de duș de la Nivea – minunată!

– ulei de duș Dove – minunat!

photoFolosesc o perie de duș pentru masaj, luată din D&M foarte, foarte bună, care mă ajută și când îmi simt picioarele foarte grele, ori după o zi pe tocuri, ori pentru că mi se umflă de la căldură. M-am rasfățat cu laptele de corp de la Melvita – super cremos și hidratant, apoi cu crema anticelulită de la Elmiplant și în final cu uleiul de corp de la Dove.

Mâine mă duc la masaj și sper ca în această săptămână să mă mobilizez să revin la obiceiul meu number one – mersul pe jos.  Bineinteles, trag de mine ca exercițiile de aseară să fie doar începutul și să reușesc să îmi fac un obicei.

Aveți grijă de voi, nu ignorați problemele, și dacă eu am putut în micul meu apartament, oricine poate. Saltea, haine de sală, apă și un TV pe care să lasati un antrenament. Nu e greu, voința și răbdare să avem.

Vă pupă Vîrgolici!

Please follow and like me:
0

O dimineață de joi

Dimineață, pe la 06.10 mi-a sunat alarma, la 7.20 am plecat din casă spre muncă. În timpul ăsta, m-am chinuit să acopăr la ceea ce corpul meu nu vrea să renunțe – retenția de apă.

Am mai discutat într-un articol, sau mă rog în mai multe, de faptul că această problemă e foarte greu de ținut sub control, niciun medic nu are o soluție, rețin apă chiar dacă am uitat ce gust are sarea,  însăăăăăăă racul nervos din mine nu se lasă bătut.

Așa că, pe baza experienței, duelul meu cu apa care nu vrea să plece, continuă. Formula de atac, în zorii dimineței:

1233multă apă: cui pe cui se scoate.

cafea cu zeamă de lămâie: pe lângă faptul că îi ador gustul, are efect foarte rapid curativ. Fără zahăr, fără miere.  O perioadă am înlocuit zaharul cu mierea, acum am scos și mierea din schemă, și am în plan să renunț de tot la ceea ce înseamnă zahăr/dulciuri.

-ceai de păpădie: și-a mai dovedit fidelitatea și m-a ajutat în mai multe situații, fiind grabnic ajutător :))

Cam așa arată biroul meu, iar până pe la 12.00, când am niște întâlniri, sper să mă dezumblu.

IMG_20180111_074659Singurul avantaj, pentru că eu mereu văd partea plină a paharului (doar am rădăcinile în Moldova) este că mi se umflă buzele, și as putea fi imaginea oricărui salon de botox. 100% natural,  doar puțină sare ieri, într-o salată. În vreme ce saloanele cer sute de euro, eu ieri doar am mâncat ceva puțin sărat. Așa se face economie.

Menționez faptul că aseară am băut o bere fără alcool, și cred că al meu corp e supărat că l-am privat de clasicul și nemuritorul pahar de vin de seară. Însă nu am putut să car tot ce mai aveam în portbagaj și am abandonat sticla de vin, în ideea în care o beau în seara asta. Acum îmi pare rău.

 

Să aveți o zi cu sare și piper!

Please follow and like me:
0

Ups! I did it again!

Am povestit într-un articol anterior despre cum am renunțat la brunet, transformările prin care a trecut părul meu și cum niciodată să nu spuneți “nu” unei schimbări.

Cum se pare că nuanțele deschise dau dependență, am făcut o nouă vizită la Curly, unde m-am vopsit și aranjat iar.

În septembrie, am reușit să ajung la un blond drăguț la vârfuri, chiar îmi era pe plac, însă culoare în ultimele săptămâni mergea cu pași repezi spre un blond de căminul cultural, de nuntă cu sclipici, așa că am mers din nou pe scaunul meu preferat.

Bun, deci aceasta a fost penultima variantă:

21740158_277095589460184_5436571970047732339_n

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și aceasta este varianta pe care o am acum în păr, și care sincer, îmi place foarte mult:

23519255_2148143808544514_8563276960477210532_nEvident, nu mai am lejeritatea brunetului și a unui păr care îmi strălucea mai în toate situațiile, așa că rutina mea de îngrijire s-a schimbat.

Pe lângă șampon, care acum alesul este Nivea Hair Milk, foarte bun îl recomand, folosesc cu drag și încredere:

  • masca Elseve Total Repair (achizițonată din D&M din Berlin – foarte, foarte bună). Îmi descurcă părul, pentru că da, părul decolorat se încurcă mai repede, îl lasă mai fin și miroase foarte, foarte bine.
  • fiole tratament de la Wella– sunt foarte mare fană Wella, am avut și o mască foarte bună, tot de la același brand și nu m-a dezamăgit. Fiolele sunt de mare efect, și se aplică dupa spălare, pe părul ud, masând cu delicatețe podoaba capitalară ce zilele ni le face mai frumoase. Eu le-am cumpărat din Tecuci, dintr-o întâmplare, însă se găsesc și online, ca să nu căutați prin magazine.
  • produsele leave-in de la Nivea, pentru păr deteriorat. Stiți slăbiciunea mea pentru produsele Nivea, pe care le admir și le folosesc cu multă placere, fiind eroine ce pot ține pasul cu pielea și părul meu. Ultimele descoperiri sunt produsele leave-in, pe care le țin în rutina mea de îngrijire precum ceaiul pe care îl beau zilnic, fără niciun dubiu. Produsele acestea minune mă ajută ca părul meu să fie mai puțin frizzy, să se așeze și să fie foarte plăcut la atingere. Dacă sunteți posesoare de păr rebel, ca subsemnata, produsele leave-in nu trebuie să vă fie straine.

În diminetile grele, când părul meu râde ca o vrajitoare, pentru a îl potoli, mai folosesc

uleiul de la Matrix – sincer nu mi se pare atât de eficient, este un ulei meh, nici bun, nici rău. Ideea este că pentru mine, raportul calitate – preț nu a fost unul echilibrat. Uleiul de la Matrix nu este tocmai ieftin iar rezultatele acestuia nu sunt atât de optimiste precum promisiunile.

uleiul de la Wella – salvarea mea salvatoare :)) foarte bun, eficient, îl mai folosesc dupa ce îmi usuc părul cu peria rotativă și îi păstrează aspectul de coafat și îngrijit. Firul de păr este fin, iar nici de luciu nu îmi este străin.

IMG_20171106_201733Când sunt pe val, și de coafat am chef, nu pot să nu finizez totul, și ce aș putea folosi dacă nu un produs Nivea, și aleg  un fixativ de la același brand. Miroase foarte frumos, și oferă părului acel ultim touch înainte de a pleca din casă. A, și l-am primit de la fetele mele Nivea alături de o cutie superbă cu multe accesorii cu care pot jongla toată săptamana. Yaay 😀

IMG_20171209_153012Totodata, cam la două săptamani folosesc ou cu ulei de ricin, mască ce o las în par câteva ore, și care chiar are efect. Totodată, mai aplic ocazional, un ulei de migdale,  made in Turcia, care este foarte hrănitor, însă trebuie aplicat foarte puțin, pentru că încarcă. Îmi place enoooorm, cum de altfel îmi place cam orice vine din Turcia :))

Vă recomand cu drag să aveți grijă de părul cel de toate zilele, să nu îl certați când e rebel, pentru că mie îmi pare rău când îl certam că e prea mult, că e prea umflat sau nervos. Acum e tot nervos, însa mai puțin, și preferam supărat dar mai mult :))

Nu uitați:

– alimentația este un factor cheie în aspectul părului;

– folositi produse puține, dar bune;

– nu îl torturați cu multe aparate;

– vopsiți, jonglați însă și îngrijiți pe măsură.

Vă pupă Vîrgolici!

Please follow and like me:
0