Category Archives: Crampee

Pantofi cu amintiri

Zilele  trecute, acasă la părinţii mei fiind, am explorat şi “arhiva  vestimentară”. Unele m-au amuzat, altele m-au deprimat căci nu se mai aşază la fel iar altele m-au dus cu ani în urmă şi mi-au amintit de nopţi frumoase şi oameni frumoşi. Eu sunt genul de om care păstrează orice mică amintire; bilete de avion de pe vremea când abia hoinăream, biletele de prin facultate, poze lăsate prin cărţi, bilete de muzeu de prin Viena de acum vreo 8 ani am într-un plic. Plic păstrat din Istanbul. Da, nu am leac.

Curăţăm pantofarul şi am găsit două perechi de pantofi. Frumoşi, înalţi şi care parcă atunci când mă uit la ei dansează singuri :))

nunta LumiPrimii pantofi cu fundiţă i-am cumpărat pentru nunta prietenei mele, Luminiţa. Omul cu care am împărţit amintiri frumoase în liceu, în facultate, omul care mi-a fost alături şi cu care am mâncat orez fiert şi am ars plita cu ciocolată pe vremea când ne înghesuiam într-o cameră de cămin în B, în Grozăveşti. Prieten adevarat. Pantofii pentru nunta ei i-am ales după o zi în care am stat vreo 2 ore să intru în examenul de admitere la master, am venit de la Leu, şi am mers într-un magazin din Unirii pe care îl ştiam eu drăguţ. I-am văzut, i-am probat şi i-am luat. 38 chiar mărimea, nu 40.  Apoi am plecat spre Tecuci, iar rochia o aveam de la o fabrică de confecţii din Focşani. După cum se poate observa, nu sunt foarte mare fan brand-uri cunoscute :))

I-am purtat de la 8 seara până la 7 dimineaţa şi am dansat, Doamne cât am dansat. Am şi plâns, am şi râs dar cel mai mult ne-am distrat.  Au fost comozi, foarte comozi însă nu foarte calitativi, de atunci nici nu cred că i-am mai purtat, ci au rămas în pantofar cu semnătură “purtaţi la nuntă la Lumi”.  La nunta ei am depăşit recordut de supravieţuit pe tocuri înalte. De dimineaţă de la 9, de la cununia civilă, până a doua zi la 7 când am plecat spre casă.

nunta anca 3A doua pereche de pantofi i-am cumpărat în urmă cu câţiva ani, într-o vară frumoasă, când fosta mea colegă de bancă, Anca, şi-a pus pirostriile.

I-am cumpărat dintr-un magazin  rătăcit de pe la Universitate, şi pe cât sunt de înalţi, pe atât sunt de comozi. La nunta ei am dansat nu mult, ci foarte mult. Am dansat în curte, mi-am văzut colega de bancă fericită, şi mi-am amintit câte a îndurat din cauza mea în anii de liceu.

Recunosc că spre dimineaţă mi-am luat balerinii, pentru că voiam să conduc după şi trebuia să am picioarele un pic dezumflate măcar.  Dar de câte ori văd pantofii ăştia, îmi amintesc de nunta ei. I-am mai purtat de atunci de câteva ori, însă niciodată cu atâta plăcere.

Lucrurile se duc, le aruncăm, le reciclam, dar amintirile rămân şi mai ales sentimentul ăla plăcut că ai la cine să te gândeşti cu drag.

Please follow and like me:
0

Idei pentru oamenii fără de talent în bucătărie

Deși sunt de obicei spaimă în bucătarie, nu prea am timp și nici spațiu, uneori mă mai arunc în ale cratițelor taine.

Constant gătesc, sau mai bine zis pregătesc treburi basic, care nu au nicio treabă cu talentul, si pe care le poate face toată lumea. Însă zilele acestea m-am ambiționat să scot farfurii de care să fiu mândră și care să îmi placă.

Așadar, vă prezint 5 farfurii umplute cu preparatele mele, toate sănatoase, toate legumele au fost luate din piață, de la țărani. Nu am folosit carne, ouă, lapte, brânză sau alte derivate.

dovlecei si salataPam-pam. Prima variantă mi-a venit în minte când mergeam printre tarabe să aleg ceapă, spanac, mărar și alte minunății. Am văzut dovlecei micuți și verzi și nu am rezistat tentației. Am cumpărat trei, de la o băbuță foarte simpatică.

Acasă, i-am preparat în tigaia de teflon, cu foarte puțin ulei de măsline, cât să nu se lipească, am sfărmat cu patos câțiva usturoi cu mărar, a ieșit un mujdei delicios, și bineînteles, totul încununat cu o salată de spanac cu ridichi. Aceasta primă rețetă a fost delicioasă, și i-a plăcut chiar și surorii mele mai mici, care este o carnivoră convinsă.

legumeÎn a doua zi cu chef de gătit, am pregătit legume. Pur și simplu legume la tigaie, la care am adăugat o salată uriașă verde, cu mărar. Și nu se putea să nu am eu un obiect original, așa că am adăugat și o lingură care “ îmi face cu ochiul”.

Legumele au stat în tigaie cam 15 minute, am adăugat apă și piper. Bine, mai multă apă decât piper, însă au un gust foarte natural și sunt foarte sațioase.

 

salata verde cu tonA treia idee mi-a venit când cu frigiderul deschis, nu aveam foarte multă inspirație, și am ales să merg cât mai natural și cât mai puține tigăi implicate. Am spălat temeinic câteva frunze de salată, peste care am adăugat câte o linguriță de ton. Fără pâine, fără chifle, nimic. Doar am adăugat câteva ciuperci sote cu mărar.

Garantez și pentru aceasta că nu dezamăgește.

Cum am lucrat de acasă toată săptămâna, am avut ceva timp să analizez ce aș mai vrea în farfurii pus de mâinile mele stângi. Așa că am făcutIMG_20160317_084640 un fel de tocăniță de vinete cu ardei copți, cu o mică garnitură, ca să o numesc așa, de ridichi.

Pur și simplu am bătut vinetele cu o lingură de lemn, foarte puțin ulei de măsline și apoi am tăiat mărunt ardeii copți. Eu nu am adăugat sare pentru că nu folosesc deloc, însă bănuiesc că pentru doritori, puțina sare este binevenită.

 

zacusca si salataÎn una din dimineți nu eram foarte decisă ce combinații aș mai putea născoci, așa că am apelat la zacuscă, la care am adăugat o salată verde și ceapă la fel de verde. Da, ceapa este una dintre slăbiciunile mele. Fiind singură acasă, nu m-am zgârcit cu ceapa.

Nu este greu, chiar este frumos. Însă nu am mereu timp și spațiu, iar când am ales apartamentul acesta m-am gândit mai mult la pantofi, să am spațiu pentru aceștia, decât la cum o să gătesc. Însă m-am descurcat. Și nu m-am oprit aici, zilnic, măcar un fel de mâncare are lingura trecută de mine prin acesta.

Principalul dezavantaj când gătești mult este că se adună foarte multe vase de spălat, ceea ce când ai ojă semipermanentă poate fi o dramă. Însa se rezolvă cu o programare cu câteva zile mai devreme decât în mod normal 🙂

Nimeni nu a fost rănit, nimeni nu a avut stări de leșin sau amețeală, toată lumea este bine.

Așadar, dacă eu pot, poate oricine. Dacă eu scot 5 farfurii comestibile, cu ingrediente cumpărate din piață, și toți poți să fii propriul chef al farfuriei tale.

Spor!

 

Please follow and like me:
0

Not made in China

Așa cum mă știți și am mai povestit, sunt mare fan al produselor românești. Nu toate, însa am număr considerabil de branduri românești care îmi plac, pe care le apreciez și mai ales cărora le sunt clientă.

ciserom2Unul dintre brandurile românești pe care le susțin este Ciserom. Cred că șosetele lor mi-au marcat copilăria. Cum mereu aveam și încă am probleme cu transpirația și în sandale nu prea pot merge pentru că îmi alunecă picioarele, în unii pantofi mi se umflă picioarele rău, de multe ori soluția ideală este o pereche de șosete plus o pereche de pantofi interesanți. By the way, caut idei și inspirație dacă vreți să ajutați un om cu probleme cu picioarele, care să poată purta mai des șosete cu pantofi într-o manieră creativă.

Săptămâna trecută am primit un cadou așa drăguț, care mi-a înveselit ziua înfiptă în laptop. Frumosul cadou îmi aducea trei perechi de șosete iar cele cu imprimeu rustic sunt ale mele, celelalte două perechi le împart cu surorile. Deh, așa e când ai familie mare.

Șosetele sunt atât de fine, de moi, și îmi amintesc de vremurile când eram mică și nu purtam mărimea 40.

Cumpărați branduri romanești și nu susțineți chinezăriile infecte care put și pot duce la alergii, la iritații și să nu uităm de miros. Eww.

Da, am scris despre un produs pe care l-am primit, pentru că sunt des întrebată dacă primesc, de ce nu scriu, de ce nu postez comunicate. Pentru că blogul meu nu este reuniunea firmelor de PR, ci este un loc unde îmi place să scriu exact ce folosesc, ce îmi place, ce părere am și nu îmi e teamă deloc să îmi exprim părerea sinceră. Ciserom îmi place, firmă românească pe care o respect pentru că duce orgolios lupta cu sinteticul de pe tarabele românești made in China.

Please follow and like me:
0

Neputința, boală grea

fluDe ieri am simțit că sunt șanse mari ca astăzi să scot o cantitate mare de muci. M-a prins ploaia aia nosoală de joi seară și praf m-a facut.

De dimineață m-am trezit cu gâtul in pioneze și deși am încercat să neg, se pare că răceala a pus mâna pe mine. Probabil din discursul mamei  este și ceva adevarăt, nu mă îmbrăc suficient de gros însă problema este că nu suport căldura și  îmi este foooarte cald tot timpul.

Astăzi am bolit, am bolit la modul ăla nasol, cu 1000 de servețele, cu frisoane, cu stări de amețeală. Credeam că dacă ai surori,  la greu are cine să te susțină, însă aia mică a plecat devreme iar cea mare mi-a dat pastille și mi-a facut ceaiuri, deh, e bine  să ai medic în casă, apoi a fugit și ea să nu o contaminez.

Așadar o zi întreagă am fost un om suferind și singur. Noroc că  îmi place patul meu și modul cum intră lumina pe geam în sufragerie, iar plasma a găzduit maraton de lungmetraje românești, idee apărută  dupa ce mi-a venit și ideea că vreau anul aceasta să mai ajung la un festival de film.

Cu siguranță urăsc să stau degeaba. Nu am putut niciodată, să stau la seriale sau să lenevesc. Doamne, ceva de groază.  Deși am vrut să ies, să mă plimb, să alerg, drumul până la baie mi se părea lung și chinuitor. Nu am mai avut de foarte mult timp o sâmbătă în care să stau efectiv  în pătură și să nu ies, să nu fac curat, să nu fac cumpărături, să nu beau un vin.  Și de fiecare dată când pățesc ceva îmi amintesc cât de oribil este să nu poți face ceea ce îți place.

Cum gâtul nu mă mai ustură atât de rău, cred ca astă seara beau un rose precum gâtul meu  și voi continua seria filmelor, în patul meu uriaș. Dacă somnul nu apare, am pe listă câteva cărți achiziționate aseară.

Mă duc să îmi fac ceai și să las vinul la temperatura camerei.

 

Please follow and like me:
0

De completat un destin

Astăzi, înfruntând această zăpadă frumoasă am avut treburi de rezolvat. După ce am savurat o cafea fără miere, m-am echipat cu rabdare căci aveam treabă de ghișeu de bifat.

Prima oară intru la poștă, apoi voiam să ajung la trezorerie, apoi la secția de poliție să depun niște acte. La poștă, surprinzător, o doamnă foarte amabilă îmi explică ce să completez, se mișcă repede și îmi oferă și cele mai corecte indicații. Îmi iau pixul, și pe masa veche și rece, completez un formular.

Lângă mine, așezată o domnișoară pe la 16 ani, maxim 18. Cu părul deteriorat de la prea multă vopsea roșie, cu unghiile  neîngrijite și cu o ojă demult aplicată, îmbrăcată ieftin, face eforturi să citească ce scrie pe formular. Îmi aruncă o privire, apoi două, apoi mă uit la ea și o întreb cu ce o pot ajuta.

150378_160417363999456_160388030669056_271411_252549_n_largeO fată atât de rușinată nu cred că am văzut vreodată, mai roșie ca nasul meu înghețat, mă roagă frumos să o ajut să completeze formularul ca să îi trimită bani prietenului din închisoare.

De obicei aș fi fost hateriță și critică, însă fata asta m-a emoționat și am văzut cum arată o copchilă fără viitor.

Completez formularul și încerc să o trag de limbă:

-Să înțeleg că la școală nu prea ai mers?

Își scobește unghiile și își mușcă buza:

–  Nu, cam deloc. Știam să scriu așa puțin, apoi doi ani i-am pierdut și nu m-au primit înapoi. Apoi am stat acasă cu fratele mic și acum am problema cu iubitul la inchisoare.

– Cât mai are?

– 6 luni

– Câți ani are el?

– 25                  

– Și vrei să continui relația cu el după ce este eliberat?

– Păi nu? Eu altul nu mai vreau.

Nu voiam să schimb perspectiva fetei sau să îi explic de ce poate ar trebui să se concentreze pe alte lucruri, deja devenea prea personal, însă voiam din răul rămas să bifeze măcar ceva bun. Poate totuși nu o să se numere printre femeile agresate, rămase cu un copil și abandonate de familie și destin.

O întreb curajoasă:

-Vrei să înveți să scrii bine? Cunosc pe cineva care lucrează într-un astfel de centru. Și tot acolo poți învăța și despre planificare familială, să fii fată deșteaptă și descurcăreață în viață.

Fata aproape lăcrima și mi-a promis că merge la centru. I-am lăsat numărul prietenei mele și numărul meu, cu puternică speranța că o schimbe ceva.

La vreo 30 minute primesc mesaj, scris alambicat și greșit, însă ideea era că îmi mulțumea. Apoi m-a anunțat și prietena mea că a fost contactată de ea.

Nu vreau sa judec, fiecare cu deciziile lui în viața, însă mi se pare trist să îți umbrești viitorul și apoi să te legi de un barbat cu un cazier nu tocmai curat. Barbați poți avea toată viața, câți vrei, însă șansa să ai grijă de viitorul tău, de a învăța cele necesare în viața nu o ai mereu.

Chiar sper ca fata cu fața tristă să își găseasca o rază de speranță.

Please follow and like me:
0

Emoție la kilogram

New-Year-Funny-Ecards-13Lunile care anunță finalul anului nu le-am suportat niciodată. În primul rând pentru că nu îmi place frigul și apoi asist la fenomenul miraculos când oamenii devin mai înțelepți ca muribunzii printre ultimele suflări.

Dincolo de dedicațiile cu “fie ca” specifice sărbătorilor precum halitul ca sparții,  sunt și laudele, care după o linie superficială ne anunță de succesul răsunator, apoi apar și planurile alea mărețe și obosite. Cu să fii mai bun, să scapi de kilograme, să muncești și bla bla.

Nu înteleg oamenii care nu se plictisesc de clișee. Oamenii care cred că dă bine să ai promisiuni mărețe, să pari ambițios și hotărât,  și în timpul anului să îți dovedești din plin lenea și delăsarea. Oh boy. Eroismul ăsta mai țanțoș ca Becali a devenit un virus.

Eu nu am niciun plan și nici pentru 2015 nu vreau să trag linie dar știu sigur că pentru 2016 vreau să beau bere și să nu se depună și vinul să îmi curgă în butoaie precum cuvintele pe foaie.

 

Please follow and like me:
0

Sunt o sfântă!

Pentru mine, 25 iunie nu are mare relevanță, chiar daca este ziua mea de naștere. Sunt atașată emoțional de 25 Noiembrie, când este Sfânta Ecaterina. Da, stiu, nu știe mai nimeni, sau care știu ori is credincioși, ori i-am bazâit eu cu bautura de ziua mea.

Asadar, pe 25 noiembrie în fiecare an sunt o sfântă. În primul rând îmi ador numele și o iubesc pe mami nespus pentru că a renunțat la prima idee, Tatiana. Mulțuuuuumesc!

Anul acesta, am vrut să am prietenii aproape, să beau un aperol, un vin, să mănânc ceva bun și să râdem până la ore târzii. Zis și facut. Ne-am întâlnit, am băut, am mâncat, am râs și m-am bucurat ca în fiecare an de prezența lor, și mai ales îmi dau seama de câte ori am fost “sfântă” cu ei. Nu am poze, pentru că după amenințările că multe poze din tinerețile noastre vor ajunge la nunțile noastre, m-am potolit. Good girl!

Instasize_1126131527La birou am sărbătorit ca precum descrie  poza alăturată.

Instasize_1126131732Am primit și flori, și ganduri frumoase, mi-am reauzit prieteni vechi și am încheiat seara cu prăjituri delicioase achiziționate de surorile mele, de la cofetăria mea preferată, Victoria, în timp ce părinții îmi făceau urări fără număr prin telefon. Să am case, mașini, bani, din astea banale.

Recunosc că mă simt norocoasă când simt atâta emoție în jurul meu, când văd oameni cărora le pasă și care știu cât de importantă este pentru mine această zi. Mulțumesc pentru cadouri, pentru orele de râs, pentru mesaje și pentru faptul că indiferent de seară, de băutură, cu voi mă simt completă și fericită.

Îmi iau fericirea din zâmbetele oamenilor de lângă mine! Așa sunt sfintele!

IMG_20151125_004315

Please follow and like me:
0

Doamna nervoasă cu 8 pisici

cat-woman1_620_1659976aCobor astăzi repejor la Carefour market. Căutam niște farfurii de unică folosință, astăzi fiind ziua unui coleg. Ma uit atent, mai caut, puțin cam dezordine la ei în magazin.

Se aude o voce de femeie crizată, foarte crizată.

-Să vină cineva să mă ajute! Hai! Undeva sunt oamenii să mă ajute? Angajați proști!

Vine în grabă un tânăr săracu ce lăsat jos o lădiță cu mere ca sa ajungă la  clienta supărată. Doamna nervoasă continuă:

Nu vreau să mă ajuți tu, vreau o femeie. Bărbații nu mă înțeleg, pleacă și cheamă o colegă.

Băiatul săracu’ avea ochii cât cepele și îi explică faptul că, colegele sunt în pauza de masă și doar el este disponibil momentan.

Doamna acceptă până la urmă și îi cere mâncare pentru pisici. Din păcate mai aveau 2 cutii, și începe să se crizeze iar.

-Am 8 pisici boule, ce vrei să le dau?Tuturor din 2 cutii?

-Dar doar atât mai avem, doamnă, mâine aprovizionăm.

Iar doamna încheie dramatic:

-Niciodată nu mi-au dat bărbații cât am avut nevoie, de aia nu i-am suferit. Tonul ei resemnat și trist lăsând liniștea rafurilor dintr-un market de cartier să revină. 

Please follow and like me:
0

Ecaterina and her red lips

Mama inițial a vrut să mă boteze Tatiana după care a avut inspirația să aleagă Ecaterina. Mă bucur enorm că a ales cel din urmă nume pentru că îmi place foarte mult, și mereu m-am mândrit cu acesta. Așa că am decis să îl port la gât, cu demnitate. Am primit de la cea mai serioasă firmă, numele meu scris frumos, din argint și pe care îl port non-stop. Am avut ceva asemănător și de la Malvensky însă s-a făcut foarte urât și s-a deteriorat foarte repede.

A ajuns la mine într-un plic tare drăguț, și care mi-a înseninat o zi în care voiam să împușc pe cineva de la câți nervi mă măcinau.

IMG_20150903_114512

Acum indiferent de ținută, îl port cu drag. Îl mai dau jos când fac schimb cu un unul mai mare sau port un colier de seară la un eveniment. Însă zilnic, acest pandantiv drăguț îmi atârnă mândru la gat.

Pentru că nu știam cum să îl imortalizez mai bine și nu voiam un selfie nereușit, am profitat că am prieten fotograf și a ieșit această fotografie din mâinile talentate ale lui Geo.

IMG-20151019-WA0000

Am colaborat amandoi și săracu’ a avut foarte multă rabdare cu o nebună pretențioasă. Poza aceasta am simțit că mă reprezintă cel mai bine, mai ales că am o slăbiciune pentru rujul roșu, pentru fotografiile cu mesaj și voiam o fotografie care să fie sută la sută eu.

Dacă reușește pe mine să mă fotografieze și să îmi placă, este un erou. Pe Geo îl puteți contacta aici sau aici.

Mulțumesc, Maria’s Ladys Bug pentru calitate, servicii ireproșabile și mai ales pentru seriozitate. Să respectați frumosul lor motto Be differentÎi găsiți aici și îi recomand cu drag.

Mă pregătesc pentru următorul proiect, așa că fug să beau o cafea cu lapte de cocos și revin cu alte randuri.

Stay tuned!

Please follow and like me:
0

Lăcomie și nerecunoștință


De cand mă știu am fost zgârcită, dar nu zgarcită cu lucrurile calitative ci când vine vorba de risipă. M-a deranjat mereu problema asta a oamenilor care nu știu să aibă o limită, să economisească energia, materialele, să fie iubitori cu mediul în care trăim.

Nu o dau pe trăiri yoghine ci pur și simplu evidențiez cât de mult mi-aș dori ca oamenii să se gândească și la mediu îlacomie-nerecunostinta-pozanconjurător, nu doar la comoditate. Oamenii confundă bunăstarea cu nesimțirea și nu sunt absolut deloc constienți că natura nu are nevoie de noi însă noi de ea, ca de aer, la propriu.

Printăm ceva, nu a ieșit bine, aruncăm la gunoi, terminăm un borcan, îl aruncăm, sticla de apă cunoaște și ea destinul gunoiului unde va fi arsă. Noxe, copaci tăiați, din ce în ce mai puțin aer sănătos, din ce în ce mai puțin spatiu verde, prea mult fum și prea multă nepăsare.

În liceu am fost cea mai mare promotoare, participam la campanii care vizau ecologia, reciclam orice, ca și acum de altfel. Toate cutiile de creme, cosmetice,  după golire merg în cutia cu lucruri de plastic de reciclat, sticlele la fel, sticlele de sticlă le păstrez pentru suc de roșii pe care mama îl face delicios și pe care îl beau cu piper. Borcanele, dacă am timp, le decorez cu resturi de la ce croiește mama. Păstrez un rest de dantelă, o lipesc pe un borcan și o leg cu o fundița păstrată de la o bluză. În acest fel am un nou suport de creioane sau de pensule de machiaj iar șansele ca cineva să aibă un lucru ca al meu sunt foarte mici. Tot ce înseamnă pliante, foi, ziare merg într-un recipient special care merge către reciclare. 

De ce nu ne gândim și la alții? De ce nu ne gândim și la mediu?

Ca orice femeie am haine de care sunt plictisită sau nu le mai port. Se compară ceea ce simți când vezi un copil fericit cu o bluza de-a ta sau cu  o pereche de pantofi cu stresul depozitării sau să le lași pur și simplu la tomberon? Unde cel mai sigur vor ajunge printre flăcări.

Egoismul e frustrare, e lipsă de interes, e ceva moral dezgustător din punctul meu de vedere. Să oferi un covrig unui om al străzii este sacrificiu de un leu, însă necesită interes, să nu uiți că nu ești singur și că nu toți aruncă mâncarea dn frigider aiurea.

Să donezi sânge este efort de câteva ore. Nu ai nimic grav după, nu cred în alintături și drame. Mergi, răspunzi la 5 întrebări și apoi îți ia sânge. Nu fumezi, nu bei cafea, nu alergi și într-o oră ești ca nou. Dar oamenilor le place drama, vai, nu pot dona, vai îmi e rău, vai mă doare capul, însa dacă o ruda s-ar îmbolnăvi ar apela la toți oamenii să doneze sange, să se gândească la binele celuilalt. Alergăm către o țintă seacă, toți sunt ocupați să îți trăiască propria viață și uită să îți croiască un destin. 

Să fii darnic când nu ai niciun interes, să reciclezi fără să astepți bani, să donezi pentru ca un necunoscut să își revină măcar puțin din agonia lui, să îți dai hainele pentru cei cărora le îngheață corpul de frig, asta înseamnă să fii om și nu doar un nume pe un card bancar.

Multe persoane, puțini oameni.

Please follow and like me:
0