Category Archives: Crampee

Life as a single girl

De câteva luni single e statutul meu, și viata mea s-a schimbat. Nici în sensul  rău, nici în sensul bun. Nu am trăit nici cea mai mare dramă, însă nici nu pot să fiu ipocrită și să spun că e cea mai mare fericire. Probabil e o rețetă valabilă și pentru situațiile din viață, nu trebuie nici dramatizate, nici iubite, calea de mijoc e cea mai bună, căci armonia e cheia tuturor. A, și călătoriile, cât mai multe, cât mai dese.

Ca domnișoară neîmplicată anymore într-o relație, aspectele care se schimbă sunt următoarele:

 

  • înveti să cari mai mult singură bagaje, trollere, cumpărături. Pungi mari cu chestii pentru casă (detergent, hârtie igienică, servețele, șampoane și muuuulte altele) le cari cu munuțele tale. Căruciorul greu se împinge până la mașină, unde pui toate minunile. Da, cari singură bidoanele de 5 litri de apă, cele de 5 litri de lichid de parbriz, lădița cu roșii adusă de la părinți sau vinul “furat” de acasă. Toate singură, cu atenție la unghii, căci nu se știe când mai are timp domnișoara de la unghii să te primească, și nici să mergi cu unghiile ciobite nu e frumos.
  • serile care obișnuiau să fie seri de relaxare în doi, la un film, la obere, dIMG_20170515_200038evin seri în care ori stai în cei mai comozi pantaloni și te uiți singură la un film, în timp ce sorbi dintr-un pahar de vin, ori ieși cu prietenele, sau îți înviți vecina de bulevard și bei în curte pe băncuta o doză de bere. (aka Ioana).Ori sunt seri în care un vin pe un continent departe de al tău acasă e o variantă mai bună.

 

  • planurile de vacanță sunt mai în aer și mai ciudate. Nu știi exact cum să pui problema, și de la planuri în doi, cu schimb de hoteluri și link-uri pe whatsapp cu sugestii de pe booking, te lipești de membri familiei, pentru care devii un copilaș. Și replicile precum:

20170428_170729

–  Wai, mergeți la mare? Vin si eu” sunt super cunoscute. Da, am noroc de super surori și super cumnați. Nu degeaba o mașina are 5 locuri, două cupluri și eeeeeeeeuuuu!

  • este mai ciudat să onorezi evenimente precum nunți, botezuri, cumetrii, pentru că varianta singură atrage toate privirile celor care  au impresia că trăiești cu 10 mâțe și viata ta este distrusă și ești cea mai tristă în ochii lor. Da, ai putea oricând să le demonstrezi că îți este bine, dar judecata aia clasică e prea incomod și useless de demontat.

Acestea sunt în linii mari cele mai importante schimbări. Așa cum am spus, nu e nici placut, nici un disconfort enorm. Nici nu e dramă, nici nu e bucurie, e o stare care deși e privită ca una grava are și avantaje. Poți fi plecat cât vrei, nu primești întrebări, îți cumperi câți pantofi vrei, nu ești intrebată  unde îi mai depozitezi  și multe altele.

Toata ideea 1613895_726109927411580_5437784618273216002_neste să fii zen și să faci ceea ce îți face plăcere.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Și se mai spune că doar oamenii împăcați cu ei înșiși pot sta singuri, eu mă descurc destul de bine de prin februarie.

Please follow and like me:
0

Cum să ai bani la sfârșitul lunii

Da, ştim, ziua de salariu este ziua cea mai fericită. Sau orice altă zi în care primeşti notificare cu “ (..) în contul tău a fost virată suma x”. Din păcate, spun din propria experienţă, banii uneori se duc prea rapid. Cel puţin în cazul meu, care deşi sunt destul de cheltuitoare, lună de lună încerc să fac economie şi să investesc în ceea ce contează cu adevărat.

Mâncare bună, mâncare gătită

Am mai scris un articol pe aceasă temă, acum ceva timp, pentru cine l-a omis îl găsiţi aici; nu este greu să îţi găteşti singur. Nu mori dacă încerci, şi sigur, sigur îţi iese ceva comestibil. Adică dacă zilnic îţi găteşti măcar o masă acasă ai economisit un meniu pe zi. Ceea ce lunar poate fi o sumă bunicică, pentru un citybreak, spre exemplu.

Pont: cumpăra legume, fructe, seminţe de la ţărani. Totodată, fii foarte atent de unde cumperi carnea sau peştele. Cât mai bio, cât mai natural; din punctul meu de vedere, nu este de glumă cu alimentele procesate. Da, eu am noroc cu părinţii mei care mă “aprovizionează” însă dacă nu ar fi ei, nu aş avea curaj să pun orice în coş.

Haine bune, preţuri bune

1e5a2875280e0686151d2bfb7e640e07Eu recunosc că am un mic pitic cu hainele de calitate, mă dezgustă maxim hainele din materiale proaste, mă enervează încălţămintea aia jegoasă, din materiale infecte prin care se văd picioarele chinuite şi parcă simţi mirosul de la depărtare de cauciuc ieftin.

Hainele trebuie cumpărate cu cap: fă un research despre outlet-urile bune din oraşul tău, mergi, probează, fă câteva ţinute iar de la calitate nu trebuie să faci rabat. Bumbacul e bumbac, no matter what, şi indiferent de brand contează cum se aşază şi cum vine pe tine, şi mai ales cum te simţi. Outlet-urile şi SH-urile sunt comori, dacă sunteţi curioşi, pot face un material despre hainele din magazinele second hand, care sunt foarte bune, luate la preţ de apă plată.

Hainele vânate în acest mod, pot lăsa pe card sute de lei. Spre exemplu, am cămăşi de designer pe care nu mi le-aş fi permis la preţul lor din magazin. Şi totuşi, cu multă răbdare, cu multe minute în cabina de probă, poţi aduce în şifonier haine foarte, foarte bune. Şi vă spune asta un om care transpiră şi are multe probleme cu pielea la activ.

Casă dulce casă

Deşi poate sună prea a zgârcenie, cum ai grijă de utilităţile din casă, aşa îţi vin facturile. Dacă ai o lustră cu 4 becuri, 2 laptopuri, 2 televizoare şi alte nebunii, clar şi facturile vin mai mari. Poţi face economie, şi o faci atât pentru suma din plic cât şi pentru natură 🙂

În loc de lustră, ridică jaluzelele şi lasă ziua să intre lumina în casă; este mai sănătos atât pentru tine, cât şi pentru ochii tăi. Seara, poţi folosi o lampă, care consumă mult mai puţin şi care oferă o lumină ambientală mai puţin obositoare. Totodată, închide televizorul uneori, face bine atât pentru creier cât şi pentru buzunar. Obişnuinţa asta de a lăsa electrocasnicele să funcţioneze în neştire este doar un obicei prost, ce ţine de consumerism necontrolat. Nu lăsa aparatul radio pornit, mai apasă pe butonul de off când ieşi din casă.

Mergem la cumpărături?

Cumpărăturile sunt pentru noi în general un mod de a ne aproviziona şi de ne scuti de multe drumuri în timpul săptămânii. Într-adevăr, o vizită într-un hypermarket este foarte bună, cumperi de toate, la preţuri bune, însă alea toate chiar ne trebuie?

Dacă cumperi un sac de cartofi la preţ de promoţie este posibil să nu îl termini şi să arunci jumătate din acesta, dacă cumperi 30 de ouă pentru că sunt mai ieftine în pachet mare, este iarăşi posibil să arunci o parte din ele pentru că nu apuci să le mănânci, iar după s-ar putea să te scarpini de la acestea. Mai puţin este mai mult. Strictul necesar, iar promoţiile nu înseamnă de multe ori economie, ci doar modalitate de a cumpăra mai mult, de care te şi împiedici prin casă. Nu îţi trebuie 3 creme de pantofi, pentru că cel mai probabil se usucă, şi nu toţi pantofii sunt negri; nu îţi trebuie nici set de 8 bureţi la preț de 6, poate sunt prea moi şi nu spală bine vasele.

Eu aşa am gândit mereu, dat fiind faptul că din clasa a noua am învăţat să trimit indexul, să plătesc facturi, să îmi fac o oală de ceva, indiferent de faptul că la început miroase a ars şi sunt totodată foarte obişnuită să am grijă de banii mei. Nu se ştie cum păţesc ceva şi e bine să ştiu că am o sumă acolo deoparte ca să nu mă împrumut sau să nu disper, să ţin totuşi cont că planeta asta are nişte resurse şi nu trebuie să îmi bat joc de acestea, iar înainte ca lucrurile scumpe să ne ajungă în posesie e musai evaluarea acestora. Merită?

Sper că v-au fost de folos ponturile mele de zgârcenie şi vă doresc facturi mai mici, bani mai puţini lăsaţi la casă şi investiţii în ceea ce contează cu adevărat, stil de viaţă, un vin bun băut cu prietenii, un cadou fără motiv pentru cineva drag, mâncare de calitate şi vacanțe (cât mai deseeeee).

Sursa foto: pinterest.com

 

Please follow and like me:
0

Legende şi oameni legendari

 

Povesteam într-o postare pe pagina mea de Facebook săptămâna trecută despre cât de mult mă emoționează și mă încântă oamenii frumoși. Oamenii speciali care au avut curajul să fie diferiți, să fie originali și sa nu le pese de părerile altora. Cu tărie au crezut în drumul lor.

Astazi va voi povesti despre Nicolae “Mami” Mihăiță, o adevărată legendă printre aviatorii români, ceea ce îl pune pe lista prezențelor obligatorii la airshow-ul AEROMANIA din 2 iulie 2016, de la aeroportul TUZLA. La 80 de ani, este cel mai în vârstă pilot român care încă zboară.

De peste 60 de ani, planorismul este pentru el un drog de care nu se poate lipsi, lucru ce îl ambiţionează să participe în contiee918edd-dd6a-4993-af05-c2350d1ec6denuare la competiţiile naţionale, unde este obişnuit cu podiumul câştigătorilor.

Nicolae Mihăiţă, zis Mami, este un personaj despre care toţi cei care pilotează au auzit şi pe care îl admiră pentru modul lui unic de a zbura, din instinct, “aşa ca o pasăre”, cum îi place sa spună.

Viața sa fascinantă ale cărei episoade şi capitole sunt povestite şi repovestite cu admirație şi respect în breaslă, este marcată şi de evenimente triste – ca accidentul fiului său, Luci, care s-a prăbușit în timpul unui antrenament cu deltaplanul și a rămas imobilizat în scaunul cu rotile. Mami însă continuă să zboare ca și cum ar face asta pentru două persoane.

Acum este instructor voluntar la Aeroclubul de planorism şi are recorduri nedoborâte de peste 10 ani. Mii de elevi au zburat pentru prima dată singuri, instruiţi de el.

În onoarea lui Nicolae “Mami” Mihaiță, Alexandru Mavrodineanu și Mihai Grecea, prietenii, elevii și admiratorii săi au realizat, cu sprijinul HBO Europe, un documentar observaţional de 76 de minute difuzat, în premieră, pe 23 octombrie 2014 la HBO.

Întâlnirea de la Tuzla, de pe 2 iulie, este una emoționantă pentru toți. Directorul aeroportului, Adrian Vasilache, dar și air-boss-ul Mugurel Toma împreună cu comentatorul mitingului aerian, Andrei Lucescu sunt doar câțiva dintre cei care au protejat și promovat legenda Nicolae “Mami” Mihaiță.

Please follow and like me:
0

Despre kangoo jumps sau cum să sari din zona de confort

Ca multor oameni, viaţa de birou nu mi-a adus doar avantaje. Da, mergi cochet îmbrăcată, tocuri, haine drăguţe, întâlniri cu oameni interesanți,  evenimente şi în special ca jurnalist mersul pe teren este antrenant.  Opt  ore pe zi de vreo câţiva ani au fost într-un cerc vicios, mers la birou, mic dejun pe fugă sau deloc uneori, multă cafea, ceai, limonadă improvizată la birou, prânz cu comunicate de presă în mână şi nelipsitul telefon.

Cred că acum vreo două luni m-am decis să fac o schimbare. După vreo două săptămâni de certuri şi tensiuni, după mulţi nervi şi dezgust mi-am lăsat cererea de demisie la HR şi am decis să merg pe alt drum. Un alt drum care să îmi permită să fac ceea ce înainte uitasem, să am grijă de mine, să am alte griji înafară de birou şi traficul de la ora 6, mail-uri scrise pe Kiseleff în autobuz sau în maşină, blocată  în trafic.

După ce mi-am ales alt job, noi colaborări, m-am întors către mine, către obiceriuri care îmi plăceau şi pe care nu le mai aveam. Să gătesc, în toată stângăcia mea o salată pot să fac, să îmi fac smoothie-uri şi ceaiuri, şi mai ales să fac mişcare. Din păcate în ultimul timp mişcarea dispăruse din viaţa mea, doar mici rubrici de mers pe jos, mai alergam din când în când, îmi dădeam duhul şi veneam acasă ruptă.  Am rupt cercul ăsta vicios, şi într-o seară, sora mai mică îmi zice :

  • Hai băi cu mine la kangoo, că o să îţi placă.

kangoo-jumpsNu prea am stat pe gânduri, aveam mici dureri la genunchi însă am zis că pot. Am mers cu ea prima oară, ea avea deja o lună vechime, şi  sincer, nu am mai simţit atâta eliberare de foarte  mult timp. La a doua şedinţă mi-am făcut abonament, nici nu am stat pe gânduri. Şi cum nimic nu este întâmplător, am cunoscut-o pe Diana, Diana Știrbu, o fată tare săritoare (și la propriu și la figurat), zâmbitoare şi mai ales foarte profi, care îţi explică, oferă cele mai călduroase sfaturi şi niciodată nu apare la antremanent fără un zâmbet sau o vorbă bună.

S-au făcut împlinit 2 luni de când merg de 3 ori pe săptămână, uneori de două, depinde cum îmi e programul. Însă kangoo jumps a ajuns pentru mine modalitatea mea de relaxare, ambiţia de a ajunge mereu la antrenament şi mai ales dorinţa de a mă mişca, de a fi activă şi de a nu mă aruncă în pat cu telefonul în mână deşi sunt obosită. Acest tip de mişcare a produs şi o minune în viaţa mea, şi când zic minune nu exagerez;  problema mea cu retenţia de apă, care mi-a măcinat viaţa, a prins alte forme. Din gambe umflate, picioare de elefant, mâini umflate, am simţit încet, încet cum dimineaţa mă trezesc cu picioarele fine, fără să mă doară, fără să îmi fie umflate. Sandalele îmi stau altfel, blugii mi se aşază diferit şi nu mă mai dor gleznele.

Pentru cine nu ştie, retenţia de apă nu ţine doar de aspect, care te enervează şi te frustrează. Pe lângă faptul că te umfli, că ai mai puţin și te rostogoleşti, te şi dor unele zone.  Am luat toţi endocrinologii prin rotaţie de la Medicover; am fost la zeci de consultații, am încercat pastile, tratamente băbeşti însă fără niciun rezultat. Kangoo jumps a reuşit această  megaminune, după doar 2 luni. Şi vreau să îi mulţumesc Dianei că a scos apa din mine :))

IMG_20160530_203005A, şi încercasem şi alte variante înainte. Spinning, care nu prea m-a ajutat, şi nici nu mi-a plăcut aşa mult, zumba, care a fost fun însă fără rezultate, tae bo, care nu mi-a fost de mare folos. Oarecum eram resemnată, mai ales că nu mănânc deloc sare, dar deloc, nu folosesc oţet, nu fac rabat de la rutina de îngrijire, plus masaj, beau apă, ceai, însă niciodată nu vedeam rezultate. Acum e prima oară după mulţi ani când văd şi simt că am câştigat o luptă, importantă  pentru mine.

Hai cu mine la un antrenament ca să te convingi!

Dacă eşti curioasă, te invit să testezi. Hai, vii cu mine să sărim împreună?

Antrenamentele au loc la Şcoala nr. 12,  Herăstrău, de trei ori pe săptămână, seara. Primele 3 fete care se înscriu, sunt primele mele invitate către mișcare. Astept mesajele voastre, ori pe Facebook ori pe ecaterina@evirgolici.ro

Cine sare cu mine? Cine?

Please follow and like me:
0

Pantofi cu amintiri

Zilele  trecute, acasă la părinţii mei fiind, am explorat şi “arhiva  vestimentară”. Unele m-au amuzat, altele m-au deprimat căci nu se mai aşază la fel iar altele m-au dus cu ani în urmă şi mi-au amintit de nopţi frumoase şi oameni frumoşi. Eu sunt genul de om care păstrează orice mică amintire; bilete de avion de pe vremea când abia hoinăream, biletele de prin facultate, poze lăsate prin cărţi, bilete de muzeu de prin Viena de acum vreo 8 ani am într-un plic. Plic păstrat din Istanbul. Da, nu am leac.

Curăţăm pantofarul şi am găsit două perechi de pantofi. Frumoşi, înalţi şi care parcă atunci când mă uit la ei dansează singuri :))

nunta LumiPrimii pantofi cu fundiţă i-am cumpărat pentru nunta prietenei mele, Luminiţa. Omul cu care am împărţit amintiri frumoase în liceu, în facultate, omul care mi-a fost alături şi cu care am mâncat orez fiert şi am ars plita cu ciocolată pe vremea când ne înghesuiam într-o cameră de cămin în B, în Grozăveşti. Prieten adevarat. Pantofii pentru nunta ei i-am ales după o zi în care am stat vreo 2 ore să intru în examenul de admitere la master, am venit de la Leu, şi am mers într-un magazin din Unirii pe care îl ştiam eu drăguţ. I-am văzut, i-am probat şi i-am luat. 38 chiar mărimea, nu 40.  Apoi am plecat spre Tecuci, iar rochia o aveam de la o fabrică de confecţii din Focşani. După cum se poate observa, nu sunt foarte mare fan brand-uri cunoscute :))

I-am purtat de la 8 seara până la 7 dimineaţa şi am dansat, Doamne cât am dansat. Am şi plâns, am şi râs dar cel mai mult ne-am distrat.  Au fost comozi, foarte comozi însă nu foarte calitativi, de atunci nici nu cred că i-am mai purtat, ci au rămas în pantofar cu semnătură “purtaţi la nuntă la Lumi”.  La nunta ei am depăşit recordut de supravieţuit pe tocuri înalte. De dimineaţă de la 9, de la cununia civilă, până a doua zi la 7 când am plecat spre casă.

nunta anca 3A doua pereche de pantofi i-am cumpărat în urmă cu câţiva ani, într-o vară frumoasă, când fosta mea colegă de bancă, Anca, şi-a pus pirostriile.

I-am cumpărat dintr-un magazin  rătăcit de pe la Universitate, şi pe cât sunt de înalţi, pe atât sunt de comozi. La nunta ei am dansat nu mult, ci foarte mult. Am dansat în curte, mi-am văzut colega de bancă fericită, şi mi-am amintit câte a îndurat din cauza mea în anii de liceu.

Recunosc că spre dimineaţă mi-am luat balerinii, pentru că voiam să conduc după şi trebuia să am picioarele un pic dezumflate măcar.  Dar de câte ori văd pantofii ăştia, îmi amintesc de nunta ei. I-am mai purtat de atunci de câteva ori, însă niciodată cu atâta plăcere.

Lucrurile se duc, le aruncăm, le reciclam, dar amintirile rămân şi mai ales sentimentul ăla plăcut că ai la cine să te gândeşti cu drag.

Please follow and like me:
0

Idei pentru oamenii fără de talent în bucătărie

Deși sunt de obicei spaimă în bucătarie, nu prea am timp și nici spațiu, uneori mă mai arunc în ale cratițelor taine.

Constant gătesc, sau mai bine zis pregătesc treburi basic, care nu au nicio treabă cu talentul, si pe care le poate face toată lumea. Însă zilele acestea m-am ambiționat să scot farfurii de care să fiu mândră și care să îmi placă.

Așadar, vă prezint 5 farfurii umplute cu preparatele mele, toate sănatoase, toate legumele au fost luate din piață, de la țărani. Nu am folosit carne, ouă, lapte, brânză sau alte derivate.

dovlecei si salataPam-pam. Prima variantă mi-a venit în minte când mergeam printre tarabe să aleg ceapă, spanac, mărar și alte minunății. Am văzut dovlecei micuți și verzi și nu am rezistat tentației. Am cumpărat trei, de la o băbuță foarte simpatică.

Acasă, i-am preparat în tigaia de teflon, cu foarte puțin ulei de măsline, cât să nu se lipească, am sfărmat cu patos câțiva usturoi cu mărar, a ieșit un mujdei delicios, și bineînteles, totul încununat cu o salată de spanac cu ridichi. Aceasta primă rețetă a fost delicioasă, și i-a plăcut chiar și surorii mele mai mici, care este o carnivoră convinsă.

legumeÎn a doua zi cu chef de gătit, am pregătit legume. Pur și simplu legume la tigaie, la care am adăugat o salată uriașă verde, cu mărar. Și nu se putea să nu am eu un obiect original, așa că am adăugat și o lingură care “ îmi face cu ochiul”.

Legumele au stat în tigaie cam 15 minute, am adăugat apă și piper. Bine, mai multă apă decât piper, însă au un gust foarte natural și sunt foarte sațioase.

 

salata verde cu tonA treia idee mi-a venit când cu frigiderul deschis, nu aveam foarte multă inspirație, și am ales să merg cât mai natural și cât mai puține tigăi implicate. Am spălat temeinic câteva frunze de salată, peste care am adăugat câte o linguriță de ton. Fără pâine, fără chifle, nimic. Doar am adăugat câteva ciuperci sote cu mărar.

Garantez și pentru aceasta că nu dezamăgește.

Cum am lucrat de acasă toată săptămâna, am avut ceva timp să analizez ce aș mai vrea în farfurii pus de mâinile mele stângi. Așa că am făcutIMG_20160317_084640 un fel de tocăniță de vinete cu ardei copți, cu o mică garnitură, ca să o numesc așa, de ridichi.

Pur și simplu am bătut vinetele cu o lingură de lemn, foarte puțin ulei de măsline și apoi am tăiat mărunt ardeii copți. Eu nu am adăugat sare pentru că nu folosesc deloc, însă bănuiesc că pentru doritori, puțina sare este binevenită.

 

zacusca si salataÎn una din dimineți nu eram foarte decisă ce combinații aș mai putea născoci, așa că am apelat la zacuscă, la care am adăugat o salată verde și ceapă la fel de verde. Da, ceapa este una dintre slăbiciunile mele. Fiind singură acasă, nu m-am zgârcit cu ceapa.

Nu este greu, chiar este frumos. Însă nu am mereu timp și spațiu, iar când am ales apartamentul acesta m-am gândit mai mult la pantofi, să am spațiu pentru aceștia, decât la cum o să gătesc. Însă m-am descurcat. Și nu m-am oprit aici, zilnic, măcar un fel de mâncare are lingura trecută de mine prin acesta.

Principalul dezavantaj când gătești mult este că se adună foarte multe vase de spălat, ceea ce când ai ojă semipermanentă poate fi o dramă. Însa se rezolvă cu o programare cu câteva zile mai devreme decât în mod normal 🙂

Nimeni nu a fost rănit, nimeni nu a avut stări de leșin sau amețeală, toată lumea este bine.

Așadar, dacă eu pot, poate oricine. Dacă eu scot 5 farfurii comestibile, cu ingrediente cumpărate din piață, și toți poți să fii propriul chef al farfuriei tale.

Spor!

 

Please follow and like me:
0

Not made in China

Așa cum mă știți și am mai povestit, sunt mare fan al produselor românești. Nu toate, însa am număr considerabil de branduri românești care îmi plac, pe care le apreciez și mai ales cărora le sunt clientă.

ciserom2Unul dintre brandurile românești pe care le susțin este Ciserom. Cred că șosetele lor mi-au marcat copilăria. Cum mereu aveam și încă am probleme cu transpirația și în sandale nu prea pot merge pentru că îmi alunecă picioarele, în unii pantofi mi se umflă picioarele rău, de multe ori soluția ideală este o pereche de șosete plus o pereche de pantofi interesanți. By the way, caut idei și inspirație dacă vreți să ajutați un om cu probleme cu picioarele, care să poată purta mai des șosete cu pantofi într-o manieră creativă.

Săptămâna trecută am primit un cadou așa drăguț, care mi-a înveselit ziua înfiptă în laptop. Frumosul cadou îmi aducea trei perechi de șosete iar cele cu imprimeu rustic sunt ale mele, celelalte două perechi le împart cu surorile. Deh, așa e când ai familie mare.

Șosetele sunt atât de fine, de moi, și îmi amintesc de vremurile când eram mică și nu purtam mărimea 40.

Cumpărați branduri romanești și nu susțineți chinezăriile infecte care put și pot duce la alergii, la iritații și să nu uităm de miros. Eww.

Da, am scris despre un produs pe care l-am primit, pentru că sunt des întrebată dacă primesc, de ce nu scriu, de ce nu postez comunicate. Pentru că blogul meu nu este reuniunea firmelor de PR, ci este un loc unde îmi place să scriu exact ce folosesc, ce îmi place, ce părere am și nu îmi e teamă deloc să îmi exprim părerea sinceră. Ciserom îmi place, firmă românească pe care o respect pentru că duce orgolios lupta cu sinteticul de pe tarabele românești made in China.

Please follow and like me:
0

Neputința, boală grea

fluDe ieri am simțit că sunt șanse mari ca astăzi să scot o cantitate mare de muci. M-a prins ploaia aia nosoală de joi seară și praf m-a facut.

De dimineață m-am trezit cu gâtul in pioneze și deși am încercat să neg, se pare că răceala a pus mâna pe mine. Probabil din discursul mamei  este și ceva adevarăt, nu mă îmbrăc suficient de gros însă problema este că nu suport căldura și  îmi este foooarte cald tot timpul.

Astăzi am bolit, am bolit la modul ăla nasol, cu 1000 de servețele, cu frisoane, cu stări de amețeală. Credeam că dacă ai surori,  la greu are cine să te susțină, însă aia mică a plecat devreme iar cea mare mi-a dat pastille și mi-a facut ceaiuri, deh, e bine  să ai medic în casă, apoi a fugit și ea să nu o contaminez.

Așadar o zi întreagă am fost un om suferind și singur. Noroc că  îmi place patul meu și modul cum intră lumina pe geam în sufragerie, iar plasma a găzduit maraton de lungmetraje românești, idee apărută  dupa ce mi-a venit și ideea că vreau anul aceasta să mai ajung la un festival de film.

Cu siguranță urăsc să stau degeaba. Nu am putut niciodată, să stau la seriale sau să lenevesc. Doamne, ceva de groază.  Deși am vrut să ies, să mă plimb, să alerg, drumul până la baie mi se părea lung și chinuitor. Nu am mai avut de foarte mult timp o sâmbătă în care să stau efectiv  în pătură și să nu ies, să nu fac curat, să nu fac cumpărături, să nu beau un vin.  Și de fiecare dată când pățesc ceva îmi amintesc cât de oribil este să nu poți face ceea ce îți place.

Cum gâtul nu mă mai ustură atât de rău, cred ca astă seara beau un rose precum gâtul meu  și voi continua seria filmelor, în patul meu uriaș. Dacă somnul nu apare, am pe listă câteva cărți achiziționate aseară.

Mă duc să îmi fac ceai și să las vinul la temperatura camerei.

 

Please follow and like me:
0

De completat un destin

Astăzi, înfruntând această zăpadă frumoasă am avut treburi de rezolvat. După ce am savurat o cafea fără miere, m-am echipat cu rabdare căci aveam treabă de ghișeu de bifat.

Prima oară intru la poștă, apoi voiam să ajung la trezorerie, apoi la secția de poliție să depun niște acte. La poștă, surprinzător, o doamnă foarte amabilă îmi explică ce să completez, se mișcă repede și îmi oferă și cele mai corecte indicații. Îmi iau pixul, și pe masa veche și rece, completez un formular.

Lângă mine, așezată o domnișoară pe la 16 ani, maxim 18. Cu părul deteriorat de la prea multă vopsea roșie, cu unghiile  neîngrijite și cu o ojă demult aplicată, îmbrăcată ieftin, face eforturi să citească ce scrie pe formular. Îmi aruncă o privire, apoi două, apoi mă uit la ea și o întreb cu ce o pot ajuta.

150378_160417363999456_160388030669056_271411_252549_n_largeO fată atât de rușinată nu cred că am văzut vreodată, mai roșie ca nasul meu înghețat, mă roagă frumos să o ajut să completeze formularul ca să îi trimită bani prietenului din închisoare.

De obicei aș fi fost hateriță și critică, însă fata asta m-a emoționat și am văzut cum arată o copchilă fără viitor.

Completez formularul și încerc să o trag de limbă:

-Să înțeleg că la școală nu prea ai mers?

Își scobește unghiile și își mușcă buza:

–  Nu, cam deloc. Știam să scriu așa puțin, apoi doi ani i-am pierdut și nu m-au primit înapoi. Apoi am stat acasă cu fratele mic și acum am problema cu iubitul la inchisoare.

– Cât mai are?

– 6 luni

– Câți ani are el?

– 25                  

– Și vrei să continui relația cu el după ce este eliberat?

– Păi nu? Eu altul nu mai vreau.

Nu voiam să schimb perspectiva fetei sau să îi explic de ce poate ar trebui să se concentreze pe alte lucruri, deja devenea prea personal, însă voiam din răul rămas să bifeze măcar ceva bun. Poate totuși nu o să se numere printre femeile agresate, rămase cu un copil și abandonate de familie și destin.

O întreb curajoasă:

-Vrei să înveți să scrii bine? Cunosc pe cineva care lucrează într-un astfel de centru. Și tot acolo poți învăța și despre planificare familială, să fii fată deșteaptă și descurcăreață în viață.

Fata aproape lăcrima și mi-a promis că merge la centru. I-am lăsat numărul prietenei mele și numărul meu, cu puternică speranța că o schimbe ceva.

La vreo 30 minute primesc mesaj, scris alambicat și greșit, însă ideea era că îmi mulțumea. Apoi m-a anunțat și prietena mea că a fost contactată de ea.

Nu vreau sa judec, fiecare cu deciziile lui în viața, însă mi se pare trist să îți umbrești viitorul și apoi să te legi de un barbat cu un cazier nu tocmai curat. Barbați poți avea toată viața, câți vrei, însă șansa să ai grijă de viitorul tău, de a învăța cele necesare în viața nu o ai mereu.

Chiar sper ca fata cu fața tristă să își găseasca o rază de speranță.

Please follow and like me:
0

Emoție la kilogram

New-Year-Funny-Ecards-13Lunile care anunță finalul anului nu le-am suportat niciodată. În primul rând pentru că nu îmi place frigul și apoi asist la fenomenul miraculos când oamenii devin mai înțelepți ca muribunzii printre ultimele suflări.

Dincolo de dedicațiile cu “fie ca” specifice sărbătorilor precum halitul ca sparții,  sunt și laudele, care după o linie superficială ne anunță de succesul răsunator, apoi apar și planurile alea mărețe și obosite. Cu să fii mai bun, să scapi de kilograme, să muncești și bla bla.

Nu înteleg oamenii care nu se plictisesc de clișee. Oamenii care cred că dă bine să ai promisiuni mărețe, să pari ambițios și hotărât,  și în timpul anului să îți dovedești din plin lenea și delăsarea. Oh boy. Eroismul ăsta mai țanțoș ca Becali a devenit un virus.

Eu nu am niciun plan și nici pentru 2015 nu vreau să trag linie dar știu sigur că pentru 2016 vreau să beau bere și să nu se depună și vinul să îmi curgă în butoaie precum cuvintele pe foaie.

 

Please follow and like me:
0