Săptămânile ce au trecut au fost un pic cu agitație, cu energie împărțită în toate locurile, cu bucurii, cu sentimente de amar dar și de optimism. Mă știți că merg mai departe repede și consider că fiecare lucru care ne afectează trebuie scos fără milă din viata noastră. Urmează și un articol pe tema asta, însă am nevoie de oleacă de somn ca să scriu inteligent :))

Cu toate gândurile astea pășeam dimineața la 7.50 printr-o ploaie ce venea într-un decor de Bacovia conturat.  Mă grăbeam să ajung la birou însa inainte voiam să îmi cumpăr o banană. Da, regula mea de care mă țin de ceva ani, este ca înainte de cafea să mănânc o banană. Ies de la magazin, îndes banana în geantă și boom, clasic mie, mă lovesc de umbrela  unui baiat la fel de grăbit ca mine.

Ridic ochii de sub umbrelă, își întoarce capul spre mine, și în timpul  acesta  văd un zâmbet ce nu doar umbrelă o lasă plouată. Pomeți de balcanic, zâmbet de spaniol și ochi de arab. Stropii îi veneau pe față, timp în care îmi spune puțin arogant să am grijă  pe unde merg. Ii subliniez faptul că umbrela lui s-a lovit de a mea; îmi zâmbește din nou, îmi trag boem privirea în umbrela mea neagră  și îi urez o zi mai bună.

Arogantul meu îmi spune că dacă nu eram frumoasă nu ma ierta, și îmi zicea vreo două. Îi răspund că mă salvam și dacă eram urată, dar îl iert pentru că e nevoie de soare și când nu e pe cer.

Ne zâmbim, ne depărtăm umbrele și ne apropiem de trecerea de pietoni. Când eu fac dreapta spre birou și el dreapta spre bulevard, îi urează umbrelei mele o zi frumoasă, iar eu îi spun că orice e în mâna mea  devine automat frumos.

Râdem amandoi și ne despărțim privirile într-un zâmbet de cochetareală.

Hai că am reușit și vinerea asta.

#povestileluivirgolici

Please follow and like me:

0

Recunosc, povestea din rândurile ce urmează s-a întamplat când în luna octombrie încă era soare și poveștile băteau la ușa vieții  mele cu același magnet cu care m-am obișnuit, și da, recunosc că îmi place. Dacă nu aș avea povești, berile ar fi mai seci, paharele de vin mai fără de gust și viața mea mai banală.

Eram într-o zi cu soare, cu frunze aproape gălbui și trotuare pictate de toamnă. Mergeam cu ochii stranși de soare dar cu privirea încântată, și parcă nu aveam ce să îmi mai doresc. Gleznele îmi erau dezumflate, rochia îmi stătea perfect iar părul meu, ca de pe bigudiuri căzut, vorbea cu soarele în buclele mele bălai. Merg, merg și când să cobor câteva trepte mă impiedic; ca într-un film cu și despre oameni stângaci, piciorul meu drept nu simte a treia treaptă iar eu mă duc ca bolovanul. Foile și mapele din mâna îmi sar, geanta îmi cade din mâna, părul îmi sare în ochi și palma testează rezistența trotuarului.

În timp ce încercam să mă ridic, printre varfurile mele decolorate, zăresc o față ce părea coborâtă de pe  o rază. Se apleacă lânga mine, îmi adună hârtiile, îmi strânge geanta și îmi oferă o mână. Chipul lui creol, conturat perfect de un brunet strălucitor îmi aducea aminte de Aladin, de care eram îndrăgostită în copilărie. Umerii lui îmi vorbeau dintr-o cămașă de un alb impecabil iar ochii lui căprui sclipeau ca a unui copil. Îmi pun palma zgariată în palma lui, mă ridic, și în timp ce îmi aranjam rochia, mă îndrăgosteam de un baiat ce din basme era rupt. Claxoanele ne erau coloană sonoră, ochii ni se iubeau iar gardul și treptele ne erau harpă.

Buzele lui rozalii, mă întreabau dacă sunt bine și dacă am pățit ceva. Voiam să îi spun că m-a lovit Cupidon însă am zis să nu îl sperii, că uneori îs cam directă. Printre zâmbete și redresat situația, băiatul meu cu dinți perfecți și zâmbet ideal, îmi cere numărul ca să verifice dacă sunt în regulă, cu mențiunea că lui îi place să aibă grijă de fetele frumoase care se accidentează. Tocul meu drept, mai devreme zgâriat, era acum în aer.

Ii las numarul meu, mă atinge pe umăr și îmi spune să am grijă de mine.

În urma mea îl las, și parcă îl auzeam cum strivea frunzele, precum îmi mușcam eu buza. Merg pe jos o stație de metrou, timp în care îmi pun ochelarii de soare pentru a se observa mai puțin cum râd singură. Ajung înapoi la birou, îmi ud florile, îmi fac o cafea și aud telefonul care mă anunță că degetele frumoase ale lui Aladin mi-au scris.

Cand deblocam telefonul, cred că magicul Cupidon s-a sinucis.

-Ke faci? Cum te simti, frumoaso? Te m-ai doare palma? 😛

In timpul ăsta și fruntea s-a accidentat de birou, și zâmbetul meu a plecat spre o lume mai bună. Totuși zic că poate băiatul o fi greșit și continui conversația, timp în care aflu că pentru frumosul meu, cratima e chestie de alegere, numărul de i  variază în functie de starea lui și că a face acordul între subiect și predicat e super demodat.

Da, da, am oftat și m-am resemnat. De fapt am oftat resemnat, știind că viața mea e o telenovelă, care deși uneori mă îngenunchează și la propriu și la figurat, îmi dă un haz de necaz ce mă ajută să merg cu voioșie mai departe.

Și da, aud cerul cum plânge când un băiat frumos îmi scrie greșit.

#poveștileluivîrgolici

Please follow and like me:

0

Știu că acum este la modă cuvântul acesta „stres”. Toata lumea îl folosește cu aceeași lejeritate precum este folosit cuvântul „frustrare”. Eu spun doar atât –  m-a ajuns oboseala. Și încă nu îmi dau seama daca este o carență de vreo vitamină însă cu siguranță s-au schimbat unele lucruri, și nu în modul pozitiv:

• Mă trezesc greu, amân alarma – eu care nu aveam o problemă cu trezitul și pe la 6.30 deja mă spălam pe dinți. Acum pur și simplu trag de mine și papucii mei de cameră cu iepuri sunt târâiți cu oboseală prin casă.
• Îmi văd cearcănele din elicopter. În cazul meu cearcănele sunt moștenite ( mulțumesc, Tati) și orice aș face, nu se tratează, însă le acopăr. Cât pot, cum pot. Cred că totuși nu am curaj pentru o operație acum, însă sunt episoade în care sunt negre precum cafeaua din care sorb acum.  În momentul de față sunt atat de proeminente încât cred că orice anticearcăn abandonează lupta. Plus că trăiesc cu teama de a mă rida, bineînțeles, proces de care îmi e teamă ca de un  rottweiler. Plus că ar fi și social drama, singură și ridată #omg.
• Somnul îmi e mai agitat. Am avut și perioade de insomnii, și perioade cu un somn calitativ și profund. În ultimele luni, fenomenul care mă macină din copilărie, adică scrâșnitul foarte rău, s-a agravat, încât acum am distrus gutiera. Am decis că îmi voi face din silicon, nu din plastic cum am acum, chiar dacă este mai scumpă, însă îmi protejează dantura, în care oricum am investit foarte mulți bani și tot nu arată cum aș dori.

Ce am schimbat cât de cât:

• Seara am rărit ieșirile în oras, am iesit când și când, o aniversare, o limonadă, un pahar de vin. Încerc să nu mai pierd nopțile și să îmi fac o baie relaxantă  sau să mă duc la masaj. Nu îmi iese intotdeauna, însă comparativ cu anii precedenți, este o schimbare majoră.
• Încerc să mă ocup cât mai mult de ceea ce îmi face plăcere și mă relaxează. Apă. Apă. Apă. Adică, vizite cât mai dese la piscina, o seara în Therme (unde vă recomand cu încredere să mergeți), o plimbare de 20 minute cu căștile pe cap și abandonarea telefonului.

Știu că nu e grav, știu că e normal, însă sunt obisnuită să fiu mai tot timpul agitată, pe drumuri și îmi place stilul meu de viață. Nu mă suport eu adormită sau impiedicată, și nici nu îmi stă în caracter. Însă sunt momente și episoade când zborurile, agenda plină, diferențele de fus orar, telefoanele, problemele, chiar te compleșesc.

Vă recomand cu drag să aveți grijă de voi, și să prețuiți momentele de sănătate și să nu uitați că fresh este sentimentul care ne încantă pe noi dar și pe cei la care ținem. Și nu, nu îmi e teamă să îmi arăt și momentele de slăbiciune și oboseală.

Vă las să vă bucurați de weekend, eu momentan sunt abandonată în pijamale cu snoopy, papuci cu iepuri și un pahar de vin. A, plus că am gătit, curând postez și rețeta.

Vă pupă Vîrgolici!

Please follow and like me:

0

Pe la mijlocul lunii iulie, am alergat puțin prin magazine ca să îmi completez bagajele cu ceea ce știam că mai am nevoie pentru o plecare în țările calde, și la propriu și la figurat. Știam cam ce temperaturi mă așteaptă acolo ( 48 – 49 – 50 grade Celsius! ) și am ales cu grijă materiale bune, lejere, comode și să fie și bineînțeles, pe stilul meu.

Am cumpărat cu spor niște pantaloni scurți de in, niște balerini de piele (urmează un articol despre încălțămintea de vara acesta), multe rochii și bineînțeles, fuste.

Pe listă a intrat și o fustă de la un brand pe care îl ador – ETIC.  Am cumpărat o fustiță comodă, în doua culori de vară așa, cu o lungime tare comodă și mi-a plăcut întăritura din talie. Am purtat-o o singură data și bum, mi-a pocnit fermoarul. Asta în condițiile în care nu mă strângea, nu îmi era mică și nici nu îmi era incomodă când mă așezam.

Am ajuns în România, m-am enervat, am sunat la ei, și o doamnă foarte drăguță m-a îndrumat să duc fusta în magazinul de unde am luat-o și acesta o sa fie reparată. Zis și făcut, am lăsat fusta, și după câteva zile m-au contactat că pot veni să o ridic. Fermoar nou, bun, fustă călcată, pe umeraș și o doamnă amabilă de la casă, mi-a zâmbit mai tot timpul.

Hai că se poate. Nu că ar fi costat o avere, nu că nu aș fi avut cu ce să mă îmbrac, dar o voiam și nu eram deloc pe aceeași lungime cu ideea să repar eu fusta din moment ce a fost purtată o singură dată.

Etic.ro să știți că o să rămân fanul vostru, am zeci de cămăși și fuste de la voi care nu m-au dezamăgit.

O poveste v-am spus, ca să știți că puteți miza pe ei.

#povestileluivirgolici

Please follow and like me:

0

De câteva luni single e statutul meu, și viata mea s-a schimbat. Nici în sensul  rău, nici în sensul bun. Nu am trăit nici cea mai mare dramă, însă nici nu pot să fiu ipocrită și să spun că e cea mai mare fericire. Probabil e o rețetă valabilă și pentru situațiile din viață, nu trebuie nici dramatizate, nici iubite, calea de mijoc e cea mai bună, căci armonia e cheia tuturor. A, și călătoriile, cât mai multe, cât mai dese.

Ca domnișoară neîmplicată anymore într-o relație, aspectele care se schimbă sunt următoarele:

• înveti să cari mai mult singură bagaje, trollere, cumpărături. Pungi mari cu chestii pentru casă (detergent, hârtie igienică, servețele, șampoane și muuuulte altele) le cari cu munuțele tale. Căruciorul greu se împinge până la mașină, unde pui toate minunile. Da, cari singură bidoanele de 5 litri de apă, cele de 5 litri de lichid de parbriz, lădița cu roșii adusă de la părinți sau vinul “furat” de acasă. Toate singură, cu atenție la unghii, căci nu se știe când mai are timp domnișoara de la unghii să te primească, și nici să mergi cu unghiile ciobite nu e frumos.

• serile care obișnuiau să fie seri de relaxare în doi, la un film, la obere, devin seri în care ori stai în cei mai comozi pantaloni și te uiți singură la un film, în timp ce sorbi dintr-un pahar de vin, ori ieși cu prietenele, sau îți înviți vecina de bulevard și bei în curte pe băncuta o doză de bere. (aka Ioana).Ori sunt seri în care un vin pe un continent departe de al tău acasă e o variantă mai bună.

• planurile de vacanță sunt mai în aer și mai ciudate. Nu știi exact cum să pui problema, și de la planuri în doi, cu schimb de hoteluri și link-uri pe whatsapp cu sugestii de pe booking, te lipești de membri familiei, pentru care devii un copilaș. Și replicile precum:

–  Wai, mergeți la mare? Vin si eu” sunt super cunoscute. Da, am noroc de super surori și super cumnați. Nu degeaba o mașina are 5 locuri, două cupluri și eeeeeeeeuuuu!

• este mai ciudat să onorezi evenimente precum nunți, botezuri, cumetrii, pentru că varianta singură atrage toate privirile celor care  au impresia că trăiești cu 10 mâțe și viata ta este distrusă și ești cea mai tristă în ochii lor. Da, ai putea oricând să le demonstrezi că îți este bine, dar judecata aia clasică e prea incomod și useless de demontat.

Acestea sunt în linii mari cele mai importante schimbări. Așa cum am spus, nu e nici placut, nici un disconfort enorm. Nici nu e dramă, nici nu e bucurie, e o stare care deși e privită ca una grava are și avantaje. Poți fi plecat cât vrei, nu primești întrebări, îți cumperi câți pantofi vrei, nu ești intrebată  unde îi mai depozitezi  și multe altele.

Toata ideea este să fii zen și să faci ceea ce îți face plăcere.

Și se mai spune că doar oamenii împăcați cu ei înșiși pot sta singuri, eu mă descurc destul de bine de prin februarie.

Please follow and like me:

0

Da, ştim, ziua de salariu este ziua cea mai fericită. Sau orice altă zi în care primeşti notificare cu “ (..) în contul tău a fost virată suma x”. Din păcate, spun din propria experienţă, banii uneori se duc prea rapid. Cel puţin în cazul meu, care deşi sunt destul de cheltuitoare, lună de lună încerc să fac economie şi să investesc în ceea ce contează cu adevărat.

Mâncare bună, mâncare gătită

Am mai scris un articol pe aceasă temă, acum ceva timp, pentru cine l-a omis îl găsiţi aici; nu este greu să îţi găteşti singur. Nu mori dacă încerci, şi sigur, sigur îţi iese ceva comestibil. Adică dacă zilnic îţi găteşti măcar o masă acasă ai economisit un meniu pe zi. Ceea ce lunar poate fi o sumă bunicică, pentru un citybreak, spre exemplu.

Pont: cumpăra legume, fructe, seminţe de la ţărani. Totodată, fii foarte atent de unde cumperi carnea sau peştele. Cât mai bio, cât mai natural; din punctul meu de vedere, nu este de glumă cu alimentele procesate. Da, eu am noroc cu părinţii mei care mă “aprovizionează” însă dacă nu ar fi ei, nu aş avea curaj să pun orice în coş.

Haine bune, preţuri bune

Eu recunosc că am un mic pitic cu hainele de calitate, mă dezgustă maxim hainele din materiale proaste, mă enervează încălţămintea aia jegoasă, din materiale infecte prin care se văd picioarele chinuite şi parcă simţi mirosul de la depărtare de cauciuc ieftin.

Hainele trebuie cumpărate cu cap: fă un research despre outlet-urile bune din oraşul tău, mergi, probează, fă câteva ţinute iar de la calitate nu trebuie să faci rabat. Bumbacul e bumbac, no matter what, şi indiferent de brand contează cum se aşază şi cum vine pe tine, şi mai ales cum te simţi. Outlet-urile şi SH-urile sunt comori, dacă sunteţi curioşi, pot face un material despre hainele din magazinele second hand, care sunt foarte bune, luate la preţ de apă plată.

Hainele vânate în acest mod, pot lăsa pe card sute de lei. Spre exemplu, am cămăşi de designer pe care nu mi le-aş fi permis la preţul lor din magazin. Şi totuşi, cu multă răbdare, cu multe minute în cabina de probă, poţi aduce în şifonier haine foarte, foarte bune. Şi vă spune asta un om care transpiră şi are multe probleme cu pielea la activ.

Casă dulce casă

Deşi poate sună prea a zgârcenie, cum ai grijă de utilităţile din casă, aşa îţi vin facturile. Dacă ai o lustră cu 4 becuri, 2 laptopuri, 2 televizoare şi alte nebunii, clar şi facturile vin mai mari. Poţi face economie, şi o faci atât pentru suma din plic cât şi pentru natură 🙂

În loc de lustră, ridică jaluzelele şi lasă ziua să intre lumina în casă; este mai sănătos atât pentru tine, cât şi pentru ochii tăi. Seara, poţi folosi o lampă, care consumă mult mai puţin şi care oferă o lumină ambientală mai puţin obositoare. Totodată, închide televizorul uneori, face bine atât pentru creier cât şi pentru buzunar. Obişnuinţa asta de a lăsa electrocasnicele să funcţioneze în neştire este doar un obicei prost, ce ţine de consumerism necontrolat. Nu lăsa aparatul radio pornit, mai apasă pe butonul de off când ieşi din casă.

Mergem la cumpărături?

Cumpărăturile sunt pentru noi în general un mod de a ne aproviziona şi de ne scuti de multe drumuri în timpul săptămânii. Într-adevăr, o vizită într-un hypermarket este foarte bună, cumperi de toate, la preţuri bune, însă alea toate chiar ne trebuie?

Dacă cumperi un sac de cartofi la preţ de promoţie este posibil să nu îl termini şi să arunci jumătate din acesta, dacă cumperi 30 de ouă pentru că sunt mai ieftine în pachet mare, este iarăşi posibil să arunci o parte din ele pentru că nu apuci să le mănânci, iar după s-ar putea să te scarpini de la acestea. Mai puţin este mai mult. Strictul necesar, iar promoţiile nu înseamnă de multe ori economie, ci doar modalitate de a cumpăra mai mult, de care te şi împiedici prin casă. Nu îţi trebuie 3 creme de pantofi, pentru că cel mai probabil se usucă, şi nu toţi pantofii sunt negri; nu îţi trebuie nici set de 8 bureţi la preț de 6, poate sunt prea moi şi nu spală bine vasele.

Eu aşa am gândit mereu, dat fiind faptul că din clasa a noua am învăţat să trimit indexul, să plătesc facturi, să îmi fac o oală de ceva, indiferent de faptul că la început miroase a ars şi sunt totodată foarte obişnuită să am grijă de banii mei. Nu se ştie cum păţesc ceva şi e bine să ştiu că am o sumă acolo deoparte ca să nu mă împrumut sau să nu disper, să ţin totuşi cont că planeta asta are nişte resurse şi nu trebuie să îmi bat joc de acestea, iar înainte ca lucrurile scumpe să ne ajungă în posesie e musai evaluarea acestora. Merită?

Sper că v-au fost de folos ponturile mele de zgârcenie şi vă doresc facturi mai mici, bani mai puţini lăsaţi la casă şi investiţii în ceea ce contează cu adevărat, stil de viaţă, un vin bun băut cu prietenii, un cadou fără motiv pentru cineva drag, mâncare de calitate şi vacanțe (cât mai deseeeee).

Sursa foto: pinterest.com

Please follow and like me:

0

Ca multor oameni, viaţa de birou nu mi-a adus doar avantaje. Da, mergi cochet îmbrăcată, tocuri, haine drăguţe, întâlniri cu oameni interesanți,  evenimente şi în special ca jurnalist mersul pe teren este antrenant.  Opt  ore pe zi de vreo câţiva ani au fost într-un cerc vicios, mers la birou, mic dejun pe fugă sau deloc uneori, multă cafea, ceai, limonadă improvizată la birou, prânz cu comunicate de presă în mână şi nelipsitul telefon.

Cred că acum vreo două luni m-am decis să fac o schimbare. După vreo două săptămâni de certuri şi tensiuni, după mulţi nervi şi dezgust mi-am lăsat cererea de demisie la HR şi am decis să merg pe alt drum. Un alt drum care să îmi permită să fac ceea ce înainte uitasem, să am grijă de mine, să am alte griji înafară de birou şi traficul de la ora 6, mail-uri scrise pe Kiseleff în autobuz sau în maşină, blocată  în trafic.

După ce mi-am ales alt job, noi colaborări, m-am întors către mine, către obiceriuri care îmi plăceau şi pe care nu le mai aveam. Să gătesc, în toată stângăcia mea o salată pot să fac, să îmi fac smoothie-uri şi ceaiuri, şi mai ales să fac mişcare. Din păcate în ultimul timp mişcarea dispăruse din viaţa mea, doar mici rubrici de mers pe jos, mai alergam din când în când, îmi dădeam duhul şi veneam acasă ruptă.  Am rupt cercul ăsta vicios, şi într-o seară, sora mai mică îmi zice :

• Hai băi cu mine la kangoo, că o să îţi placă.

Nu prea am stat pe gânduri, aveam mici dureri la genunchi însă am zis că pot. Am mers cu ea prima oară, ea avea deja o lună vechime, şi  sincer, nu am mai simţit atâta eliberare de foarte  mult timp. La a doua şedinţă mi-am făcut abonament, nici nu am stat pe gânduri. Şi cum nimic nu este întâmplător, am cunoscut-o pe Diana, Diana Știrbu, o fată tare săritoare (și la propriu și la figurat), zâmbitoare şi mai ales foarte profi, care îţi explică, oferă cele mai călduroase sfaturi şi niciodată nu apare la antremanent fără un zâmbet sau o vorbă bună.

S-au făcut împlinit 2 luni de când merg de 3 ori pe săptămână, uneori de două, depinde cum îmi e programul. Însă kangoo jumps a ajuns pentru mine modalitatea mea de relaxare, ambiţia de a ajunge mereu la antrenament şi mai ales dorinţa de a mă mişca, de a fi activă şi de a nu mă aruncă în pat cu telefonul în mână deşi sunt obosită. Acest tip de mişcare a produs şi o minune în viaţa mea, şi când zic minune nu exagerez;  problema mea cu retenţia de apă, care mi-a măcinat viaţa, a prins alte forme. Din gambe umflate, picioare de elefant, mâini umflate, am simţit încet, încet cum dimineaţa mă trezesc cu picioarele fine, fără să mă doară, fără să îmi fie umflate. Sandalele îmi stau altfel, blugii mi se aşază diferit şi nu mă mai dor gleznele.

Pentru cine nu ştie, retenţia de apă nu ţine doar de aspect, care te enervează şi te frustrează. Pe lângă faptul că te umfli, că ai mai puţin și te rostogoleşti, te şi dor unele zone.  Am luat toţi endocrinologii prin rotaţie de la Medicover; am fost la zeci de consultații, am încercat pastile, tratamente băbeşti însă fără niciun rezultat. Kangoo jumps a reuşit această  megaminune, după doar 2 luni. Şi vreau să îi mulţumesc Dianei că a scos apa din mine :))

A, şi încercasem şi alte variante înainte. Spinning, care nu prea m-a ajutat, şi nici nu mi-a plăcut aşa mult, zumba, care a fost fun însă fără rezultate, tae bo, care nu mi-a fost de mare folos. Oarecum eram resemnată, mai ales că nu mănânc deloc sare, dar deloc, nu folosesc oţet, nu fac rabat de la rutina de îngrijire, plus masaj, beau apă, ceai, însă niciodată nu vedeam rezultate. Acum e prima oară după mulţi ani când văd şi simt că am câştigat o luptă, importantă  pentru mine.

Hai cu mine la un antrenament ca să te convingi!

Dacă eşti curioasă, te invit să testezi. Hai, vii cu mine să sărim împreună?

Antrenamentele au loc la Şcoala nr. 12,  Herăstrău, de trei ori pe săptămână, seara. Primele 3 fete care se înscriu, sunt primele mele invitate către mișcare. Astept mesajele voastre, ori pe Facebook ori pe ecaterina@evirgolici.ro

Cine sare cu mine? Cine?

Please follow and like me:

0