Category Archives: Crampee

Voi v-aţi mai întoarce în oraşele natale?

Facebooktwittermail

Văd zilele astea postările candidaţilor din diferite oraşe, văd campanii online, văd afişe şi pliante. Sigur, marile glume sunt la nivelul de duamna Firea şi apă caldă de care ne-a privat toată vara, însă cum rămânem un popor ce pune botul la mici la propriu şi la figurat iar votul oricum se vinde o dată la patru ani pentru un stomac plin şi o pungă de dulciuri, nimic nu mă mai miră. #Doamneajută

Dar discuţia  despre doamna Firea şi aberaţiile ei este prea lungă iar o radiografie completă a penibilului şi a situaţiei actuale au făcut-o cei de la Recorder, pe care îi apreciez foarte mult. Materialul îl puteţi vedea aici. (partea cu “Albinuţa mea” e genială :))) #penibil)

Revenind, eu sunt din Tecuci, mă rog, de lângă Tecuci, un sat mic, foarte mic. Am copilărit acolo, iar la 15 ani, am plecat din cuibul alor mei la liceu în Tecuci, iar de atunci, definitiv nu m-am mai întors niciodată. Am terminat liceul, am plecat la Facultate iar gândul de a mă întoarce nu s-a mai atins de mine. Mulţi dintre noi ne-am orientat către alte oraşe mai mari, am investit aici în noi, în cariere solide, în cursuri, în acte, în hârtii, în job-uri bune iar când ajungi acasă, în orașul natal, te uiţi în jurul tău şi te gândeşti  Ce aş putea face eu acasă acum?

Foto credit – allnumis.com

Pentru mine Tecuciul a fost locul adolescenţei, locul majoratelor, al petrecerilor şi al veseliei. În liceu stăteam singură #opulență şi am fost foarte liberă (cum vreau să fie şi copilul meu) dar cu toate astea aveam o gaşcă drăguţă cu care constant aveam petreceri şi distracţii normale și frumoase. Din păcate, doar amintirile au rămas. În Tecuci acum mi se pare totul foarte deprimant, cred că merg de maxim 4, 5 ori pe an însă mi se pare un oraş pustiu, murdar, neîngrijit, unele clădiri par rupte din Cernobâl iar străzile îţi rup maşina. Efectiv! Aşa drumuri urâte cred că doar prin Ucraina mai vezi (cunoscuţi pentru drumurile lor dezastruoase).  Oamenii parcă sunt triști, plictisiți, singuri. Nu înțeleg cum s-a ajuns aici și de ce nimeni nu consideră că trebuie luate măsuri.

Și îți pui problema și la un nivel mai avansat. Aș avea acces la un spital civilizat? Aș avea acces la școli conforme cu normele europene? Aș putea să locuiesc într-un bloc cu oameni ce sunt dornici de a trăi la un nivel mai avansat? Aș putea ajunge într-un post bun fără să am pile și relații?

Vă spun eu, la toate răspunsul este Nu.

Da, campanii electorale populiste cu fum de mici în care fumul preia şi visul de a fi mai dezvoltaţi, mai occidentali, mai frumoşi şi mai curaţi. Ne place stomacul plin şi capul gol, ne place să ne amăgim cu cuvinte grele şi cu fapte uşoare. Și parcă decorul ală penibil cu un primar mândru alături de o secretară cu o poșetă fake ce o ține întinsă țanțosă pe mână nu se mai termină. Aplauzele curg precum idealurile ce de 30 de ani, nimeni din conducere nu le vede.

Da, ştiu că nu e doar în Tecuci situaţia aceasta deprimantă însă în alte oraşe dezvoltate ai posibilitatea de a găsi un job, de a construi o carieră. În oraşele astea mici și ignorate ce poţi face? Întreb şi eu.

Voi v-aţi mai întoarce în oraşele natale?

P.S. Da, avem cel mai bun muștar ever!

Facebooktwittermail

Un nou start pentru succes pe cântar!

Facebooktwittermail

Am oscilat mult dacă să încep sau nu acest proiect, nu îmi place să mă expun şi viaţa mea cea mai happy e departe de lumina publicului, ca să spun aşa. Nu sunt genul care să simtă nevoia de împărtăşi cu ceilalţi toate detaliile însă, uneori, dat fiind faptul că blogul este proiectul meu de suflet, îmi încalc propriile reguli şi ies cu vorbe şi povești la înaintare.

Mereu am fost pasionată de stilul sănătos şi nu doar pentru că e la modă însă îmi place să mănânc legume, fructe, îmi plac mâncărurile gustoase, gătite bine şi nu mă încântă mai deloc junk food-ul. Adică, eu nu am mâncat niciodată la Burger king 😊) Dar o mai comit cu un burger, sau cu o pizza, sau o prăjitură sau alte păcate ce direct pe burtă se pun. Dar așa cum și Daniela ne încurajează (vezi aici interviul) un cheat meal nu e capăt de țară atât timp cât apoi te întorci la obiceiurile sănătoase și nici nu îți lași vinovăția pe umeri.

În ultimii ani am ţinut tare mult diete, ba keto, ba cea cu orele fixe, ba intermittent fasting, ba dieta disociată însă toate cred că m-au obosit şi fizic şi psihic. Iar partea psihică cred că devine cea mai alunecoasă când munceşti foarte mult şi tot ceea ce reuşeşti este să te menţii, nicidecum să slăbeşti.

Nu am fost niciodată o fată slabă în adevăratul sens al cuvântului, am fost un copil grăsuţ şi am avut şi pornirea bună, având 4.200 kg la naştere, şi aparent şi după am fost un copil zdravăn. Pe parcurs am mers cu nişte kilograme în plus, kilograme care au atras bulling (după denumirea modernă), pe românește comportament răutăcios din partea colegilor de şcoală, răutăţi şi punere la zid.  Din perioada şcolii generale am numai amintiri urâte legate de şcoală, atât din partea unor profesori care au ajuns profesori din întâmplare (am subliniat unii) dar şi din partea colegilor care au fost scoşi de părinţi pe poartă că gâştele la gârlă. Însă privind acum în urmă, niciunul nu e om realizat, sau nu are vreo carieră remarcabilă. Carieră de piatră, gen business în betoane, na, nu toţi avem realizări.

Revenind, depăşind problemele acestea ce mi-au umbrit o perioadă a vieţii, am fost mereu o personalitate puternică şi războinică. Pe mine nu mă dărâmă orice şi sunt pregătită de a răzbi mereu. Aşa că am decis să răzbat şi în acest subiect al alimentaţiei şi al pierderii de kilograme.  M-am înarmat cu răbdare, cu tărie şi am decis să încep un nou capitol în care să las 10 kg! Oh, da! Ştiu că sună greu, şi mie îmi sună greu, dar nu imposibil. Mi se pare greu în ideea în care oricum 80% mănânc alimente bune din punct de vedere nutriţional şi am regulile mele de care nu fac rabat ( fără zahăr, fără prăjeli, fără sucuri sau alimente procesate).

Aşa că am decis că ceea ce îmi lipsesc sunt coordonarea şi alegeri foarte bune, aşa că am început colaborarea cu Daniela Dinică, care este nutriţionistul meu preferat (şi am încercat destui, trust me).

Aşa că, clasicul de luni încep sub supravegherea Danielei procesul de slăbire. Am avut interviul cu ea, am discutat şi am pus la cap la cap viaţa mea alimentară pentru a reuşi să las trecutului cele 10 kilograme.

Sunt sigura că de data aceasta este cu noroc, mai ales că Daniela se ghidează după stilul meu de viață, după obiceiurile mele, după preferințe și gusturi. A, și am voie și vin alb! <3

Dacă doriți să o contactați pe Daniela, o găsiți o găsiți pe Facebook, pentru a începe o colaborare. Hai, cine e cu mine? Mâna sus!

Dacă nu aveți mâna sus, țineți pumnii strânși!

Here we go!

Facebooktwittermail

Gesturi mici care contează

Facebooktwittermail

În ultimii doi ani m-am ţinut cu tărie de proiectul meu de suflet prin care am dorit să aduc minimalismul cât mai aproape de stilul meu de viaţă. A fost o dorinţă personală foarte mare şi care deşi pare uşoară, nu prea este 😀

Pe lângă curăţenia ce ţine de haine, pe lângă cumpărăturile mult mai rare, am implemantat gesturi mici de la care nu fac rabat şi pe care le fac pentru mine, pentru mediu, pentru viitor. Iar responsabilitatea mi se pare că nu ar trebui să lipsească din CV-ul nimănui.

Mai jos, câteva gesturi pe care le urmez cu sfinţenie şi care mă ajută să fiu împăcată cu mine şi cu mediul.

  1. Când cumpăr cafea / limonadă – merg cu paharul după mine.

 Da, da! Oricum am genţi foarte mari şi îmi încape jumătate de sufragerie acolo, aşa că nu îmi este greu. Am câteva căni / pahare pe care le-am primit sau pe care le-am cumpărat şi pe care le folosesc mereu când ştiu că vreau să îmi cumpăr o cafea sau o limonadă cu mentă ( <3). Adică în drum spre muncă dacă ştiu că vreau să îmi cumpăr o cafea îmi iau paharul colorat după mine. Momentan sunt îndrăgostită de paharul colorat de la Tedd’s Coffee care este din plastic, şi care, poate fi folosit cu zâmbet, mereu. Iar la cafeneau Tedd’s la fiecare refill cu acest pahar vesel, ai un leu discount la cafeaua aleasă.

  1. Nu cumpăr niciodată lavete, refolosesc hainele vechi şi fără viitor

Tricouri vechi de pe la conferinţe / seminarii, pantaloni de pijama de 100 ani, bluze care nu îmi mai vin, haine pe care le-am ars sau pătat, toate au făcut cunoştinţă cu foarfeca şi s-au transformat în lavete. Mă rog, cârpe de şters praful pe româneşte. Fiecare bluză / tricou a fost tăiat în bucăţi medii, sunt folosite la şters praful, la şters geamurile şi astfel, nu cumpăr niciodată lavete şi nici nu arunc la gunoi hainele.

  1. Fiecare borcan vechi are un destin nou

În primul rând pentru cine a stat la cămin sau departe de părinţi ştie ce înseamnă să aduci caserola înapoi acasă sau borcanul cu capac.  Acum am eu grijă să am borcanul cu capac.  

Nu arunc niciodată ceea ce poate fi refolosit creativ. Adică: într-un borcan în care am avut nutella, îl spăl temeinic şi devine borcanul în care ţin oregano – spre exemplu.  Apoi îi lipesc o etichetă cum aveam pe caietele de la şcoală şi scriu ce conţine. În acest fel: nu cumpăr produse pentru depozitare / refolosesc un produs / am produs creativ făcut de mine.

Foarte rar arunc ceva ce ştiu că mai poate avea o viaţă. Şi în cazul în care decid că nu vreau să rămână în bucătărie, nu arunc, îl pun la locul special de veci pentru reciclare sticlă.

  1. Punguţă? Nu!

Fac foarte des piaţa, merg şi cumpăr de la ţărani, după atâţia ani de stat la ţară ştiu ce înseamnă legume stimulate sau procesate excesiv şi ce trebuie să aleg. Dacă nu ajung la piaţă, merg şi în supermarket, însă mai rar. Am o problemă cu cumpărăturile excesive şi încerc mereu să cumpăr strictul necesar. Însă când merg: iau punguţe / săculeţi după mine. În primul şi în primul rând mereu am o pungă în cazul în care am nevoie sa cumpăr ceva. Am în geantă,  în maşină și la birou. Foarte rar cumpăr pungi mici şi dacă totuşi am nevoie şi cumpăr, le las în geantă apoi şi le folosesc la piaţă ca să pun legumele. Nu fac risipă, refolosesc cu grijă şi abia când nu mai au nicio suflare le pun la reciclat.

  1. Mai puţin aruncat, mai mult reciclat

Fiecare lucru poate prinde o altă formă dacă îi acorzi puţină atenţie. Un capac de la o cană de ceai pe care am spart-o poate deveni suport pentru a aşeza o cană caldă pe masă şi pentru a proteja masa. O carafă veche cu o toartă instabilă poate deveni ghiveci, o cutie de cafea veche poate deveni suport pentru pensulele de machiaj. Cu puţină atenţie totul poate trece dintr-o formă în alta.

Iar proiectul meu preferat este cel la care am lucrat alături de sticlele de vin. Am “colecționat” dopurile de la sticlele de vin, am cumpărat o rama simplă dar care se potrivea foarte bine cu dopurile și le-am lipit cu atenție pentru a scrie cuvântul meu preferat “LOVE”. Pentru cine mă cunoaște știe că cel mai puternic cred că în viață totul este mai ușor când faci lucrurile de drag și cu dragoste.  

Mai puţine cumpărături, mai multă grijă pentru mediu, mai multă atenţie pentru ceea ce este în jurul nostru.

Stay creative, stay safe.

Facebooktwittermail

Statul acasă în vremuri tulburi

Facebooktwittermail

Situaţia asta ne-a lovit pe toţi. Fie că ne-a afectat domeniul în care lucrăm, fie că ne-a afectat afacerea sau pur şi simplu ne-a dat stilul de viaţă peste cap, un lucru este cert: nimic nu mai este  la fel ca înainte.

E foarte greu să stai în casă atunci când eşti obişnuit să ai un ritm de viață alert, să ajungi  acasă, să faci duş, să mănânci ceva, apoi somn şi la 6 înapoi în picioare pentru o nouă zi. În weekend curăţenie şi apoi plimbare, relaxare alături de familie, prieteni  sau puţin răsfăţ prin oraş în căutarea unui restaurant bun.

Autorităţile ne anunţă că nu e de glumă, deci automat mofturile se pun în cui. Vedem în jurul nostru că situaţia e gravă, numărul victimelor creşte iar tot ceea ce putem face noi este să stăm acasă. Responsabilitate socială!

Mai puţin şmecherii domle, aia de “ are” ei încredere că asta e făcătura şi trebuie să îşi scoată odraslele la aer, să îşi afişeze treningurile de pe OLX prin parcuri şi prin păduri. Că asta era acum problema principală, e soare, e frumos şi nu pot sta în casă. Dar ai putea să stai într-o rezervă de spital şi să vezi soarele doar pe geam cu un tub în gură? Ca să nu zic şi de alte zone.

Sunt foarte nervoasă pe toţi inconştienţii ăştia pentru care totul e o glumă iar noi suntem ăia fraierii care la 22 de grade am stat în casa băi nene. Proşti.  Tu mergi şi mănâncă în pădure sau pe malul lacului, cine ştie cu câţi te mai întâlneşti, virusul se răspândește iar avertismentele sunt degeaba.  Astfel, rândul se îngroasă în loc să remediem situația prin efort comun.

batranHai să vă explic ceva poate vedeți situația cu alți ochi.  În 2019 de Crăciun, am avut primul Crăciun în care nu am avut niciun bunic sau bunică în viață, și îmi pierdusem și nașa de botez.  Pe toţi îi aveam pe pomelnice, niciunul în viaţă.  Da, ştiu, părul se ridică şi ochii se umezesc. Nicio bunică să întrebe dacă ai mâncat sau dacă porţi maieu, niciun bunic care să îţi mai cânte sau să îţi mai zică o glumă.  Foarte greu m-am împăcat cu singurătatea rudeniei şi mi-a luat multe ore de mers de biserică şi rânduri citite  cu înţelepciune ca să mă împac cu faptul că am rămas fără părinţii părinţilor. Am scris aici un articol despre cei ce au plecat.

Cu toate astea, ştiu că cei pe care i-am înmormântat am dus datoria la capăt, le-am făcut cele creştineşti, ne-am încurajat între noi şi am ştiut că acolo unde au ajuns e un loc unde nu mai cunosc durerea şi neputinţa.  Dar ai putea să trăieşti cu gândul că bunica sau bunicul merg la spital şi apoi nu îi mai vezi niciodată? Nici măcar să îi ducă preotul pe ultimul drum? Să nu ai un mormânt la care să uzi o floare sau să aprinzi o lumânare? Sunt eu drama queen? Nu cred. Sunt prea dură? Nu cred. Sunt realistă şi pun nişte scenarii în faţa ochilor.

Ţineţi bătrânii acasă, preţuiţi ce aveţi,  nu se întâmplă nimic dacă, câteva zile stau în casă. Ajutaţi şi voi, rugaţi bunica să vă împletească o pereche de mănuşi sau bunicul să vă spargă nuci. Rugaţi bunica să vă arate cum era scriul ei de mână înainte, să vă facă curat în cărţile vechi, să vă caute amintiri din copilărie sau staţi cu ei şi vorbiţi. Nu e greu. Doar că atât de mult ne-am obişnuit să nu mai interacţionăm unii cu alţii, că atunci când suntem nevoiţi suntem blocaţi în întrebări şi probleme iar când nu îi putem vizita ne scuzăm că nu avem timp.  Ipocrizie morală, ascunsă după o perdea a vremurilor.  Nu am timp de ei acum, sunt pe fugă, nu pot merge la ei, am treabă. Acum ce treabă ai? A, spart semințe în parc. Uitasem.

Acum aveţi timp, vorbiți cu ei, oferiți variante pentru ei de a le umple timpul liber. Nu îi lăsaţi pe stradă, nu îi lăsaţi să îşi piardă timpul în mulţumi. Pentru că într-o zi, din mulţime nu o să mai vezi niciun chip pe care să îl iubeşti.

 

Facebooktwittermail

Sfaturi de mutat, atunci când mult e de cărat

Facebooktwittermail

Înainte să înceapă toată această nebunie cu virusul ce ne-a dat vieţile peste cap, eu am avut parte de altă nebunie: mutatul!

Sunt la a şaptea mutare în 11 ani de București, don’t ask! Deşi nu îmi place să mă mut şi am impresia că de fiecare dată este foarte obositor, am decis să fac această schimbare de care aveam nevoie. Recunosc, m-am detaşat foarte greu de cuibul meu boem de la Piața Domenii. Era în multe forme locul în care, eu, un rac boem mă simţeam foarte bine. Însă, uneori schimbările şi ieşirea din zona de confort ajută tare mult.

Dat fiind faptul că am ceva experienţă în mutat, m-am gândit să fac un articol pentru cei noi în domeniu. Lucruri de care trebuie să ţineţi cont, aspectele importante şi cum vă puteţi uşura viaţa. Oricum, pentru noi, cei din provincie, mutatul este un stil de viaţă, iar până te vezi la casa ta, mutatul şi căratul caserolelor, paltoanelor, cizmelor, dulapurilor este obişnuinţă.

La această mutare mi-am folosit experienţa pentru ca toată povestea să decurgă cât mai uşor şi practic. So, sfaturi de la Vîrgolici citire:

  1. Înainte de orice, sortează şi decide ceea ce păstrezi şi ceea ce vrei să donezi.

IMG_8560Eu mi-am pregătit pungi şi cutii cu lucruri pe care nu le doresc în viitorul meu.  Am adunat haine care nu îmi mai veneau ( nu e niciun secret că kilogramele mai vin / apoi pleacă / apoi câte unul mai revine – iar hainele nu se mai potrivesc ) şi am sortat temeinic.  Am pus în pungi pe care am scris vârstă pentru care consider eu că se potrivesc şi le-am donat. Apoi am adunat elementele de birotică, foarte multe pixuri, agende, caiete, şi am scris ce conţine fiecare cutie şi cui se adresează.

Astel, m-am prezentat la Salvaţi Copii, unde am avut o experienţă tare frumoasă cu doamnele de acolo şi unde am predat personal lucrurile. Hainele plus lucrurile de birotică, mi-am dorit tare mult să ajungă în casele în care este prea multă tristeţe. Puteți contacta echipa aici.

Apoi am sortat bijuteriile şi accesoriile pe care nu le mai purtam. Am avut şi eu perioadele mele în care eram mai rebelă, mai dansam cu fetele prin cluburi şi am adunat accesorii pe care acum nu le mai vedeam inserate în viaţa mea cotidiană. Le-am donat pe grupul freecycle Bucureşti unde au ajuns la 2 doamne ce sper că se bucură de accesoriile mele de petrecere.

2. Verifica absolut tot înainte să împachetezi

Ştim cu toţii, avem cutii care au hârtii prin care nu ne-am mai uitat de ani de zile. Sau pixuri care nu mai scriu, sau plicuri îndesate aiurea şi multe lucruri nefolositoare pentru viitor. Puneţi un pahar de vin, lăsaţi o muzică frumoasă să ruleze şi începeţi să sortaţi. Eu am umplut pungi întregi de reviste, hârtii, plicuri ce nu îmi mai trebuiau deloc şi pe care le-am dus la reciclat. Astfel, am rămas cu foarte puţine lucruri de care avem nevoie.

3. Donează electrocasnicele vechi

Deşi sunt foarte mare fan stil de viaţă eco şi minimalist, trebuie să recunoaştem că durata de viaţă a unor electrocasnice este destul de scurtă sau, şi-au făcut veacul suficient lângă tine. Eu am avut un blender, un aspirator, un toaster şi o periuţă de dinţi electrică pe care nu le mai voiam în noul apartament. Le-am şters, le-am împachetat şi le-am dus în cutiile special amenajate în  magazinul Altex din Afi Cotroceni. Tot acolo am dus şi bateriile uzate, tot spre a fi reciclate. Dacă doriţi, mai este şi varianta de buy back dacă doriţi să schimbaţi acel aparat.  În cazul în care cantitatea de produse este foarte mare, luaţi legătura cu echipa RoRec, eu cu ajutorul lor am reciclat foarte multe aparate, sunt foarte amabili şi foarte profi. Echipa eco o găsiți aici.

 

4. Vinde ce nu îţi mai place sau nu îţi mai vine

shoeeesAm avut pantofi foarte frumoşi, însă tocurile de 12 nu prea mai fac parte din agitaţia mea cotidiană, în plus, unele modele nu îmi mai plac sau, dat fiind faptul că merg foarte mult pe jos, forma piciorului meu s-a schimbat foarte mult şi acum chiar şi la pantofii sport port 39.5. da, ştiu, sunt o finuţă :))

Nu prea am de ales, pur şi simplu mi s-a mărit piciorul iar unii pantofi vechi nu îmi sunt confortabili. Deci platformele precum olx sau grupurile de pe Facebook mă ajută să vând articole ce nu îmi mai sunt de folos.

Cine mă cunoaște știe cam ce slăbiciune am pentru pantofi și colecție frumoasă (incă) mai am. Recunosc că aici am avut și sprijinul părinților mei care au venit și m-au ajutat să duc din pantofi. Aici se pot insera pe un ton accelerat întrebările Cum ai putut măi să îți cumperi atâția? Toți pantofii ăștia tu i-ai purtat pe toți? Cred că indiferent de vârstă, tot mai ești certat de părinți 🙂

5. Gestionează eficient toate produsele

Eu am folos cutii mari, sau foarte mari în care am pus: lucrurile de la baie, de igienă personală + cele de curăţenie, cutie cu produsele de la bucătărie + veselă (eu a avut foarte puţină), hainele în cutii mari, apoi cosmeticele, cărţile, prosoapele, dulapurioaele şi câteva cutii mici cu diferite produse ( de curăţat pantofii spre exemplu). Nu m-am ambalat haotic iar lucurile le-am ştiut foarte bine gestionate.

6. Curață din timp dulapul din bucătărie şi frigiderul 

Evită să cari produse pe care oricum nu le-ai folosit. Cutia aia veche de ceai, zahărul ăla întărit sau sarea aia veche chiar cred că poţi lejer să le găseşti un loc la tomberon. Ceea ce nu  ai folosit în ultimul timp deloc este clar că nu îţi este de ajutor nici în viitorul apropiat

7. Fii eficient, practic şi încearcă să ajuţi

Când m-am mutat de la penultima chirie am avut şi mobilă, da, da. O minunăţie :))  ideea este că acum când m-am mutat nu o mai voiam.  Şi aici, am ales să donez, şi am colaborat super bine cu echipa Caritas. Am programat totul, au venit băieţii cu o maşină foarte mare şi am donat un pat dublu, un şifonier foarte mare, 2 comode şi 2 covoare. Ideea era că le-am donat curăţate şi şterse şi ştiu că au ajuns în casa unor oameni pe care norocul i-a ocolit recent.  Echipa Caritas o găsiți aici.

Ce vă recomand cel mai mult? Să fiţi organizaţi şi concentraţi.  În timp se strâng mai multe lucuri decât crezi, iar atunci când te muţi îţi împovărează tot episodul. Donaţi, dăruiţi, nu fiţi egoişti! Sunt oameni nevoiaşi care aşteaptă ajutorul!

Acum în această pandemie mă bucur că am liniştit apele “la casa mea “ şi sper cât de curând să putem ieşi din casă într-un mediu sigur şi sănătos.

Vă rog stați acasă. Un film bun, cărți, discutați cu cel cu care locuiți, sunați acasă, sunați un prieten vechi, gătiți, pregătiți lucruri de donat. Stați acasă, pur și simplu.

Vă pupă Vîrgolici,

 

Facebooktwittermail

Ecoul finalului

Facebooktwittermail

Există momente când deși e soare pe cer acesta are rolul doar de luminat, nu și de iluminat sufletul. Există episoade când îți dai seama că unele lucruri se încheie. Pur și simplu.

Anul trecut în octombrie mi-am pierdut nașa de botez la care am ținut enorm și pe care la absolut fiecare aniversare de Sfânta Ecaterina o sunam și schimbam vorbe foarte dulci cu ea; era de o blândețe rară iar de anul trecut nu mai e printre noi, răpusă fiind de boală.

În ianuarie a murit bunica mea și mi-am dat seama cât de repede și dur a trecut timpul, lăsând în urmă întrebări. Săptămâna trecută a murit bunicul meu, un om blând, extrem de harnic și tare vesel, de la care sunt sigură că am moștenit spiritul energic, ghidându-mă după cântecele cântate voios de el uneori și după poveștile tatălui ce poartă ecoul recunoștinței.

Unii pleacă din lumea aceasta răpuși de boală, alții pleacă răpuși de timp iar noi le rămânem în urmă cu dorul.

Și rămâi cu acel gol în stomac când conștientizezi că nu mai mergi la ei de sărbători să mai schimbi câteva cuvinte, când nu mai ai pe cine să suni să spu155159_lumi La mulți ani sau când știi că nu mai treci pe la ei pe acasă ci mergi la mormânt să le aprinzi o lumânare și să le uzi o floare.

Cred că cel mai dureros din tot acest tablou este când îți dai seama ca gata. Poarta aia rămâne închisă și ruginește, grădina aia rămâne pustie iar tu cu un membru în minus în familie.

Știu ca aceasta e ciclul vieții și nu avem nicio putere însă cred că singura forță care ne rămâne  după ce pleacă cei dragi este sa le purtăm respectul. Cred că fiecare lumânare aprinsă e de fapt o promisiune a faptului că oricât de înalt e cerul în care au ajuns, extrem de aproape rămân în inimă.

Și am teoria mea în care cred cu tărie. Un om despre care ai ce să spui de bine după ce s-a mutat într-o lume mai bună și care îți rămâne în suflet cu o bătaie în plus a inimii, acel om cu adevărat niciodată nu moare, doar a plecat puțin.

Prețuiți pe cei de lângă voi, timpul nu anunță nefericirea.

 

Facebooktwittermail

Ajutor, caut student silitor!

Facebooktwittermail

Sora mea mai mare, Iulia, fosta studentă la medicină și fostă rezidentă ORL a fost un copil care a învățat foarte mult,  eu nu aș fi putut învăța atât.

Are ceva timp de când a terminat și rezidențiat și tot și acum e și ea om mare. Bine, acum studii ca studii, însă S-A MĂRITAT și asta e tot ce contează. Adică prea erau mulți stresați că femeia stă nemăritata la o vârstă înaintată pentru ochii sociali. #văleuvăleu.

Școala, anii cursuride specializări, cabinetele? Era nemăritată. Însă, între timp toată lumea a respirat ușurată, Iulia s-a măritat, inimile oamenilor bat altfel, deși nu am jucat nicio hora pe uliță, să leșinăm gardurile de entuziasm, faptul că e luată salvează imaginea socială mult. Merg mai dreaptă în lume, înainte eram cocoșată de rușine :))

Acum îs eu aia privită cu o sprânceană, dar eu sunt mai uscată de interes ca ulița în august, deci nici nu vreau sa deschid subiectul.

Acum sa revenim, sora mea când a plecat la casa ei, a lăsat o grămadă de cărți și cursuri. O parte din ele, mai ales cele din facultate sunt acasă la Corod, însă o parte din ele sunt la mine (#muhahaha).

Acum aș vrea următorul miracol să se întâmple: cum aceste cărți sunt în stare foarte bună, sunt cursuri bune, aș vrea toate aceste materiale să ajună la un tânăr ce dorește să studieze însă financiar nu își permite. Adică: dacă știți pe cineva care are dorința de a învăța dar poate are mici piedici financiare, vă rog să mă anunțați.

Cărțile și cursurile sunt în stare foarte bună, poate doar puțin șifonate cum au stat în dulap. Cum  vreau să eliberez casa de lucruri ce nu îmi sunt de folos, iar medicina să o învăț e prea târziu, vreau ca aceste cărți și cursuri să ajungă în biblioteca unui copil care chiar are nevoie de ajutor pentru a ajunge mai departe.

Eu cred în oameni și cred că un tânăr care chiar vrea să învețe și are dorință, cu mici ajutoare uneori poate reuși. Pentru unul dintre ei vreau sa fiu acel ajutor, o mână mică ce întinde o șansă.

Așadar aștept mesajele voastre, cărțile sunt multe și sunt grele. Vedem și transportul cum îl putem realiza sau ce portiță ar fi.

Hai să construim un viitor mai bun, astăzi să ne implicăm pentru mâine.

 

Facebooktwittermail

Una caldă, una rece

Facebooktwittermail

Cum viața mea e un permanent balans și poveștile amuzante sunt la fiecare colț, nu putea săptămâna aceasta să nu am minim o poveste de povestit.

Incep cu ziua de ieri, când am plecat de la birou, o iau pe jos acasă, merg încet în lumea mea cu căștile pe cap și vad un banner mare cu reduceri la Miniprix. Bineînțeles, am intrat și cum mă uitam eu pe acolo, văd un sutien foarte drăguț, o întreb pe vânzătoare dacă are mai mic, se uită la mine așa pe sub sprâncenele pensate exagerat și îmi aruncă:

 -Nu avem mai mic, încercați la bustiere la fetițe.

Boooom. Pun sutienul la loc,  povestesc surorilor care s-au amuzat copios și apoi plec spre casă. Asta e un subiect destul de alunecos, însă e chiar frustrant ca mulți băieți să aibă sânii mai mari ca mine. Să nu mai zic ca văd dimineața fetițele alea de 12 ani la școală, că au ditai decolteul, în timp ce eu caut bustiere.  Nu e o lume corectă. Le sigh.

91a2ae9ab2110e527b35d9a0028fa576De dimineață îmi era atât de somn ca aș fi putut să mă trezesc în martie. Am amânat alarma, nu găseam  punga de cafea, până la urmă m-am urnit și am plecat spre birou. Înainte de birou, am o cafenea și știam că acolo au și limonadă foarte bună care ar fi putut intra în mare finală „Hai să o trezim pe Cati.”  În timp ce stau la coadă, îi scriu Ioanei cu detalii poveștile  amuzanto-dramatice ale vieții mele și de ce îmi e somn, pentru că ea e jurnalul meu mereu :))

Nu am fost atentă ca s-a făcut loc înaintea mea la coadă, și un domn în spatele meu strigă așa nervos

– Hai domnișoară comandă mai repede ce tot dormi pe tine?

Mă întorc și îi las ochii mei plini de ceață de somn și mă întorc sa comand o limonadă cu mentă. Tot domnul băuse prea multă cafea și avea exagerat de multă energie și continuă:

-De aia nu ajungeți la cursuri și nu terminați calumea facultățile, că stați la cafele. Mergi mai repede la facultate, că de aia cheltuie părinții cu tine.

Mamă, ce zâmbet am băgat. Doamneeee. Mă întorc la el:

-Fac 30 în iunie, dar nopțile le pierd ca la 20, de aia par mai tânără.

Îmi iau limonada, domnul comandă cafeaua și ies cu mai multă voioșie din cafenea. A, și băiatul care mi-a preluat comanda mi-a făcut cu ochiul <<inserați ridicat din umeri inocent aici>>.

#PovestileluiVîrgolici

 

Facebooktwittermail

Hai zâmbiți doamnă!

FacebooktwittermailNu cred că cineva iubește vremea asta, însă nu prea avem încotro.  Dimineață, după ce mi-am terminat treburile pe la birou,  am luat un Uber ca să ajung într-o altă parte a Bucureștiului, iar cum mașina e în parcare, de metrou nu am avut timp, am apelat la varianta pe care o folosesc de foarte mult timp: Uber.

Urc în mașină, butonam la telefon, scriam acolo cu spor, șoferul se uită la mine, și mă lovește direct în inimă!

– Hai zâmbiți doamnă, e păcat să fiți așa tristă când sunteți însărcinată.

Nu cred că își imaginează cineva cam ce nivel de durere de cap m-a luat când l-am auzit.  Mă uit la el, îmi scot ochii din telefon și ii zic că nu, nu sunt însărcinată, dar ca să o dau pe glumă și să nu îmi stric ziua, îi zic ca probabil am burtă de vin, nu de sarcină.

Omul se super agită:

– Nuuuuuu, nu aveți burtă. Doamne ferește, dar aveți fața așa umflată și mi-am amintit de nevasta-mea când era gravidă și avea fața așa foarte umflată.

Deja plictisită de problemă și subiect îi subliniez că nu am scăpare și mă umflu în fiecare dimineață. Îmi reintroduc ochii în telefon și speranța în cimitir.

Acum, șoferul se agita ca un hamster:

– Vă rog eu să nu vă supărați pe mine, dar chiar sunteți frumoasă și era un compliment că sunteți însărcinată.

Ii arunc un da, arogant și nazal, dorind să închid subiectul și să ajung mai repede. Omul totuși insistă:

  – Mă gândesc că soțul este foarte fericit, ia uitați ce buze frumoase aveți, așa umflate.

Dându-mi ochii peste cap, arunc și cealaltă veste:

– Nu sunt măritată.

– Aoleu domnișoară nu știu cum am gafat-o așa rău astăzi. Sincer voiam doar sa va fac un compliment.

Îi mulțumesc și cobor din mașină. Nu cred că își imaginează cineva cât de greu e să ai tot timpul fața umflată, să nu mai dea randament niciun tratament și să pară că aseară ai băut direct din butoi.

Cred că nu o să scap niciodată.  I’m tired.

#poveștileluiVîrgolici

 

Facebooktwittermail

Doamnă, doamnăăăă veniți înapoi!

Facebooktwittermail

Dimineața cred ca aș fi dat orice să mai zac în pat la cât de întuneric și frig era la 6.15. Ajung la birou, savurez o cafea bună de tot și plec puțin în oraș, pentru că aveam treburi de rezolvat la Unirii.

Urc în metrou, îmi dau seama că îmi iubesc buburuza mai mult decât orice iar aglomerația de la metrou de la ora 8 mă amețește și mă obosește teribil.

In fine, stăteam și așteptam sa curgă stațiile mai repede, și la un moment dat, la universitate o doamna pe la 35 de ani vorbește foarte tare la telefon, explică repezit că nu știe ce a făcut cu foaia de la notar, să sune soțul care e plecat. A mai povestit că are banii cash dar nu știe dacă să îi depmama-stresataună la bancă sau să îi dea investitorului și multe alte probleme.  A aflat tot vagonul problemele ei,  femeia era foarte agitată, stresată și vocală.  La universitate se deschid ușile, doamna își face loc și iese val vârtej iar în urma ei:

– Doamnăăăăăă, doamnăăăăă, copiluuuuul! Ați uitat copilul!

Copilul în timpul ăsta se juca pe telefon, nu sesizase că mama lui a plecat de lângă el. Oamenii ba se amuzau,  ba comentau, câteva doamne erau mai speriate,  apoi intervine domnul de la pază plictisit:

– Doamnă veniți să vă luați băiatul! Nu îl lăsați aici că i se face rău.

Mama copilului se întoarce, tot vorbind la telefon, îl trage de glugă:

– Nu ai văzut mă că am plecat? Ce nu te ții după mine?

Copilul nu a scos ochii din telefon. Nu a scos niciun sunet. Eu sincer eram blocată, efectiv blocată cum poate fi un copil atât de teleghidat, mut, captat de telefon.

Mulți ani mi-am asumat faptul că nu aș avea calități de mamă, că nu aș avea răbdare, că îmi e teama de greutatea unei sarcini și de sarcinile pe care le aduce rolul de mamă. Mulți ani am spus sus și tare că este lucrul care mă sperie cel mai rău, de la prima lună de sarcină până la majorat; însă când am văzut doamna din metrou de astăzi, lejer pot crește minim 3. M-am subestimat.

 

Facebooktwittermail