După cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.
După cinci ani petrecuți în întuneric, indiferent de ora zilei sau de anotimp, Ervant Nicogosian a plecat, în mai 2014, să vadă lumina veșnică. La câteva luni după, fiica artistului și Uniunea Armenilor din România au prezentat publicului, la Galeriile BMR din București, pentru prima dată, 34 de lucrări pe care cel mai de seamă reprezentant al artelor plastice din rândul comunității armene de pe teritoriul României – spun mulți – le-a creat fiind nevăzător.
În luna iulie 2015, un număr de 49 de lucrări ale artistului – marea lor majoritate din această perioadă în care el își pierduse văzul – vin să fie expuse în Sala Ferdinand a Galeriei de Artă din cadrul Cazinoului din Sinaia, cel mai mare spațiu expozițional de aici. Vor fi o mărturie a unei suferințe din cei mai frumoși ani ai vieții – cei de tinerețe –, coșmar care l-a urmărit pe omul Ervant Nicogosian până în ultima clipă a vieții sale pământene și care avea să fie exprimat după zeci de ani de sublimare a răului în frumos; zeci de ani care au însemnat viața unui artist căruia destinul i-a luat, în final, ceea ce avea mai de preț: vederea. Așa precum – mutatis mutandis – lui Beethoven i-a luat luat auzul.
Expoziția va fi accesibilă publicului până pe 31 iulie și va vernisată sâmbătă, 11 iulie, ora 12:30, în prezența primarului orașului Sinaia și a altor oficialități. Îl vor evoca pe pictor prietenii Mihai Sârbulescu – conf. univ. dr. la UNArte, București și Bedros Horasangian – scriitor și eseist.
Pentru detalii vă rugăm să ne contactați folosind mijloacele de mai jos:
Câteva referințe critice despre Ervant Nicogosian
”În ultimii cinci-șase ani de viață nu mai vedea deloc. Cu toate acestea, și-a dorit să picteze mai departe. Pictura era viața lui. Avea în casă o cămăruță amenajată ca atelier, iar fiica lui îl ajuta. Îi aranja într-o anumită ordine culorile pe paletă: (…). Îi mai arăta, uneori, marginile șasiului. Pictorul pipăia cu palma, mereu enervat de neputința lui. Obsesia îi era gulagul, unde își petrecuse tinerețea, și, la îndemnul lui Paul Gherasim, a început să-și scrie amintirile pe pânză (…): Aktiubinsk, Karaganda, Oranki… Picturile sunt brăzdate de însemnele gratiilor.” (Mihai Sârbulescu)
”Nicogosian ajunge la esența marii picturi la care visa și Leonardo da Vinci.” (Bedros Horasangian)
”Creații de o rară suculență, operele lui Ervant Nicogosian murmură sau strigă întotdeauna adevărul cu bucuria primei descoperiri și cu înțelepciunea amintirii filtrate prin timp. Sunt virtuți rare, care ne fac părtași pasionați ai emoției artistului și ai certitudinii ce ne inspiră opera sa.” (Radu Ionescu, 1975)
”Lumina din pictura sa este credința care străbate totul, tăcut, tulburând întunericul persistent, în nuanțe diferite în fiecare lucrare, indiferent de aluziile care pot fi întrezărite în subtextul imaginii. Acea credință cât bobul de muștar – sau nici atât – care face să tremure întunericul din toate fibrele sale. Panica răului este, incontestabil, în toate etapele evoluției sale. Întunericul și lumina stau față în față, supraveghindu-se reciproc (…). Asediul luminii continuă.” (Octavian Barbosa)
”În pofida cecității, artistul nu s-a dezlipit de șevalet și memoria vizuală îl ajută să figureze noi și noi lumi. Pictura pare o pagini (i)lizibilă de manuscris, o șerpuire amețitoare, o scriitură deformată adesea de un tremor muzical.” (Iolanda Malamen)
Ca să fiu foarte sinceră nu mă așteptam ca articolul despre coșuri și despre problemele mele cu pielea o sa aibă așa mare succes. Era vorba de o problemă personală tratată prin ambiție personală, am vrut sa împărtășesc și să încurajez. Ma bucur ca mi-a reușit.
