Crampee

Prevenţia şi ale sale beneficii

Facebooktwittermail

Din 2015 până în prezentul tumultos mi-am făcut anual analizele. În fiecare an, mai ales în prima lună, mergeam la medic  la un ITP complet, ca să zic aşa. Analize de sânge, apoi ecografii, teste, tot. Adică verificăm presiunea în pneuri, că sub capotă totul e bine, că mai am lichid de parbriz şi cam atât ştiu despre maşini 😊)

Nu sunt ipohondră  însă cred cu tărie că tot ceea ce este depistat la timp te ajută enorm, şi mai cred cu aceeaşi tărie că atunci când ştii că eşti bine, confortul este de neegalat.

Nu scriu acest articol să mă laud că domle sunt eu vreo mare responsabilă sau vreun model, însă, aş vrea să îi susţin pe toţi cei care stau pe gânduri dacă să facă sau nu o programare la un medic pentru un control de rutină. Nu pierzi nimic, nici măcar timp, pentru că timpul dedicat ţie este cel mai valoros.

Marţi, când am mers la medic îmi spune cu zâmbetul pe buze:

– Ecaterina din 2015 de când ai abonamentul, până acum tu în fiecare an ai venit la analize complete şi la ecografii. O să te pun pe panoul de la intrare.  

Da, am super noroc să am un medic de familie foarte drăguţ care mereu mă ghidează către cele mai bune investigaţii, prin el am ajuns să fac şi acupunctură care m-a ajutat enooooorm în lupta cu retenţia de apă, tot el m-a încurajat să apelez la recuperare pentru genunchi la un centru specializat şi multe alte informaţii preţioase pentru liniştea mea.

Tot pentru liniştea mea merg la privat pentru toate analizele, însă, dacă nu aveţi abonament multe cabinete din cadrul clinicilor private lucrează cu casa de asigurări de sănătate. La privat ştim cu toţii, sunt alte condiţii, mai ales când vorbim de controale de rutină şi de o igienă a propriei sănătăţi, nu de o urgenţă pentru că am stat să ne dăm cu usturoi pe frunte în speranţa că trece.

Din anii mei de analize şi experiențe cu doctori consemnez:

– nu toţi doctorii sunt la fel, unii sunt super, super alţii sunt praf; contează chimia pe care o ai cu el, recomandările, nevoile tale şi modul cum comunicaţi. Faptul că ai avut o experienţă cu unul nepregătit sau neprofesionist nu înseamnă că trebuie să abandonezi procesul.

– analizele de sânge / ecografiile nu sunt un moft sunt un mod de a verifica, că totul este în regulă mai ales că sunt multe afecţiuni tăcute, care nu dor, dar iau din zile.

– nu există dar mai preţios ca sănătatea; ştiu că sună a clişeu însă nu e totul perfect când bei un pahar de vin alături de cei pe care îi iubeşti şi sunt toţi sănătoşi?

Nu vă fie ruşine sau teamă, aveţi dureri – mergeţi la medic, aveţi întrebări – mergeţi la medic, credeţi că ceva nu este în regulă? Mergeţi tot acolo.

Sănătate maximă vă doresc,

Vă pupă Vîrgolici,

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *