Voi v-aţi mai întoarce în oraşele natale?

Facebooktwittermail

Văd zilele astea postările candidaţilor din diferite oraşe, văd campanii online, văd afişe şi pliante. Sigur, marile glume sunt la nivelul de duamna Firea şi apă caldă de care ne-a privat toată vara, însă cum rămânem un popor ce pune botul la mici la propriu şi la figurat iar votul oricum se vinde o dată la patru ani pentru un stomac plin şi o pungă de dulciuri, nimic nu mă mai miră. #Doamneajută

Dar discuţia  despre doamna Firea şi aberaţiile ei este prea lungă iar o radiografie completă a penibilului şi a situaţiei actuale au făcut-o cei de la Recorder, pe care îi apreciez foarte mult. Materialul îl puteţi vedea aici. (partea cu “Albinuţa mea” e genială :))) #penibil)

Revenind, eu sunt din Tecuci, mă rog, de lângă Tecuci, un sat mic, foarte mic. Am copilărit acolo, iar la 15 ani, am plecat din cuibul alor mei la liceu în Tecuci, iar de atunci, definitiv nu m-am mai întors niciodată. Am terminat liceul, am plecat la Facultate iar gândul de a mă întoarce nu s-a mai atins de mine. Mulţi dintre noi ne-am orientat către alte oraşe mai mari, am investit aici în noi, în cariere solide, în cursuri, în acte, în hârtii, în job-uri bune iar când ajungi acasă, în orașul natal, te uiţi în jurul tău şi te gândeşti  Ce aş putea face eu acasă acum?

Foto credit – allnumis.com

Pentru mine Tecuciul a fost locul adolescenţei, locul majoratelor, al petrecerilor şi al veseliei. În liceu stăteam singură #opulență şi am fost foarte liberă (cum vreau să fie şi copilul meu) dar cu toate astea aveam o gaşcă drăguţă cu care constant aveam petreceri şi distracţii normale și frumoase. Din păcate, doar amintirile au rămas. În Tecuci acum mi se pare totul foarte deprimant, cred că merg de maxim 4, 5 ori pe an însă mi se pare un oraş pustiu, murdar, neîngrijit, unele clădiri par rupte din Cernobâl iar străzile îţi rup maşina. Efectiv! Aşa drumuri urâte cred că doar prin Ucraina mai vezi (cunoscuţi pentru drumurile lor dezastruoase).  Oamenii parcă sunt triști, plictisiți, singuri. Nu înțeleg cum s-a ajuns aici și de ce nimeni nu consideră că trebuie luate măsuri.

Și îți pui problema și la un nivel mai avansat. Aș avea acces la un spital civilizat? Aș avea acces la școli conforme cu normele europene? Aș putea să locuiesc într-un bloc cu oameni ce sunt dornici de a trăi la un nivel mai avansat? Aș putea ajunge într-un post bun fără să am pile și relații?

Vă spun eu, la toate răspunsul este Nu.

Da, campanii electorale populiste cu fum de mici în care fumul preia şi visul de a fi mai dezvoltaţi, mai occidentali, mai frumoşi şi mai curaţi. Ne place stomacul plin şi capul gol, ne place să ne amăgim cu cuvinte grele şi cu fapte uşoare. Și parcă decorul ală penibil cu un primar mândru alături de o secretară cu o poșetă fake ce o ține întinsă țanțosă pe mână nu se mai termină. Aplauzele curg precum idealurile ce de 30 de ani, nimeni din conducere nu le vede.

Da, ştiu că nu e doar în Tecuci situaţia aceasta deprimantă însă în alte oraşe dezvoltate ai posibilitatea de a găsi un job, de a construi o carieră. În oraşele astea mici și ignorate ce poţi face? Întreb şi eu.

Voi v-aţi mai întoarce în oraşele natale?

P.S. Da, avem cel mai bun muștar ever!

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *