Să te placi e uşor, să te iubeşti e provocator

Mereu am avut încredere în mine, şi nu mă refer aici doar la aspect, despre acesta o să discut în rândurile de mai jos. Niciodată nu am fost timidă, sau poate prea rar, părinţii mei au avut bătăi de cap cu mine pentru că mă revolt mereu şi am gura mare, şi cam tot ceea ce am făcut până acum, am făcut prin strădania mea.

M-am plăcut mereu pentru că nu mi-a fost lene, nu am avut lenea aia de a face ceva, de a găsi mereu scuze; mi-a plăcut să învăţ, m-am dus cu pasiune la şcoală, iar de facultate nu mai deschid subiectul, a fost una dintre iubirile mele cele mai mari. Nu am suferit pentru că nu avut părinţi cu relaţii, cu pile, şi totul a trebuit să fac pe propriile puteri, iar asta m-a motivat mai mult decât orice. Sunt şi voi fi o fată simplă din Moldova, care adoră să călătorească, să scrie, să danseze, să bea vin şi să muncească. Îmi place să las ceva în urma mea, să nu fiu un om care lucrează ci să fiu un om care munceşte. Mai mult un om decât o persoană. Am adorat la mine că am avut şi am un caracter puternic, că nu m-am lăsat devastată de episoade urâte din viaţă, că nu am lăsat să mă efecteze anumiţi oameni şi mereu, cu riscul de a fi catalogata arogantă, am fost cu nasul pe sus şi cu gura mare. Certăreaţă şi în căutarea dreptăţii am fost, pentru că îmi place să fiu onestă, îmi plac lucrurile clare, îmi place că totul să fie transparent. Urăsc ipocrizia, urăsc oamenii care nu se analizează şi mai presus de orice, blamez oamenii care nu îşi asumă ceea ce fac. Tocmai din aceste motive singurului bărbat căruia i-am deschis din prima la uşa, a fost celui care aduce pizza.

likeyourselfA te place, pentru că răspund campaniei #nivea, una frumoasă, intitulală  #likeyourself nu am considerat că e despre a te place doar fizic. Nu e despre rochia aia drăguţă care se asortează cu pantofii şi despre un selfie perfect. Este despre a te place când ajungi la o vârstă şi trebuie să dai trecutului socoteală, când te uiţi în oglindă şi ştii că nu eşti doar genă şi rimel, eşti muncă, cearcăne, compromisiuni, pasiune. M-am iubit pentru că nu am lăsat niciodată pasiunea la o parte, pentru că nu mi-am umbrit visele, pentru că deşi îmi este şi acum foarte greu în unele situaţii, nu cedez. Şi oboseala, şi munca toate, nu mă fac un om de carieră, ci mai mult îmi dau cariera aia de piatră de care să mă spriijin când nu am somn. Şi nu e 100% meritul meu, şi asta mi se pare important de menţionat. Am o familie care cu bune cu rele, e acolo lângă mine, am surorile şi cumnaţii care sunt mai mult decât mi-aş fi dorit, am mătuşi şi unchi prin alianţă cu care stau până târziu la poveşti, iar toate astea mă zidesc ca o Ana a lui Manole. Da, sunt un rac sensibil care plânge dacă vede un animal chinuit, care reciclează pentru că iubeşte natura, care dansează până la 6, care râde cu gura până la urechi dar, care, niciodată nu uită cine i-a fost acolo când norii ţineau soarele departe.

Optimismul acesta îl voi ţine mereu, la fel şi felul tranșnat de a vedea lucrurile. Să fii demn e mai important decât o fericire temporară.

Când e vorba de fizic, toţi le avem pe ale noastre, iar eu nu am nimic de ascuns. Toată viaţa am suferit ca nu sunt mai înaltă, însă a trebuit să mă mulţumesc cu 1,72, sunt obsedată de dantură şi am purtat aparat dentar 2 ani ca să îmi văd dinţii drepţi, ador pielea sănătoasă şi în acest sens niciodată nu m-am culcat nici machiată, nici fără să îmi fac ritualul, şi nici pe o ureche.

Ca multe dintre fete, mi-am dorit să fiu mai slabă, am variat mult, însă slabă în adevăratul sens al cuvântului  nu am fost niciodată. Şi o spun cu lejeritate, am un metabolism care parcă trăiește din ajutor social, nu are niciun interes să se activeze; mănânc 90% sănătos, nu beau sucuri, nu mănânc dulciuri şi cu toate astea, fundul meu se încăpăţâneze să scadă. Nu mă afectează, însă recunosc că mi-aş dori să mai dau câteva kilograme jos.

Deşi am fost şi brunetă, şi blondă şi roşcată, indiferent de perioadă, mi-a plăcut ce am văzut în oglindă. Am trăit şi încă trăiesc o dramă cu retenţia de apă, pe care sincer aş vrea ca fetele care mănâncă 3 shaworma şi beau 2 litri de suc să nu o mai aducă în discuţie, pentru că mă enervează. Retenţia de apă înseamnă să nu îţi încapă picioarele în pantofi, să îţi iei fuste mai lungi pentru că ţi se umflă genunchii, să nu te încapă blugii nici măcar până la genunchi şi să ai pungi sub ochi mai mari decât sânii. Cam prin asta am trecut, şi mai trec 70% din timp. M-am tratat cu multe, cu lichide, ceIMG-20180610-WA0065aiurile sunt la ordinea zilei, însă cea mai eficace a fost acupunctura. Voi scrie un articol separat pe tema asta.

Pentru că da, #likeyourself e şi despre eforturile pe care le-ai făcut ca să faci din părţile rele, mai puţin rele.

Mă plac când îmi văd  umerii drepţi, când îmi văd gleznele pe tocuri, când îmi curge o mătase turcească până la genunchi, când rujul îmi vine perfect, când pielea îmi străluceşte iar buclele îmi cad pe spatele drept.

Mă  plac când ştiu că am muncit, când ştiu că am o echipă superbă, când plec de la birou la ore târzii însă am lăsat rezultate în urmă, când beau un Aperol cu fetele pe plajă sau când beau un vin de ţară cu familia. Mă plac pentru am în jurul meu oameni buni, frumoşi, inteligenţi cu care mă văd nu pentru poze ci pentru stări. Deşi aduce a Tony Pomptamas, iar articolul ăsta e scris în curtea mea proaspăt plouată  mai am încredere în oameni şi în mine, şi cred cu tărie că energia aia frumoasă vine în urma ta ca un parfum bun, nu te abandonează la uşa când încui.

În încheiere, chiar vă doresc să aveţi parte de linişte, bucurii, oameni frumoşi în jurul vostru iar oglindă, dimineaţa când ieşiţi din casă, să vă fie ecou al încrederii.

Să te placi înseamnă să fii mulțumit de ceea ce vezi în oglindă, să te iubești însemnă să apreciezi între privirile din oglindă.

Vă pupă Vîrgolici!

 

Please follow and like me:
0

Frumuseţea fără tencuiala, cu grijă se ţine

Cum în ultimul timp sau în ultimii ani viaţa mea se cam împarte între agitaţie/călătorii/ieşiri/prieteni/familie/nunţi/botezuri/cumetrii, când găsesc un weekend în care nu am lucruri clare de făcut mă ocup de ceva exagerat de important – de mine.

În timpul săptămânii mai ajung târziu acasă, în timpul anului am impresia că timpul mă iartă, iar luna aceasta buletinul mă anunţă că fac 29 de ani, iar cel mai mult în ecuaţia asta mă ingrijoareaza pielea.

Sunt destul de preocupată de subiectul acesta deoarece cred cu tărie că orice este sănătos arată bine. Este ca şi în cazul oamenilor, degeaba o personă are geanți şi haine de mii de euro dacă pe interior este mai pustie ca un deşert;  la fel şi în cazul tenului, degeaba pun fond de ten de 50 de euro dacă pielea e uscată, ternă, cu pete sau coşuri. Aşa că tratamentul interior este cel mai important.

În momentul de faţă folosesc în timpul zilei:

crema de ochi de la Gerovital

– cremă de faţă de la  Gerovital

-crema pentru pete roşii – Ivaterm

 

Mă demachiez cu laptele clasic Doina, pentru ochi folosesc apa micelară de la L’Oreal şi  curăț tenul cu gelul de curăţare de la Vichy.

Seara, pentru că încă sper că după 12 noaptea mă transform în prinţesa şi nu aş vrea să mă prindă oricum:

  • Ulei de chia aplicat în jurul ochilor, unde se vede cel mai rapid trecerea anilor, şi mai ales că eu râd foarte mult şi vorbesc mult, iar de riduri fug ca de băieţii dependenţi de mămicile lor
  • Crema hidratantă de la Ziaja (foarte grasă și foarte bună)
  • Crema pentru coşuri de la Gerovital (pentru că da, uneori mă mai trezesc cu câte un “prieten”)

În weekend, mai ales când este unul ploios şi zac în casă, aplic cu spor :

masca exfoliantă – miere + zaț de cafea – este exfoliantul meu number one de peste 10 ani;

– mască nouă care chiar îmi place maxim – Urban Detox Maske – 1 minut în care şterg prostiile din timpul săptămânii. Funcţionează precum alcoolul, ştergi nervii din timpul săptămânii. Măștile le găsiţi în trei variante, sunt super, super bune şi trust me, chiar au rezultate rapide. Mai multe detalii, găsiţi aici.  Gama nouă, Urban Skin Detox, nu este fetelor de ignorat. Să nu uităm de stres, praf, agitaţie, poluare – tenul nostru chiar are nevoie de zen aşa cum avem şi noi.

Părul meu, comoara mea

Nu l-am iertat deloc în ultimul timp, un an cu vârfuri blonde, apoi o mică pauză, apoi iar blond însă acum l-am calmat cu un ciocolatiu, pentru a îl uniformiza şi pentru a îi acorda o pauză de la blond. Mi-a plăcut mult perioada de balayage însă părul meu cam obosise iar ritualul nu era întotdeauna ca după cărţi, aşa că am ales varianta de a îl vopsi în nuanța de ciocolată. Cu puţină durere am abandonat blondul însă cu gândul meu preferat – sănătos şi hidratat arată bine oricând.

cati

20180517_074948

Problema mea este 80% din timp îl ţin prins, pentru că fiind des şi eu având pitici cu căldura, nu mă împac deloc cu el desfăcut. Adică de la botezul de acum o lună, aşa am ieşit în toate pozele, în timp ce îmi “ventilez” părul :))

Bun. În momentul de faţă am această culoare în păr şi intenţionez să o păstrez mult timp. Voi vedea la salon ce idee mă mai loveşte.

Până atunci :

  • Şampon: Clear
  • Masca : L’Oreal Total repair ( mi-am cumpărat din DM Berlin 5 bucăţi, o adoooooor)

În weekend sau când am timp:

  • ulei de avocado + ou= masca demenţială
  • ulei de cocos + ulei de ricin + ou = pentru când părul chiar e ca un copil rebel
  • vitamina A uleioasă + ulei de ricin = masca salvatoare pentru vârfuri supărate

Cu uleiuri mă aprovizionez de la Elemental; au o gamă variată de uleiuri, găsesc mereu ce am nevoie, acest rapid site mă scuteşte de mers prin farmacii şi chiar sunt calitative. În momentul de faţă sunt îndrăgostită de cel de avocado. La ultima comandă mi-am luat muuuuulte uleiuri, aşa că o să revin cu multe impresii despre restul produselor.

Pentru corp:

  • crema de corp de la Nivea ( evident :))
  • crema anticelulită de la Elmiplant
  • uleiul de corp de la Dove – când pielea mea trebuie să arate perfect de printre volănaşe

În mare:

  • fetelor, nu vă ignoraţi pielea – timpul nu iartă pe nimeni
  • natura e prietena noastră – atât ca timp petrecut într-un mediu sănătos cât şi ca produse
  • analizaţi pielea temeinic pentru a şti exact ce aveţi nevoie
  • zâmbiţi mult
  • nu ieşiţi din casă fără să vă simţiţi în oglindă invincibile.

Vă pupă Virgolici!

Please follow and like me:
0