100% românesc

Cei ce mă cunosc sau mă citesc, sau și una și alta, știu foarte bine că susțin economia natională, că deși cumpăr destul de mult de prin țări străine, nu stau departe de brand-urile românești. Absolut deloc. Sunt conștientă de faptul că nu sunt promovate și că nu țin linia consumerismului, însa eu le ador, și mai ales, le susțin munca, pentru că știu câtă migală este necesară, câtă atenție – elemente care duc către calitate.

Am multe haine de la brand-uri 100% românești, mare fană sunt Raspberry, de la care am sacouri, fuste și pantaloni. Se spală perfect, sunt super comode, sunt foarte aspectoase și îmi plac mult. Nu uit nici de VestiRo care din păcate, acum produce doar pentru export, pentru că da, noi nu știm să ne ținem fabricile deschise, însă este un subiect care mă revoltă foarte rău și momentan nu vreau să îl deschid.

Ce port în sezonul rece de pe meleagurile noastre?

Încep cu paltonul meu The ITem pe care îl port de vreo doi ani, obsesiv, și care arată la fel de bine ca la început, l-am curățat numai la spălătorie și am avut grijă de el, pentru că îmi place foarte mult. Îl găsiți aici și chiar recomand produsele de la acest brand.

De ce? Calitate, design bun, produse originale și în special acest cardigan te scoate din orice încurcătură. Îl poți purta și cu o curea, și fără o curea, și simplu, și cu o camașă, și cu un pulover,  și tot arată super bine, sau îi putem pune o eșarfa în diminețile friguroase.

23915641_1476418019142343_2333545607657352936_nApropo de eșarfe, în această mohorâtă dimineață, am purtat tot o eșarfă croită în țărișoara noastră, semnată Maressia.  Am semnat condica de prezență saptămâna trecută la evenimentul lor de lansare a colecției semnate de Alina Marica. New Traditional se numeste colecția lansată în magazinul #Maressia din Cocor și denumirea cred că oferă destule indicii :))

A fost primul eveniment la care am mers anul acesta, dat fiind faptul că nu am mai dorit să merg la evenimente, însă pe Raluca nu o pot refuza.  Vă las și poza de la eveniment, dovada că mai ies și eu pe la mondenități, deși poza asta îmi reamintește faptul că trebuie să dorm, însă îmi e dragă, chiar și cu cearcăne și rochia șuie.

Colecția lor este fooooooarte atrăgătoare și bineînțeles, orginală. Mie imi plac mult, poate unele sunt prea curajoase pentru mine, însă unele îmi plac muuuuuult. În această dimineața, am purtat o esarfă marca Maressia, calduroasă și cu o pată de optimism.

IMG_20171127_080218Vă las o poză de la ora 7.15, în care românește port, însă nu mă port românește în trafic. 😊)

Palton The ITem și eșarfă Maressia, într-o zi de luni.

Vă doresc spor la shopping, multe cumpărături frumoase, să alegeți românește și nu uitați, calitate nu cantitate.

Vă pup!

 

Please follow and like me:
0