Despre calitate și servicii bune

Pe la mijlocul lunii iulie, am alergat puțin prin magazine ca să îmi completez bagajele cu ceea ce știam că mai am nevoie pentru o plecare în țările calde, și la propriu și la figurat. Știam cam ce temperaturi mă așteaptă acolo ( 48 – 49 – 50 grade Celsius! ) și am ales cu grijă materiale bune, lejere, comode și să fie și bineînțeles, pe stilul meu.

Am cumpărat cu spor niște pantaloni scurți de in, niște balerini de piele (urmează un articol despre încălțămintea de vara acesta), multe rochii și bineînțeles, fuste.

IMG_20170716_160023Pe listă a intrat și o fustă de la un brand pe care îl ador – ETIC.  Am cumpărat o fustiță comodă, în doua culori de vară așa, cu o lungime tare comodă și mi-a plăcut întăritura din talie. Am purtat-o o singură data și bum, mi-a pocnit fermoarul. Asta în condițiile în care nu mă strângea, nu îmi era mică și nici nu îmi era incomodă când mă așezam.

Am ajuns în România, m-am enervat, am sunat la ei, și o doamnă foarte drăguță m-a îndrumat să duc fusta în magazinul de unde am luat-o și acesta o sa fie reparată. Zis și făcut, am lăsat fusta, și după câteva zile m-au contactat că pot veni să o ridic. Fermoar nou, bun, fustă călcată, pe umeraș și o doamnă amabilă de la casă, mi-a zâmbit mai tot timpul.

Hai că se poate. Nu că ar fi costat o avere, nu că nu aș fi avut cu ce să mă îmbrac, dar o voiam și nu eram deloc pe aceeași lungime cu ideea să repar eu fusta din moment ce a fost purtată o singură dată.

Etic.ro să știți că o să rămân fanul vostru, am zeci de cămăși și fuste de la voi care nu m-au dezamăgit.

O poveste v-am spus, ca să știți că puteți miza pe ei.

#povestileluivirgolici

 

Please follow and like me:
0