Primul an fără brunet

În ultimul timp am avut multe schimbări în viața mea; unele mai bune, altele mai puțin bune. Cred că important este să luăm lecția cea mai valoroasă și să vedem și lumina, nu doar apusul.

Cu gânduri bune și mult optimism am decis să renunț la brunet. Mă cam plictisisem, deja de ceva ani variam doar nuanțele iar în ultimul timp mi se părea că mă asprește și că o schimbare nu ar prinde deloc rău. După multe tuburi de vopsea, unele aplicate acasă, altele la salon, apogeul de negru acesta a fost:

FB_IMG_1486062548695

Iar intensitatea culorii mele înainte de a o abandona, a mai prins mici variațiuni, însă niciodată deschis sau vreo nuanță foarte diferită.

IMG_20170119_140250

Așa că într-o zi de sâmbătă m-am dus cu curaj la salon cu marea cerință că vreau balayage și să vorbesc de brunet la trecut. Da, e foarte greu să scoți opt ani de brunet din păr, e foarte greu să renunți și la toate amintirile care te leagă de pletele negre, de perfecțiunea unui păr care îmi strălucea mai mereu. Marile emoții pe care le aveam erau că decolorarea o să îl afecteze, că o să arate deteriorat  și că o să vreau să mă întorc la brunet cât mai curând.

Însă curajoasă cum sunt, am stat cuminte pe scaunul de la salon patru ore, timp în care negru pleca din părul meu, la fel de sigur cum am plecat eu de acasă la 15 ani. Prima și singura oară l-am decolorat în ianuarie și până săptămâna trecută, doar am întreținut culoarea, i-am oferit  multe tratamente, l-am răsfățat dar și chinuit puțin. Din ianuarie până acum, balayage fiind, se întreține mai ușor în ceea ce privește rădăcinile, așa că tot ce am făcut a fost să îi aplic tratamente și uleiuri, să îmi ascund aparatele de tortură și să îl iubesc ca și până acum.

IMG_20170205_154842

Toate aceste schimbări le-am realizat la Salon Curly unde fetele de acolo mă tratează ca o prințesă și unde mă duc după birou cu drag și entuziasmată de răsfățul care mă așteaptă. La ultima repriză de vopsit, nu m-am decolorat ci totul a fost din vopsea, reușind să îl deschid încă puțin dar frumos, rezultatul mai jos.

IMG_20170615_173358

Și părului meu îi place joaca iar mie îmi place să mă joc cu el. Nu e uscat, e rebel ca înainte, se umflă când plouă sau când mă enervez, are parte de grijă și nu îi ignor dorințele niciodată.

Sfaturi:

  • pentru bucle uitați de ondulator și cumpărați niște bigudiuri sau moațe. Funcționează foarte bine mai ales dacă le suportați o noapte și oferă volum dar și conturează frumos o buclă
  • nu cumpărați multe produse și proaste, pentru că îl încărcați și nici nu aveți rezultate prea mari
  • nu stați departe de uleiul de cocos, măsline, in.
  • Promit săptămâna viitoare un articol despre întreaga rutină a podoabei mele capilare și ponturile de îngrijire care la mine funcționează,

Și nu uitați, când vreți să faceți schimbări, curaj!

Vă pup!

 

Please follow and like me:
0