Un leu treizeci, asta trage țara inapoi

Astăzi de dimineață am luat troleul 85 de la Gara spre birou.  Deja în ultimul timp s-a obișnuit micul meu creier cu trezitul devreme încât nu îmi mai e somn și mă activez foarte repede. Umblă vorba prin popor că atunci când începi să te trezești mai ușor dimineața, ai îmbătrânit. :))

Revenind. Stăteam în 85, asezată pe un scaun aparent curat, pentru standardele țării noastre, acceptând ca în fiecare dimineață condițiile unei țări care nu poate și nu vrea să evolueze. Aceleași mijloace triste de transport în comun, cu scaune vechi, cu uși antice și cu siguranță incertă; dar acceptăm, nu avem încotro.  Căutând prin geantă un șervețel să îmi suflu nasul, în nas îmi sulfă și un controlor arogant, îmi întinde legitimația, să îi arăt biletul. Totul ok, merge mai departe. Îi văd privirea de libidinos cocalar cu o funcție importantă pentru el și merge direct către un bătran care doar ce compostase, sau mă rog, se chinuise să composteze, și îi cere cardul. Un bătrân de la țară, speriat, cu geantă după el, îi prezintă cardul, dar se pare ca nu era validat corect, și aproape tremura cu bonul de 10 lei de la casa de bilete în mână. Micul nostru cocalar care deodată se crede și el președinte, îi spune pe ton de manelist:

-Tataie, ce dreacu, nu ai cumpostat. Eu nu sunt aici să țin demonstrații. Vai ce mă obosiți toți. Dă-mi buletinul, să îți ajungă amenda la tine la țară. Și râde înfundat.

Păi când mie îmi curge pur sânge moldovenesc prin vene, cum aș putea să tac? ( nici nu băusem cafeaua). Și mă ridic și mă iau de el:controlori_ratb_foto_alex_mihaileanu_06777600

-Asta e marea problemă a RATB? Asta e cea mai mare problemă? Că un om simplu a avut impresia că a compostat? Că  din pensia lui jalnică a găsit 10 lei să își cumpere călătorii? Că voi nu invesți ăia 10 lei într-un geam? În dotări? În căldură?

Se face liniște în autobuz, iar în ochii omului simplu am vazut cea mai sinceră și frumoasă privire. Ochii ușor roșii și îmbătrâniți frumos, de bunic muncitor.

Bineinteles, magia a fost spartă de domnul controlor care îmi zice mie să stau jos, de când contează părerea unei dudui?

Wwwwaaaai băiete. Tu ești sinucigaș?

Încep să îi explic că fața lui îmi e cunoscută, și că acum vreo 3 săptămâni când a fost în control tot în 85 și erau niște persoane de etnie romă, niște tipi periculoși, pe care nu a avut curaj să îi confrunte, a coborât la Kogălniceanu, făcând semn și celorlalți controlori să coboare; validând doar 2, 3 carduri.

– Puțin chiloții tremurau atunci? Sau doar era curent în autobuz? Mama, cat de important ești, pui la punct un om de la țara? Și chiar dacă e de la țară, nu  știu care e mai țăran de aici.

Omu se înroșește, toate privirile sunt ațintite asupra lui, îi dă buletinului bunicului înapoi și cu mai puțin sânge în el, într-o flegmă totală îmi zice că data asta trece peste.

Coboară la prima, oamenii se uitau zâmbind la mine iar bunicul se ridică, vine la mine, și arajându-și pălăria, îmi zice :

-Dacă ar fi tineri cu vână așa ca tine, viitorul ar fi mai bun pentru voi, tataie.

De asta nu tac. De aia urăsc ignoranța. De aia mă revolt.

(Sursa foto: Facebook Alex Mihaileanu)

Please follow and like me:
0

Relația mea cu PR-istele #tepupiubita

Povesteam acum ceva timp pe pagina mea de Facebook, despre o experiență cu o duduie care după ce mă pupă și mă iubește în telefon, că vrea și ea postare, pretty please; când să închid telefonul (adică un Allview jalnic care nu se închide la timp), aud: “ Doamne ce mă scoate din minți figuranta asta”.

10888776353_9c71574e19_b Am lucrat și încă lucrez în PR; am cunoscut oameni de o calitate deosebită, oameni de valoare, pe care îi vedeam la televizor când eram mică și îi apreciam. Știu că nu toată lumea vede lucrurile ca mine, însă măcar puțin profesionalism aș vrea să văd. Îmi e dor.

Ce mă deranjează cel mai mult când vine vorba de maniera în care fac unele PR-iste scoase proaspăt cu gențile Chanel de pe băncile Universității de mare valoare Spiru Haret?

  1.  PR-istele lingușitoare

Cele care consideră că cea mai usoară modalitate să îți faci contacte în presă este să folosești giugiuleli fără număr.

–        Ce faaaaaci?(..)  Suuuuper, mă bucur că ești bine, dragă! Uite voiam să te rog să îmi postezi și mie materialul ( în cele mai multe cazuri e “vroiam”.) Adică strategia mare de comunicare e așa: fac materiale de presă, fac pachete cu tot felul de cadouri, trimit doar cui vor ele, după care se lingușesc de toată lumea, chiar și celor cărora nu au trimis. Și nu e corect. Am testat pe pielea mea cu foste colege de redacție; eu primeam un cadou, se așteptau să postez ceva măcar pe Facebook, nu trimiteau niciun mesaj, iar pe cele pe care nu le-au băgat în seamă, le sunau și le urau o zi cu sooooooare și așteptau cu drag un link. Țin minte că ne amuzam și propuneam să venim cu recipente să împărțim geluri de duș și șampoane între noi.:))

E penibil; plus că trăim în era rețelelor sociale; vede toată lumea când una primește ceva și mă rogi  în stilul “nu am mai avut și pentru tine, sau chef de tine, însă bagă și tu pe site materialul că să fac monitorizearea apoi”.

#penibiliubita

  1.  Cele care nu știu să organizeze evenimente dar au impresia că e totul “frumi”

Am participat la unele evenimente unde beam cafea doar ca să nu adorm. Întârzieri, eveniment prost organizat, cu pungi separate “ uite pentru voi ăștia mai prosti” și mai avem și cadouri “ speciale” pentru semivedete siliconate de pe la pagina 5. Evenimente la care eram trecută pe lista Horholici; păi dacă tot mă suni de 3 ori pe săptămână, reține numele meu. Nu o face pe isteața,

– Scuzeeee, nu te știam de Vîrgolici, ci de Cătălina.

Sprâncenele mele devin arcuite-

-“Ecaterina poate, sau am ajuns la evenimentul greșit?”.

– Mă scuzi, sunt obosităăăă, avem atâția clienți, e nebunie. 

Yeah, sure.

  1.  Cele care trăiesc pe rețele sociale, nu vizualizând o campanie de PR per ansamblu

Adică: scriu în comunicatul de presă ce maaaaaare succes a avut produsul, uite și X îl folosește și recomandă (pentru bani cred că recomandă și untură de porc) însă nu văd per ansamblu. Dacă apoi faci un mic research, sau pur și simplu scrii pe Google numele produsului promovat, ca rezultat al căutărilor vin postările de pe blogurile unde s-au trimis testere/cadouri și sunt preluări cu copy-paste cu ce am și eu în inbox. Fără impresii personale, fără relatări sincere, fără materiale personalizate ci doar copiere comunicat, pozele din portofiul agenției și eventual o poză pe Instagram sau Facebook cu mulțumesc @cutărică.

Nu așa se face comunicarea; iar fetele care merg pe strategia asta au impresia că este cea mai bună; și așa se ducea vestea că merge treaba în comunicare. Păi de ce să citim materiale bune, de ce să mergem la seminarii? La workshop-uri? Nu! Trimitem un cadou unei bloggerițe cu un număr mare de urmăritoare, domnișoara  respectivă printre două ședințe de botox are timp și de o poză, și apoi PR-istele ies la un prosseco.

Bineînțeles, există și fete care sunt profi și cu care am des discuții, cu care pot duce un dialog frumos, cu care am realizat numeroase concursuri, parteneriate și cu care încă lucrez și îmi e drag să mă revăd la unele evenimente faine. Mă bucur să știu că am pe cine mă baza, mă deprimă să știu că sunt multe care fac parte din categoriile de mai sus deloc onorabile.

Eu nu vă pup și vă urez campanii care să vă placă mult, mult.

 

 

 

 

Please follow and like me:
0

In ce ne ținem actele și banii?

În ultimul meu articol vorbesc despre cum să ai bani la sfârșitul lunii, iar astăzi voi vorbi despre portofelul care ține banii.

În primul rând, înainte de a dezbate orice alt detaliu, un portofel trebuie să fie de calitate; pentru că dacă pierzi actele din cauza unui portofel  de o calitate îndoielnică, ghișeele te așteaptă, tantile machiate cu ruj roz sidefat te așteaptă și fiecare declarație trebuie plimbată ca un copil alintat.

Tocmai de aceea este foarte important să avem grija de actele noastre, de permise, de bani, de abonamente ș.a.m.d.

Eu am avut penultimul portofel de la Deichman, unul albastru, care m-a tinut 3 ani. Absolut perfect, un portofel foarte bun care și-a cunoscut destinul în decembrie. De Crăciun, mama a avut inspirația și mi-a cumpărat altul, același brand, altă calitate. Efectiv s-a rupt după o săptămână, teoretic  este din piele însa practic a fost groaznic. Mi-am scăpat buletinul, alături de permis și încă vreo 10 bonuri pe jos, mi se lipeau cardurile de el, de un lipici groaznic lăsat cu nepăsare.  Ca să exemplic, pentru că am trecut și prin situații penibile; într-un magazin am vrut să platesc cu cardul și nu se dezlipea, am încercat, trăgeam, trăgeam, casierița se uita la mine, coada era în spatele meu și eu eram :

“- Imediat, imediat”.

img-20161013-wa0004Așa că am decis să ma întorc la brand-ul meu de suflet  Adona,  de la care am 2 genți, pe care le port constant, sunt comode și încăpătoare.  Și fie vorba intre noi, și sora mea mică le poartă cu drag și spor uneori ( deh, asa e când ai surori).

Așa că acum în geantă am acest nou portofel pe care îl ador. Îmi plac creațiile Pierre Cardin și acesta este perfect;  are o piele atât de moale și fină, încât mă bucur și când cumpăr un iaurt că trebuie să îl scot :))

Ce îmi place cel mai mult:

– compartimentat perfect

– îmi încap toate cardurile ( noi femeile reușit să păstram zeci de carduri de fidelitate; nu se știe când te întorci și vrei o reducere);

– îmi încap monezile (am mereu la mine, #moldoveancăzgârcită)

– miroase a piele de calitate (mirosul ăla ca în magazinele de piele, miros de calitate și nu cauciuc)img-20161013-wa0003

– este elegant și finuț și fără logo-uri afișate peste tot și ostentativ. Da, și mie îmi plac brand-urile dar nu produsele care arată brand-ul ca un semafor.

– îmi încape perfect și în gentuța de ocazie, sau gentuța de citybreak și îl găsesc rapid într-un rucsac de vacanță.

So, vă recomand cu drag să investiți în portofele de calitate, să nu vă cumpărați improvizații sau fake-uri doar pentru ca arată bine pe moment, si cel mai important; ai grijă de acte și documente; viața e mai ușoară cand ești organizat și atent.

 

Please follow and like me:
0