Intimitatea mea, comoara mea

54cd95fad26bfca6090c081f069595d8Eu am o mică problemă cu oamenii care nu respectă intimitatea. Subiectul ăsta m-a lovit fix când dădeam şi eu un scroll finuţ pe Facebook în dimineaţa asta în care mă doare capul ca după 5 sticle de vin. Deşi am băut cafea şi ceai verde.

După ce s-a calmat oleacă lumea cu nebunia legată de numărul de copii pe care Borcea îi tot toarnă mai ceva ca în familiile din Vaslui pentru alocaţii, au început de vreo 2 zile ştirile legate de decesul tatălui lui Horia Brenciu. Omu ăla suferă cum probabil numa cei ce au trecut prin aşa ceva îşi pot închipui, însă cei ahtiaţi după ştiri de 2 lei îşi manifestă senzaţionalul fără bun simţ.  Nu sunt fană deloc Brenciu, însă când se pune problema decenței in urma unei tragedii, gusturile nu intră in ecuație.

De ce stai lângă omul ăsta când plânge şi îi bagi bliţul în ochi? De ce faci ştiri din declaraţii neoficiale şi încă se mai folosesc expresiile “apropiaţi ai vedetei au declarat”? “Nu o sa îți vină să crezi!”.

Vreau mai multă discreţie, bun simţ, oameni cu educaţie. Educaţie din aia solidă, frumoasă, care se citeşte pe chipul omului şi care impune respect, aspect ce nu are nicio treabă cu mizeria din unele publicaţii.

Că sunt dudui care vor să fie pe primele pagini este poveste veche. Că sună în redacții și întreabă cât costă un editorial este iarăși o poveste antică iar că sucul de la Dorobanți băut cu orele, cât să se usuce tencuiala de pe față este o penibilitate pe care toți o știu. Însă publicațiilor de 2 lei le convine pentru că mai fac doi lei în plus iar pipițelor le convine pentru că fotbaliștii agață și pe Facebook. win-win.

Pe mine lipsa decenței m-a intrigat, m-a revoltat. Lipsa unui bun simț martor că ai plecat cu cei 7 ani de acasă, nevoia de spațiu și intimitate oferită celui care suferă.

Dragi jurnaliști mondeni, credeti că în pașii spre ultimul drum a celui drag de presă sâcâitoare are nevoie persoana care suferă? De jurnaliști fabricați la universități private? Cum diplomele le-ați cumpărat, nu se poate la fel și în cazul decenței.

O parte a presei este mai îndoliată ca Brenciu. Păcat. Ruşine. Asta mai e senzaţional?

Please follow and like me:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *