Intimitatea mea, comoara mea

54cd95fad26bfca6090c081f069595d8Eu am o mică problemă cu oamenii care nu respectă intimitatea. Subiectul ăsta m-a lovit fix când dădeam şi eu un scroll finuţ pe Facebook în dimineaţa asta în care mă doare capul ca după 5 sticle de vin. Deşi am băut cafea şi ceai verde.

După ce s-a calmat oleacă lumea cu nebunia legată de numărul de copii pe care Borcea îi tot toarnă mai ceva ca în familiile din Vaslui pentru alocaţii, au început de vreo 2 zile ştirile legate de decesul tatălui lui Horia Brenciu. Omu ăla suferă cum probabil numa cei ce au trecut prin aşa ceva îşi pot închipui, însă cei ahtiaţi după ştiri de 2 lei îşi manifestă senzaţionalul fără bun simţ.  Nu sunt fană deloc Brenciu, însă când se pune problema decenței in urma unei tragedii, gusturile nu intră in ecuație.

De ce stai lângă omul ăsta când plânge şi îi bagi bliţul în ochi? De ce faci ştiri din declaraţii neoficiale şi încă se mai folosesc expresiile “apropiaţi ai vedetei au declarat”? “Nu o sa îți vină să crezi!”.

Vreau mai multă discreţie, bun simţ, oameni cu educaţie. Educaţie din aia solidă, frumoasă, care se citeşte pe chipul omului şi care impune respect, aspect ce nu are nicio treabă cu mizeria din unele publicaţii.

Că sunt dudui care vor să fie pe primele pagini este poveste veche. Că sună în redacții și întreabă cât costă un editorial este iarăși o poveste antică iar că sucul de la Dorobanți băut cu orele, cât să se usuce tencuiala de pe față este o penibilitate pe care toți o știu. Însă publicațiilor de 2 lei le convine pentru că mai fac doi lei în plus iar pipițelor le convine pentru că fotbaliștii agață și pe Facebook. win-win.

Pe mine lipsa decenței m-a intrigat, m-a revoltat. Lipsa unui bun simț martor că ai plecat cu cei 7 ani de acasă, nevoia de spațiu și intimitate oferită celui care suferă.

Dragi jurnaliști mondeni, credeti că în pașii spre ultimul drum a celui drag de presă sâcâitoare are nevoie persoana care suferă? De jurnaliști fabricați la universități private? Cum diplomele le-ați cumpărat, nu se poate la fel și în cazul decenței.

O parte a presei este mai îndoliată ca Brenciu. Păcat. Ruşine. Asta mai e senzaţional?

Please follow and like me:
0

Brazii deprimanți

Brazii de Crăciun sunt ca o persoană deprimată ce a fost folosită și apoi abandonată. Brazii care au stat la căldură și au fost martorii a milioane de emoții și de momente,  sunt scoși  în stradă, la propriu.

20160105_140213Zilele trecute mă plimbam și m-a deprimat cât de mulți brazi sunt aruncați fără milă la fiecare colț de stradă și așteaptă dărâmați să vină cei responsabili cu colectarea deșeurilor să îi adune.

Neresemnați, cu crengile la pamant, uscați de durere și de nepăsare, victimele consumerismului și a uitării. A uitării oamenilor că avem o natură de protejat, o datorie față de aceasta. Nimic, nimic nu doare mai rău ca nepăsarea.

Chiar nu se poate face nimic? Fac apel catre cei care știu modalități prin care putem aduna acești brazi din București, și nu numai, să folosim poate ca, combustibil într-o școală fară prea multe resurse, să îi ducem către familii care pun pe foc hârtii, să nu îi lăsăm să ardă în groapa de gunoi.

Magia Sărbătorilor. Mâncare, băutură, steluțe și veselie. Apoi nepăsare, nesimțire, lipsă de interes și vechiul “lasă mă, că  merge aruncat afară, lasă-l la tomberon,  iau baieții de la gunoi bradul”. Păcat că cei de la gunoi nu pot lua și nepăsarea de a trăi într-o lume mai curată, fizic și moral.

O cetățeană obsedată de reciclat salută fără stimă pe cei fără de stimă pentru natură,

 

Please follow and like me:
0

De completat un destin

Astăzi, înfruntând această zăpadă frumoasă am avut treburi de rezolvat. După ce am savurat o cafea fără miere, m-am echipat cu rabdare căci aveam treabă de ghișeu de bifat.

Prima oară intru la poștă, apoi voiam să ajung la trezorerie, apoi la secția de poliție să depun niște acte. La poștă, surprinzător, o doamnă foarte amabilă îmi explică ce să completez, se mișcă repede și îmi oferă și cele mai corecte indicații. Îmi iau pixul, și pe masa veche și rece, completez un formular.

Lângă mine, așezată o domnișoară pe la 16 ani, maxim 18. Cu părul deteriorat de la prea multă vopsea roșie, cu unghiile  neîngrijite și cu o ojă demult aplicată, îmbrăcată ieftin, face eforturi să citească ce scrie pe formular. Îmi aruncă o privire, apoi două, apoi mă uit la ea și o întreb cu ce o pot ajuta.

150378_160417363999456_160388030669056_271411_252549_n_largeO fată atât de rușinată nu cred că am văzut vreodată, mai roșie ca nasul meu înghețat, mă roagă frumos să o ajut să completeze formularul ca să îi trimită bani prietenului din închisoare.

De obicei aș fi fost hateriță și critică, însă fata asta m-a emoționat și am văzut cum arată o copchilă fără viitor.

Completez formularul și încerc să o trag de limbă:

-Să înțeleg că la școală nu prea ai mers?

Își scobește unghiile și își mușcă buza:

–  Nu, cam deloc. Știam să scriu așa puțin, apoi doi ani i-am pierdut și nu m-au primit înapoi. Apoi am stat acasă cu fratele mic și acum am problema cu iubitul la inchisoare.

– Cât mai are?

– 6 luni

– Câți ani are el?

– 25                  

– Și vrei să continui relația cu el după ce este eliberat?

– Păi nu? Eu altul nu mai vreau.

Nu voiam să schimb perspectiva fetei sau să îi explic de ce poate ar trebui să se concentreze pe alte lucruri, deja devenea prea personal, însă voiam din răul rămas să bifeze măcar ceva bun. Poate totuși nu o să se numere printre femeile agresate, rămase cu un copil și abandonate de familie și destin.

O întreb curajoasă:

-Vrei să înveți să scrii bine? Cunosc pe cineva care lucrează într-un astfel de centru. Și tot acolo poți învăța și despre planificare familială, să fii fată deșteaptă și descurcăreață în viață.

Fata aproape lăcrima și mi-a promis că merge la centru. I-am lăsat numărul prietenei mele și numărul meu, cu puternică speranța că o schimbe ceva.

La vreo 30 minute primesc mesaj, scris alambicat și greșit, însă ideea era că îmi mulțumea. Apoi m-a anunțat și prietena mea că a fost contactată de ea.

Nu vreau sa judec, fiecare cu deciziile lui în viața, însă mi se pare trist să îți umbrești viitorul și apoi să te legi de un barbat cu un cazier nu tocmai curat. Barbați poți avea toată viața, câți vrei, însă șansa să ai grijă de viitorul tău, de a învăța cele necesare în viața nu o ai mereu.

Chiar sper ca fata cu fața tristă să își găseasca o rază de speranță.

Please follow and like me:
0

Emoție la kilogram

New-Year-Funny-Ecards-13Lunile care anunță finalul anului nu le-am suportat niciodată. În primul rând pentru că nu îmi place frigul și apoi asist la fenomenul miraculos când oamenii devin mai înțelepți ca muribunzii printre ultimele suflări.

Dincolo de dedicațiile cu “fie ca” specifice sărbătorilor precum halitul ca sparții,  sunt și laudele, care după o linie superficială ne anunță de succesul răsunator, apoi apar și planurile alea mărețe și obosite. Cu să fii mai bun, să scapi de kilograme, să muncești și bla bla.

Nu înteleg oamenii care nu se plictisesc de clișee. Oamenii care cred că dă bine să ai promisiuni mărețe, să pari ambițios și hotărât,  și în timpul anului să îți dovedești din plin lenea și delăsarea. Oh boy. Eroismul ăsta mai țanțoș ca Becali a devenit un virus.

Eu nu am niciun plan și nici pentru 2015 nu vreau să trag linie dar știu sigur că pentru 2016 vreau să beau bere și să nu se depună și vinul să îmi curgă în butoaie precum cuvintele pe foaie.

 

Please follow and like me:
0