Lăcomie și nerecunoștință


De cand mă știu am fost zgârcită, dar nu zgarcită cu lucrurile calitative ci când vine vorba de risipă. M-a deranjat mereu problema asta a oamenilor care nu știu să aibă o limită, să economisească energia, materialele, să fie iubitori cu mediul în care trăim.

Nu o dau pe trăiri yoghine ci pur și simplu evidențiez cât de mult mi-aș dori ca oamenii să se gândească și la mediu îlacomie-nerecunostinta-pozanconjurător, nu doar la comoditate. Oamenii confundă bunăstarea cu nesimțirea și nu sunt absolut deloc constienți că natura nu are nevoie de noi însă noi de ea, ca de aer, la propriu.

Printăm ceva, nu a ieșit bine, aruncăm la gunoi, terminăm un borcan, îl aruncăm, sticla de apă cunoaște și ea destinul gunoiului unde va fi arsă. Noxe, copaci tăiați, din ce în ce mai puțin aer sănătos, din ce în ce mai puțin spatiu verde, prea mult fum și prea multă nepăsare.

În liceu am fost cea mai mare promotoare, participam la campanii care vizau ecologia, reciclam orice, ca și acum de altfel. Toate cutiile de creme, cosmetice,  după golire merg în cutia cu lucruri de plastic de reciclat, sticlele la fel, sticlele de sticlă le păstrez pentru suc de roșii pe care mama îl face delicios și pe care îl beau cu piper. Borcanele, dacă am timp, le decorez cu resturi de la ce croiește mama. Păstrez un rest de dantelă, o lipesc pe un borcan și o leg cu o fundița păstrată de la o bluză. În acest fel am un nou suport de creioane sau de pensule de machiaj iar șansele ca cineva să aibă un lucru ca al meu sunt foarte mici. Tot ce înseamnă pliante, foi, ziare merg într-un recipient special care merge către reciclare. 

De ce nu ne gândim și la alții? De ce nu ne gândim și la mediu?

Ca orice femeie am haine de care sunt plictisită sau nu le mai port. Se compară ceea ce simți când vezi un copil fericit cu o bluza de-a ta sau cu  o pereche de pantofi cu stresul depozitării sau să le lași pur și simplu la tomberon? Unde cel mai sigur vor ajunge printre flăcări.

Egoismul e frustrare, e lipsă de interes, e ceva moral dezgustător din punctul meu de vedere. Să oferi un covrig unui om al străzii este sacrificiu de un leu, însă necesită interes, să nu uiți că nu ești singur și că nu toți aruncă mâncarea dn frigider aiurea.

Să donezi sânge este efort de câteva ore. Nu ai nimic grav după, nu cred în alintături și drame. Mergi, răspunzi la 5 întrebări și apoi îți ia sânge. Nu fumezi, nu bei cafea, nu alergi și într-o oră ești ca nou. Dar oamenilor le place drama, vai, nu pot dona, vai îmi e rău, vai mă doare capul, însa dacă o ruda s-ar îmbolnăvi ar apela la toți oamenii să doneze sange, să se gândească la binele celuilalt. Alergăm către o țintă seacă, toți sunt ocupați să îți trăiască propria viață și uită să îți croiască un destin. 

Să fii darnic când nu ai niciun interes, să reciclezi fără să astepți bani, să donezi pentru ca un necunoscut să își revină măcar puțin din agonia lui, să îți dai hainele pentru cei cărora le îngheață corpul de frig, asta înseamnă să fii om și nu doar un nume pe un card bancar.

Multe persoane, puțini oameni.

Please follow and like me:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *