Ce ochi frumoși ai

Cunoscut este faptul că nu mă înțeleg foarte bine cu căldura. Deși îmi place vara, temperaturile mari mă omoară. Transpir, mi se umflă picioarele, am nevoie de multă apă, iaurt din ăla sănătos și fructe bio. Pentru unul dintre ingredientele supraviețuirii mele, apa, intru astăzi într-un butic și cer o sticlă de apă plată.

Undercover_Boss_logoVânzătorul, probabil ținea gulerul de la tricoul polo ridicat ca să îmi dau seama că este patronul, cu o privire ucigătoare îmi spune încercând să fie fermecător:

-Ce ochi frumoși ai!

Ii zic mulțumesc, te rog o apă. El insistă:

-Nu, serios, ai niște ochi superbi nici nu mă pot concentra. Nici nu știu ce ai cerut.

Îmi trag ochelarii de soare de pe cap pe ochi și ridic și puțin tonul:

-O apa plată, aqua carpatica. Te rog! Mă grăbesc.

Își dă jos gulerul, merge spre frigider, îmi dă sticla de apă și îmi zice scârbit 2 lei și 40 de bani

Ii dau 2 lei și 50 de bani  și îl rog să păstreze restul, cu mențiunea că, cam atât valorează complimentele cocalarilor pentru mine.

Aproape că i-a căzut scobitoarea din gură și m-a privit scârbit.

Plec și îl las dezumflat pe cocoșul răpitor obișnuit să îi pice gagicile la picioare. Probabil se aștepta ca la complimentul lui să îmi pice guma din gură, să mă mut de pe un picior pe altul timid și sa îi zic un merci înroșit. Oh, no! Nu suport cocalarii care cred că orice femeie aspiră către postul de matroană și nevastă de patron căutat de ANAF.

Aș putea ține traininguri de dezumflat cocoși.

Please follow and like me:
0

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *