Feașîn & biuti

Cum să scoți pantofii banali de la naftalină

Facebooktwittermail

Oricât mi-aș da interesul, purtatul tocurilor tot nu este 100% dragostea mea. Deși mă descurc (cam toată perioada liceului m-am strofocat să învăț), îmi este mai comod pe balerini, conduc mai bine și bineînțeles intervine și motivul personal și anume umflatul picioarelor și transpirația abundentă a acestora. Însă deja este un subiect care mă incomodează la fel de rău precum problema în sine.

Acum ceva timp mi-am cumpărat o pereche de balerini negri banali, am zis că o să îi port, că mă salvează în diminețile în care nu am auzit alarma, în care îmi dau cu parfum în ochi sau caut cheile de la mașină cu disperare. Deh, dimineți de om împrăștiat uneori. Uneori.

Balerinii cu pricina i-am purtat o singură dată, și mi-au distrus picioarele. Foarte incomozi, un material rigid și dur. Însă cu șosete din alea groase, de lână, purtați o zi întreagă prin casă, balerinii mei s-au mulat foarte bine pe piciorul meu și nu am mai avut probleme. Totuși, parcă așa negri erau precum fața unei fete care mizează prea mult pe natural.

Balerini1Așa că am luat:

  • Prenandez
  • O pereche de cercei pe care nu îi mai purtam
  • Un patent

Am desfăcut partea din spate a cercelului, i-am pilit puțin, am luat balerini 2prenandez cu un bețișor și am turnat puțin, puțin și am ținut cercelul apăsat cam 2 minute. Am măsurat înainte că sa fiu sigură că sunt la fel, să fie la aceeași dimensiune și toată operațiunea a durat cam 20 de minute.

Voila, am balerini noi care chiar îmi sunt pe plac! 😀

3

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21