Jurnal de cântar

Concediu de cântar – săptămâna 3!

Facebooktwittermail

Concediul de anul acesta a fost un must – have din toate punctele de vedere, psihic, emoţional, fizic. Aveam nevoie de evadez măcar câteva zile şi pe nepusă masă am decis să plecăm în Grecia. O să scriu un articol separat despre cum concediu a fost mult peste aşteptări şi cum grecii ştiu să se vândă chiar şi în perioada această grea pentru tot ceea ce înseamnă turism şi nu numai. Şi mai ales ştiu să facă din zilele tale de relaxare o experiență!

Revenind la partea de alimentație și dietă, și înainte să țin aceasta dietă, îmi luam caserola la birou, de fapt caserolele, una cu gustare şi una cu masa de prânz, lăsăm maşina acasă şi veneam pe jos de la birou, seara ieşeam să fac paşi ca să mă ajute în tot acest proces. Acum, în concediu, lucrurile au fost mai complicate puţin din punct de vedere alimentar pentru că este destul de greu să mănânci numărul exact de calorii, mai ales cu bucătăria grecească care este delicioasă. #fructedemareforever! Dar am compensat cu înot și mult stat în apă și sub apă <3

În această perioadă de relaxare am avut meniu stabilit cu și de către Daniela, am încercat să mă ţin de acesta însă mi-am dat voie să mă şi relaxez, concediul fiind despre lipsa stresului, lipsa grabei şi trăirea clipei în sensul ei energizant. Am fost în menținere, kilogramele nu au fugit, cred că au rămas după înghețată, însă dieta nu este despre restricții ci despre echilibru.

După a treia săptămână consemnez:

  • Picioarele îmi sunt şi mai dezumflate ca înainte și mă pot bucura de gleznele mele;
  • Balonată nu am fost mai deloc (poate puţin pentru că am mai băut pe plajă Cola Zero, deşi nu prea îmi place, era o variantă ok-ish).
  • Reușita reușitelor – acum un an mi-am cumpărat din Italia o pereche de pantaloni de in, eu fiind mare fană haine lejere şi mai ales care să mă ajute să îndur temperaturile mari cu mai multă uşurinţă. Pantalonii îmi erau foarte strâmţi însă i-am cumpărat în ideea în care “mai slăbesc eu”. Într-o dimineaţă când ne pregăteam să plecăm să ne plimbăm, realizez cum pantalonii îmi sunt foarte mari, că nu stau pe mine fără curea, că îmi sunt foarte largi iar eu foarte încântată.

Genul ăsta de surprize sunt cele mai frumoase! Hainele care vin largi după ce abia trăgeai fermoarul sunt top 3 bucurii în viaţă!

Mă voi întoarce la un regim mult mai ordonat, voi mânca respectând regulile şi aşa cum am mai scris şi în articolele precedente, am o viaţă de dus separat de kilogramele de lăsat istoriei.

Ce am învăţat :

  • Să fiu mai puţin dură cu mine
  • Să învăţ să mă relaxez
  • Se poate trăi fără cântar
  • Relaxarea este despre regenerare, revitalizare, somn, odihnă, mâncare bună, vin bun, râsete, oameni pe care îi iubești.

Vă pupă Vîrgolici!

Facebooktwittermail

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 17

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 19

Warning: count(): Parameter must be an array or an object that implements Countable in /home/evirgoli/web/evirgolici.ro/public_html/wp-content/themes/dashy/footer.php on line 21